Acțiune în anulare. Decizia 214/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția Comercială
DECIZIA NR. 214/ DOSAR NR-
Ședința publică din 30 aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Alina Gabriela Stoian JUDECĂTOR 2: Gabriela Comșa
- - - - președinte de secție
- - - judecător
- - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanții împotriva sentinței civile nr. 59/S din 6 februarie 2009, pronunțate de JUDECĂTOR 3: Laura l-sindic în dosarul nr- al Tribunalului Covasna.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 26 martie 2009, potrivit încheierii de ședință din acea zi.
Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru 16 și 23 aprilie 2009.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă cu nr. 59/S/6.02.2009 pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul cu numărul de mai sus a fost admisă excepția ridicată din oficiu de instanță, respectiv excepția lipsei de calitate procesuală activă a reclamanților de a formula acțiunea dedusă judecății, și în consecință:
S-a respins acțiunea formulată de reclamanții și, în contradictoriu cu pârâții de L, Prestări Sf. G și Oficiul Județean de cadastru și Publicitate Imobiliară C, ca fiind formulată de persoane fără calitate.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținută că, reclamanții în calitate de terți în raport cu procedura insolvenței deschisă pârâtei Alimentație Publică de - Sf. G raportat la categoriile expuse de persoane prevăzute de art. 80 din Legea nr. 85/2006, respectiv administratorul sau lichidatorul judiciar al societății debitoare, și numai dacă acesta nu formulează o astfel de acțiune, o mai poate formula Comitetul Creditorilor, autorizat de către judecătorul-sindic, nu au calitate să formuleze o acțiune în temeiul dispozițiilor mai sus citate.
Împotriva sentinței susmenționate au declarat recurs reclmanții și, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, motivând - în esență - că: a) soluția s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe (în raport de obiectul cauzei deduse judecății); b) cererea de chemare în judecată nu intră sub incidența art. 36 din Legea nr. 85/2006; c) acțiunea promovată de reclamanții recurenți are un caracter complex, astfel încât legitimarea procesuală activă trebuia examinată și prin prisma art. 1020-1021 Cod civil, ale art. 1365 Cod civil, și nu doar prin prisma dispozițiilor art. 79, 80 din Legea nr. 85/2006, cum greșit a procedat instanța de fond; d) reclamanților le-a fost încălcat dreptul la apărare;
S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate, cu consecința trimiterii spre rejudecare a cauzei, fiind invocate în drept dispozițiile art. 304 pct. 3, 9 Cod procedură civilă, ale art. 3041Cod procedură civilă.
Intimata Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Caf ormulat și a depus la dosar întâmpinare, invocând excepția lipsei calității sale procesuale pasive, întrucât nu există identitate între intimata-pârâtă și persoanele obligate în raportul juridic dedus judecății. S-a solicitat respingerea recursului, ca fiind introdus împotriva unei persoane fără calitate.
Au fost invocate în susținerea excepției prevederile art. 115, 116, 137 Cod procedură civilă, Legea nr. 7/1996, Regulamentul de Organizare și Funcționare a Birourilor de Cadastru și Publicitate Imobiliară.
Recursul este fondat, pentru considerentele ce urmează:
Dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc la termenul de judecată din data de 30.01.2009 când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, cât și pentru a da posibilitatea părților de a depune concluzii scrise cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată din oficiu, a amânat pronunțarea pentru data de 6.02.2009 (încheierea de ședință fila 44 dosar Tribunal).
În cadrul termenului de pronunțare, respectiv la data de 6.02.2009 (act fila 48 dosar), apărătorul reclamanților a formulat o cerere de amânare a pronunțării, motivată medical în sensul că - datorită unui accident - avocatul părților reclamante era în imposibilitate de a formula concluzii scrise.
La cerere a fost atașată copia certificatului medical seria - nr. -/2.02.2009, din care rezultă că apărătorul celor doi reclamanți suferise o fractură de gambă pentru a cărei vindecare îi fuseseră acordate 14 zile de îngrijiri medicale, pentru perioada 6.02.2009 - 19.02.2009.
Cererea de amânare a pronunțării a fost formulată de către avocat la data de 5.02.2009 și a fost înregistrată la registratura Tribunalului Covasna la data de 6.02.2009.
Ignorând situația obiectivă creată, situație care i-a împiedicat pe cei doi reclamanți, să-și formuleze apărările referitoare atât la excepția lipsei calității procesuale active, cât și privitor la fondul cauzei, prima instanță a pronunțat soluția atacată la data de 6.02.2009, cu încălcarea dreptului la apărare al celor doi reclamanți, consacrat de dispozițiile art. 6 din CEDO.
Reclamanților-recurenți li s-a produs o vătămare ce nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea actelor de procedură efectuate în condițiile încălcării dispozițiilor art. 105 alin.2 Cod procedură civilă.
Ca atare, văzându-se prevederile art. 312 alin.(1) Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul declarat și va casa sentința atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Cu ocazia rejudecării, vor fi avute în vedere și restul criticilor cuprinse în motivele de recurs, în vederea pronunțării unei hotărâri legale și temeinice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de către recurenții reclamanți și împotriva sentinței civile cu nr. 59/S/06.02.2009 pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul cu nr- al aceleiași instanțe, pe care o casează cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 aprilie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red.: /25.05.2009
Tehnored: /27.05.2009/ -3 ex -
Judecător sindic:
Președinte:Alina Gabriela StoianJudecători:Alina Gabriela Stoian, Gabriela Comșa, Laura
← Practica judiciara insolventa. Decizia 112/2009. Curtea de Apel... | Insolventa societati comerciale pe actiuni. Decizia 60/2010.... → |
---|