Acțiune în anulare. Decizia 429/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția Comercială
DOSAR Nr-
DECIZIA NR. 429/
Ședința publică din 7 octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Bujan JUDECĂTOR 2: Gabriel Ștefăniță
- - - - JUDECĂTOR 3: Codruța Vodă
- - - - judecător
- - - - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de intevenientele și împotriva sentinței civile nr.1274 din 20.11.2007 pronunțate în dosarul nr- al Tribunalului Galați.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 23 septembrie 2008, potrivit încheierii de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru datele de 30 septembrie și 7 octombrie 2008.
CURTEA
Asupra recursurilor de față:
Constată că prin sentința comercială nr. 1274/20.11.2007 Tribunalul Galați - secția comercială a respins excepția necompetenței materiale, a respins acțiunea formulată de prin lichidator judiciar pentru lipsa capacității de folosință, a respins excepția lipsei calității procesuale și a lipsei de interes a și a respins cererile de intervenție în interes propriu a și ca nefondate.
În considerentele hotărârii se reține în esență că motivele invocate în susținerea nulității absolute a contractului nr. 1093/20.05.2004 sunt nefondate întrucât cele două pârâte au fost de bună-credință la momentul încheierii convenției, iar obiectul contractului era clar individualizat. Se menționează că contractul în litigiu a fost încheiat în condițiile Legii nr. 550/2002, după aprobarea listei spațiilor comerciale prin hotărârea Consiliului general B, imobilul fiind dobândit de stat prin construire și închiriat succesiv către diferite societăți, iar de la 1.02.1991 către autoarea reclamantei. În speță s-a dovedit că vânzătorul are un titlu legal asupra bunului vândut și că apreciază că titlul său de proprietate este mai bine configurat decât cel pretins de reclamantă și de interveniente.
Pe cale incidentală s-a reținut că titlul de proprietate pretins de reclamantă și de intervenienți este precar întrucât în baza Legii nr. 15/1990 reclamanta nu putea dobândi dreptul de proprietate întrucât deținea spațiul cu titlu de chiriaș.
Împotriva hotărârii au declarat recurs intervenientele și Elika solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar modificarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii principale.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată în esență că instanța nu a stabilit cadrul procesual corect încălcând principiul contradictorialității, judecătorul-sindic nu era competent să judece în fond cererea, competența aparținând judecătoriei față de contractul civil al pricinii.
Pe fondul cauzei se solicită reținerea relei credinței a părților contractante care cunoșteau că vânzarea bunului s-a făcut de un neproprietar. Actele depuse în probațiune justifică calitatea de proprietar al, iar întabularea dreptului în registrele imobiliare a făcut dreptul opozabil atât în conținut cât și către toate terțele persoane.
Intimata pârâtă a depus întâmpinare solicitând respingerea recursurilor ca nefondate.
În probațiune s-au depus înscrisuri.
Analizând hotărârea recurată în raport cu motivele de recurs și actele dosarului, în baza art. 3041Cod procedură civilă se constată următoarele:
Primul motiv de recurs se referă la nestabilirea corectă a cadrului procesual și încălcarea principiului contradictorialității, ca urmare a închiderii procedurii insolvenței și radierii reclamantei din registrul comerțului și față de transmiterea dreptului litigios prin actele adiționale din 2.12.2005. Criticile recurentelor sunt nefondate în condițiile în care instanța de fond s-a pronunțat pe excepția lipsei capacității procesuale active a și a constatat neîndeplinirea condițiilor pentru reținerea retractului litigios întrucât în momentul cesiunii nu exista un proces început asupra fondului dreptului. În condițiile în care recurentele - interveniente au pus concluzii pe fond și au putut face apărări cu privire la toate aspectele invocate în cauză, rezultă că nu a fost încălcat principiul contradictorialității.
Referitor la transmisiunea procesuală invocată de recurente în temeiul actelor adiționale de cesionare prin dare în plată a drepturilor litigioase, se constată că în mod greșit instanța de fond a reținut că retractul litigios s-a realizat anterior procesului litigios. Potrivit încheierii de autentificare nr. 29/2.12.2005, rezultă că actul adițional la contractul de vânzare-cumpărare nr. 4130/12.11.2003 prin care reclamanta a transmis intervenientei Elika dreptul litigios ce formează obiectul dosarului nr. 204/LJ/2005 al Tribunalului Galați, s-a perfectat la 2.12.2005 în timpul derulării procesului.
C de-al doilea act adițional la contractul de dare în plată nr. 1052/5.05.2004 prin care intervenienta Elika a transmis creditoarei dreptul litigios, deși nu este datat, a fost întocmit în timpul derulării procesului, având în vedere că în cuprinsul actului se menționează numărul de dosar și termenul de judecată de la 20.01.2006.
Prin urmare, instanța de fond nu a luat act de transmisiunea procesuală convențională intervenită prin actele adiționale sus-menționate. Cu toate acestea, nu se impune casarea sentinței recurate, având în vedere că potrivit art. 45 Cod comercial retractul litigios nu este admis în materie comercială, textul de lege fiind categoric în acest sens. Explicația acestei dispoziții derogatorii rezidă din faptul că în materie comercială nu i se poate imputa cumpărătorului intenția de speculă, asociată cu ideea de risc. "fapt comercial" i se atribuie un sens larg, de act de comerț obiectiv sau subiectiv, așadar nu numai din perspectiva debitorului cedat.
Pe de altă parte, cesionarele drepturilor litigioase erau părți în procesul prezent, astfel încât nu li s-au încălcat drepturile procesuale și au avut posibilitatea de a formula apărări, de a invoca excepții și de a pune concluzii pe fond ca interveniente în interes propriu asemenea reclamantei. De asemenea, nu se impune nici modificarea hotărârii instanței de fond având în vedere poziția intervenientelor exprimată prin apărător la termenul din 12.11.2007 prin care arată că nu înțelege să susțină cererea de subrogare în drepturile procesuale ale reclamantei în baza retractului litigios, întrucât în cauză a formulat cerere de intervenție în interes propriu. Ori, modificarea cadrului procesual în contra voinței părților, ar fi dus la încălcarea principiului disponibilității.
Referitor la competența judecătorului-sindic de a soluționa cauza, se constată că prin decizia nr. 244/R/4.04.2007 pronunțată de Curtea de Apel Galațis -a menținut dispoziția referitoare la respingerea recursului declarat de reclamantă cu privire la competența de soluționare a cauzei, astfel încât potrivit art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă problemele de drept dezlegate erau obligatorii pentru judecătorii fondului. De altfel, și recursurile intervenientelor referitoare la competența de soluționare a pricinii au fost respinse, stabilindu-se în mod irevocabil competența de soluționare în favoarea judecătorului-sindic.
Susținerile recurentelor-interveniente referitoare la natura civilă a cauzei sunt nefondate și în contradicție cu prevederile art. 56 Cod comercial ce atribuie caracter comercial pricinilor ce au ca obiect acte încheiate chiar și de un singur comerciant.
Pe de altă parte, spațiul ce formează obiectul litigiului este un spațiu comercial ce face parte din fondul de comerț al pârâtei, astfel încât în mod corect cauza a fost soluționată de instanța comercială.
Pe fondul cauzei, recurentele-interveniente reiterează cauza ilicită în privința contractului încheiat de pârâtele intimate, față de reaua-credință a acestora.
În cazul nulității absolute a vânzării lucrului altuia se pune în discuție în ce măsură părțile contractante cunoșteau că lucrul vândut este proprietatea unei alte persoane.
În speță, în mod corect judecătorul-sindic a reținut că față de actele depuse în probațiune nu s-a dovedit faptul că încheierea contractului s-a realizat în frauda dreptului proprietarului și cu complicitatea cumpărătorului.
Pentru justificarea și dovedirea fraudei, era necesar ca părțile contractante să fi consimțit la înstrăinarea bunului altuia în cunoștință de cauză.
Din perspectiva vânzătorului - pârâtul municipiul B, actele depuse în probațiune, respectiv titlul de construire a imobilului din 1955, apoi contractul de închiriere nr. 664/16.11.1973 cedat la 1.02.1991, adresa nr. 451/10.12.1991 pentru emiterea unui nou ordin de repartizare asupra folosinței spațiului comercial, adresa nr. 4241/1580/21.02.1997 de notificare a încetării relațiilor contractuale locative cu, încheierea contractului de asociere în participațiune nr. 51/23.03.1997 cu pârâta, toate acestea demonstrează că vânzătorul s-a considerat proprietar asupra spațiului în litigiu până la momentul înstrăinării acesteia către pârâtă, în baza Legii nr. 550/2004.
Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului aferent spațiului comercial nr. 2790/25.07.2002, cât și protocolul din 1.02.1991 au fost emise de Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, respectiv și nu de către pârâta municipiul B, astfel încât să dovedească reaua-credință a vânzătoarei.
Argumentele recurentelor-interveniente legate de litigiile privind anularea certificatelor de atestare a drepturilor de proprietate pentru terenurile aferente altor spații comerciale, nu sunt suficiente în a demonstra reaua-credință a vânzătoarei-intimate, în condițiile în care certificatul vizează doar situația terenului nu și a spațiului comercial. Pe de altă parte, potrivit sentinței civile nr. 9558/15.06.2007 a Judecătoriei Sectorului 1 B, rezultă că și modul de dobândire a dreptului de proprietate al intervenientelor este litigios, instanța anulând contractele de vânzare-cumpărare încheiate de interveniente cu, reținând că imobilul din litigiu a trecut în temeiul nr.HG 391/1995 din patrimoniul în patrimoniul Avicola B, actualul proprietar al spațiului în litigiu.
Incertitudinea reclamantei legate de titlul cu care deținea spațiul rezultă și din faptul că deși consideră că deținea proprietatea asupra imobilului din 1991, totuși în perioada 1991 - 1996 achita chirie pentru acest spațiu către Primăria municipiului B pe care o considera proprietară, astfel cum rezultă din dispozițiile de plată existente la dosar și din adresele nr. 2155/27.12.1997, nr. 13.919/22.09.1994 și nr. 4241/1580/21.02.1997.
Din punctul de vedere al cumpărătoarei - pârâta, aceasta a avut contract de asociere în participațiune cu reclamanta doar pe o perioadă de un an începând cu 1.10.1992, dar prin contractul încheiat în 1997 cu Primăria municipiului B și prin adresele nr. 60043/2.09.2003, nr. 6246/3.11.2004, nr. 3003/17.10.2002, nr. 2379/7.03.2005, aceasta a avut convingerea și reprezentarea că titlul de proprietate invocat de vânzătoare este mai bune caracterizat.
Prin urmare, fără a se proceda la compararea titlurilor de proprietate, urmează a constata că la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a cărui anulare se cere, părțile contractante nu se aflau în situația vânzării bunului altuia, în condițiile în care titlul de proprietate invocat de terța persoană era incert și litigios, iar asupra aceluiași spațiu comercial erau deschise două cărți funciare nr. 48017 și nr. 36338, cu mențiuni diferite asupra titularului dreptului de proprietate.
Raportat la aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă urmează a respinge ca nefondate recursurile declarate de intervenientele și Elika și menține ca legală și temeinică hotărârea instanței de fond.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, văzând că cheltuielile de judecată solicitate de intimata nu au fost justificate și nici cuantificate pe delegația avocațială, urmează a respinge cheltuielile solicitate.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de intervenientele și Elika împotriva sentinței comerciale nr. 1274/20.11.2007 a Tribunalului Galați - secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 7 octombrie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. /8.10.2008
Dact./15.10.2008/2 ex.
Jud.fond:
Președinte:Carmen BujanJudecători:Carmen Bujan, Gabriel Ștefăniță, Codruța Vodă
| ← Acțiune în anulare. Decizia 399/2008. Curtea de Apel Brasov | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
|---|
