Acțiune în anulare. Decizia 54/2010. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 54

Ședința publică de la 19 Ianuarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Vasilică Pintea

JUDECĂTOR 2: Cătălin Șerban

JUDECĂTOR 3: Claudia Popescu

Grefier - -

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&6

La ordine a venit spre soluționare recursul promovat de recurent - SRL prin lichidator judiciar - EXPERT împotriva sentinței civile nr. 472 din 26 martie 2009,pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, având ca obiect acțiune în anulare.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 12 ianuarie 2010, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată.

CURTEA

- deliberând -

INSTANȚA

Asupra recursului de față;

Examinând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău la data de 31. 07. 2006 sub nr. 2474, reclamanta "- SRL B, prin lichidator judiciar a solicitat instanței să dispună anularea contractului de vânzare-cumpărare 1570/9.04.2007 încheiat în frauda creditorilor între vânzătorii - SRL și - SA și cumpărătorul.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că lichidatorul judiciar, a fost desemnată prin încheierea din 15.03.2006 ca administrator judiciar al - SRL, că din analiza actelor financiar contabile a rezultat că prin contractul de vânzare cumpărare menționat, s-a înstrăinat către terenul in suprafață de 5133 mp în intravilanul municipiul B, pentru prețul de 210.752 lei, derizoriu fata de prețul zonei. Acest teren a fost achiziționat în 1999 și ulterior înstrăinat, fără a fi evidențiat in contabilitatea falitei. Solicită și repunerea în situația anterioară.

Pârâtul prin întâmpinare a invocat excepția lipsei propriei calități procesuale pasive întrucât a acționat ca reprezentant al - SA iar pe fond respingerea acțiunii ca nefondată întrucât nu sunt îndeplinite prevăzute de art. 79 și 80 al 1 lit. b si c din Legea 85/2006.

Pârâtul a invocat excepția nulității cererii de chemare în judecată și excepția netimbrării acțiunii.

La termenul din 5.02.2007 s-a pus in discuție cadrul procesual, întrucât - a fost divizată și s-a dispus introducerea in cauză societăților - TURISM SRL, - SRL, - SRL si - SRL și a numitei, soția pârâtului, iar prin încheierea din 18.06.2007 au fost respinse excepțiile netimbrării, nulității cererii de chemare in judecată, lipsei calității procesuale pasive a - SRL și a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului .

La termenul din 19.02.2009 pârâții au invocat excepția lipsei calității procesuale active a falitei având în vedere că lichidatorul a formulat acțiunea ca și reprezentant al debitoarei și și-a menținut această calitate pe tot parcursul procesului, formulând apărări în calitate de reprezentant al debitoarei falite. A mai invocat si excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților și.

Prin sentința 1959/2009 s-a admis excepția lipsei calității procesuale active - SRL prin lichidator judiciar - EXPERT și în consecință s-a respins acțiunea ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.

Pentru a pronunța această hotărâre judecătorul sindic a reținut că din examinarea prevederilor art. 81, 85 din Legea 85/2006 rezultă că, in ce privește acțiunile prevederile de art. 79 și 80 legiuitorul a instituit unele aspecte strict procedurale iar in art. 85 al 5 și 6 determinat cadrul procesul relativ la aceste acțiuni, că s-a conferit legitimare procesuală activă administratorului judiciar sau lichidatorului judiciar după caz, precum și Comitetului creditorilor iar legitimare procesuală pasivă părților din contractul contestat, cu mențiunea că debitorul va fi citat prin administratorul special. Rațiunea legiuitorului a fost asigurarea respectării principiului contradictorialității în procedura civilă, societatea ce figurează ca parte in contract neputând avea atât calitate activă cât și pasivă.

Se mai reține că acțiunea introductivă este formulată de - SRL, prin lichidator judiciar B, că și ulterior, în răspunsul la întâmpinările formulate de pârâți în dosar dar și în celelalte note scrise formulate ca răspuns la excepții și apărările de fond, aceeași persoană figurează ca și reclamantă și deși se susține că acțiunea a fost introdusă de lichidatorul judiciar fapt ce ar rezulta din simpla lecturare a cererii de chemare în judecată, tocmai această lectură determină instanța să constate confuzia terminologică a reclamantei, în mod evident formularea acțiunii fiind făcută de "Subscrisa - SRL B, prin lichidator judiciar B". Deși reclamanta prin lichidator învederează la termenul din 19.02.2007 ca aceasta acțiune este însușită de lichidatorul judiciar și ulterior că acțiunea este formulată de lichidator în calitate de reclamant invocând prevederile art. 132 al 2 pct. 1 Cod procedură civilă aceste susțineri nu pot fi reținute întrucât în dreptul procesual civil nu există instituția însușirii unei acțiuni de către o altă persoană iar pe de altă parte, nu se poate vorbi despre o greșeală materială în sensul articolului invocat întrucât aceasta vizează erori de redactare care țin de nume, obiect, erori de calcul sau orice alte elemente care nu sunt de natura sa afecteze cadrul procesual deja stabilit, că aceasta rectificare a " erorii materială din cuprinsul cererii aduce modificări de substanță acțiunii atât în ce privește calitatea de reclamant cât si cea de pârât".

Împotriva acestei hotărârii a declarat recurs lichidatorul care a criticat hotărârea recurată susținând că acțiunea este formulată, conform art. 80 din Legea 85/2006 de lichidatorul judiciar, că cererea nu aparține societății ci doar poartă antetul acesteia iar precizările făcute de lichidator trebuiau să ducă doar la rectificarea conceptului și nu la soluția pronunțată. Susține în continuare lichidatorul că acțiunea a fost introdusă de el și nu de falită, că menținerea antetului este impusă de legi prin art. 45 alin.1 din Legea 85/2006, iar din simpla lecturare a cererii rezultă că acesta este titularul ei.

Curtea, verificând sentința recurată sub aspectul criticilor formulate și cu respectarea dispozițiilor art.3041Cod procedură civilă, apreciază ca fiind fondat recursul pentru următoarele considerente:

La data de 28.07.2006 a fost introdusă, pe rolul Tribunalului Bacău, acțiunea pentru anularea contractului de vânzare - cumpărare nr. 1570/09.04.2003 încheiat de societatea debitoare, - SRL B și - SA în calitate de vânzători și în calitate de cumpărător.

Așa cum rezultă din conținutul literal al cererii, acțiunea ar fi fost promovată de debitoare prin lichidatorul judiciar în contradictoriu cu aceeași debitoare în calitate de pârâtă - ca parte contractului de vânzare - cumpărare.

În conținutul acesteia însă se menționează expres că - EXPERT SA B - desemnat prin încheierea din 15.03.2006 lichidator judiciar, după ce a verificat actele financiar - contabile și cele juridice a constatat că prin contractul de vânzare cumpărare în litigiu s-a înstrăinat o suprafață de teren cu un preț derizoriu, că terenul nu fost evidențiat în contabilitatea falitei și solicită anularea contractului de vânzare - cumpărare și repunerea părților în situația anterioară, indicând de asemenea, drept temei de drept al acțiunii art. 79 și 80 din Legea nr. 85/2006.

De asemenea, precizează că acțiunea promovată este scutită de taxa de timbru prevăzută de art. 77 din același act normativ.

Așa cum rezultă din dispozițiile art. 77 din Legea nr. 85/2006, doar cererile și acțiunile lichidatorului sunt scutite de taxă judiciară de timbru iar acțiunile întemeiate pe textele de lege invocate de reclamant prin cererea de chemare în judecată, pot fi promovate doar de către lichidator. În raport de cererea de chemare în judecată, așa cum a fost formulată, rezultă cu suficientă claritate că acțiunea este formulată de lichidator, judecătorul sindic,în cazul în care ar fi constatat echivocul cererii, avea obligația să pună în discuția părților această împrejurare de fapt, conform art. 129 alin. 4. proc. civilă.

Pe de altă parte, prin precizările formulate de lichidatorul judiciar la data de 6.11.2006 (fila 57) se arată explicit că cererea de chemare în judecată este formulată de către lichidator. În același sens se pronunța implicit chiar judecătorul sindic prin încheierea din 18.06.2007 când a respins excepția netimbrării acțiunii motivat de faptul că lichidatorul judiciar este scutit de taxa de timbru potrivit Legii nr. 85/2006.

Cu toate acestea, de la data de 6.11.2006 și până la 26.03.2009, judecătorul sindic, cu încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. 4 și 5 Cod procedură civilă, nu a pus în discuția părților necesitatea rectificării încheierii privitor la cadrul procesual stabilit de reclamant.

- mult, deși la termenul din 19.02.2009 ( și nu 19.02.2007 cum a reținut judecătorul sindic) reclamantul, după invocarea excepției lipsei calității procesuale active, arată că acțiunea a fost înaintată de lichidator, iar la termenul din 19.03.2009 solicită instanței să ia act de incidența art. 132 al. 1 Cod procedură civilă, judecătorul sindic nu face o verificare apărărilor formulate. Sub acest aspect, în cauză, prima zi de înfățișare, potrivit art. 134 cu referire și la art. 132 al. 1 Cod procedură civilă a fost la 16.10.2006 când procedura era completă iar pârâtul a invocat excepția nulității cererii de chemare în judecată. La acest termen (prima zi de înfățișare) instanța a acordat un termen reclamantului, la cererea acestuia, pentru a face precizările în raport cu excepțiile invocate, în cadrul acestui termen, așa cum s-a reținut, reclamantul precizeazăcine este reclamantul în prezenta cauză( fila 57 dosar fond), respectiv că acțiunea este promovată de lichidator.

Așadar, chiar și sub aspectul exigenței dispozițiilor art. 132 alin. 1 Cod procedură civilă reclamantul a făcut precizările care se impuneau, precizări care nu au fost avute în vedere de judecătorul - sindic, acesta rezumându-se la reține că instituția "însușirii" nu există în dreptul procesual civil.

În consecință, față de considerentele ce preced, instanța de recurs constată că cererea de chemare în judecată, așa cum a fost precizată, a fost formulată de lichidatorul judiciar care are, în condițiile art. 85 alin. 5 din legea nr. 85/2006, legitimare procesuală activă într-o astfel de cauză, excepția lipsei calității procesuale active fiind greșit reținută de judecătorul sindic.

Având în vedere că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă va admite recursul.

Constatând că prin hotărârea recurată nu s- soluționat fondul procesului, în baza art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă, va casa hotărârea recurată și va trimite cauza pentru rejudecare, instanța de fond urmând să soluționeze cauza, potrivit art. 315 Cod procedură civilă, în cadrul procesual reținut de instanța de recurs ca fiind stabilit de reclamant prin cererea de chemare în judecată și precizările ulterioare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul promovat de recurent - SRL prin lichidator judiciar - EXPERT cu sediul în B,-, județul B împotriva sentinței civile nr. 472 din 26 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații domiciliat în B, str. 9 - 82/B/8, județul B, domiciliat în T, str. -. - nr. 56, -. 2,. 24, județul G, domiciliat în B, str. -. 18,. A,. 17, județul B, și ambii cu domiciliul în comuna Podu T, județul B, - SRL cu sediul în B,-, județul B, - TURISM SRL cu sediul în Slănic M, str. - nr. 2, județul B, - SRL cu sediul în B, str. N: - nr. 12, județul B, - SRL cu sediul în B, str. - - nr. 3, județul B, - SRL prin administrator cu sediul în B, str. -.18,. A,.7, județul B, având ca obiect acțiune în anulare.

Casează sentința nr. 472/2009 și trimite cauza pentru rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 19 ianuarie 2010.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.

Red./27.01.2010

Tehnored./27.01.2010

Ex.14

Președinte:Vasilică Pintea
Judecători:Vasilică Pintea, Cătălin Șerban, Claudia Popescu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acțiune în anulare. Decizia 54/2010. Curtea de Apel Bacau