Alte cereri. Decizia 493/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ operator - 2928
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 493
Ședința publică din 24 martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Maria Ofelia Gavrilescu
JUDECĂTOR 2: Mircea Boar
JUDECĂTOR 3: Csaba
GREFIER:
S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de revizuienta L împotriva deciziei civile nr. 168 din 3 februarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații Administrația Fondului pentru Mediu B și administratorul judiciar
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat pentru revizuientă administratorul social, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta revizuientei depune la dosar taxa judiciară de timbru în sumă de 10 lei și 0,15 lei timbru judiciar, precum și adresa nr. 3966/09.03.2009 eliberată de intimata Administrația Fondului pentru Mediu B, arătând că nu are alte cereri.
Văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul asupra cererii de revizuire.
Reprezentanta societății revizuiente solicită admiterea cererii de revizuire și să se ridice procedura enței, deoarece titlul executoriu nr. 12 fost achitat, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 168 din 3 februarie 2009 Curtea de Apel Timișoaraa respins ca nefondat recursul declarat de debitoarea L împotriva sentinței comerciale nr. 162 din 24 ianuarie 2008 Tribunalului Timiș pronunțată în dosarul nr- în contradictoriu cu creditoarea intimată Administrația Fondului pentru Mediu B și administratorul judiciar
Pentru a hotărî astfel instanța de control judiciar a reținut că în mod corect prin sentința comercială nr. 162 din 24 ianuarie 2008 judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului Timișa admis cererea creditoarei Administrația Fondului pentru Mediu B și a deschis procedura generală de ență împotriva debitoarei L, cu toate consecințele care rezultă din aceasta.
Prin recursul formulat societatea debitoare a susținut că se impune "închiderea" dosarului de ență deoarece instituția creditoare i-a aprobat eșalonarea plății datoriei constând în contribuție la fondul pentru mediu, astfel că persoana juridică a și început efectuarea plăților potrivit ordinelor de plată depuse la dosar.
Este adevărat că, urmare a cererilor recurentei înregistrate la instituția creditoare sub nr. 19197/26.11.2008 și nr. 22286/10.12.2007 prin care debitoarea solicita eșalonarea datoriei pentru o perioadă de 36 de luni, prin adresele nr. 12454/ 28.08.2007 și nr. 19197/10.01.2008 intimata și-a dat acordul de principiu în acest sens, precizându-i însă faptul că, pe de o parte, Codul d e procedură fiscală condiționează încuviințarea cererii de constituirea unor garanții, iar pe de altă parte, că eșalonarea nu poate fi pe mai mult de 12 luni, solicitându-i, totodată, transmiterea în termen util a cererii de eșalonare cuprinzând graficul refăcut. Cu toate acestea, între părțile litigante nu a fost materializat un acord de rescadențare, plățile parțiale făcute de recurentă neavând la bază nicio o convenție de eșalonare a datoriei.
Într-o altă ordine de idei, susținerile reprezentantului societății debitoare privitoare la plata integrală a debitului față de creditoare nu au fost probate, deși la termenul din 9 decembrie 2008 Curtea a încuviințat cererea de amânare solicitată în acest sens de apărătorul recurentei. Sub acest aspect, este de reținut faptul că la data de 5 iunie 2007, când creditoarea a înregistrat la tribunal cererea de deschidere a procedurii enței, cuantumul total al debitului reclamat a fost de 24.730 lei, sumă care se compune din 12.799 lei reprezentând obligația aferentă cotei de 3% din veniturile încasate de agenții economici colectori sau valorificatori de deșeuri feroase și neferoase (prevăzută de art. 8 lit. a din Legea nr. 73/2000, republicată, cu modificările ulterioare, și de art. 9 din OUG196/2005) și obligația aferentă pentru emisiile de poluanți în atmosferă ce afectează factorii de mediu (prevăzută de art. 8 lit. b din legea menționată și de art. 9 din ordonanță), 10.717 lei dobânzi calculate până la data de 25 mai 2007 și 1.214 lei penalități de întârziere, partea rezervându-și dreptul de aoa ctualiza în conformitate cu prevederile art. 41 din Legea nr. 85/2006.
Într-adevăr, datoria care a stat la baza înregistrării cererii introductive, pentru care creditoarea a demarat formele de executare silită față de societatea recurentă, ce nu au dus la recuperarea niciunei părți din debit, a fost stabilită prin titlul executoriu nr. 12/2006, titlu la care se face referire în cuprinsul adresei nr. 39744/13.01.2009 emisă de Administrația Fondului pentru Mediu B, în sensul că întrucât obligația înscrisă în titlul executoriu nr. 504/2007 (iunie 2002-iunie 2006) include și obligația înscrisă în titlul executoriu nr. 12/2006 (august 2004-iulie 2005), prin achitarea parțială a primului titlul s-a achitat inclusiv obligația care a făcut obiectul titlului nr. 12/2006. Totuși, Curtea a constatat că recursul debitoarei nu poate fi primit, cu consecința modificării sentinței primei instanțe în sensul respingerii cererii creditorului având ca obiect deschiderea procedurii concursuale, aceasta din urmă dovedind cu înscrisurile anexate cererii introductive că deține o creanță certă, lichidă și exigibilă în valoare de peste 10.000 lei, care nu a fost achitată de societatea recurentă până la momentul pronunțării hotărârii atacate.
Potrivit dispozițiilor art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006, prin creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii enței se înțelege creditorul a cărui creanță împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile, iar conform pct. 1 al aceluiași articol, ența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile, ea fiind prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori. Articolul 31 din același act normativ statuează că orice creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006 împotriva unui debitor prezumat în ență poate introduce o cerere introductivă, în care va preciza: a) cuantumul și temeiul creanței; b) existența unei garanții reale, constituite de către debitor sau instituite potrivit legii; c) existența unor măsuri asigurătorii asupra bunurilor debitorului; d) declarația privind eventuala intenție de a participa la reorganizarea debitorului, caz în care va trebui să precizeze, cel puțin la nivel de principiu, modalitatea în care înțelege să participe la reorganizare, anexând, totodată, documentele justificative ale creanței și ale actelor de constituire de garanții. Nu în ultimul rând, potrivit pct. 12 al art. 3, valoarea-prag reprezintă cuantumul minim al creanței necesară pentru a putea fi introdusă cererea creditorului, ea fiind de 10.000 lei, iar pentru salariați, de 6 salarii medii pe economie.
Ca atare, dispozițiile legale privind procedura enței se aplică dacă sunt îndeplinite cele două condiții de fond prevăzut de art. 1 și art. 3 pct. 1 din legea amintită, respectiv debitorul să aibă calitatea de comerciant, să fie o societate agricolă, un grup de interes economic sau orice altă persoană juridică de drept privat care desfășoară și activități economice, și debitorul să se afle în ență.
Debitoarea recurentă este o societate comercială cu răspundere limitată, a cărei durată de funcționare este nelimitată, astfel cum rezultă din adresa nr. C 10642/04.07.2007 emisă de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș, și este știut faptul că societățile constituite cu respectarea formalităților prevăzute de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, au calitate de comerciant de la data înmatriculării în registrul comerțului.
ența debitorului, fiind o condiție a aplicării procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006, cel care solicită declanșarea acestei proceduri trebuie să administreze dovezi din care să rezulte: neplata la scadență a datoriilor și lipsa lichidităților, iar pentru a veni în sprijinul creditorilor legiuitorul român, prin art. 3 pct. 1 lit. a), a prezumat starea de ență a patrimoniului debitorilor în situația în care aceștia, după 30 de zile de la scadență, nu au plătit datoria față de unul sau mai mulți creditori. Sub acest aspect, în mod corect judecătorul-sindic a reținut că din înscrisurile depuse la dosar de creditoarea intimată rezultă fără putință de tăgadă că instituția publică deține o creanță certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile al cărei cuantum este mai mare de 10.000 lei, ceea ce impune concluzia că societatea debitoare se află în stare de ență, astfel cum este aceasta definită de pct. 1 litera a) al art. 3 din Legea nr. 85/2006, susținerile recurentei privitoare la achitarea integrală a debitului reclamat fiind neîntemeiate.
Potrivit art. 1169 din Codul civil, cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească. Din punctul de vedere al repartizării sarcinii probei între creditor și debitor, creditorul care pretinde executarea unei obligații trebuie să dovedească existența ei. La rândul său, în măsura în care debitorul pretinde stingerea ei prin plată, va trebui să dovedească tocmai faptul efectuării plății. Creditoarea Administrația Fondului pentru Mediu Baf ăcut dovada creanței pretinse în sarcina debitoarei L, în schimb, însă, societatea recurentă nu a făcut dovada stingerii integrale a acestei creanțe.
În conformitate cu Legea nr. 85/2006 creditorul nu poate declanșa procedura decât pentru creanțe certe, lichide și exigibile, condiții reglementate de art. 379 din Codul d e procedură civilă, care se aplică, potrivit art. 149 din lege, și în această materie, cel din urmă text statuând că dispozițiile Legii enței se completează, în măsura compatibilității lor, cu cele ale Codului d e procedură civilă, Codului civil, Codului comercial și ale Regulamentului (CE) 1.346/2000 referitor la procedurile de ență, publicat în Oficial al Comunităților Europene nr. L 160 din 30 iunie 2000. Caracterul cert al creanței vizează atât existența acesteia, cât și cuantumul său, iar caracterul lichid al creanței presupune că întinderea acesteia, având ca obiect o sumă de bani, să fie determinată sau determinabilă. În plus, creanța trebuie să fie exigibilă, adică să fie ajunsă la scadență, toate aceste condiții fiind, fără nici un dubiu, îndeplinite în speță.
Instituția creditoare, cu toate că se află în posesia unui titlu executoriu, nu a putut recupera datoria, recurenta debitoare nefăcând dovada contrară, deși aceasta era în sarcina sa, eșalonării plății, care ar fi dus implicit la înlăturarea caracterului exigibil al creanței în litigiu, nefiind probată prin depunerea unei convenții semnate în acest sens de cele două părți. Cum creanța pe care acest titlu o confirmă, necontestată de societatea debitoare sub aspectul cuantumului sumei, nu a fost achitată până la momentul pronunțării în fond, în mod corect judecătorul-sindic a apreciat că recurenta este în încetare de plăți și a dispus deschiderea procedurii enței împotriva sa.
După cum s-a arătat mai sus, valoarea-prag, ce reprezintă cuantumul minim al creanței pentru a putea fi introdusă cererea creditorului, este de 10.000 lei, iar pentru salariați de 6 salarii medii pe economie. Cu toate acestea, susținerile recurentei potrivit cărora, dat fiind faptul că în prezent societatea a achitat integral creanța care rezulta din titlul executoriu nr. 12/2006, în speță nu ar mai fi îndeplinite condițiile necesare pentru declanșarea procedurii de ență, nu pot fi primite. Aceasta, întrucât la momentul pronunțării hotărârii atacate cererea Administrației Fondului pentru Mediu B îndeplinea toate condițiile pretinse de Legea nr. 85/2006 pentru ca aceasta să fie admisă. Sub acest aspect, sunt relevante înscrisurile depuse la dosar de creditoare care atestă neplata de către debitoare a diferitelor categorii de contribuții, plus dobânzile și penalitățile aferente, care totalizează 24.730 lei, sumă pentru care creditoarea a emis un titlu executoriu și acte de executare în conformitate cu prevederile Codului d e procedură fiscală, care nu au dus la recuperarea debitului (filele 8-29 din dosarul de fond).
Împrejurarea, reală de altfel, că la datele de 21.11.2007, 20.12.2007, 23.01.2008, 20.02.2008 și 18.03.2008 societatea recurentă a achitat parțial creanța (mai precis 19.306,75 lei), suma rămasă de plată fiind mai mică decât valoarea-prag cerută de Legea nr. 85/2006, nu poate duce la admiterea recursului debitoarei și la modificarea hotărârii tribunalului în sensul respingerii cererii creditoarei pentru deschiderea procedurii de ență, pe de o parte, motivat de faptul că instanța de recurs trebuie să verifice, în limitele motivelor invocate de partea recurentă, dacă la momentul pronunțării hotărârii atacate, în speță au fost sau nu îndeplinite condițiile cerute de lege pentru ca judecătorul-sindic să admită cererea creditorului și să dispună declanșarea procedurii (cerințe, care, astfel cum am arătat mai sus, erau întrunite).
Pe de altă parte, nu trebuie omis faptul că în conformitate cu dispozițiile art. 46 din Legea nr. 85/2006, în afară de cazurile prevăzute de art. 49 sau cele autorizate de judecătorul sindic, toate actele, operațiunile și plățile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii sunt nule (quod nullum est nullum producit effectum). Or, plata sumei de 7.722.70 lei a fost făcută de societatea debitoare (și nu de altcineva în contul datoriei ei) în zilele de 20.02.2008 și de 10.03.2008 (după aproximativ o lună, respectiv două luni de la deschiderea procedurii colective - 24.01.2008), această plată neîncadrându-se nici între cele prevăzute de art. 49 (în operațiuni sau activități curente ori plăți către creditorii cunoscuți care s-ar încadra în condițiile obișnuite de exercitare a activității curente), și nici între cele autorizate de judecătorul-sindic.
Față de cele arătate, constatându-se că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, în conformitate cu probatoriul administrat în cauză și cu dispozițiile legale în materie de ență și că în speță nu s-a evidențiat niciunul dintre motivele de modificare ori de casare a hotărârii, în temeiul art. 312 din Codul d e procedură civilă recursul debitoarei a fost respins ca fiind nefondat.
Împotriva acestei decizii, la data de 17 februarie 2009 debitoarea Laf ormulat cerere de revizuire, care a fost înregistrată la Curtea de Apel Timișoara sub dosar nr-, menționând că motivele de fapt și de drept ale căii extraordinare de atac promovate le va preciza după redactarea deciziei contestate.
Nici pentru primul termen de judecată fixat în cauză la data de 24 martie 2009 revizuienta nu a arătat care sunt motivele pentru care a înțeles să promoveze această cale extraordinară de atac și nici nu a menționat pe care dintre cele nouă cazuri limitativ prevăzute de lege în art. 322 din Codul d e procedură civilă își întemeiază cererea de revizuire, mulțumindu-se doar să depună la dosar adresa nr. 3966/09.03.2009 eliberată de intimata Administrația Fondului pentru Mediu
Intimații, deși legal citați, nu s-au prezentat la dezbateri și nici nu au formulat întâmpinare.
Examinând legalitatea și temeinicia cererii de revizuire prin prisma dispozițiilor art. 322 din Codul d e procedură civilă, Curtea constată că aceasta este nefondată, urmând să fie respinsă ca atare, vedere următoarele considerente:
În speță, revizuienta nu și-a motivat în niciun fel cererea de revizuire formulată împotriva deciziei civile nr. 168 din 3 februarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr- și nici nu a menționat pe care dintre cele 9 cazuri expres și limitativ prevăzute de art. 322 din Codul d e procedură civilă își întemeiază calea extraordinară de atac promovată.
Este știut faptul că revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, care se poate exercita numai împotriva hotărârilor definitive, în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege.
Revizuirea este o cale extraordinară de atac deoarece motivele pentru care poate fi introdusă o cerere de revizuire sunt prevăzute limitativ de legiuitor. Hotărârea judecătorească atacată prin intermediul revizuirii nu poate fi criticată în raport cu materialul dosarului existent la data pronunțării acelei hotărâri, ci numai pe baza unor împrejurări noi, necunoscute de instanță la momentul pronunțării respectivei hotărâri. Cu alte cuvinte, în cadrul revizuirii nu se poate pune problema realizării unui control judiciar, ci a unei noi judecăți, pe temeiul unor elemente ce nu au format obiectul judecății finalizată cu pronunțarea hotărârii a cărei revizuire se solicită.
Revizuirea este o cale de atac de retractare întrucât ea se adresează aceleiași instanțe care a soluționat pricina în fond, căreia i se cere să revină asupra hotărârii atacate, în baza noilor împrejurări invocate, care, de regulă, s-au ivit ulterior pronunțării hotărârii. Motivele caracteristice de revizuire presupun că hotărârea judecătorească a fost justă în raport de actele dosarului existente la momentul pronunțării ei, însă ulterior, s-au descoperit materiale noi sau se constată că probele care au fundamentat-o au fost false, astfel încât, situația de fapt reținută de instanță, văzută prin prisma noilor elemente, nu mai corespunde realității, impunându-se retractarea hotărârii respective.
În legătură cu această cale extraordinară de atac trebuie avut în vedere că, potrivit prevederilor art. 322 Cod procedură civilă, revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere doar pentru una din situațiile prevăzute la cele 9 puncte ale acestui articol. În speță, petiționara a menționat doar generic că cererea sa este o revizuire, reglementată, deci, de prevederile art. 322, fără să indice niciunul dintre motivele pentru care se poate cere revizuirea unei hotărâri definitive.
Adresa nr. 3966/09.03.2009 eliberată de intimata Administrația Fondului pentru Mediu B și care a fost depusă la dosar la termenul din 24 martie 2009 nu este în măsură să justifice admiterea căii extraordinare de atac, pe de o parte, dat fiind faptul că ea nu reprezintă un "înscris nou", în sensul cerut de legiuitor.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 322 pct. 5 din Codul d e procedură civilă, "revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: - 5. dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere;-" Din interpretarea textului citat rezultă fără dubiu că pentru a se putea formula o cerere de revizuire întemeiată pe acest motiv, în primul rând, trebuie să fie vorba de un înscris ce nu a putut fi administrat inițial, independent de voința părții. În al doilea rând, înscrisul trebuie să fi existat în momentul judecății și partea care se prevalează de respectivul act să nu-l fi putut produce în instanță din cauza reținerii lui de partea adversă ori dintr-o împrejurare mai presus de voința părții care nu-i poate fi imputată. Desigur că dacă înscrisul ca atare nu poate să fie un act nou, este posibil să poarte totuși o dată ulterioară pronunțării hotărârii a cărei revizuire se solicită, cu condiția însă să se refere la situații atestate de alte înscrisuri preexistente. Nu în ultimul rând, înscrisul nou invocat trebuie să aibă o importanță deosebită, dacă nu chiar hotărâtoare, pentru dezlegarea pricinii. Or, adresa de care se prevalează revizuienta este evident că nu îndeplinește toate aceste condiții mai sus analizate.
Pe de altă parte, respectivul document nu aduce nimic nou, lămuritor în cauză, ca și conținut el fiind cvasiidentic cu adresa nr. 39744/13.01.2009, care a fost depusă cu ocazia soluționării recursului societății debitoare declarat împotriva sentinței comerciale nr. 162 din 24 ianuarie 2008 pronunțată de judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului Timiș în dosarul nr-, și avută în vedere de către instanța de control judiciar cu ocazia respingerii căii de atac.
În consecință, având în vedere că hotărârea atacată a fost pronunțată pe baza probelor existente în dosarul cauzei și că revizuienta nu a arătat ce element nou au descoperit ulterior pronunțării de către Curtea de Apel Timișoaraa deciziei civile nr. 168 din 3 februarie 2009 și nici pe care dintre cele 9 cazuri reglementate de art. 322 din Codul d e procedură civilă își întemeiază calea extraordinară de atac declarată, urmează ca instanța să respingă cererea de revizuire formulată de L, conform dispozitivului ce face parte integrantă din prezenta decizie, cererea acesteia neîndeplinind cerințele legale mai sus menționate.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuienta L împotriva deciziei civile nr. 168 din 3 februarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații Administrația Fondului pentru Mediu B și
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 24 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red. - 08.04.2009
Tehnored. - 09.04.2009/2 ex.
Președinte:Maria Ofelia GavrilescuJudecători:Maria Ofelia Gavrilescu, Mircea Boar, Csaba
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
|---|
