Alte cereri. Decizia nr. 358/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 358/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 17-04-2014 în dosarul nr. 7851/118/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.358.
Ședința publică din data de 17 Aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE – M. C. E.
JUDECĂTOR - E. G.
JUDECĂTOR - N. S.
GREFIER - A. N.
Pe rol judecarea recursului formulată de recurentul contestator - F. M. – cu domiciliul în C., ., jud. C., împotriva deciziei civile nr. 77/30.01.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimata pârâtă - . – cu sediul în C., ., ., având ca obiect contestației în anulare .
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru intimată avocat G. D. în baza împuternicirii avocațiale nr._/27.02.2014 pe care o depune la dosar, lipsind contestatorul.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
Recursul este motivat și timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 lei conform chitanței . XWM nr._/16.04.2014 și timbre judiciare în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual. Totodată învederează instanței că la dosarul cauzei s-a depus prin serviciul de registratură din partea recurentului contestator dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 50 lei conform chitanței . XWM nr._/16.04.2014 și timbre judiciare în valoare de 0,15 lei.
Avocat G. D. pentru intimată depune la dosar întâmpinare care solicită a fi considerate concluzii scrise prin care invocă excepția inadmisibilității recursului .
Curtea acordă cuvântul apărătorului intimatei asupra excepției inadmisibilității recursului invocată de aceasta pe calea concluziilor scrise.
Având cuvântul avocat G. D. pentru intimată solicită admiterea excepției inadmisibilității recursului, cu consecința respingerii acestuia ca inadmisibil.
Curtea rămâne în pronunțare asupra excepției inadmisibilității recursului invocată de intimată.
CURTEA
Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 14.03.2012, contestatorul F. M. a solicitat în contradictoriu cu intimata S.C. S. C. S.R.L anularea actelor de executare întocmite în dosarul de executare nr. 80/2012 al B.E.J SARKIS I..
Prin sentința civilă nr_/19.12.2012, Judecătoria C. a respins ca neîntemeiată contestația la executare și l-a obligat pe contestatorul F. M. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 750 lei către intimat.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut, în esență, următoarele considerente de fapt și de drept:
La data de 23.04.2008, contestatorul F. M. a încheiat un contract de credit cu BCR SA, înregistrat sub nr._, având ca obiect acordarea unui credit imobiliar în sumă de_ euro pe o perioada de 360 luni, cu o dobândă variabilă.
La data de 27.03.2009 BCR SA a cesionat creanța avută față de contestatorul din prezenta cauză către Bucharest Financial Plazza, care, la rândul ei, a cesionat creanța la data de 5.08.2009 creanța către S.C. S. C. S.R.L., prin contractul de cesiune nr. 49 (fila 13).
S-a reținut că cesiunea a fost notificată către debitor, acesta semnând confirmarea de primire la data de 1.11.2010, semnătură necontestată de către acesta.
Prin încheierea nr. 2337 pronunțată la data de 21.02.2012 de Judecătoria C. s-a încuviințat executarea silită împotriva contestatorului în baza titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit nr._/2008. Contestatorul a fost notificat ( fila 33) de către B. SARKIS I. prin somația emisă la data de 27.02.2012 și comunicată contestatorului la data de 2.03.2012( fila 42) în vederea achitării sumei de_ euro – debit și 7891,40 lei onorariu și cheltuieli de executare.
Contestatorul a invocat drept motiv de nelegalitate a formelor de executare faptul că nu i-a fost notificată cesiunea de creață încheiată între BCR și S.C. S. C. S.R.L.
Față de dispozițiile art. 399 alin. 3 Cod procedură civilă instanța a înlăturat această apărare invocată de contestator, motivat de faptul că executarea silită începută împotriva contestatorului are la bază un titlu executoriu constând într-un contract de credit, ceea ce face să fie incidente prevederile art. 399 alin. 3 Cod de procedură civilă, iar critica contestatorului privește contractul de cesiune intervenit între BCR și Bucharest Financial Plazza, respectiv S.C. S. C. S.R.L.
Mai mult decât atât, s-a făcut dovada comunicării către contestator a notificării cesiunii de creanță între BCR și Bucharest Financial Plazza, respectiv S.C. S. C. S.R.L.
Cu privire la critica contestatorului referitoare la faptul că nu se poate realiza o cesiune de creanță decât cu acordul expres al debitorului având în vedere că este un contract de împrumut cu garanție imobiliară, instanța a reținut că nu este justificată cu nici un temei legal, obligația cesionarului, fiind aceea de a-l notifica pe debitorul cedat de cesiunea de creanță, valabilitatea acesteia nefiind condiționată de acceptarea expresă a debitorului, chiar dacă este vorba de un împrumut cu garanție imobiliară, dat fiind că ipoteca este un contract accesoriu contractului de credit.
În ceea ce privește invocarea dispozițiilor art. 7201 C.pr.civ., instanța a reținut că acestea nu sunt incidente în cauză, fiind vorba de procedura de executare silită și nu de faza judecății în primă instanță.
De asemenea, s-a apreciat că sunt îndeplinite cerințele instituite de art. 379 alin. 1 Cod de procedură civilă. Astfel, caracterul cert al creanței reiese din însuși contractual de credit semnat de către contestator, iar creanța a ajuns la scadență motivat de faptul că s-a declarat creditul scadent anticipat ca urmare a neplății la scadență a ratelor și dobânzilor aferente.
Instanța a apreciat că nu s-a dovedit de către contestator, în condițiile art.1169 Cciv și art.129 alin. 1 partea finală Cprciv, că executarea silită a fost începută pentru o sumă mai mare decât cea reală, și nici faptul că intimata nu deține o creanță certă, lichidă și exigibilă.
Prin urmare, constatând că apărările invocate de contestator nu sunt întemeiate instanța a respins contestația la executare, iar în temeiul art. 274 C.pr.civ., l-a obligat pe contestator la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 750 de lei către intimat, reprezentând contravaloare onorariu avocat.
La data de 14.02.2013, contestatorul F. M. a declarat recurs împotriva hotărârii sus-menționate, motivele căii de atac promovate fiind depuse la data de 13.03.2013.
Motivele de nelegalitate invocate ale hotărârii atacate sunt cele prevăzute de art 304 pct 6 și 7 Cprciv, recurentul solicitând, în principal, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modicarea ei în tot, având în vedere următoarele aspecte:
Intimata . a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentința civilă nr_/2012 a Judecătoriei C. este legală și temeinică, iar motivele de recurs sunt neîntemeiate.
Prin decizia civilă nr.602/14.08.2013 s-a admis excepția de decădere a recurentului din dreptul de a motiva recursul promovat de recurentul F. M., s-a constatat nulitatea recursului declarat împotriva sentinței civile nr._ /19.12.2012 pronunțată de Judecătoria C., ca nemotivat în termen.
Pentru a pronunța această decizie instanța avut în vedere următoarele:
La termenul de judecată din data de 14.08.2013, instanța de recurs a invocat excepția decăderii recurentului din dreptul de a motiva recursul, în examinarea căreia reține următoarele considerente:
Regula pe care o instituie codul de procedură civilă cu privire la motivarea cererii de recurs este reglementă de art. 303 alin.1, potrivit cu care recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs.
Termenul de recurs este reglementat în art. 301 ca fiind de 15 zile de la data comunicării hotărârii, dacă legea nu prevede altfel. Același articol prevede și aplicabilitatea dispozițiilor art.284 alin.(2)-(4) în cazul recursului. Potrivit art.284 alin.3 cod proc.civ, dacă o parte face apel (în cazul de față, recurs), înainte de comunicarea hotărârii, aceasta se socotește comunicată la data depunerii cererii de apel (respectiv la data depunerii recursului).
Interpretarea coroborată a textelor amintite conduce la concluzia că recursul declarat înainte de comunicarea hotărârii atacate se va motiva în termenul de 15 zile de la data declarării căii de atac, dată considerată de art.284 alin.3 ca fiind data comunicării hotărârii, fiind astfel respectate și prevederile art.301 și 303 alin.1 cod proc.civ.
Regăsim însă în reglementarea dată momentului la care începe să curgă termenul de motivare a cererii de recurs și prevederile art.303 alin.2, potrivit cu care termenul pentru depunerea motivelor de recurs se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte. Aparent, aplicarea acestor prevederi legale exclude aplicarea art.284 alin.3 cod proc.civ., la care art. 301 face trimitere. Cele două texte de lege sunt incidente în situații diferite. Astfel, prevederile art.303 alin.2 se aplică acelor hotărâri judecătorești împotriva cărora legiuitorul a instituit obligativitatea declarării recursului într-un termen care curge de la pronunțarea hotărârii, nu de la comunicarea acesteia. Este firesc și în conformitate cu principiul respectării dreptului la apărare, ca în aceste situații în care partea nemulțumită de hotărâre este obligată se declare recurs de la data pronunțării, fără a avea posibilitatea de cunoaște considerentele primei instanțe, să aibă dreptul de a-și motiva recursul după comunicarea hotărârii. În cazul celorlalte hotărâri pentru care termenul de recurs curge de la data comunicării hotărârii, exercitarea recursului mai înainte de comunicarea acesteia atrage incidența prevederilor art.284 alin.3 coroborat cu art.301 și 303 alin1 cod proc.civ. Această interpretare nu adaugă la lege, cum s-ar putea pretinde la prima vedere, ci este singura care asigură aplicabilitatea ambelor texte, reglementate de legiuitor cu evidenta intenție a-și produce efecte, nu de a se exclude. Nu poate fi reținut nici punctul de vedere potrivit căruia recurenta are dreptul de a alege între a-și motiva recursul declarat înainte de comunicarea hotărârii prin chiar cererea de recurs, în termenul de 15 zile de la declararea recursului sau în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii atacate.
În legătură cu dreptul recurentei la un recurs efectiv, înțelegând prin aceasta o analiză a motivelor de recurs și nu o soluționarea a cererii doar din perspectiva unor eventuale motive de ordine publică, nu se poate reține a fi încălcat, câtă vreme partea a avut garantat dreptul de a-și motiva recursul, însă nu l-a exercitat în termenul legal.
În cauză, recurentul a declarat recurs la data de 14.02.2013, dată de la care curge termenul de 15 zile în vederea îndeplinirii obligației de motivare a recursului. Întrucât motivele de recurs au fost depuse la data de 13.03.2013, după împlinirea termenului reglementat de art.301, 284 alin.3 și 303 alin1 Cprciv., urmează a fi aplicată sancțiunea prevăzută de art.103 alin.1 cod proc.civ constând în decăderea din dreptul de a motiva recursul.
Contestatorul F. M. a formulat la data de 20.09.2013, ca urmare a recalificării juridice, contestație în anulare împotriva deciziei nr. 602/14.08.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._ și pe această cale a solicitat admiterea contestației în anulare, casarea deciziei și rejudecarea recursului în baza art. 318 Cod procedură civilă.
În motivare, relevă contestatorul că prin sentința civilă nr._/2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ supusă căii de atac a recursului în termen de 15 zile de la comunicare, i-a fost comunicată soluția la data de 27.02.2013 conform confirmării oficiului poștal din ., iar motivarea recursului s-a făcut înăuntrul termenului de recurs, adică la data de 13.03.2013.
Potrivit prevederilor art. 303 Cod procedură civilă, recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar potrivit alin. 2 a aceluiași recurs, termenul pentru depunerea motivelor se socotește de la comunicarea hotărârii judecătorești, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.
În aceste condiții, atât timp cât comunicarea hotărârii s-a făcut la data de 27.02.2013, iar motivele de recurs au fost depuse la data de 13.03.2013 înăuntrul termenului de recurs, în mod greșit s-a admis excepția decăderii din termen a formulării recursului
Prin decizia civilă nr.77/30.01.2014 s-a respins ca nefondată contestația în anulare .
Pentru a pronunța această decizie instanță a avut în vedere următoarele:
În considerentele deciziei atacate, instanța de recurs a reținut, textual – că regula pe care o instituie Codul de procedură civilă cu privire la motivarea cererii de recurs este reglementă de art. 303 alin.1, potrivit cu care recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs.
Termenul de recurs este reglementat în art. 301 ca fiind de 15 zile de la data comunicării hotărârii, dacă legea nu prevede altfel. Același articol prevede și aplicabilitatea dispozițiilor art.284 alin.(2)-(4) în cazul recursului. Potrivit art.284 alin.3 cod proc.civ, dacă o parte face apel (în cazul de față, recurs), înainte de comunicarea hotărârii, aceasta se socotește comunicată la data depunerii cererii de apel (respectiv la data depunerii recursului).
Interpretarea coroborată a textelor amintite conduce la concluzia că recursul declarat înainte de comunicarea hotărârii atacate se va motiva în termenul de 15 zile de la data declarării căii de atac, dată considerată de art.284 alin.3 ca fiind data comunicării hotărârii, fiind astfel respectate și prevederile art.301 și 303 alin.1 cod proc.civ.
Regăsim însă în reglementarea dată momentului la care începe să curgă termenul de motivare a cererii de recurs și prevederile art.303 alin.2, potrivit cu care termenul pentru depunerea motivelor de recurs se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte. Aparent, aplicarea acestor prevederi legale exclude aplicarea art.284 alin.3 cod proc.civ., la care art. 301 face trimitere. Cele două texte de lege sunt incidente în situații diferite. Astfel, prevederile art.303 alin.2 se aplică acelor hotărâri judecătorești împotriva cărora legiuitorul a instituit obligativitatea declarării recursului într-un termen care curge de la pronunțarea hotărârii, nu de la comunicarea acesteia.
Este firesc și în conformitate cu principiul respectării dreptului la apărare, ca în aceste situații în care partea nemulțumită de hotărâre este obligată se declare recurs de la data pronunțării, fără a avea posibilitatea de cunoaște considerentele primei instanțe, să aibă dreptul de a-și motiva recursul după comunicarea hotărârii. În cazul celorlalte hotărâri pentru care termenul de recurs curge de la data comunicării hotărârii, exercitarea recursului mai înainte de comunicarea acesteia atrage incidența prevederilor art.284 alin.3 coroborat cu art.301 și 303 alin1 cod proc.civ. Această interpretare nu adaugă la lege, cum s-ar putea pretinde la prima vedere, ci este singura care asigură aplicabilitatea ambelor texte, reglementate de legiuitor cu evidenta intenție a-și produce efecte, nu de a se exclude. Nu poate fi reținut nici punctul de vedere potrivit căruia recurenta are dreptul de a alege între a-și motiva recursul declarat înainte de comunicarea hotărârii prin chiar cererea de recurs, în termenul de 15 zile de la declararea recursului sau în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii atacate.
În legătură cu dreptul recurentei la un recurs efectiv, înțelegând prin aceasta o analiză a motivelor de recurs și nu o soluționarea a cererii doar din perspectiva unor eventuale motive de ordine publică, nu se poate reține a fi încălcat, câtă vreme partea a avut garantat dreptul de a-și motiva recursul, însă nu l-a exercitat în termenul legal.
În cauză, recurentul a declarat recurs la data de 14.02.2013, dată de la care curge termenul de 15 zile în vederea îndeplinirii obligației de motivare a recursului. Întrucât motivele de recurs au fost depuse la data de 13.03.2013, după împlinirea termenului reglementat de art.301, 284 alin.3 și 303 alin1 Cprciv., urmează a fi aplicată sancțiunea prevăzută de art.103 alin.1 cod proc.civ constând în decăderea din dreptul de a motiva recursul.
În conformitate cu disp. art. 318 C.pr.civ. „Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale…”.
Acest motiv al contestației în anulare constă în erori materiale evidente, cu caracter procedural în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului. Practica judiciară a statuat că pentru verificarea acestor greșeli nu este necesară o reexaminare a fondului sau reaprecierea probelor.
Astfel, pentru a putea fi admisă o contestație în anulare îndreptată împotriva deciziei pronunțate de o instanță de recurs, este necesar ca eroarea materială gravă, invocată de parte, să privească o problemă de procedură. O atare eroare trebuie să fie evidentă, în legătură cu aspecte formale ale judecății în recurs, pentru verificarea căreia să nu fie necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor.
În situația de față, instanța de recurs a admis excepția de decădere din dreptul de a formula recurs cu consecința constatării nulității recursului, soluția nefiind rezultatul unei erori materiale, ci o interpretare a dispozițiilor legale în materie, contestația în anulare neputând fi primită pentru acest motiv. O astfel de greșeală poate fi inclusă în categoria de greșeală de judecată ce nu poate fi valorificată în cadrul unei contestații în anulare pentru motivul prevăzut de art. 318 C.pr.civ., întrucât în acest caz calea de atac a contestației în anulare s-ar transforma în recurs, iar recursul la recurs este inadmisibil.
În consecință, susținerile contestatorului F. M. în sensul celor expuse în cadrul contestației în anulare echivalează cu invocarea unei erori de judecată, care nu se circumscrie motivelor ce pot fi invocate pe calea contestației în anulare.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs F. M., care a criticat-o ca fiind nelegală și netemeinică, invocând prevederile art. 320 alin. 3 Cod proc. civilă.
A arătat recurentul că potrivit art. 301 Cod procedură civilă termenul de recurs este de 15 zile de la data comunicării hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, iar potrivit art. 303 alin. 1 Cod procedură civilă recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înlăuntrul termenului de recurs.
De asemenea, precizează că art. 303 alin. 2 statuează că termenul pentru depunerea motivelor se socotește de la comunicarea hotărârii chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.
Precizează că recurentul contestator a motivat și a depus motivele de recurs prin Serviciul de Registratură al Judecătoriei C. la data de 13.03.2013, deși împlinirea termenului de recurs ar fi avut ca dată 15.03.2013.
Potrivit art. 101 alin. 1 Cod procedură civilă termenele se înțeleg pe zile libere, neintrând la socoteală nici ziua când a început nici ziua când s-a sfârșit.
Consideră că în mod greșit instanța de recurs a admis excepția nemotivării recursului în termen și anulat ca neîntemeiat și nelegal recursul.
La termenul de judecată din data de 17 aprilie 2014, intimata . a invocat excepția inadmisibilității recursului .
Examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art.137 al.1 Cod pr.civilă excepția inadmisibilității recursului, constată că aceasta este întemeiată, drept pentru care va respinge recursul ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Astfel, Curtea constată că a fost investită cu soluționarea unui recurs declarat împotriva unei hotărâri judecătorești irevocabile, pronunțate în soluționarea unei contestații în anulare.
Codul de procedură civilă reglementează, în Titlul V – Capitolul I, recursul (art.299-316), o cale de atac, iar în art.299 se precizează ce hotărâri sunt supuse recursului.
Conform dispozițiilor art.299 alin.1 Cod pr.civilă:”hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională sunt supuse recursului”.
Din interpretarea textului de lege menționat rezultă că hotărârile judecătorești care potrivit legii sunt irevocabile nu mai pot fi atacate cu recurs.
Curtea, văzând actele și lucrările dosarului, constată că hotărârea atacată cu recurs a fost pronunțată într-o contestație în anulare, fiind irevocabilă.
Declarând recurs împotriva unei hotărâri irevocabile, recurentul nu s-a conformat condiției specifice de admisibilitate a recursului în această materie, încălcând dispozițiile art.299 alin.1 Cod pr.civilă.
În cauză, recurentul a declarat recurs împotriva unei hotărâri (decizia nr.77/30.01.2014 a Tribunalului C. ) prin care a fost soluționat o contestație în anulare, care, conform art.320 alin.(3) Cod proc.civilă, este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată cu contestație în anulare, care, în cauză este o hotărâre irevocabilă pronunțată în soluționarea unui recurs, recurs soluționat de Tribunalul C. .
În raport cu dispozițiile citate, recursul declarat de F. M. este inadmisibil, hotărârea atacată nefiind susceptibilă de recurs în condițiile art.299 alin.(1) cu referire la art.320 alin.(3) Cod pr.civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția inadmisibilității.
Respinge contestația în anulare formulată de recurentul contestator - F. M. – cu domiciliul în C., ., jud. C., împotriva deciziei civile nr. 77/30.01.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimata pârâtă - . – cu sediul în C., ., ., ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 Aprilie 2014.
Președinte, M. C. E. | Judecător, E. G. | Judecător, N. S. |
Grefier, A. N. |
Red.jud.dec.N.S./16.05.2014
Gref.A.N. 2 ex/16.05.2014
| ← Alte cereri. Decizia nr. 763/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA | Opoziţie. Decizia nr. 167/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA → |
|---|
