Radiere. Decizia nr. 63/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 63/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 29-01-2014 în dosarul nr. 7376/118/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.63
Ședința publică din data de 29 ianuarie 2014
Completul compus din:
Președinte - E. C. G.
Judecător - N. C.
Grefier - I. P.
S-a luat în examinare apelul declarat de apelanta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., cu sediul în C., . nr.18, județul C., împotriva Sentinței civile nr.2143/27.08.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI C., cu sediul în C., ., județul C. și intimata pârâtă S.C. C. A. PRO S.R.L, cu sediul în Medgidia, ., ., județul C., J_, CUI_, având ca obiect – radiere.
La apelul nominal făcut în ședință răspunde administratorul societății intimate pârâte, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită, conform dispozițiilor art.153 și următoarele din (N) Cod de procedură civilă.
În referatul asupra cauzei grefierul de ședință evidențiază obiectul cererii, mențiunile privitoare la modalitatea îndeplinirii de citare, stadiul procesual. Învederează că apelul este motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Pentru intimata pârâtă . SRL, se prezintă C. M. care învederează că este administratorul societății și se legitimează carte de identitate . nr._ eliberată de Mun. Medgidia.
Învederează că a achitat amenda la care a fost obligat de organul fiscal, astfel cum rezultă din înscrisul pe care îl depune la dosar.
Curtea, restituie înscrisul prezentat de către administratorul societății intimate, constatând că nu este util soluționării cauzei.
Învederează că prezenta cale de atac a fost calificată ca fiind apel.
Invocă, din oficiu, excepția tardivității declarării apelului și acordă cuvântul părții prezente asupra excepției invocate și pe fondul cauzei.
Administratorul intimatei pârâte lasă la aprecierea instanței cu privire la excepția tardivității formulării apelului de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice C.; în ceea ce privește fondul cauzei învederează ă dorește ca societatea să fie radiată.
Curtea declară dezbaterile încheiate și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Din actele și lucrările dosarului constată următoarele;
Prin Sentința civilă nr.2143/27.08.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ a fost admisă cererea formulată de Oficiul Național al Registrului Comerțului - reprezentat prin Directorul Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul C. și s-a dispus radierea pârâtei S.C. C. A. Pro S.R.L. din registrul comerțului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. (care a fost calificat ca fiind apel la termenul din 29.01.2014), criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
La termenul de judecată din data de 29 ianuarie 2014, Curtea a invocat, din oficiu, excepția tardivității formulării apelului.
Față de prevederile art.248 alin.(1) Cod de procedură civilă, instanța urmează a analiza cu prioritate această excepție, reținând următoarele:
Din actele și lucrările dosarului, rezultă că hotărârea pronunțată de instanța de fond a fost comunicată apelantei la data de 02.09.2013, pe cale electronică, conform dovezii aflate în dosarul de fond.
Cererea de apel a fost depusă personal și înregistrată la instanța a cărei hotărâre se atacă, în acord cu art.471 alin.1 Cod proc. civilă, la data de 10.10.2013 (potrivit ștampilei registraturii Tribunalului C. de pe cererea de recurs, calificată ulterior ca fiind apel).
Conform art. 468 alin.(1) Cod procedură civilă „Termenul de apel este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.”
Potrivit art.185 alin.(1) Cod procedură civilă: “Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate”, iar potrivit art.186 alin.(1) „partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate”.
Raportând data comunicării hotărârii la data depunerii cererii de apel se constată că termenul de 30 de zile prevăzut de art.468 alin.(1) Cod de procedură civilă, calculat în acord cu art.181 și 182 din același cod, a fost depășit, intervenind sancțiunea decăderii în conformitate cu art.185 din Codul de procedură civilă.
Cum în cauză apelanta nu a dovedit că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate ce au împiedicat-o să exercite calea de atac, excepția tardivității formulării apelului apare ca întemeiată, motiv pentru care, în temeiul art.480 raportat la art.185 din Codul de procedură civilă, va admite excepția și va respinge apelul ca fiind tardiv formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția tardivității.
Respinge apelul declarat apelanta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., cu sediul în C., . nr.18, județul C., împotriva Sentinței civile nr.2143/27.08.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI C., cu sediul în C., ., județul C. și intimata pârâtă S.C. C. A. PRO S.R.L, cu sediul în Medgidia, ., ., ., județul C., J_, CUI_, ca tardiv formulat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 29 ianuarie 2014.
Președinte, E. C. G. | Judecător, N. C. | |
Grefier, I. P. |
jud.fond:C.E.J.
red.hot.gref. I.P.
5 ex/27.02.2014
emis 3 .>
| ← Radiere. Decizia nr. 95/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA | Acţiune în anulare a hotarârii AGA. Decizia nr. 319/2014.... → |
|---|








