Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 296/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 296/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 12-06-2014 în dosarul nr. 2598/88/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 296
Ședința publică din data de 12 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. P.
Judecător C. R.
Grefier C. M.
S-a luat în examinare apelul - litigiu cu profesioniști promovat de apelantul pârât G. P. cu domiciliul în Tulcea, ., ., . împotriva Sentinței civile nr. 67 din 13.01.2014 pronunțată de Tribunalului Tulcea – Secția civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosar nr._ în contradictoriu cu intimata reclamantă .. SRL - prin administrator judiciar ROMINSOL IPURL, cu sediul ales în Tulcea, ., .. 4, . având ca obiect ordonanță președințială .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod.pr.civ.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, măsurile privitoare la modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul procesual, faptul că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă conform dispozițiilor art.242 Cod.pr.civ.
Curtea, în temeiul dispozițiilor art.150 Cod.pr.civ. constată încheiate dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra cererii de renunțare la judecată a apelului .
CURTEA
Asupra cererii de renunțare la judecată de față, constată următoarele:
P. acțiunea adresată Tribunalului Tulcea – Secția civilă, de contencios administrativ și fiscal și înregistrată sub nr._ /30.09.2013, reclamanta .. SRL - prin administrator judiciar ROMINSOL I.P.U.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul P. G., pentru ca prin hotărâre judecătorească, în temeiul în temeiul dispozițiilor art. 996 și urm. Cod procedură civilă, raportat la art. 119 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, pe calea ordonanței președințiale, să se dispună:
- pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se autorizeze convocarea Adunării Generale Ordinare a Acționarilor S.C. ȘANTIERUL NAVAL S. S.A. de către acționarul majoritar S.C. C.D.C. S.R.L. - societate în insolvență, reprezentată legal de administrator judiciar RomINSOL I.P.U.R.L., având ca ordine de zi: revocarea administratorului în funcție al S.C. ȘANTIERUL NAVAL S. S.A.; alegerea administratorului societății și fixarea remunerației acestuia.
- să se stabilească prin hotărâre data de referințăprevăzută la art.123 alin.2 din Legea nr.31/1990, data ținerii adunării generale, precum și prezidarea adunării de către reprezentantul legal al acționarului majoritar.
Motivând acțiunea, reclamanta a arătat în esență că .. SRL este o societate supusă procedurii de insolvență în baza Sentinței civile nr. 2814/28.05.2013 a Tribunalului Tulcea, prin care judecătorul sindic a dispus, în raport de dispozițiile art. 47 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, ridicarea în tot a dreptului de administrare al debitoarei și exercitarea conducerii societății de către administratorul judiciar desemnat, respectiv RomINSOL IPURL.
P. cererea modificatoare depusă la dosar, la termenul de judecată din data de 05 decembrie 2013, reclamanta prin administrator judiciar, a solicitat, în conformitate cu dispozițiile art.1000 Cod procedură civilă, transformarea ordonanței președințiale în cerere de drept comun având aceleași părți, obiect și temei juridic.
P. Sentința civilă nr.67/13.01.2014 Tribunalul Tulcea a admis acțiunea și în temeiul art. 119 alin.3 din Legea nr. 31/1990 republicată, a autorizat convocarea AGOA a . S. de către acționarul majoritar .. SRL Tulcea, prin administrator judiciar RomINSOL I.P.U.R.L., pentru data de 28 februarie 2014, având ca ordine de zi:
- revocarea administratorului în funcție;
- alegerea unui nou administrator și fixarea remunerației acestuia;
- prezidarea de reprezentantul legal al acționarului majoritar a adunării;
- stabilirea datei de referință pentru acționarii îndreptățiți să fie încunoștințați și să voteze, conform art. 123 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 republicată, pentru data de 12 februarie 2014.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel - apelantul pârât G. P. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, cu indicarea temeiului de drept prevăzut de art. 999 coroborat cu art.466 si următoarele Cod.pr.civ.
Primind cauza spre competentă soluționare Curtea de Apel C. a procedat la înregistrarea acesteia sub nr._ /18.03.2014, stabilind aleatoriu termen pentru data de 12.06.2014 când, prin cerere scrisă, apelantul pârât G. P. a înțeles a solicita instanței să ia act că înțelege a renunța la judecata apelului.
Așa fiind, Curtea a luat în examinare cererea formulată de apelantul pârât G. P. în temeiul dispozițiilor art.246 Cod.pr.civ. reținând că, potrivit textului de lege indicat „renunțarea la judecată poate avea loc în tot cuprinsul judecății, în fața primei instanțe sau a instanței de apel ori a celei de recurs fie verbal, fie prin cerere scrisă”
În speță, manifestarea de voință a apelantului reclamant în sensul de a renunța la judecarea apelului (fila 22 dosar), reprezintă un act de dispoziție al acestuia, care îndeplinește cerințele de exercitare prevăzute de art.246 Cod pr.civilă, odată ce, principiul disponibilității procesuale conferă părților dreptul de a se desista de la judecată, ori de a renunța la dreptul subiectiv, iar pârâtului posibilitatea de a achiesa la pretențiile reclamantului sau chiar la hotărârea pronunțată împotriva sa.
Curtea, în raport cu sus menționatele rețineri și având în vedere că procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, care include și dreptul reclamantului de a renunța la judecata cererii și văzând și dispozițiile art.246 Cod pr.civilă, constată că urmează a lua act de renunțarea apelantului pârât G. P. la judecata apelului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.246 Cod.pr.civ.
Ia act de renunțarea apelantului la judecata apelului litigiu cu profesioniști promovat de apelantul pârât G. P. cu domiciliul în Tulcea, ., ., ., jud. Tulcea împotriva Sentinței civile nr. 67/13.01.2014 pronunțată de Tribunalului Tulcea – Secția civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosar nr._ în contradictoriu cu intimata reclamantă .. SRL - prin administrator judiciar ROMINSOL IPURL, cu sediul ales în Tulcea, ., .. 4, ..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 12 Iunie 2014.
Președinte, G. P. | Judecător, C. R. | |
Grefier, C. M. |
Tehnoreg. Gref.C.M.
16 Iunie 2014
| ← Opoziţie. Decizia nr. 167/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA | Radiere. Decizia nr. 27/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA → |
|---|








