Procedura insolvenţei. Sentința nr. 1124/2014. Curtea de Apel CRAIOVA

Sentința nr. 1124/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 11-02-2014 în dosarul nr. 13941/63/2012/a2*

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ

DECIZIA Nr. 64/2014

Ședința publică de la 11 Februarie 2014

PREȘEDINTE C. P.

Judecător A. R.

Judecător R. M.

Grefier R. I.

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtul S. C. C. împotriva sentinței nr.1124/2013 din 02.07.2013 pronunțate de judecătorul-sindic de la Tribunalul D. – Secția a II-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant C. DE INSOLVENȚĂ OLTENIA SPRL, lichidator al debitoarei ., reținut spre rejudecare prin decizia nr.1429/2013 din 12.11.2013, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns procurator C. M. V., pentru recurentul pârât, lipsind intimatul reclamant.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Procurator C. M. V., pentru recurentul pârât depune la dosar o declarație din care reiese că în anul 2013 recurentul a lucrat în Italia.

Curtea constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul atât asupra cererii de repunere în termenul de recurs, cât și asupra recursului.

Procurator C. M. V., pentru recurentul pârât solicită admiterea cererii de repunere în termenul de recurs, arătând că motivele de recurs nu au fost depuse în termen, deoarece pârâtul se afla în Italia.

Cu privire la recurs, solicită admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului D.. Arată că instanța de fond nu s-a pronunțat pe înscrisurile depuse, pe care nu le-a avut în vedere. Datoriile au fost făcute până în momentul cesiunii părților sociale, și nu în perioada când pârâtul S. C. C. a administrat societatea. În ce privește actele contabile ale societății, a fost încheiat un proces verbal de predare-primire, pârâtul S. C. C. intrând în posesia lor după data formulării cererii de antrenare. Totodată, precizează că nu s-au făcut verificări cu privire la ceilalți asociați anteriori, împotriva cărora s-au formulat plângeri penale din partea fiscului.

CURTEA

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1124/2 iulie 2013, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul D. – Secția a II-a Civilă a admis cererea formulată de lichidatorul C. DE INSOLVENȚĂ OLTENIA SPRL și a obligat pârâtul S. C. C. la plata sumei de 331.799 lei reprezentând pasivul debitoarei ..

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul S. C. C., iar prin decizia nr. 1371 din 21 octombrie 2013, Curtea de Apel C., Secția a II-a Civilă a anulat ca netimbrat recursul declarat de pârât, reținând că acesta nu a achitat taxa judiciară de timbru de 60 lei, cât și timbru judiciar de 0,15 lei.

La data de 22.10.2013 S. C. C. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 1371/21 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel C. – Secția a II-a Civilă, iar prin decizia nr. 1429/12 noiembrie 2013 a Curții de Apel C. – Secția a II-a Civilă a fost admisă contestația în anulare, s-a anulat decizia nr. 1371/21.10.2013 pronunțată de Curtea de Apel C. și s-a fixat termen pentru soluționarea recursului la 10.12.2013.

În cadrul contestației în anulare s-a reținut faptul că la termenul de judecată din data de 21 octombrie 2013 era depusă taxa de timbru și timbru judiciar, astfel că în mod greșit instanța de recurs a dispus anularea ca netimbrat a recursului.

În rejudecare, la termenul de judecată din data de 10 decembrie 2013, Curtea de Apel a invocat din oficiu tardivitatea formulării motivelor de recurs, respectiv excepția nulității recursului.

Recurentul pârât, prin procuratorul său, a solicitat repunerea în termenul de motivare a recursului, învederând instanței că recurentul a fost plecat în Italia în 2013, astfel că nu a intrat în posesia hotărârii pronunțate de către instanța de fond. De asemenea, s-a învederat faptul că recurentul pârât s-a întors în țară doar pentru a răspunde la interogatoriu la instanța de fond și din acest motiv a înțeles să dea procură pentru reprezentare în proces.

La termenul de judecată din data de 11 februarie 2014, s-a depus de către recurent, prin procurator o declarație din care rezultă că în perioada 10 februarie 2013 - până la 10 decembrie 2013, recurentul, rezident în Santeramo Il Colle a prestat servicii în cadrul unei firme din Italia în calitate de șofer.

Curtea va admite cererea de repunere în termenul de motivare a recursului, deoarece se constată că potrivit declarației depuse în perioada 10 februarie 2013 – 10 decembrie 2013, recurentul pârât nu a fost în țară, ci după cum s-a arătat a lucrat în Italia și prin urmare nu a avut cunoștință de sentința pronunțată de către instanța de fond. Prin urmare, Curtea apreciază că această împrejurare invocată de recurent impune admiterea cererii sale de repunere în termenul legal de motivare a recursului, cu consecința respingerii excepției de nulitate a recursului, având în vedere că s-a invocat din oficiu de către instanță tardivitatea formulării motivelor de recurs.

Examinând motivele de recurs, existente la fila 8 (dosar inițial recurs), Curtea va admite recursul, va casa sentința și va trimite cauza spre rejudecare având în vedere următoarele considerente:

Astfel, Curtea apreciază că este întemeiat motivul de recurs susținut de recurent în prima sa teză referitor la faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra apărărilor formulate de acesta și nici asupra înscrisurilor depuse, iar acest fapt echivalează cu o necercetare a fondului de către prima instanță.

În acest sens, Curtea apreciază că instanța de fond nu a analizat în concret aspectele invocate de pârât în cuprinsul întâmpinării depusă de acesta(filele 14-15 dosar fond), cât și înscrisurile depuse. Astfel, se constatăcă recurentul pârât a depus la instanța de fond un proces verbal de predare-primire întocmit la data de 19.03.2013 cu contabilul societății, un exemplar după nota explicativă dată în fața organelor Gărzii Financiare D. la data de 20.05.2010, cât și un proces verbal de predare-primire încheiat la 20.05.2013, între lichidatorul societății și numita C. M. – V., în calitate de împuternicit din partea recurentului pârât.

Instanța de fond în motivarea hotărârii recurate nu a făcut nici o trimitere la aceste înscrisuri și totodată nu a analizat nici celelalte apărări ale pârâtului referitoare la faptul că în ce privește autoturismele acestea ar fi fost preluate o parte de firmele de leasing sau că ar exista în acest sens dosare penale.

Prin urmare, având în vedere aspectele arătate, Curtea apreciază că instanța de fond a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului cauzei, și ca atare, în temeiul art. 312 alin. 5 C.pr.civ., va admite recursul, va casa sentința și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite cererea de repunere în termenul de recurs formulată de recurentul pârât S. C. C..

Admite recursul declarat de pârâtul S. C. C. împotriva sentinței nr.1124/2013 din 02.07.2013 pronunțate de judecătorul-sindic de la Tribunalul D. – Secția a II-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant C. DE INSOLVENȚĂ OLTENIA SPRL, lichidator al debitoarei ., reținut spre rejudecare prin decizia nr.1429/2013 din 12.11.2013, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ .

Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 11 februarie 2014.

Președinte,

C. P.

Judecător,

A. R.

Judecător,

R. M.

Grefier,

R. I.

R.I. 17 februarie 2014

red. 2 ex./ jud. A.R. / 26.02.2014

tehnored. D.M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenţei. Sentința nr. 1124/2014. Curtea de Apel CRAIOVA