Contestatie faliment - procedura insolventei. Decizia 18/2010. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

CURTEA DE APEL BACĂU

- SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL -

Decizia nr. 18/2010

Ședința publică de la 08 Ianuarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Loredana Albescu judecător

JUDECĂTOR 2: Lăcrămioara Moglan

JUDECĂTOR 3: Maria Violeta

Grefier: -

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

Astăzi a fost pe rol judecarea recursului declarat de recurenta-lichidator judiciar MANAGEMENT R, al debitoarei R, împotriva sentinței comerciale nr. 726/F din 05 august 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- (nr. în format vechi 4218/F/2006), având ca obiect contestație.

La apelul nominal făcut în ședință publică, s-a constatat lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța, constată că s-au depus la dosar relațiile solicitate de la Tribunalul Neamț, de asemenea, constată că recurenta-lichidator judiciar MANAGEMENT R, al debitoarei Rad epus la dosar precizări la data de 06.01.2010, care sunt un răspuns la întâmpinare, motiv pentru care consideră că nu se impune comunicarea acestora părții adverse.

S-au verificat actele și lucrările dosarului și, având în vedere că prin precizările depuse la dosar de recurenta-lichidator judiciar MANAGEMENT R, al debitoarei R s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, s-a constatat cauza în stare de judecată și s-a reținut în pronunțare.

A:

- deliberând -

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 726/F/5.08.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, a fost admisă contestația formulată de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice N la planul de distribuire înregistrat la grefa instanței la 18.03.2009 și s-a constatat că lichidatorul judiciar MANAGEMENT nu are dreptul să perceapă suma de 8.000 lei cu titlul de comision de 8% din operațiunile de compensare. A fost obligat lichidatorul judiciar să restituie la masa credală suma de 8.000 lei, încasată fără drept.

Pentru a pronunța această sentință, judecătorul sindic a reținut că stingerea datoriilor prin compensare este o modalitate de plată care nu aduce la masa credală nici o sumă de bani în favoarea creditorilor neimplicați în actul de compensare.

Apreciind ca fiind operațiuni de lichidare, valorificările de bunuri aparținând debitorului și recuperările de creanțe, instanța a considerat că lichidatorul judiciar nu are dreptul să perceapă comisionul de 8% stabilit în favoarea sa prin sentința civilă nr. 2123/F/21.11.2007 (filele 201-203, vol. 1), calculat în raport cu suma de 120.000 lei reprezentând valoarea debitelor stinse prin compensare.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs lichidatorul judiciar MANAGEMENT. În motivarea recursului se arată că adunarea creditorilor a aprobat compensarea creanțelor reciproce deținute de debitoare și COM, că a convocat o adunare a creditorilor pentru aprobarea onorariului lichidatorului judiciar și că la adunarea creditorilor s-a prezentat care a aprobat onorariul, iar a transmis prin fax acordul său. Precizează că Administrația Finanțelor Publice R nu a fost reprezentată la adunarea creditorilor, însă consideră că a aprobat tacit ordinea de zi, întrucât în convocarea efectuată s-a făcut mențiunea că în cazul neprezentării sau în cazul în care nu își exprimă acordul în scris, se consideră acord tacit cu privire la hotărârile luate.

Recurentul invocă tardivitatea contestației formulate de Administrația Finanțelor Publice R, planul de distribuire fiind afișat la data de 18.03.2009, iar contestația este înregistrată la data de 13.04.2009, fiind depășit termenul de 15 zile prevăzut de art. 122 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.

Recurentul susține că sumele compensate sunt operațiuni de lichidare și invocă decizia nr. 1272 din 30.03.2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în care s-a stabilit că "deschiderea falimentului nu afectează dreptul unui creditor de a invoca compensarea creanței sale cu cea a debitorului, atunci când sunt îndeplinite condițiile în materia compensării legale. În aceste condiții, creanțele pot fi solicitate și recuperate prin înscrierea lor în masa credală, singurul în măsură să se pronunțe fiind judecătorul sindic".

Intimata Administrația Finanțelor Publice Raf ormulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului și în care arată că lichidatorul judiciar a încasat, încă de la data deschiderii procedurii, toate sumele depuse de fostul administrator al debitoarei. Se mai arată că s-a valorificat un singur bun, nu s-au făcut cheltuieli de procedură prea mari și nu se justifică un onorariu mare.

Intimata susține că în cadrul operațiunilor de lichidare intră operațiuni de valorificare a bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei sau cele aduse la masa credală ca urmare a anulării unor vânzări și recuperarea de creanțe. de creanțe nu sunt operațiuni de lichidare, întrucât nu s-au făcut plăți efective, ci sunt operațiuni legale, la care nu se puteau opune ceilalți creditori.

Referitor la adunarea creditorilor convocată prin adresele din 19.03.2009, consideră că nu se impunea a fi întrunită, întrucât onorariul lichidatorului era deja stabilit de judecătorul sindic și că mențiunea făcută în convocare privind acordul tacit este nelegală.

Curtea analizând sentința recurată, în raport de actele și lucrările din dosar și de motivele de recurs invocate, reține următoarele:

La data de 18.03.2009 a fost depus la grefa Tribunalului Neamț planul de distribuire întocmit de lichidatorul judiciar MANAGEMENT în care s-a menționat că s-a depus suma de 8.000 lei în contul de avere al debitoarei de către administratorul statutar și s-a prevăzut onorariul lichidatorului în cuantum de 8.000 lei, calculat la sumele achitate creditorului COM prin compensare în cuantum total de 120.000 lei.

Creditoarea Administrația Finanțelor Publice Raf ormulat contestație la acest plan, înregistrată la data de 3.04.2009 (fila 12 dosar fond), deci în termenul prevăzut de art. 122 alin. 3 din Legea nr. 85/2006.

Art. 122 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 prevede că la fiecare 3 luni, calculate de la data începerii lichidării și cuprinse într-un program de administrare a lichidării, care trebuie întocmit în 30 zile de la numire, lichidatorul va prezenta comitetului creditorilor un raport asupra fondurilor obținute din lichidare și din încasarea de creanțe și un plan de distribuire între creditori. Raportul va prevedea și plata remunerației sale și a celorlalte cheltuieli de procedură.

Prin urmare, nu se impunea ținerea unei adunări a creditorilor, având pe ordinea de zi aprobarea onorariului prevăzut în planul de distribuire. Împrejurarea că s-a ținut adunarea creditorilor, că s-a luat o hotărâre cu privire la acest aspect, nu este de natură a-i restrânge dreptul creditorului de a formula contestație la planul de distribuire.

Analizând contestația se reține că prin sentința civilă nr. 2123/F/21.11.2007 pronunțată de Tribunalul Neamțs -a stabilit că lichidatorul are o retribuție de 8% din operațiunile de lichidare. Fondurile distribuite prin planul contestat nu sunt obținute din lichidare, ci dintr-o plată voluntară făcută de fostul administrator statutar. Lichidatorul judiciar a calculat retribuția sa în funcție de valoarea unei creanțe pentru care s-a aprobat compensarea, ori operațiunile de compensare nu sunt operațiuni de lichidare în sensul avut în vedere de Legea nr. 85/2006.

Față de cele mai sus expuse, se constată că hotărârea pronunțată de judecătorul sindic este temeinică și legală și se impune a fi menținută și, pe cale de consecință, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, se va dispune respingerea recursului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul, ca nefondat, declarat de recurenta-lichidator judiciar MANAGEMENT R, cu sediul în R, B-dul -. 72,. 3, județul N, al debitoarei R, cu sediul în R,-, județul N, împotriva sentinței comerciale nr. 726/F din 05 august 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- (nr. în format vechi 4218/F/2006), în contradictoriu cu intimata-creditoare DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE N, cu sediul în P N,- bis. județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 08 ianuarie 2010.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

-

Red. -

Red. - - 02.02.2010

Tehnored. - ex. 5

03.02.2010

Președinte:Loredana Albescu
Judecători:Loredana Albescu, Lăcrămioara Moglan, Maria Violeta

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestatie faliment - procedura insolventei. Decizia 18/2010. Curtea de Apel Bacau