Alte cereri. Decizia 609/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BAC
SECȚIA COMERCIAL, CONTENCIOS
ADMINISTRATIV SI FISCAL
Dosar nr- Decizia nr. 609/2009
Ședința public de la 19 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Lăcrămioara Moglan
Judector - - -
Judector -
Grefier
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de - B împotriva încheierii din 20 martie 2009, pronunțat de Tribunalul Bac u în dosarul nr-.
La apelul nominal fcut în ședința public prțile au fost lips la prima ca și la a doua strigare a cauzei.
Procedur legal îndeplinit.
S-a fcut referatul oral asupra cauzei, dup care:
Instanța constat recursul ca fiind declarat și motivat în termen, legal scutit de la plata taxei de timbru.
Având în vedere s s-a solicitat judecata în lips de ctre recurent prin cererea aflat la fila 25 dosar, instanța constatând cauza în stare de judecat a reținut dosarul în pronunțare.
CURTEA
- Deliberând -
Asupra recursului de faț, în materia insolvenței, constat urmtoarele:
Prin încheierea din 20.03.2009, pronunțat în dosarul nr-, privind procedura falimentului debitoarei C, s-a dispus, din oficiu, înlocuirea lichidatorului judiciar cu lichidatorul judiciar, fiind descrcat primul lichidator de îndatoriri și responsabilitți și - totodat, obligat s predea ctre înlocuitor toate actele și documentele ce privesc debitoarea.
În motivarea acestei încheieri s-au reținut urmtoarele aspecte:
La data de 16.01.2009, judectorul sindic, din oficiu, a pus în discuție înlocuirea administratorului judiciar B,desemnat administrator judiciar al debitoarei, având în vedere neîndeplinirea unor atribuții prevzute de art.20 din Legea 85/2006 sau îndeplinirea defectuoas a altora și a citat în Camera de Consiliu administratorul judiciar și creditorii pentru discutarea acestei cereri.
Analizând activitatea administratorului judiciar, judectorul sindic a constatat c administratorul judiciar a întocmit tabelul preliminar al creditorilor la 10.10.2008, dup ce depusese tabelul definitiv la data de 18.08.2008, deși prin sentința de deschidere a procedurii insolvenței se stabilește ca termen limit pentru tabelul provizoriu data de 06.06.2008 și pentru tabelul definitiv data de 04.07.2008.
Creditoarea, deși depusese declarație de creanț la 29.04.2008 (în termen legal), nu i s-a verificat creanța și nu a fost prins în nici un tabel al creditorilor.
La data de 09.07.2008 (înainte de întocmirea tabelului creditorilor și de a rmâne definitiv),administratorul judiciar convoac Adunarea Creditorilor, fr a se arta ordinea de zi, fr a se cunoaște dac este asigurat cvorumul pentru aprobarea msurilor ce s-au adoptat.
Conform procesului-verbal al acestei adunri a creditorilor (2325) s-au aprobat tabelele creditorilor, s-a confirmat administratorul judiciar și onorariul, s-a aprobat intrarea în faliment (fr a exista un raport cu aceast propunere din partea administratorului judiciar), și a fost desemnat ca și lichidator judiciar.
Raportul cu propunere de intrare în faliment a debitoarei este depus la data de 08.10.2008 (256).
De altfel, acesta este și primul raport de activitate depus de administratorul judiciar, care deși trebuia depus în termen de maxim 30 de zile de la deschiderea procedurii de insolvenț (14.03.2008) este depus abia la 08.10.2008.
Totodat, raportul cauzal, care trebuia depus în maxim 60 de zile de la deschiderea procedurii (art.20 lit.b) este depus tot la 08.10.2008.
În ceea ce privește raportul cu propunere de intrare în faliment, acesta este incomplet, nefcându-se o analiz a activitții debitoarei și msurile întreprinse pentru a intra în posesia documentelor financiar contabile ale debitoarei și pentru identificarea bunurilor acestei societți, ci doar se indic faptul c sunt îndeplinite cerințele art. 1 al.2 pct.1,2,3 și 4 din Legea 85/2006.
Constatând c administratorul judiciar desemnat a înclcat prevederile art. 20 lit.a,b,g,i,k din Legea 85/2006. judectorul sindic a dispus înlocuirea administratorului judiciar (în prezent lichidator judiciar) cu - SUC.B și a descrcat lichidatorul judiciar de îndatoriri și responsabilitți.
1. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs lichidatorul, care a susținut c în mod greșit s-a reținut c nu și-ar fi îndeplinit corespunztor atribuțiile ce îi reveneau în calitate de administrator judiciar.
2. De asemenea, arat recurentul, judectorul sindic și-a depșit atribuțiile prevzute de art.11 lit. din Legea 85/2006 potrivit crora judectorul sindicconfirm,prin încheiere, lichidatorul desemnat de adunarea creditorilor.
3. Mai arat recurentul c exist o contradicție între dispozitivul încheierii în care se reține raportul cu propunerea de intrare în faliment și concluziile judectorului sindic din sentința civil nr. 168/6.02.2009, de deschidere a procedurii falimentului, în care s-a constatat îndeplinirea tuturor condițiilor prevzute de art. 107 lit. din Legea 85/2006 și prin care a fost desemnat ca lichidator judiciar.
4. În ce privește desemnarea lichidatorului, recurentul arat c s-au înclcat dispozițiile art. 11.lit. c din Legea 85/2006, întrucât aceast societate nu a depus ofert de servicii, nu i s-au stabilit atribuțiile și remunerația, dup cum judectorul sindic nu a dispus și decontarea cheltuielilor de procedur pentru
În dovedirea susținerilor din recurs s-au depus la dosar acte.
Analizând msura de înlocuire a lichidatorului judiciar, în raport de actele dosarului și de susținerile din recurs, curtea reține urmtoarele:
Potrivit art.11 lit.e din Legea 85/2006, judectorul sindic poate dispune, pentru motive temeinice, înlocuirea administratorului judiciar sau a lichidatorului.
În speț, judectorul sindic a dispus înlocuirea lichidatorului judiciar - " Insolvency" pentru urmtoarele nereguli constatate în activitatea acestuia:
- întocmirea peste termen a tabelului preliminar al creditorilor;
- neverificarea creanței;
- convocarea nelegal a Adunrii Creditorilor la data de 9.07.2008;
- depunerea cu întârziere a raportului cu propunere de intrare în faliment, într-o formulare incomplet;
Ori, toate aceste nereguli privesc activitatea administratorului judiciar și nu a lichidatorului.
De altfel, instanța de fond reține în motivare calitatea de administrator judiciar a " Insolvency" și reține - în drept - înclcarea dispozițiilor art. 20 lit. a, b, g, i, k din Legea 85/2006, dispoziții ce prevd atribuțiile administratorului judiciar.
Curtea constat c prin sentința civil nr. 168/6.02.2009 judectorul sindic a aprobat raportul administratorului judiciar " Insolvency" și a deschis procedura falimentului, în form simplificat împotriva debitoarei, desemnând aceeași societate de insolvenț ca lichidator judiciar.
Rezult, deci, c la data de 6.02.2009 calitatea de administrator judiciar a " Insolvency" a încetat.
Ca urmare, dac pân la aceast dat nu s-a pus în discuție îndeplinirea necorespunztoare a atribuțiilor administratorului judiciar, acest aspect nu putea fi invocat dup ce " Insolvency" a fost numit lichidator judiciar.
În acest sens, sunt dispozițiile art.24 al.2 din Legea 85/2006, potrivit crora,atribuțiile administratorului judiciar înceteaz la momentul stabilirii atribuțiilor lichidatorului de ctre judectorul sindic".
Ori, în speț, dup desemnarea, Insolvency" drept lichidator judiciar, prin sentința civil nr. 168/6.02.2009(care are în vedere raportul întocmit conform dispozițiilor art.54 al.3), la data de 13.02.2009, judectorul sindic pune în discuție cererea (propunerea ) deînlocuire a administratorului judiciar,unul din argumentele înlocuirii fiind lipsurile raportului cu propunere de intrare în faliment.
Sub acest aspect, exist contradicție între aspectele mai sus artate, în sensul celor invocate la punctul 3 al recursului.
Concluzia ce se impune este c msura de înlocuire a lichidatorului judiciar pentru îndeplinirea defectuoas a atribuțiilor îndeplinite în calitate de administrator judiciar este nelegal.
Judectorul sindic, ulterior datei de 6.02.2009, putea dispune înlocuirea lichidatorului judiciar numai pentru motive ce priveau activitatea desfșurat în aceast calitate (de lichidator judiciar).
Întrucât acest motiv de recurs, ce se circumscrie dispozițiilor art. 304 pct ( 9) proc.civ. este întemeiat și impune reformarea încheierii atacate, nu mai este necesar examinarea celorlalte aspecte invocate de recurent.
Faț de considerentele expuse, în temeiul art.312 al.1 raportat la art. 304 pct.9 Cod procedur civil, se impune modificarea încheierii recurate, în sensul respingerii cererii de înlocuire a lichidatorului judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de - B împotriva încheierii din 20 martie 2009, pronunțat de Tribunalul Bac u în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimat-debitor L, intimați-administratori ai SC SRL-, și intimații-creditori, DIRECȚIA GENERAL A FINANȚELOR PUBLICE B, PRIMRIA COMUNEI F și INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNC
Modific în tot încheierea pronunțat de judectorul sindic la data de 20.03.2009 în dosarul nr-.
Respinge cererea de înlocuire a lichidatorului judiciar ca nefondat.
Irevocabil.
Pronunțat în ședinț public azi 19.06.2009.
PREȘEDINTE: Lăcrămioara Moglan | JUDECTOR, | JUDECTOR, |
GREFIER, |
Red.înch.
Red./30.06.2009
Tehnored. Z,
Ex.3
Președinte:Lăcrămioara MoglanJudecători:Lăcrămioara Moglan, Mona Gabriela Ciopraga, Vera
← Practica judiciara insolventa. Decizia 524/2009. Curtea de Apel... | Insolventa societati comerciale pe actiuni. Decizia 686/2009.... → |
---|