Procedura insolvenţei. Decizia nr. 128/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA

Decizia nr. 128/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 29-01-2014 în dosarul nr. 13558/118/2012/a1

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR.128

Ședința publică din data de 29 ianuarie 2014

Completul compus din:

Președinte - E. C. G.

Judecător - N. C.

Judecător - M. D. Ș.

Grefier - I. P.

S-a luat în examinare recursul formulat de recurenta contestatoare S. L. MANAGEMENT LTD - prin mandatar S.C. ASSET PORTOFOLIO SERVICING ROMANIA S.R.L., cu sediul în București, ..9, sector 1, împotriva Sentinței civile nr.2790/18.10.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul C. I. DE INSOLVENȚĂ I. C., cu sediul în C., ., județ C. - administrator judiciar al debitoarei S.C. FELEACU IMPEX S.R.L., J_, CUI_, având ca obiect procedura insolvenței – contestație.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

În referatul oral asupra cauzei grefierul de ședință evidențiază obiectul litigiului, mențiunile privitoare la modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul procesual. Învederează că recursul este motivat și timbrat cu taxa judiciară de timbru de 200 lei.

Curtea constată că nu sunt motive de amânare, apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare luând act că se solicită judecata cauzei în lipsă conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă.

CURTEA

Asupra recursului de față.

1. Prin cererea adresată judecătorului sindic la data de 01.07.2013, înregistrată sub nr._ la Tribunalul C., contestatoarea S. L. Management LTD - prin mandatar . Romania SRL a contestat măsura dispusă de administratorul judiciar al debitoarei ., CII I. C.,privind respingerea cererii de înscriere la masa credală cu suma de 29.148,70 lei.

În motivarea contestației, contestatoarea a susținut că a dobândit creanța împotriva debitoarei . în baza contractului de cesiune de creanță nr. 11/21.05.2012 prin care BRD Groupe Societe Generale a transmis creanța în cuantumul menționat, cesiunea fiind adusă la cunoștința debitoarei conform notificării din data de 31.05.2012.

Cererea de admitere a creanței a fost respinsă de administratorul judiciar cu motivarea că a fost tardiv formulată.

Contestatoarea a susținut că notificarea deschiderii procedurii față de debitoarea nu i-a fost comunicată în conformitate cu prevederile codului de procedură civilă așa cum legea reglementează, iar susținerea administratorului judiciar privind faptul că notificarea prin BPI produce efecte depline nu poate fi primită.

În drept, contestatoarea a invocat prevederile art.64 din Legea nr.85/2006.

2. Prin Sentința civilă nr.2790/18.10.2013, Tribunalul C. a admis excepția de decădere din dreptul de a formula contestație, invocată de intimată și a respins contestația ca tardivă.

Pentru a dispune astfel, judecătorul sindic a reținut că, potrivitprevederilor art.73 alin.2 din Legea nr.85/2006, contestațiile împotriva tabelului preliminar se depun la tribunal în termen de 5 zile de la data publicării în BPI iar din probatoriile administrate a rezultat că tabelul preliminar al creanțelor deținute împotriva averii debitoarei . a fost publicat în BPI nr._ din data de 15.04.2013.

Ca urmare, termenul de formulare a contestației s-a împlinit la data de 21.04.2013, însă contestația a fost depusă la 02.07.2013.

3. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs contestatoarea S. L. Management LTD - prin mandatar . Romania SRL, criticând-o pentru nelegalitate sub următoarele aspecte:

I. Instanța de fond în mod greșit a schimbat temeiul juridic al contestației, din contestație împotriva măsurii lichidatorului de neînscriere, in contestație la tabelul preliminar.

Recurenta susține că este neîntemeiată interpretarea judecătorului sindic, acesta fiind . întrucât ne aflăm in fața unei contestații împotriva măsurii luate de către lichidatorul judiciar, contestație reglementată de dispozițiile art.21 alin.3 din Legea nr. 85/2006.

Conform dispozițiilor legale, contestarea masurilor luate in procedura de către practicianul in insolvență se formulează in termen de 3 zile de la comunicare.

II. Susținerile instanței de fond cu privire la respingerea contestației împotriva măsurii lichidatorului de neînscriere ca fiind este neîntemeiată.

Conform art.61 alin.1-3 din Legea nr. 85/2006, ca urmare a deschiderii procedurii insolvenței, administratorului judiciar ii incumba obligația de a proceda la notificarea debitoarei si a tuturor creditorilor pentru a li se aduce la cunoștința deschiderea procedurii si pentru declararea creanțelor împotriva averii debitoarei.

Mai mult, judecătorul sindic, a înțeles să recalifice contestația formulată, fără a pune în discuție acest aspect.

Pe cale de consecință, față de cele precizate, se solicită admiterea recursului si, pe cale de consecință, admiterea contestației si implicit a celor două cereri respectiv: cererea de repunere in termenul de formulare a cererii de admitere a creanței si cererea de admitere a creanței.

In drept, a invocat prevederile art.299, art.304 alin.9 Cod de procedura civilă.

Intimatul, legal citat, nu a depus întâmpinare.

4. Examinând recursul prin prisma criticilor aduse hotărârii de către recurentă, dar și potrivit art.3041 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că este fondat, pentru următoarele considerente:

Instanța de recurs apreciază că în mod greșit instanța de fond a calificat contestația ca fiind o contestație împotriva tabelului preliminar de creanțe, reținând totodată tardivitatea acesteia în condițiile în care creditoarea a înțeles să investească judecătorul sindic cu o contestație împotriva măsurii administratorului judiciar nr._/20.06.2013 de neînscriere a creanței declarate de creditoare în tabelul preliminar, pe considerentul că cererea a fost depusă tardiv.

Acest refuz a fost notificat recurentei prin fax de către administratorul judiciar la data de 21.06.2013 – fila 21 – creditoarea formulând contestație ce a fost înaintată instanței prin poștă la data de 25.06.2013, conform ștampilei aplicate pe plic.

Creditoarea și-a întemeiat contestația pe dispozițiile art.64 din Legea nr. 86/2005, text care vizează însă depunerea cererilor de creanță, însă motivarea în fapt a relevat că aceasta a înțeles să conteste refuzul administratorului judiciar de a include creanța sa în acest tabel, considerând cererea ca fiind depusă tardiv, situație în care contestația sa poate fi încadrată în disp. art.21 alin.2 potrivit cu care „Debitorul persoană fizică, administratorul special al debitorului persoană juridică, oricare dintre creditori, precum și orice altă persoană interesată pot face contestație împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar.”

Având în vedere că declarația de creanță nu a fost avută în vedere la întocmirea tabelului preliminar, este evident că, în condițiile date, o contestație formulată strict împotriva tabelului preliminar ar fi fost lipsită de interes..

Prin urmare, nefiind ținut de încadrarea juridică dată de parte, judecătorul sindic avea posibilitatea ca, în raport de obiectul cererii și de motivele de fapt invocate, să reconsidere temeiul legal al contestației în scopul prevenirii oricărei greșeli în aflarea adevărului.

Curtea constată astfel că recurenta a formulat contestație împotriva măsurii administratorului judiciar în interiorul termenului de 3 zile impus de art.21 alin.3 din Legea nr.85/2006, neputând fi reținută decăderea din dreptul de a formula contestație.

Pentru considerentele expuse, văzând că în mod greșit prima instanță a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului, urmează a admite recursul în baza art.312 alin.1 și 5 și a casa hotărârea cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de recurenta contestatoare S. L. MANAGEMENT LTD - prin mandatar S.C. ASSET PORTOFOLIO SERVICING ROMANIA S.R.L., cu sediul în București, ..9, sector 1, împotriva Sentinței civile nr.2790/18.10.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul C. I. DE INSOLVENȚĂ I. C., cu sediul în C., ., județ C. - administrator judiciar al debitoarei S.C. FELEACU IMPEX S.R.L., J_, CUI_.

Casează hotărârea și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi, 29 ianuarie 2014.

Președinte,

E. C. G.

Judecător,

N. C.

Judecător,

M. D. Ș.

Grefier,

I. P.

jud. sindic: I.C. C.

red.dec.jud. N.C.

4 ex./ 27.02.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenţei. Decizia nr. 128/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA