Alte cereri. Decizia 2443/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2443/2009
Ședința publică de la 13 octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Claudia Idriceanu
JUDECĂTOR 2: Danusia Pușcașu
JUDECĂTOR 3: Augusta Chichișan
GREFIER: - -
Pe rol, recursul declarat de către creditoarea SC LEASING ROMÂNIA SA, împotriva încheierii din 25.06.2009 pronunțată în dosarul - al Tribunalului Comercial Cluj, în contradictoriu cu intimații: CASA DE INSOLVENȚĂ TRANSILVANIA, având ca obiect alte cereri -recurs împotriva încheierii de stabilire a onorariului pentru expert.
La apelul nominal părțile sunt lipsă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat prin achitarea taxei judiciare de timbru în valoare de 19,5 lei și s-a aplicat timbru judiciar de 0,15 lei.
S-a prezentat referatul cauzei constatându-se că recurenta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2. civ. S-a înregistrat la dosar poziția scrisă a lichidatorului Casa de Insolvență Transilvania.
Curtea, în urma deliberării, din oficiu pune în discuție excepția inadmisibilității recursului din perspectiva faptului că hotărârea atacată are caracterul unei încheieri interlocutorii care poate fi atacată cu recurs numai odată cu fondul, și lasă cauza în pronunțare pe excepție.
CURTEA,
Prin încheierea din 25 iunie 2009 pronunțată în dosarul nr. - al Tribunalului Comercial Clujs -a dispus continuarea procedurii judiciare a insolvenței.
S-a stabilit termen pentru examinarea stadiului procedurii pentru data de 08.10.2009, sala 249, ora 11,00, termen dat în cunoștință părților prezente în instanță, pentru când:
S-a pus în vedere reprezentantului lichidatorului judiciar să depună la dosar poziția procesuală cu privire la înscrisul intitulat " Precizare a cererii de înscriere la distribuția prețului" formulată în scris, cu cel puțin 5 zile înainte de termenul stabilit și să solicite adjudecătorului SC SRL să-și îndeplinească obligațiile contractuale așa cum au fost acestea stabilite prin hotărârea adoptată de către adunarea creditorilor debitoarei din data de 25.02.2009, în caz contrar, în ipoteza în care aceasta nu va achita sumele de bani aferente fiecărei tranșe, să facă aplicarea pactului comisoriu.
S-a dispus amendarea creditoarei SC LEASING ROMÂNIA SA B cu suma de 500 lei, în temeiul art. 1081, pct. 2, lit. pr.civ. pentru neachitarea diferenței de onorariu expert în sumă de 6.220 lei.
S-a pus în vedere creditoarei SC LEASING ROMÂNIA SA B să achite diferența de onorariu expert în sumă de 6.220 lei, sub sancțiunea aplicării unei amenzi judiciare, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
S-a revenit cu adresă către expertul numit în cauză, d-nul, în vederea formulării răspunsului la obiecțiunile raportului de expertiză efectuat, după achitarea diferenței de onorariu de către SC LEASING SA
Pentru a dispune astfel, judecătorul sindic a reținut că, prin sentința comercială nr. 412/2005 a fost respinsă contestația formulată de debitoare, s-a admis cererea formulată de creditoare, s-a dispus deschiderea procedurii judiciare prev. de Legea nr. 64/1995, republicată, față de debitoare și s-a desemnat în calitate de administrator judiciar SC SRL;
Prin încheierea comercială nr. 1605/2005 s-a încuviințat definitiv al creditorilor.
Prin încheierea comercială nr. 1963/30.11.2005 s-au încuviințat cererile de admitere a creanțelor formulate de creditoarele SC SRL, SC SRL, SC SRL, SC SRL, SC România SRL și SC SRL, SC Import Export SRL, SC SRL, SC SRL, s-a constatat subrogarea în dreptul creditorului garantat Banca Comercială Română a creditorului, s-a dispus modificarea creanței înscrise în definitiv al creditorilor pe seama creditorului ANAF în sensul diminuării acesteia ca efect al compensării parțiale și înscrierea acestuia în creanțelor cu creanța în cuantum de 33.808,312 RON, s-a desemnat cu titlu provizoriu, până la convocarea primei ședințe a adunării creditorilor, comitetul creditorilor a cărei componență este stabilită după cum urmează: ANAF;; SC SRL; ROMÂNEASCĂ și SC SRL și s-a convocat ședința în vederea audierii cu privire la admiterea în principiu a planului de reorganizare, pentru data de 11.01.2006;
Prin încheierea comercială nr. 20/11.01.2006, s-au încuviințat cererile de admitere a creanțelor formulate de creditoarele SC SA și SC SRL;
Prin încheierea comercială nr. 103/25.01.2006, s-a respins cererea de admitere în principiu a planului de reorganizare propus de debitoare, s-a admis cererea formulată de reprezentantul asociaților debitoarei și în consecință s-a încuviințat în principiu planul de reorganizare propus de reprezentantul asociaților debitoarei.
Prin încheierea comercială nr. 238/01.03.2006, s-a confirmat planul de reorganizare admis în principiu prin încheierea comercială nr. 103/25.01.2006, s-a dispus ca debitoarea să-și conducă activitatea sa productivă și comercială, în scopul realizării planului, sub supravegherea administratorului judiciar, s-a dispus ca debitoarea să îndeplinească fără întârziere schimbările de structură prevăzute în plan și întocmirea unor rapoarte lunare asupra situației financiare a averii debitoarei precum și situația cheltuielilor efectuate pentru bunul mers al activității;
Prin încheierea comercială nr. 613/05.04.2006, s-a dispus ridicarea indisponibilizării părților sociale ale asociatului I, dispuse prin încheierea comercială nr. 412/2005, asociat care a avut și calitatea de administrator, în vederea cesionării acestora către, și, s-a încuviințat retribuția cuvenită administratorului judiciar atât pentru perioada de insolvență, cât și pentru cea de reorganizare, în cuantum de 2.000 euro/lună plus TVA și s-a încuviințat onorariul cuvenit, în conformitate cu dispozițiile art. 97 alin. 3 din Legea nr. 64/1995, expertului practician în reorganizare și lichidare SC Management Consultants SRL, în sumă de 2.000 Euro plus TVA, plătibil în Ron la cursul BNR din ziua plății.
Prin sentința comercială nr. 3190/09.06.2006, s-a admis cererea în anulare formulată de către administratorul judiciar în contradictoriu cu pârâtele SC 93 SRL, SC & SRL și SC di & C, s-a respins cererea în anulare formulată împotriva pârâtei SC România SRL și s-a admis în parte cererea în anulare formulată împotriva pârâtei SC SR;
Prin sentința comercială nr. 3310/28.06.2006, s-a respins contestația formulată de creditoarea Banca Românească Sa, ca lipsită de obiect, s-a admis cererea în anulare formulată de către administratorul judiciar al debitoarei în contradictoriu cu pârâtele SC - & SA T și SC SA
Prin încheierea comercială nr. 3806/27.09.2006, s-a dispus reducerea numărului membrilor comitetului creditorilor debitoarei, astfel încât din acest comitet urmează a face parte: ANAF, SC SRL și.
Prin sentința comercială 5374/08.11.2006 s-a admis excepția netimbrării, s-au anulat ca netimbrate, cererile de declarare a creanțelor formulate de creditorii SC SRL și SC SRL. Dispune continuarea procedurii.
Prin sentința comercială nr. 6486/10.12.2006 - s-a luat act de renunțarea creditorului la judecarea cererii de declanșare a procedurii falimentului. S-a respins excepția tardivității formulării contestației înaintată de debitoare împotriva tabelului creanțelor. S-a luat act de renunțarea debitoarei la judecarea contestației înaintată împotriva creanțelor BCR și ANAF. S-a respins contestația debitoarei împotriva creanțelor SC SRL și Consiliul local S-a admis în principiu, contestația debitoarei împotriva creanței SC SRL și s-a dispus înscrierea acesteia în tabelul definitiv al creanțelor cu suma de 39.996,31 RON, creanță chirografară provizorie. S-a admis, în principiu, contestația debitoarei împotriva creanței SC SRL și păstrează, ca provizorie, creanța acestei creditoare, în cuantum de 7.409,61 RON. ca provizorie, creanța SC SRL în cuantum de 7.093,76 RON. S-a dispus repunerea pe rol a cauzei în ceea ce privește contestația SC Leasing România și administrarea în continuare a probatoriului.
Prin sentința comercială nr. 592/07.02.2007, s-a admis cererea administratorului judiciar și s-a luat act de faptul că, urmare a reorganizării activității SC SRL C-N, atribuțiile de administrator judiciar în prezenta procedură vor fi îndeplinite de către Casa de Insolvență Transilvania C-N, prin asociat coordonator.
Prin sentința comercială nr.1586/07.03.2007 - s-a admis cererea de declarare a creanței formulată de creditoarea SC SRL și s-a dispus înscrierea acestei creditoare în tabelul definitiv al creditorilor debitoarei cu o creanță în sumă de 2800 lei - creanță chirografară, s-a admis cererea creditoarei de subrogare în drepturile creditorului și s-a dispus înscrierea acesteia în tabelul definitiv al creditorilor debitoarei în locul creditorului. S-a luat act de noua componență a comitetului creditorilor: ANAF - creditor bugetar, SC SRL - creditor chirografar, - creditor garantat.
Prin sentința comercială nr. 3083/28.06.2007, s-a admis excepția tardivității declarațiilor de creanță de către ROMÂNEASCĂ SA și C & DISTRIBUTION și s-au constat tardive declarațiile de creanță depuse de aceste creditoare, s-a respins contestația formulată de creditoarea ROMÂNEASCĂ SA, s-a respins contestația debitoarei împotriva declarației de creanță a creditoarei ROMÂNEASCĂ SA, ca rămasă fără obiect, s-a respins ca inadmisibilă cererea de declarare a creanței formulată de SC SRL B, s-a admis cererea de declarare a creanței formulată de creditoarea SC - IL SRL și s-a dispus înscrierea creditoarei în tabelul definitiv al creditorilor debitoarei cu o creanță chirografară în cuantum de 734,03 lei. S-a admis cererea creditoarei de subrogare în drepturile creditoarei ROMÂNEASCĂ SA și s-a dispus înscrierea acesteia în tabelul definitiv al creditorilor debitoarei în locul creditoarei ROMÂNEASCĂ SA. S-a admis cererea formulată de creditoarea SC. S-a dispus intrarea în faliment a debitoarei SC SRL și s-a desemnat în calitate de lichidator judiciar provizoriu SC SRL.
Prin sentința comercială nr. 14/07.01.2008, s-a respins ca neîntemeiată excepția autorității de lucru judecat, s-a respins ca neîntemeiată contestația la tabelul suplimentar al creanțelor debitoarei SC SRL, formulată de către creditoarea SC ROMÂNEASCĂ SA MEMBRĂ A GRUPULUI NAȚIONAL BANK OF B - SUCURSALA
Prin sentința comercială nr. 636/20.03.2008, s-a admis excepția decăderii față de declarația de creanță formulată de creditoarea SN SA - SUCURSALA C, s-a respins contestația formulată de creditoarea SN SA - SUCURSALA C, s-a dispus înscrierea în tabelul definitiv consolidat al creditorilor debitoarei SC SRL a creditoarei SN SA - SUCURSALA C, cu o creanță chirografară în cuantum de 1.173,15 lei, în condițiile prev. de art. 76 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
Prin sentința comercială nr. 1094/15.05.2008, s-a admis excepția lipsei calității procesuale creditoarelor SC CONSULT SRL și SC CONSULT SRL cu privire la contestațiile formulate împotriva hotărârii Adunării generale a creditorilor debitoarei din data de 17 aprilie 2008, s-au respins contestațiile formulate de creditoarele SC CONSULT și SC CONSULT SRL, ca fiind formulate de persoane lipsite de legitimare procesuală activă, s-a admis cererea formulată de lichidatorul judiciar CASA DE INSOLVENȚĂ TRANSILVANIA desemnată în procedura insolvenței debitoarei SC SRL, s-a dispus în sarcina lichidatorului să efectueze actele și operațiunile de lichidare potrivit raportului de valorificare în bloc a activelor debitoarei și a regulamentului de valorificare, aprobate în ședința adunării creditorilor din 17 aprilie 2008, s-a confirmat onorariul lichidatorului judiciar negociat cu Adunarea Creditorilor din data de 19.03.2008, în cuantum de 12% din valorificarea activelor și din recuperări de debitori sau alte sume încasate.
Prin încheierea comercială nr. 1538/19.06.2008, s-a luat act de renunțarea la judecata contestației împotriva hotărârii adunării generale a asociaților din data de 19.06.2007 prin care s-a desemnat administratorul special, formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta - debitoare SC SRL.
Prin încheierea comercială nr. 1406/9.04.2009, s-a admis contestația completată, formulată de către SC SRL împotriva creanței declarate de creditoarea SC CONSULT SRL, s-a admis contestația completată, formulată de SC SRL împotriva creanței declarate de creditoarea SC CONSULT SRL, s-a dispus radierea creanțelor înscrise cu titlu provizoriu în tabelul definitiv consolidat in favoarea creditorilor: SC CONSULT SRL, SC CONSUL SRL, SC CONSULT SRL, s-a respins ca neîntemeiată contestația completată, formulată de SC SRL împotriva creanței declarate de creditoarea SC SRL, s-a respins ca neîntemeiată contestația completată, formulată de SC SRL împotriva creanței declarate de creditoarea SC SRL S, s-a respins ca neîntemeiată contestația completată, formulată de SC SRL împotriva creanței declarate de creditoarea și s-a dispus înscrierea creanțelor acestor creditoare în tabelul definitiv consolidat, cu titlu definitiv.
S-a constatat că s-au depus la dosar următoarele:
- de către lichidatorul judiciar, la data de 8 mai 2009, procesul verbal de afișare la ușa instanței a tabelului definitiv consolidat al creditorilor debitoarei;
- de către lichidatorul judiciar, la data de 20 mai 2009, procesul verbal al ședinței Adunării Generale a Creditorilor societății debitoare organizată în data de 18.05.2009;
- de către lichidatorul judiciar, la data de 27 mai 2009, procesul verbal al ședinței Adunării Generale a Creditorilor societății debitoare organizată în data de 25.05.2009;
- de către B, la data de 17 iunie 2009, dovada citației emise de către instanță pentru acest termen în Buletinul procedurilor de insolvență;
- de către lichidatorul judiciar, la data de 21 iunie 2009, poziția procesuală față de cererea de înscriere la distribuție de preț formulată de către SC ROMÂNEASCĂ SA, membră a grupului BANK OF;
- de către lichidatorul judiciar, la data de 22 iunie 2009, raportul de activitate, atât pe suport de hârtie, cât și pe suport magnetic, însoțit de un set de acte anexe;
- de către lichidatorul judiciar, la data de 21 iunie 2009, poziția procesuală față de cererea de înscriere la distribuție de preț formulată de către SC ROMÂNEASCĂ SA, membră a Grupului Național BANK OF;
- de către creditoarea SC LEASING ROMÂNIA SA B, la data de 24 iunie 2009, un înscris prin care aceasta contestă onorariul expertului G încuviințat de către instanță.
S-a comunicat un exemplar din poziția procesuală a lichidatorului judiciar formulată în scris cu privire la cererea de înscriere la distribuția prețului reprezentantului creditoarei SC ROMÂNEASCĂ SA, membră a Grupului Național BANK OF.
Reprezentantul creditoarei SC ROMÂNEASCĂ SA, membră a Grupului Național BANK OF a depus la dosar un înscris intitulat " Precizare a cererii de înscriere la distribuția prețului", un exemplar din acest document comunicându-i-se și reprezentantului lichidatorului judiciar. S-a susținut că prin precizarea depusă azi la dosar se lămuresc multe aspecte care au stat la baza formulării cererii de înscriere la distribuția de preț și, în temeiul art. 96 Cod procedură civilă, înțelege să solicite un nou termen de judecată, precum și prorogarea discutării cererii formulate de către societatea pe care o reprezintă pentru un termen viitor. S-a susținut această cerere pe de o parte întrucât poziția procesuală a lichidatorului judiciar cu privire la această cerere i-a fost comunicată doar la acest termen, iar pe de altă parte întrucât a fost angajat în cauză doar în cursul zilei de 23 iunie 2009, astfel încât nu a putut lua cunoștință de conținutul actelor aflate la dosar.
Judecătorul sindic a apreciat cererea formulată de către reprezentantul creditoarei SC ROMÂNEASCĂ SA, membră a Grupului Național BANK OF, ca fiind întemeiată, iar pe cale de consecință o va admite, urmând a acorda un nou termen de judecat, în vederea discutării cererii de înscriere la distribuție de preț formulată de către aceasta, în vederea formulării răspunsului la obiecțiunile raportului de expertiză de către d- expert G, pentru continuarea procedurii de valorificare a activului și de recuperare a creanțelor.
În ceea ce privește înscrisul depus la dosar de către creditoarea SC LEASING ROMÂNIA SA, instanța a apreciat că onorariul expertului încuviințat este absolut justificat, având în vedere faptul că, în cazul în care acesta ar fi fost calculat în conformitate cu normele legale în vigoare, onorariul aferent muncii desfășurate ar fi fost mult mai mare, fapt pentru care vor fi înlăturate ca fiind nereale și invocate cu rea credință susținerile acesteia potrivit cărora în mod obișnuit creditoarea plătește onorarii pentru expertiza contabilă judiciară de 800, 1000 sau maxim 1.500 lei.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs SC LEASING ROMÂNIA SA solicitând admiterea acestuia, modificarea în parte a hotărârii în sensul reducerii onorariului de expert stabilit de instanța de fond.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că, potrivit OG nr. 2/2000 modificată prin Legea nr. 178/2009 pentru modificarea și completarea OG nr.2/2000 privind organizarea activității de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară, raportul de expertiză trebuie să fie însoțit de nota de evaluare a onorariului împreună c decontul cheltuielilor de transport, cazare, diurnă sau al altor cheltuieli necesare pentru efectuarea expertizei, dacă este cazul, și se depun la organul cu atribuții jurisdicționale care a încuviințat expertiza.
La alin 2 al aceluiași articol se prevede că după stabilirea onorariului definitiv, precum și, dacă este cazul, a cuantumului cheltuielilor de transport, cazare, diurnă sau al altor cheltuieli necesare pentru efectuarea expertizei, organul cu atribuții jurisdicționale înștiințează biroul local de expertize, în vederea efectuării plății.
Întrucât expertiza s-a efectuat la domiciliul expertului, că nu s-au depus cheltuieli de deplasare, diurnă, ci doar s-au dat eventual câteva telefoane, apreciază că valoarea dispună de către instanța de fond pentru o expertiză obișnuită în dosarele de faliment este mult prea mare, sens în care solicită stabilirea unui cuantum al expertizei corect în raport de munca depusă.
Intimata CASA DE INSOLVENȚĂ TRANSILVANIA prin înscrisul de l fila 18, solicită respingerea recursului ca netemeinic.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a actelor atașate la dosar, Curtea de apel constată următoarele:
Creditoarea recurentă SC LEASING ROMÂNIA SA a formulat cerere de deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului intimat SC SRL C-
În fapt, prin încheierea recurată și pronunțată de judecătorul sindic la data de 25 iunie 2009 instanța a pus în vedere creditoarei SC LEASING ROMÂNIA SA B să achite diferența de onorariu expert în sumă de 6220 lei, sub sancțiunea aplicării unei amenzi judiciare în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Prin recursul formulat se solicită de către recurent modificarea încheierii pronunțate în sensul reducerii onorariului atribuit expertului contabil.
Modalitatea în care legiuitorul a înțeles să stabilească criteriile pentru determinarea onorariilor, indemnizațiilor și compensațiilor cuvenite experților contabili și contabililor autorizați precum și societăților de profit, membrii ai corpului experților contabili, a fost stabilită prin art. 25 din Hotărârea Consiliului Superior nr. 144/2009 publicată în Of. nr. 87/2009 pentru aprobarea regulamentului privind stabilirea criteriilor și modalităților de determinare a onorariilor, indemnizațiilor și compensațiilor cuvenite.
Prin acest act normativ se stabilesc la art. 1 alin 4 tarife minimale, față de care expertul contabil și-a fundamentat onorariul.
Totodată prevederile art. 213 alin 2 din Codul d e procedură civilă stabilesc posibilitatea instanței de a putea mări plata cuvenită prin încheiere executorie dată cu citarea părților.
Drept urmare, încheierea prin care s-a dispus plata diferenței onorariului de expert pronunțată de judecătorul sindic urmează a fi analizată prin prisma dispozițiilor Codului d e procedură civilă deoarece potrivit art. 149 din Legea nr. 85/2006, dispozițiile acestei legi se completează în măsura compatibilității lor, cu dispozițiile Codului d e procedură civilă.
Așa fiind, rezultă următoarea concluzie: încheierea de obligare la diferență onorariu expert pronunțată de judecătorul sindic este o încheiere premergătoare, nefiind una prin care s-a întrerupt sau suspendat cursul judecății așa încât ea poate fi atacată cu recurs numai odată cu fondul cauzei.
Drept urmare, excepția inadmisibilității recursului împotriva unei încheieri premergătoare este întemeiată așa încât aceasta urmează a fi admisă cu consecința respingerii recursului potrivit art. 312 alin (1) Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de creditoarea SC LEASING ROMÂNIA SA împotriva încheierii din 25.06.2009 pronunțată în dosar nr.- al Tribunalului Comercial Cluj pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red./
4 ex./3.11.2009
Președinte:Claudia IdriceanuJudecători:Claudia Idriceanu, Danusia Pușcașu, Augusta Chichișan
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Contestatie faliment - procedura insolventei. Decizia 485/2009.... → |
---|