Contestatie faliment - procedura insolventei. Decizia 134/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 134/2008

Ședința publică de la 26 Martie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ioan Cibu

JUDECĂTOR 2: Doina Hârceagă

JUDECĂTOR 3: Eugenia Florescu

Grefier - -

Pe rol se află soluționarea recursului formulat de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B împotriva Sentinței nr. 16/F din 22 ianuarie 2008 pronunțată de judecătorul sindic în Dosar nr- (nr. în format vechi 4933/1999) al Tribunalului Alba.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.

Procedura de citare este îndeplinită.

Curtea, având în vedere actele și lucrările dosarului și cererea recurentei de judecare în lipsă, constată cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de față reține;

Prin Sentința nr. 16/F/2008, pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Alba în dosar nr- a fost respinsă contestația formulată de creditoarea AVAS, împotriva tabelului definitiv al creanțelor împotriva averii debitorului SC

- a fost respinsă contestația formulată de creditoarea AVAS, împotriva planului de distribuire parțială (al 5-lea plan de distribuire parțială) întocmit de către lichidatorul judiciar.

Pentru a se pronunța această sentință s-a reținut că creditorul AVAS a invocat înscrierea sa în tabelul definitiv de creanțe de către lichidatorul judiciar cu o valoare diminuată a creanțelor preluate de la SC SA, Casa Județeană de pensii A și SC Nord SA decât cea declarată, fără însă a menționa în ce constă această diminuare.

Criticile sale s-au dovedit a fi neîntemeiate, întrucât așa cum a rezultat din creditorilor, care cuprinde în mod distinct creanțele acceptate în tabelul definitiv al creditorilor de către lichidatorul judiciar la data deschiderii procedurii reorganizării, la data deschiderii procedurii falimentului (17.04.2002) și la data încetării oricărei activități a debitorului (31.12.2002) a rezultat în mod evident că nu s-a procedat la înscrierea AVAS cu creanțele preluate cu o valoare redusă față de cea declarată.

Astfel, s-a putut observa că la nr. de ordine 6 din tablou, AVAS B figurează înscris în momentul deschiderii procedurii reorganizării cu o creanță garantată, preluată de la în valoare de 7.648.893.967,40 lei (470.447,98 USD) reprezentând 15,8433 % din totalul creanțelor declarat conform declarației de creanță nr. 209/27.01.2000. De asemenea, la nr. de ordine 2 din același tablou, AVAS figurează la aceeași dată înscris cu o creanță privilegiată preluată de la Casa de Asigurări de Sănătate A în sumă de 1.262.729.020 lei, reprezentând 2,6155 % din totalul creanțelor, la care s-au adăugat și creanțele născute în perioada de reorganizare, astfel că la data deschiderii procedurii falimentului (17.04.2002) creanța deținută ajunsese la suma de 4.681.543.071, reprezentând 8,284 % din totalul creanțelor, precum și cele născute ulterior până la încetarea oricărei activități, ajungând la data de 31.12.2002 să atingă valoarea de 4.833.687.143 lei reprezentând 7,5756 din totalul creanțelor la acel moment. Diminuarea procentului deținut pentru această creanță la acest moment se justifică prin faptul că lichidatorul judiciar a avut în vedere, de pe o parte, faptul că între timp au fost repartizate sume de bani rezultate din vânzarea sau din lichidarea bunurilor iar, pe de altă parte, că în perioada dintre deschiderea procedurii reorganizării și aceea a intrării în faliment, respectiv a încetării oricărei activități s-au născut creanțe noi, care au influențat procentul deținut de către creditori.

Cât privește creanța preluată de la SC Nord SA Sucursala A, la nr. de ordin 13 din același tablou, AVAS apare înscris la data deschiderii procedurii cu o creanță privilegiată în sumă de 133.461,154 lei reprezentând 0,276 % din totalul creanțelor, care la data intrării în faliment se constată a fi de 340.792.481 lei (13.937,74 USD), reprezentând 0,6030 % din totalul creanțelor, creanță care își păstrează valoarea la data încetării oricărei activități de către debitoare (31.12.2004) și care are aceeași valoare cu creanța declarată prin Declarația de creanță înregistrată sub nr. 5888/25.08.2004.

Comparând aceste valori cu cele indicate de către creditor și contestator s-a observat că, cu excepția creanței preluată de la CAS A, care are o valoare în tabelul de creanțe mai mare decât cea indicată de contestatoare (4.448.898,167 lei echivalentul a 130.164,67 USD față de 204.716,93 lei echivalentul a 47.125 USD), creanțele preluate de AVAS de la SC SA și Nord SA au aceeași valoare.

Ca atare, contestația formulată de AVAS la de creanțe s-a constatat a fi neîntemeiată și a fost respinsă.

În ce privește contestația formulată împotriva planului de distribuire a sumelor obținute din lichidare, întocmit de către lichidatorul judiciar la data de 23.10.2007 s-a constatat că creditorul AVAS a susținut că prin distribuirea făcută lichidatorul judiciar a încălcat dispozițiile art. 121 pct. 2 și ale alin. 3 din Legea nr. 85/2006, prin faptul că a distribuit sume atât unor creditori bugetari, cât și unora, neținând cont de caracterul garantat al creanței AVAS și de dreptul acesteia de a participa la orice distribuire de sume făcute înaintea vânzării bunurilor supuse garanțiilor sale.

Fondurile obținute din vânzarea bunurilor din averea debitoarei, grevate în favoarea creditorului de ipoteci, gajuri sau alte garanții reale, imobiliare ori drepturi de retenție se distribuie în funcție de ordinea de preferință stabilită de art. 121 din Legea nr. 85/2006.

Însă, fondurile distribuite prin planul de distribuire ce au făcut obiectul contestației nu au fost obținute din valorificarea unor bunuri de natura celor menționate de textul mai sus arătat ci din valorificarea unor bunuri libere de orice sarcini, astfel că distribuirea acestora urmează ordinea de preferință stabilită de art. 123 coroborat cu art. 121 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, astfel cum corect a reținut lichidatorul judiciar prin propunerea făcută în planul de distribuire.

În acest sens, în lipsa unor creanțe din cele două categorii superioare, în baza art. 123 pct. 1 și art. 123 pct. 2 din Legea nr. 85/2006, lichidatorul judiciar a propus distribuirea conform art. 123 pct. 3 coroborat cu art. 121 alin. 3, respectiv pentru creanțele născute în cursul procedurii (creanțe preluate de AVAS de la CAS și creanțele DGFP A, Primăria A, Registrul Independent ) și creanța născută anterior procedurii, dar însoțită de garanții (creanța AVAS preluată de la SC SA).

Dreptul creditoarei AVAS de a participa în temeiul art. 121 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, la distribuirea sumelor plătite în plus, făcută înaintea vânzării bunului care constituie obiectul garanției creanței sale, nu înseamnă că acesta este îndreptățit să primească toată suma propusă a fi repartizată până la acoperirea în întregime a creanței sale, ci proporțional cu cota falimentară deținută în cadrul categoriei de creanță cu care vine în concurs, în speță creanțe născute în cursul procedurii, întrucât garanția sa se manifestă în această situație ca o îndreptățire de a participa la distribuirea unei sume în plus, rezultată din valorificarea altor creanțe.

Mai mult, într-o asemenea situație dacă creditorul a fost plătit numai parțial, suma primită în cadrul distribuirii va fi scăzută din suma pe care creditorul ar fi îndreptățit să o primească ulterior din prețul obținut din vânzarea bunului supus garanției sale, pentru a se evita ca acest creditor să primească mai mult decât ar fi primit dacă bunul supus garanției sale ar fi fost vândut anterior distribuirii.

Așadar, sumele primite prin distribuirile făcute înaintea vânzării bunului supus garanției lui vor fi scăzute din valoarea creanței, cum corect a procedat lichidatorul judiciar.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs AVAS B, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii contestației formulate, cu consecința refacerii planului de distribuire nr. 5 întocmit de către lichidatorul judiciar și distribuirea sumelor către AVAS, în conformitate cu art. 121 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 85/2006, până la acoperirea integrală a creanței sale garantate.

În dezvoltarea motivelor de recurs arată că în primul rând trebuie arătată calitatea AVAS față de creanțele preluate de la SA, CAS A și Nord SA în vederea încasării și virării lor la Bugetul Consolidat al Statului.

În acest sens susține că trebuie menționat faptul că are numai calitatea de gestionar al acestor creanțe, calitate care rezultă din contractele de cesiune de creanțe în care se arată că " preia spre valorificare creanțele rezultate din convențiile încheiate între SA în calitate de cedent și beneficiarii împrumuturilor pentru care cedentul deține garanții reale mobiliare sau imobiliare și/sau garanții personale constituite de debitorul cedat sau de terți constituenți pentru debitorul cedat, titluri de creanță sau titluri executorii legal constituite, către în vederea recuperării acestora în conformitate cu prevederile OUG nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului, republicată aprobată prin Legea 409/2001.". Având această calitate, AVAS nu are posibilitatea să modifice creanțele preluate întrucât s-ar încălca drepturile cedentului și dreptul transmis.

În al doilea rând susține că trebuie precizat faptul că a preluat aceste creanțe pe calea cesiunii de creanță, situație în care valoarea preluată (și cu care trebuie înscrisă) este valoarea nominală arătată în actele de cesiune acestea neputând fi modificată nici de AVAS și nici de instanțele de judecată. În acest sens arată că operațiunea de consolidare în valută a creanțelor preluate are numai un caracter matematic,ea înregistrându-se în evidențele contabile ale AVAS în scopul conservării valorii creanței pe perioada recuperării.

Mai susține și faptul că menținerea creanțelor la o valoare cât mai apropiată de valoarea nominală (cu corolarul acesteia, consolidarea în USD ca o măsură de conservare a acestor creanțe) a fost determinată de faptul că, de la data preluării, S nu mai calculează dobânzi și penalități de întârziere pentru creanțele preluate.

Analizând recursul declarat sub aspectul motivelor invocate se consideră că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi mai jos expuse.

În ceea ce privește prima critică, în sensul că AVAS Baf ost înscris cu creanțe diminuate, criticile s-au dovedit neîntemeiate.

În mod corect s-a reținut din tabelul creditorilor depus la filele 383-375, că nu s-a procedat la înscrierea AVAS cu creanțe preluate cu o valoare redusă, față de cea declarată.

În ce privește creanța garantată preluată de la la nr. de ordine 6 din tablou în mod corect Baf ost înscris cu suma de 7.648.893.967,40 lei (-,98 USD).

La nr. de ordine 2 din același tablou AVAS a fost înscris corect cu creanța privilegiată preluată de la Casa de Asigurări de Sănătate A în sumă de 1.262.729.020 lei, l-a care s-a adăugat și creanțele născute în perioada de reorganizare, astfel că la data deschiderii falimentului creanța deținută ajunsese la suma de 4.681.543.071, precum și cele născute ulterior până la încetarea oricărei activități ajungând la data de 31.12.2002 să atingă valoarea de 4.833.687.143 lei.

În ce privește creanța preluată de la SC Nord SA, la nr. de ordine 13 din același tablou, AVAS, la data intrării în faliment a avut o creanță de 340.782.481 lei, creanță care și-a păstrat valoarea la data încetării oricărei activități ale debitoarei (31.12.2004) și care are aceeași valoare cu creanța declarată prin declarația de creanțe înregistrată sub nr. 5882/25.08.2004.

Mai mult în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 89 alin. 1 din Legea 64/1995 și 87 alin. 2 pentru exercitarea contestației împotriva ui definitiv după expirarea termenului stabilit de către textele de lege.

În ceea ce privește cea de-a doua critică privitoare la distribuirea făcută de lichidatorul judiciar în mod corect s-a reținut că fondurile distribuite prin planul de distribuire ce face subiectul prezentei contestații nu au fost obținute din valorificarea unor bunuri din averea debitoarei grevate în favoarea creditorului de ipoteci, gajuri, sau alte garanții reale, imobiliare cu drepturi de retenție.

În acest sens în lipsa unor creanțe din cele două categorii superioare în baza art. 123 pct. 1 și art. 123 pct. 2 din Legea 85/2006, lichidatorul judiciar a propus distribuirea conform art. 123 pct. 3 coroborat cu art. 121 alin. 3.

Nefiind fondate motivele de recurs în baza art. 312 Cod procedură civilă, acesta va fi respins în consecință.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE

Respinge recursul declarat de creditoarea AVAS B împotriva sentinței comerciale nr. 16/F din 22 ian 2008 pronunțată de judecător sindic desemnat în procedura falimentului SC SA A I în Dosar - al Tribunalului Alba.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 26 martie 2008.

Președinte Judecător Judecător

- - - - - -

Grefier

- -

Red.

Tehnored

Ex.2/15.05.2008

Jud fond

Președinte:Ioan Cibu
Judecători:Ioan Cibu, Doina Hârceagă, Eugenia Florescu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestatie faliment - procedura insolventei. Decizia 134/2008. Curtea de Apel Alba Iulia