Alte cereri. Decizia 585/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ operator - 2928
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 585
Ședința publică din 14 aprilie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Mircea Boar
JUDECĂTOR 2: Csaba Bela Nasz
JUDECĂTOR 3: Maria
GREFIER: -
S-a luat în examinare pronunțarea asupra contestației în anulare formulată de contestatoarea 1 Iunie T, prin administrator special și administrator judiciar Management T, împotriva deciziei civile nr. 274/R din 19 februarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depuse la 9 aprilie 2009, prin registratura instanței, concluzii scrise din partea contestatoarei.
Dezbaterea recursului a avut loc în ședința publică din 7 aprilie 2009, cele declarate fiind consemnate în încheierea de la acel termen, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar pronunțarea s-a amânat pentru astăzi, când,
CURTEA
Deliberând asupra contestației în anulare, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 274/R din 19 februarie 2009 pronunțată în dosarul nr- Curtea de Apel Timișoaraa admis excepția lipsei calității procesuale active a debitoarei 1 Iunie T, invocată de intimata creditoare T și, în consecință, a respins recursul societății debitoare declarat împotriva sentinței comerciale nr. 190 din 31 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Pentru a hotărî astfel instanța de control judiciar a reținut că prin sentința comercială recurată Tribunalul Timișa admis în parte cererea creditoarei T, în contradictoriu cu debitoarea 1 Iunie T, reprezentată prin administratorul judiciar Management, și a dispus înscrierea societății creditoare în tabelul preliminar al creanțelor cu suma de 3.001.180 lei reprezentând chirie datorată și neachitată de debitoare pentru perioada iunie 2005-mai 2007 în temeiul contractului de închiriere nr. 2/10.06.2005 asupra spațiului situat în loc. T,., nr. 6, jud. T, proprietatea petentei, precum și a sumei de 462.399 lei penalități de întârziere datorate conform art. 8 din contract.
Judecătorul-sindic a constatat că la 10 iunie 2005 creditoarea, în calitate de locator, a încheiat cu debitoarea 1 Iunie, în calitate de locatar, contractul de închiriere nr. 2 având ca obiect închirierea spațiului mai sus individualizat, pe o durată de 10 ani, începând cu data încheierii, stabilindu-se de comun acord, conform anexei nr. 1, ca valoarea chiriei să fie de 97.000 lei lunar. În urma încheierii acestei convenții, deși intimata debitoare a folosit imobilul închiriat, nu a plătit creditoarei nicio sumă de bani cu titlu de chirie. Prin art. 8 din contract părțile au stipulat ca în cazul neachitării chiriei la termenele stabilite locatarul să plătească, în afara sumei datorate, o penalitate de 0,06% pe zi de întârziere. Reclamanta a depus modul de calcul al penalităților, din cumulul cărora rezultă suma de 462.399 lei.
Susținerile debitoarei conform cărora sumele solicitate de creditoare nu pot fi înscrise în tabelul preliminar nu au fost reținute de judecătorul-sindic având în vedere dispozițiile art. 41 alin. 3 teza finală din Legea insolvenței, dat fiind că față de societatea debitoare nu s-a confirmat un plan de reorganizare, iar prevederile alin. 1 și 2 ale aceluiași articol, care se referă la dobânzi, majorări și penalități, iar nu la debitul propriu-zis, se aplică corespunzător pentru calculul accesoriilor cuprinse în programul de plăți, la data intrării în faliment.
Nici apărarea invocată de administratorul judiciar în sensul că creanța ar avea un caracter incert motivat prin aceea că nu au fost depuse facturi pentru chiria datorată nu a fost primită având în vedere că cuantumul creanței rezultă din clauzele contractului (anexa 1 - articol unic), părțile stipulând că valoarea chiriei va fi de 97.000 lei lunar și are o durată de un an începând cu data încheierii, respectiv 10 iunie 2005. Factura este un mijloc de probă pentru dovedirea obligațiilor comerciale, de regulă încheiate între părți, fără semnarea în prealabil a unui contract, ea însăși dovedind cuantumul obligației de plată, prin acceptarea comenzii și comunicată de furnizor (vânzător) către beneficiar (cumpărător), dar în ipoteza încheierii unui contract drepturile și obligațiile reciproce sunt stabilite, obligatoriu conform art. 969 din Codul civil, astfel că debitoarea avea posibilitatea să achite chiria și în mod direct, fără emiterea unei facturi, iar întinderea unei obligații de plată este determinabilă, astfel cum prevede art. 112 alin. 3 din Codul d e procedură civilă. Faptul că nu au fost emise facturi a fost justificat în ședință publică de administratorul social al contestatoarei prin aceea că documentul înregistrat în contabilitate, chiar în situația în care nu ar fi fost urmat de achitare, ar fi generat pentru societate și alte pierderi, respectiv impozit pe profit, incluzând contravaloarea chiriei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs debitoarea 1 Iunie T, prin administratorul special și prin administratorul judiciar Management, solicitând casarea hotărârii atacate și scoaterea din tabelul preliminar al creanțelor a sumei cu care judecătorul-sindic a dispus să fie înscrisă creditoarea T pentru următoarele motive:
Între părți s-a încheiat contractul de închiriere nr. 2/2005 în baza căruia intimata creditoare a solicitat tribunalului înscrierea sa în de creanțe a debitoarei recurente. Totuși, debitoarea nu a achitat niciun fel de chirie și nu a recunoscut niciodată acest contract deoarece actul a fost atacat cu acțiune în anulare și face obiectul dosarului nr- al Tribunalului Timiș, iar chiriile solicitate au fost respinse de către debitoare ca nerecunoscute. Chiar dacă aceste chirii ar constitui creanțe față de, potrivit art. 41 alin. 1 din Legea 85/2006 nicio dobândă, majorare sau penalitate de orice fel, ori cheltuială numită generic accesorie, nu va mai putea fi adăugată creanțelor născute anterior datei deschiderii procedurii. În același sens, art. 3 alin.16 din Legea 85/2006 prevede că tabelul preliminar al creanțelor cuprinde toate creanțele născute înainte de data deschiderii procedurii. Prin urmare, data deschiderii procedurii fiind 16 februarie 2006, nu se impunea înscrierea sumelor ce ar fi rezultat din chirii ulterioare acestei zile.
Prin întâmpinarea formulată în cauză intimata a solicitat, în principal, respingerea recursului ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale a debitoarei în a introduce în nume propriu acțiuni sau cereri referitoare la hotărârile pronunțate de judecătorul-sindic după declanșarea procedurii insolvenței, câtă vreme legitimitatea procesuală o au în primul rând administratorul judiciar sau lichidatorul, iar pentru unele contestații administratorul special. Oad oua excepție invocată a fost aceea a inadmisibilității modificării în recurs a cauzei și a obiectului judecății desfășurate în fața tribunalului, potrivit dispozițiilor art. 294 alin.1 din Codul d e procedură civilă, cu referire specială la invocarea în recurs a nulității contractului de închiriere, ceea ce nu a făcut obiectul cercetărilor judecătorești în primă instanță. În subsidiar, intimata a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, arătând că însăși debitoarea recunoaște că între părți s-a încheiat un contract de închiriere în anul 2005 și că nu a achitat niciodată chiria convenită prin contract, inclusiv că folosește spațiile închiriate cu toate utilitățile, dar obligația de plată a chiriei și a penalităților contractuale.
Analizând recursul debitoarei prin prisma excepției invocată de creditoarea intimată referitoare la lipsa calității procesuale active a debitoarei 1 Iunie de a declara calea de atac în nume propriu, reprezentată fiind de administratorul special și de administratorul judiciar, analiză care potrivit art. 137 alin. 1 din Codul d e procedură civilă primează în raport de cea de-a doua excepție, precum și față de motivele de fond, Curtea a constatat că excepția este întemeiată.
Astfel, în primă instanță judecătorul-sindic a admis în parte cererea societății creditoare și a dispus înscrierea sa în tabelul preliminar al creanțelor cu suma de 3.001.180 lei reprezentând chirie datorată și de 462.399 lei penalități de întârziere, obligații pecuniare ce ar reveni debitoarei în temeiul unui contract de închiriere încheiat de părți sub nr. 2/10.06.2005. Împotriva respectivei hotărâri a declarat recurs în nume propriu debitoarea 1 Iunie T, reprezentată de cei doi administratori. Această societate se află în procedura insolvenței declanșată la 16 februarie 2006 în dosarul nr-, iar de la această dată capacitatea sa de a sta în justiție este valorificată de anumite persoane prevăzute expres de Legea insolvenței.
Potrivit art. 20 din lege, administratorul judiciar are, printre atribuțiile sale pe care le exercită în calitate de subiect de drept distinct de personalitatea juridică a debitoarei, și pe aceea de a verifica creanțele și atunci când este cazul, de a formula obiecțiuni la acestea, precum și de a întocmi tabele de creanță. Aceste atribuții nu se exercită de către administratorul judiciar ca reprezentant al debitoarei, ci în nume propriu, evocând legitimitate subiectivală proprie, inclusiv în cazul introducerii unor acțiuni, cereri sau contestații în fața instanței de judecată. În mod asemănător, Legea nr. 85/2006 prevede în dreptul art. 18 alin. 2 atribuțiile administratorului special, atribuții care se exercită în nume propriu de către administrator, iar nu ca reprezentant al debitoarei. Printre aceste atribuții, în orice caz nu este prevăzută și aceea de a declara recurs în calitate de reprezentant al debitoarei cu privire la o cerere care este dată în prerogativa exclusivă a administratorului judiciar.
Din examenul cererii de recurs se poate constata că această cerere a fost formulată de debitoarea 1 Iunie T, aflată în insolvență, iar nu așa cum o prevăd expres dispozițiile art. 20 alin. 1 lit. k) din actul normativ menționat, de către administratorul judiciar al debitoarei în nume propriu. Întrucât societatea debitoare nu are calitatea procesuală activă prevăzută de lege pentru a exercita astfel de acte în justiție, în nume propriu, Curtea a constat întemeiată excepția lipsei calității procesuale active a debitoarei recurente și, în consecință, a respins recursul declarat împotriva hotărârii judecătorului-sindic, considerând că cercetarea celei de a doua excepții invocată de creditoarea intimată, respectiv cercetarea motivelor de recurs nu mai este necesară.
Împotriva deciziei civile de mai sus, în termen legal, a formulat contestație în anulare debitoarea 1 Iunie T, prin administrator special și administrator judiciar Management T, solicitând anularea hotărârii atacate și reluarea judecații de la cel mai vechi act de procedură efectuat în vederea pronunțării unei noi decizii neviciate.
În fapt, prin decizia civilă nr. 274/R din 19 februarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr-, deoarece instanța de control judiciar a admis excepția lipsei calității procesuale active a debitoarei recurente, reprezentată de administratorul special și de administratorul judiciar, excepție invocată de intimata T, recursul introdus împotriva sentinței comerciale nr. 190 din 31 ianuarie 2008 Tribunalului Timișa fost respins.
Un prim motiv de contestație în anulare îl constituie greșeala materială de fapt a instanței de recurs care a admis în mod eronat excepția lipsei calității procesuale active a debitoarei 1 Iunie T, încălcând astfel atât dreptul la apărare al părții, cât și prevederile Legii nr. 85/2006, ceea ce atrage incidența dispozițiilor art. 318 din Codul d e procedură civilă. Conform Legii insolvenței, de la data deschiderii procedurii colective reprezentarea legală a debitorului revine administratorului judiciar care este înscris la oficiul registrului comerțului și care preia rolul de mandatar de justiție în numele respectivei entități, iar practicianul în insolvență Management T apare cu această mențiune pentru administrarea contestatoarei 1 Iunie T, astfel cum rezultă din certificatul constatator existent la dosar. Cererea de recurs a fost semnată și ștampilată de ambele societăți - Management și 1 Iunie
Obiectul acțiunii inițiale a fost o contestație la tabelul preliminar al creanțelor debitoarei 1 Iunie T și, prin urmare, atât administratorul special căruia nu i s-a ridicat dreptul de administrare, cât și administratorul judiciar au calitate de a participa ca părți într-o asemenea cerere de chemare în judecată. Articolul 18 din lege arată că după deschiderea procedurii, adunarea generală a acționarilor/asociaților debitorului, persoană juridică, va desemna un reprezentant, persoană fizică sau juridică, administrator special care să reprezinte interesele societății și ale acestora și să participe la procedură, pe seama debitorului. Administratorul special are următoarele atribuții: - b) participă în calitate de reprezentant al debitorului, la judecarea acțiunilor prevăzute la art. 79 și 80; c) formulează contestații în cadrul procedurii reglementate de prezenta lege.
Cererea de chemare în judecată a fost inițiată de T, prin administrator, împotriva 1 Iunie T, prin administrator judiciar și, ca atare, aceasta a stabilit cadrul procesual. Conform art. 20 lit. k), atribuțiile administratorului judiciar constau, printre altele, în verificarea creanțelor și, atunci când este cazul, formularea de obiecțiuni la acestea, precum și în întocmirea tabelelor de creanțe. Instanța a interpretat în mod eronat articolul enunțat, adăugând mențiuni care nu sunt stipulate în lege: "că în mod expres dispozițiile art. 20 alin.1 lit. k din Legea nr. 85/2006 impun administratorului judiciar să introducă acțiunea în nume propriu". Contestatoarea apreciază că prin soluția dată s-a produs o eroare materială esențială și s-a încălcat dreptul la o justiție echitabilă, care trebuie să ofere societății în insolvență atât posibilitatea de a formula acțiuni în justiție, cât și aceea de a promova căi de atac împotriva hotărârilor judecătorești eronate în scopul îndreptarii lor.
Pe de altă parte, conform art. 305 din Codul d e procedură civilă în instanța de recurs nu se pot produce probe noi, astfel că invocarea și admiterea excepției lipsei calității procesuale active a debitoarei în faza de recurs este inadmisibilă. Această excepție este o excepție de fond, absolută și peremtorie și în concordanță cu prevederile art. 137 alin. 2 din același cod trebuia verificată înaintea dezbaterilor asupra fondului. Or, instanța a luat-o în examinare după redeschiderea dezbaterilor.
În drept a invocat dispozițiile art. 317-321 din Codul d e procedură civilă.
În probațiune a anexat un extras de pe site-ul B privitor la societatea contestatoare (filele 4-7).
Intimata T, legal citată, s-a prezentat la dezbateri și a formulat întâmpinare (filele 12-13) solicitând respingerea contestației, pentru următoarele motive:
Contestația în anulare este inadmisibilă sub aspectul temeiului de drept prevăzut de art. 317 din Codul d e procedură civilă întrucât niciuna din ipotezele prevăzute de acest text nu este invocată în motivarea cererii și nici nu este incidentă în cauză, procedura de citare a părților fiind corect îndeplinită, iar competența curții legal stabilită.
C de-al doilea temei de drept invocat - art. 318 din același cod - este invocat greșit. Astfel, contestatoarea revine pe această cale de atac extraordinară asupra problemei de drept care a făcut obiectul judecății în recurs, și anume soluția dată excepției lipsei calității procesuale active a debitoarei 1 Iunie de a exercita în nume propriu calea de atac din perspectiva aplicării dispozițiilor art. 20 alin. 1 lit. k) și a art. 18 alin. 2 din Legea nr. 85/2006. Această chestiune este o problemă de drept ce a fost supusă judecății curții în recurs, instanță care s-a pronunțat în sensul admiterii ei. Prin urmare, judecata asupra respectivei probleme nu este consecința unei greșeli materiale, așa cum fără temei susține contestatoarea, ci este rezultatul dezlegării unei probleme juridice asupra căreia părțile s-au pronunțat. Prin reluarea aceleiași chestiuni pe calea contestației în anulare, contestatoarea recurge în fapt la exercitarea recursului la recurs, lucru care este inadmisibil, decizia contestată fiind irevocabilă.
Contestatoarea a mai depus concluzii scrise (filele 18-21) prin care a reiterat, în esență, aspectele dezvoltate pe larg în cuprinsul contestației în anulare.
Examinând legalitatea și temeinicia contestației în anulare formulată de 1 Iunie T, prin administrator special și administrator judiciar Management T, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, astfel că o va respinge ca atare, având în vedere următoarele considerente:
În speță, societatea contestatoare și-a întemeiat contestația în anulare pe dispozițiile art. 317-321 din Codul d e procedură civilă, fără a arăta în mod expres în care caz s-ar încadra cererea formulată, doar din examinarea petiției sale putându-se deduce că cererea se fundamentează pe art. 318, și anume "hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau casare".
Primul motiv prevăzut de art. 318 - dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale - are în vedere erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecății și care au avut drept consecință darea unei soluții greșite. Este vorba deci, despre acea greșeală pe care a comis-o instanța de recurs prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale și care determină soluția pronunțată. Legea are în vedere greșeli materiale cu caracter procedural care au condus la pronunțarea unei soluții eronate, în această categorie intrând greșelile comise prin confundarea unor date esențiale ale dosarului. Sunt greșeli materiale, în sensul art. 318, respingerea recursului ca tardiv în raport cu data înregistrării la instanță, deși din plicul atașat la dosar rezultă că recursul a fost depus recomandat la oficiul poștal înăuntrul termenului de recurs, anularea recursului ca netimbrat cu toate că la dosar se găsea chitanța de plată a taxei de timbru, anularea greșită a recursului ca fiind făcut de un mandatar fără calitate, deși la dosar se afla procura dată reprezentantului părții etc. Cu alte cuvinte, textul amintit vizează greșeli de fapt, involuntare, iar nu greșeli de judecată, ceea ce contestatoarea încearcă să obțină. A da posibilitatea părților de a se plânge aceleiași instanțe care a dat hotărârea de modul în care a fost soluționată pricina și s-au stabilit raporturile litigioase dintre părți, ar însemna să se deschidă acestora dreptul de a provoca rejudecarea căii de atac, cum în mod corect a arătat și intimata, lucru care nu poate fi acceptat în actualul sistem al procedurii civile, în care această cale extraordinară de atac tinde la anularea unei hotărâri nu pentru că judecata nu a fost bine făcută, ci pentru motivele expres prevăzute de lege. Numai o greșeală materială esențială, care a determinat o soluție eronată, poate fi invocată pe calea contestației în anulare, ceea ce nu este cazul în speță referitor la aspectul invocat de contestatoare privitor la faptul că în mod eronat instanța de recurs a reținut că societatea debitoare nu are calitatea procesuală de a formula, în nume propriu, prin administratorul special și administratorul judiciar, recurs împotriva sentinței tribunalului prin care judecătorul-sindic a admis o contestație la tabelul preliminar al creanțelor întocmit de practician.
Pentru o apreciere completă a motivului de contestație în anulare prevăzut de art. 318 teza finală din Codul d e procedură civilă este imperios necesar să se facă distincție între motive și argumente.
Textul legal are în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele de modificare sau de casare invocate de recurent (motive arătate în mod expres și limitativ de art. 304 Cod procedură civilă), iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt subsumate întotdeauna motivului de modificare sau de casare pe care îl sprijină. Cu alte cuvinte, contestația în anulare este inadmisibilă în cazul în care instanța de recurs a înțeles să grupeze argumentele folosite de recurent în dezvoltarea unui motiv de recurs, pentru a răspunde printr-un considerent comun, deoarece nu se poate reproșa omisiunea de a cerceta motivul. În speță, instanța de recurs a arătat foarte clar care sunt considerentele pentru care a găsit că excepția lipsei calității procesuale active a debitoarei recurente invocată de creditoarea intimată este întemeiată.
Împrejurarea că contestatoarea nu este mulțumită de modul în care a fost soluționată respectiva excepție și motivată decizia contestată nu poate duce la deschiderea contestației în anulare, cale extraordinară de atac de retractare, într-un al caz decât cele limitativ arătate de art. 317 din Codul d e procedură civilă (lipsă de procedură și necompetența instanței) și art. 318 din același cod (greșeală materială și omisiunea de a cerceta vreun motiv de modificare sau de casare). Ea tinde la anularea unei hotărâri definitive și irevocabile nu pentru că judecata nu a fost bine făcută, ceea ce încearcă contestatoarea să obțină în speță, ci pentru că s-au săvârșit erori materiale în legătură cu anumite forme procedurale.
Pe de altă parte, simpla împrejurare că prin încheierea de ședință din 11 decembrie 2008 instanța de recurs a redeschis dezbaterile pentru a pune în discuția contradictorie a părților aflate în litigiu excepțiile invocate de creditoarea intimată prin întâmpinare nu poate atrage admiterea contestației în anulare de față deoarece Codul d e procedură civilă, prin art. 151, permite instanței să repună pricina pe rol dacă se impun noi lămuriri. De altfel, redeschiderea dezbaterilor a fost dispusă tocmai pentru a asigura pe deplin exercițiul dreptului la apărare al debitoarei recurente. Nu în ultimul rând, interpretarea dată de contestatoare normei cuprinsă în art. 305 din același cod este una eronată, acest text neinterzicând invocarea unei excepții de fond, peremtorii (dirimante) și absolute în recurs.
În consecință, având în vedere că prin hotărârea atacată instanța de control judiciar nu a săvârșit vreo eroare materială cu caracter procedural și nici nu a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare, aspectele invocate de contestatoare neîndeplinind condițiile legale de admisibilitate prevăzute de art. 318 din Codul d e procedură civilă, urmează ca instanța să respingă contestația în anulare formulată de contestatoarea 1 Iunie T, conform dispozitivului ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea 1 Iunie T, prin administrator special și administrator judiciar Management T, împotriva deciziei civile nr. 274/R din 19 februarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 14 aprilie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. /24.04.2009
Dact. /27.04.2009 - 2 ex.
Președinte:Mircea BoarJudecători:Mircea Boar, Csaba Bela Nasz, Maria
| ← Practica judiciara insolventa. Decizia 203/2009. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 200/2010. Curtea de Apel... → |
|---|
