Insolventa societati comerciale pe actiuni. Decizia 595/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 595/2008

Ședința publică de la 26 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Gilica Popescu

JUDECĂTOR 2: Doina Hârceagă

JUDECĂTOR 3: Eugenia Florescu

Grefier - -

Pe rol se află soluționarea recursului formulat de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B împotriva Sentinței comerciale nr. 636/F din 10 iunie 2008 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Hunedoara în Dosar nr- (nr. vechi 5723/2005).

La apelul nominal lipsesc părțile.

Procedura de citare este îndeplinită.

Se constată că la dosar s-a depus întâmpinare din partea intimatei debitoare D prin lichidatorul judiciar Insolvent

Curtea, având în vedere actele și lucrările dosarului și cererea recurentei de judecare în lipsă, constată cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de față:

Prin Sentința comercială nr. 636/F din 10 iunie 2008 judecător sindic desemnat în Dosar nr- al Tribunalului Hunedoaraa admis cererea lichidatorului judiciar SC Insolvent D și ca o consecință a dispus închiderea procedurii falimentului SA D și radierea acesteia de la ORC cum și disjungerea cererilor de antrenare a răspunderii formulate de creditoarea AJOFM H împotriva pârâților SC SRL D și și cererea creditoarei DGFP a județului H împotriva pârâtului G și înregistrarea separată.

Pentru a hotărî în acest mod judecătorul sindic a reținut și motivat în esență că prin Încheierea 1163/2005 judecătorul sindic la cererea AJOFM Dad eschis procedura falimentului întrucât debitoarea a fost dizolvată de drept anterior și cum nu s-au identificat bunuri aparținând averii debitoarei, lichidatorul desemnat SC SRL a întocmit raportul final care nu a fost contestat, impunându-se închiderea procedurii în baza art. 130 din Legea nr. 64/1995.

Disjungerea cererilor formulate de AJOFM și DGFP H vizând antrenarea răspunderii cu plata pasivului rămas neacoperit s-a făcut cu referire la dispozițiile art. 165 Cpc.

Împotriva sentinței a declarat recurs creditoarea AVAS B solicitând casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei judecătorului sindic pentru continuarea procedurii și apoi închiderea procedurii falimentului societății debitoare după soluționarea irevocabilă a cererilor de atragere a răspunderii patrimoniale în condițiile art. 138, 140 din Legea 64/1995 republicată.

În dezvoltarea motivelor de recurs susține în esență că prin Încheierea din 16 octombrie 2007 Comitetul creditorilor a fost autorizat să introducă cerere pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a pârâților cu plata pasivului rămas neacoperit astfel că închiderea procedurii nu putea fi dispusă decât după soluționarea irevocabilă a cererii vizând antrenarea răspunderii și punerea în executare a soluției, în cauză fiind aplicabile dispozițiile art. 138-142 din Legea 64/1995 republicată.

Prin întâmpinarea depusă la filele 11-13, lichidatorul judiciar a solicitat respingerea recursului creditoarei pe lipsă calitate procesuală activă și lipsă interes, motivat de faptul că recurenta creditoare a acoperit creanța cu care a fost înscrisă la masa credală.

Prin urmare, nemaifiind parte în dosarul de faliment, recurenta nu mai poate uza nici de căile de atac în ceea ce privește actele procedurale întocmite în dosarul de fond, susține lichidatorul.

Pe fondul cauzei, invocă netemeinicia recursului declarat bazat pe faptul că cererea privind antrenarea răspunderii patrimoniale a fost disjunsă iar creditorii au refuzat să avanseze sumele de bani necesare continuării procedurii ori, în lipsa bunurilor din averea debitoarei, soluția de închidere a procedurii și disjungerea cererii vizând antrenarea răspunderii patrimoniale este temeinică și legală, concluzionează lichidatorul.

În fine, învederează că lichidatorul nu are obligația executării silite iar recurenta are posibilitatea să procedeze la punerea în executare a soluției în raport de dispozițiile legale procedurale în materie.

În drept au fost invocate prevederile art. 16 din Legea 85/2006, art. 138 din același act normativ și art. 115 Cpc.

Examinând actele și lucrările dosarului în temeiul motivelor de recurs invocate cât și din oficiu, în raport de dispozițiile art. 304, 304 indice 1 și 306 Cpc Curtea constată că sentința atacată este nelegală și netemeinică, supusă modificării pentru temeiul de modificare prevăzut de art 304 pct. 9 Cpc.

Potrivit fișei ORC, existentă la fila 21,22, 23 dosar de faliment cum și adresa de la fila 43, SC SA D este dizolvată de drept conform art. 30 din Legea 359/2004 prin Încheierea 3819 din 27 mai 2005, casată prin Decizia civilă 2008 din 5 octombrie 2005 Curții de APEL ALBA IULIA și apoi dizolvată pentru același temei prin Încheierea 1769 din 20 februarie 2006 dată de judecătorul delegat la ORC de pe lângă Trib H (fila 44).

Prin Încheierea 1163/CA din 6 decembrie 2005 judecătorul sindic desemnat în Dosar 5723/2005, nr. nou -, deschide procedura falimentului societății SA D - societate dizolvată, la cererea AJOFM H, entitate lipsită de capacitate de exercițiu, bazată pe un contract de credit cu dobândă avantajoasă și invocând neplata dobânzilor rezultate ca urmare a nerespectării contractului de credit.

Soluția judecătorului sindic este nelegală și netemeinică întrucât a admis cererea AJOFM deși nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de art. 36 din Legea 64/1995 în vigoare, aceasta nefăcând dovada că deține o creanță certă, lichidă și exigibilă rezultată dintr-un titlu executoriu opozabil pârâtei.

Din acest punct de vedere, conform art. 372 și art.379 din Codul d e procedură civilă, orice executare silită poate porni doar în baza unui titlu executoriu care poate fi o hotărâre judecătorească sau un înscris căruia legea îi recunoaște expres calitatea titlu executoriu.

Titlul executoriu confirmă existența unei creanțe certe lichide și exigibile. Certitudinea presupune că întinderea datoriei a fost stabilit, fie prin hotărârea instanței care a finalizat irevocabil disputa părților, fie prin actul juridic căreia legea îi recunoaște această calitate.

Pentru creanțele bugetare, titlul executoriu este decizia de impunere care, pentru a fi opozabilă debitorului trebuie comunicată acestuia într-una din modalitățile prevăzute de art.44 din Codul d e procedură fiscală, dovada comunicării aflându-se în sarcina emitentului deciziei.

Legea nu recunoaște înscrisurilor întocmite de creditor și necomunicate calitatea de titluri executorii, sens în care, sumele invocate de reclamantă nu au caracterul unei creanțe, fiind doar pretenții bănești care pot fi opuse pârâtei în cuprinsul deciziei de impunere și eventual, valorificate în cadrul disputei, consimțământului sau litigiului finalizat prin hotărâre judecătorească.

Cum, reclamanta nu a dovedit că deține un titlu executoriu față de pârâtă, în discuție nu se află o creanță certă lichidă și exigibilă, iar părțile nu au calitatea de creditor și respectiv, de debitor, astfel că urmărirea silită a debitorului nu poate fi începută, întrucât legea sancționează cu nulitatea măsurile și operațiunile de executare silită efectuate în absența unui titlu executoriu.

Această sancțiune este aplicabilă și în cadrul executării silite concursuale care, alături de executarea silită guvernată de regulile de drept comun, reprezintă mijlocul legal prin care creditorii tind să-și realizeze drepturile rezultate dintr-un titlu executoriu.

Raportat la considerentele ce preced, sentința judecătorului sindic este criticabilă conform art.304 pct.9 Cod pr civ. dar și pentru e motive ce rezultă din examinarea cauzei sub toate aspectele în sensul art.304 indice 1 Cod pr civ.

Într-adevăr, judecătorul sindic avea obligația să constate că reclamanta AJOFM nu are capacitate de exercițiu cerută de art. 42 și art. 43 Cod procedura civilă deoarece, lipsindu-i patrimoniul propriu nu este persoană juridică și deci nu poate avea calitatea de subiect de drept. Din acest punct de vedere, era necesar să se constate că pentru a dobândi calitatea de persoană juridică, legea pretinde o organizare de sine stătătoare, un scop licit și un patrimoniu propriu, iar reclamantei îi lipsește unul din aceste elemente, respectiv, patrimoniul propriu.

În temeiul art. 42 Cod procedură civilă, persoanele care nu au exercițiul drepturilor nu pot sta în judecată decât dacă sunt reprezentate, asistate sau autorizate în chipul arătat de legile sau statutele care rânduiesc capacitatea sau organizarea lor, iar conform art. 43, lipsa capacității de exercițiu a drepturilor procedurale poate fi invocată în orice stare a pricinii.

În raport de considerentele expuse, cererea AJOFM H având ca obiect deschiderea procedurii executării silite concursuale față de SC SA D, societate dizolvată și lichidată prin încheierea judecătorului delegat la ORC de pe lângă Tribunalul Hunedoara apare ca inadmisibilă, astfel că toate actele și operațiunile de executare silită efectuate față de societatea mai sus arătată sunt nule iar sentința judecătorului sindic de deschidere a procedurii este nelegală.

Fiind inadmisibilă deschiderea procedurii insolvenței împotriva unei societăți în lichidare și care de altfel avea activitatea suspendată la data efectuării controlului de către AJOFM, în aceeași măsură este inadmisibilă și închiderea procedurii față de aceeași societate în lichidare.

De altfel, nelegalitatea sentinței judecătorului sindic de închidere a procedurii rezidă și în ce privește măsura disjungerii cererilor de antrenare a răspunderii delictuale, judecătorul sindic luând această măsură în contradicție flagrantă cu dispozițiile Legii 64/1995 art. 8 alin. 6, în raport de care judecătorul sindic era ținut să soluționeze toate cererile într-un singur dosar, astfel că se dispune atașarea dosarului format având ca obiect această cerere de atragere a răspunderii delictuale la prezenta cauză sub nr. unic -.

Prin urmare, Curtea constatând nelegale cele două hotărâri pronunțate față de societatea debitoare în temeiul art. 312 Cpc recursul AVAS se va admite ca întemeiat și ca o consecință în baza art. 304 indice 1 raportat la art. 304 pct. 9 Cpc modifică sentința atacată în sensul că respinge cererea lichidatorului judiciar având ca obiect închiderea procedurii executării silite concursuale față de pârâta SA

Înlătură măsura disjungerii cererilor de antrenare a răspunderii delictuale și dispune atașarea dosarului format având ca obiect această cerere, la prezenta cauză sub nr. unic - conform art. 8 alin. 6 din Legea 64/1995.

Modifică și încheierea 1163 din 6 decembrie 2005 pronunțată de judecătorul sindic în sensul că respinge ca inadmisibilă cererea AJOFM H având ca obiect deschiderea procedurii executării silite concursuale față de SC SA D, dizolvată și lichidată prin Încheierea judecătorului delegat la ORC nr. 1768 din 20 februarie 2006 și înlătură toate măsurile luate prin încheierea modificată.

Constată nule toate actele și operațiunile de executare silită față de societatea mai sus arătată.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE

Admite recursul declarat de creditoarea AVAS B împotriva sentinței comerciale 636 din 10 iunie 2008 pronunțată de judecător sindic în Dosar - al Tribunalului Hunedoara și în consecință:

Modifică sentința recurată în sensul că respinge cererea lichidatorului judiciar având ca obiect închiderea procedurii executării silite concursuale față de pârâta SA

Înlătură măsura disjungerii cererilor de antrenare a răspunderii delictuale și dispune atașarea dosarului format având ca obiect această cerere la prezenta cauză sub nr. unic - conform art. 8 alin. 6 din Legea 64/1995.

Modifică și încheierea 1163 din 6 dec. 2005 pronunțată de judecătorul sindic în sensul că respinge ca inadmisibilă cererea AJOFM H având ca obiect deschiderea procedurii executării silite concursuale față de SA D dizolvată și lichidată prin încheierea judecătorului delegat la ORC nr. 1769 din 20 febr. 2006 și înlătură toate măsurile luate prin încheierea modificată.

Constată nule toate actele și operațiunile de executare silită efectuate față de societatea mai sus arătată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 26 2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red.

Tehnored.

Ex.2/15.12.2008

Jud fond

Președinte:Gilica Popescu
Judecători:Gilica Popescu, Doina Hârceagă, Eugenia Florescu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Insolventa societati comerciale pe actiuni. Decizia 595/2008. Curtea de Apel Alba Iulia