Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1093/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ DE contencios ADMINISTRATIV FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA NR.1093
Ședința publică din data de 30 septembrie 2009
PREȘEDINTE: Preda Popescu Florentina
JUDECĂTORI: Preda Popescu Florentina, Dinu Florentina Chirica
- -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de creditorii cu. ales la " & ASOCIAȚII" - B, sector 3, nr. 223,. 3,PRIMĂRIA MUNICIPIULUI T - prin primar - Târgoviște, nr. 1-3, Județ D, împotriva sentinței nr. 312 din 06 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița - Secția Comercială și de Contencios Administrativ II, în contradictoriu cu intimata - debitoare SC SA, cu sediul în Târgoviște,-, județ D, cod poștal - și prin lichidator judiciar SC SRL - cu sediul în Târgoviște,-,. 1A,. 49, Județ D.
Cererea de recurs formulată de creditorul este timbrată cu 60 lei taxă judiciară de timbru potrivit chitanței nr. -/1/25.09.2009, timbru judiciar de 0,15 lei, iar recursul formulat de creditoarea Primăria Mun. Târgoviște este scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul creditor F reprezentat de avocat,din Baroul București, potrivit împuternicirii avocațiale nr. 113 din 2009, lipsă fiind recurenta creditoare Primăria Mun. Târgoviște și intimata debitoare SC SA, prin lichidator judiciar SC SRL -.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că prin intermediul Serviciului Registratură s-a depus la dosar de recurenta creditoare Primăria Mun. Târgoviște precizări cu privire la obligația de plată a taxei judiciare de timbru.
Avocat pentru recurentul creditor F depune la dosar împuternicirea avocațială nr. 113/2009 emisă de Baroul București, chitanța nr. -/1/25.09.2009 în cuantum de 60,00 lei reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru, timbru judiciar de 0,15 lei, ce au fost atașate și anulate la dosar.
Totodată având cvuvântul declară că nu mai are alte cereri de formulat.
Curtea, ia act de declarația recurentului creditor F prin apărătoarea sa că nu mai are alte cereri de formulat, verificând actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.
Avocat pentru recurentul creditor F, dezvoltă oral motivele de recurs aflate în scris la dosar, susținând în esență faptul că hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, invocă art. 304 pct. 9 pr.civ.
Arată că în raportul întocmit de lichidatorul judiciar, acesta a găsit drept cauză a insolvenței situația economică specifică perioadei de tranziție, indicând motive obiective, nefiind contestat.
Menționează că în raportul aprobat de judecătorul sindic, lichidatorul s-a pronunțat asupra cauzelor ce au generat insolvența și asupra existenței premiselor angajării răspunderii în sensul neindicării niciunei persoane responsabile de insolvență, aspecte care nu mai pot fi puse în discuție.
In continuare susține faptul că judecătorul sindic a apreciat eronat că prin modificarea legislativă din 19.11.2008 s-a completat textul art. 138 în sensul extinderii dreptului la acțiune prin instituirea unei obligații în sarcina administratorului judiciar/lichidatorului de a formula cererea de atragere a răspunderii.
De asemenea mai invocă un al doilea argument și anume faptul că legea nu se poate aplica retroactiv, în speță era valabilă din 2006 de când a intrat în vigoare Legea nr. 85, judecătorul sindic invocând în mod greșit principiul neretroactivității legii ca motiv pentru respingerea excepției invocate.
Totodată, dispozițiile art. 138 modificat prin OUG nr. 173/2008 care impun existența unui raport al lichidatorului care să ăndice persoanele responsabile de insolvență drept condiție pentru declanșarea acțiunii în răspundere de către lichidator, sunt norme de procedură care se aplică din momentul intrării în vigoare a legii și proceselor în curs de judecată începute sub legea veche, astfel cum impun dispozițiile art. 725 alin. 1 Cod proc.civilă.
In consecință solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul admiterii excepției inadmisibilității invocate și pe cale de consecință respingerea cererii de atragere a răspunderii membrilor organelor de conducere ca fiind inadmisibilă.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursurilor de față, reține următoarele:
Prin sentința nr. 312/6.07.2009 judecătorul sindic desemnat să instrumenteze procedura falimentului debitoarei SC SA, a respins excepția de inadmisibilitate a formulării cererii de atragere a răspunderii membrilor organelor de conducere ale debitoarei, introdusă de lichidatorul judiciar, excepție invocată de pârâtul F, a respins cererea de majorare a creanței formulate la 30.01.2008 de creditoarea Primăria mun. Târgoviște și a dispus ca lichidatorul judiciar să convoace Adunarea Creditorilor pentru a hotărî asupra aplicării, în raport cu stadiul actual al procedurii, a prevederilor art. 16 al. 5 din Legea 85/2006 și asupra propunerii de valorificare, la prețul pieții, a bunurilor rămase în patrimoniul debitoarei.
Pentru a hotărî astfel judecătorul sindic a apreciat că modificarea prevederilor art. 138 al. 1 din legea insolvenței, prin legea nr. 173/2008, în sensul că "în cazul în care raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 al. 1 din lege sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului.", a avut în vedere instituirea unei obligații extinse în sarcina adminsitatorului/lichidatorului judiciar de a formula cerere de atragere a răspunderii patrimoniale a persoanelor din conducerea societății, vinovate de insolvența acesteia și nicidecum o restrângere a dreptului la acțiune.
S-a considerat că, împrejurarea că în raportul întocmit în baza art. 59 al. 1 din Legea 85/2006 nu s-au menționat persoanele culpabile de starea de insolvență a debitoarei, nu reprezintă un fine de neprimire, care să atragă inadmisibilitatea cererii de atragere a răspunderii, așa cum rezultă și din dispozițiile alin. 3 ale art. 138 și art. 139 din Legea insolvenței, care nu au fost modificate prin OUG 173/19.11.2008, ținând cont și de principiul neretroactivității legii civile, excepția de inadmisibilitate ridicată de pârâtul a fost respinsă ca neîntemeiată.
Cu privire la cererea de majorare a crenței formulată de Primăria Târgoviște, pentru suma de 1.269.595 lei, judecătorul sindic a reținut următoarele:
- procedura insolvenței debitoarei a fost deschisă prin sentinta nr. 31/21.04.2004, dispunându-se intrarea în faliment a acesteia prin sentința 145/30.09.2004;
- la 25.11.2004 s-au admis crențele suplimentare, cunoscute după data deschiderii procedurii, inclusiv creanța suplimentară a creditoarei Primaria Târgoviste, înregistrată la 20.01.2005, în tabelul definitiv al creanțelor, cu consecința întocmirii tabelului definitiv consolidat, în care creditoarea a fost trecută cu o creanță de 126.135 lei;
- la data de 10.08.2006, după aproape un an, creditoarea și-a majorat creanța la valoarea de 693.344 lei, lichidatorul solicitând respingerea cererii prin completarea la raportul nr 277/26.03.2007 - filele 11435-11436 - vol 33;
- la 21.06.2007 creditoarea a formulat o nouă cerere de majorare a creanței consolidate de la 137.135 la 1.499.045 lei, iar la 30.01.2008 a rectificat această cerere, solicitând înscrierea la masa credală cu suma de 1.324.849 lei, majorarea constând în taxe auto pretins datorate de debitoare, inclusiv pentru semestrul I-2009, taxă vechicule lente, taxă firmă, impozit teren și impozit clădiri, lichidatorul judiciar arătând în mod repetat în rapoartele sale că aceste taxe nu sunt datorate de către debitoare și nu pot fi înscrise în tabelul consolidat al creanțelor;
- judecătorul sindic a apreciat ca fiind corecte justificările lichidatorului privind refuzul înscrierii acestor creanțe suplimentare, deoarece taxele au fost calculate, fără a fi operate în evidențele primăriei creditoare, vânzarile de active și mijloace auto din patrimoniul debitoarei, s-au pretins taxe auto pentru mijloace auto care nu mai erau utilizate, fiind trecute în conservare, ca și impozite pentru terenuri și clădiri trecute în conservare, întrucât societatea debitoare nu a mai funcționat, precum și taxă pentru firmă, deși societatea este dizolvată din anul 2004.
S-a mai arătat de către judecătorul sindic că prin adresa 4718/11.06.2007 (fila 12026 - vol.35) chiar creditoarea a învederat că au fost înstrăinate imobile din patrimoniul debitoarei la 21.02.2007, fără ca acestea să fie scoase din toate evidențele fiscale, întrucât societatea nu a declarat bunurile respective, ori au fost înstrăinate părți din aceste bunuri, care nu s-au putut identifica, potrivit declarațiilor de impunere depuse, iar ulterior societatea debitoare nu a depus declarații de impunere cu noile valori de inventar pentru clădiri și noile suprafețele de teren, rezultate în urma înstrăinării, datele menționate în contractele de vânzare cumpărare, fiind insuficiente pentru scoaterea din evidență a acestor bunuri.
Judecătorul sindic a mai constatat că la 24.10.2007 s-a efectuat un punctaj cu reprezentantul debitoarei, (fila 12460 - vol. 37) în care s-a confirmat că nu se mai adaugă debite pentru taxă firmă, taxă auto mai mare de 12 tone și taxă vehicule lente, dar ulterior curgerea acestor taxe a fost reluată, așa cum rezultă din adresa nr. 2899/19.03.2009.
Prin încheierea din 27.03.2008 s-a admis în parte cererea creditoarei, pentru impozitul datorat de debitoare pentru activele aflate în evidență, calculat cu aplicarea unei cote de 1,5%, apreciindu-se că odată cu intrarea în faliment, debitoarea mai există numai pentru procurarea fondurilor, în vederea acoperirii creanțelor la masa credală, cauza fiind trimisă spre rejudecare, ca urmare a insuficientei motivări a soluției.
Judecătorul sindic a constatat că potrivit legii 85/2006, taxele și impozitele de natura celor solicitate de creditoare, care pot fi înscrise în tabelul creanțelor, se împart în doua categorii, respectiv celor anterioare deschiderii procedurii și cele care provin din perioada de observație sau de reorganizare a debitoarei (din desfășurarea obiectului de activitate sau a unor operațiuni curente).
S-a stabilit că, după intrarea în faliment, creditoarea avea obligația declarării unor astfel de creanțe în termen de 45 de zile, potrivit art. 108 al. 1, lit. a din Legea 85/2006, iar după întocmirea tabelului definitiv consolidat, pe calea contestației la acest tabel, conform art. 108 al. 4 din lege, termene pe care creditoarea nu le-a respectat, astfel încât, ținând cont de faptul că nu erau îndeplinite nici condițiile de certitudine și exigibilitate a taxelor și impozitelor în litigiu, cererea creditoarei a fost respinsă, invocându-se și decizie de practică nr. 2330/14.09.2005 a Curții de Apel Ploiești, impozitele și taxele locale,reprezentând creanțe bugetare și nu creanțe prev. de art. 122 pct. 1 din Legea 64/1995 rep. iar creditoarea nu mai era îndreptățită să calculeze și să perceapă taxe și impozite și nici majorari și penalități aferente acestora, după data deschiderii procedurii falimentului debitoarei.
Impotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtul F și creditoarea PRIMĂRIA MUN.
Pârâtul F a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând în drept art. 304 pct. 9 pr.civ.
- Recurentul pârât a susținut că prin raportul întocmit la data de 12.05.2005 sub nr. 382, în baza art. 59 al. 1 din Legea 85/2006, lichidatorul judiciar a concluzionat că "intrarea în insolvență a SC SA se datorează unui ansamblu complex de factori de natură obiectivă, specific perioadei de tranziție la economia de piață, neputând nominaliza persoanele responsabile de această situație, în condițiile art. 137 din Legea 64/1995 rep.",acest raport nefiind contestat de către creditori, fiind astfel omologat de judecătorul sindic și să-și producă efectele prevăzute de lege.
După cca. 2 ani de la întocmirea raportului, în dezacord total cu constatările din cuprinsul acestuia, lichidatorul a formulat cerere prin angajarea răspunderii foștilor administratori, în contradicție cu concluziile sale asupra cauzelor ce au generat insolvența debitoarei, astfel încât instanța ar fi trebuit să admită excepția de inadmisibilitate a acțiunii în răspundere, ridicată de către pârâtul F.
- Recurentul a învederat că în mod greșit prima instanță a apreciat că modificarea legislativă din 19.11.2008 s-a concretizat în extinderea dreptului la acțiune al administratorului judiciar/lichidatorului de a formula cererea de atragerea răspunderii întemeiată pe disp. art. 138 din Legea 85/2006, deoarece din interpretarea acestui text în integralitatea sa, coroborându-se alin 3 și alin. 1, rezultă că în mod expres a fost introdusă o condiție suplimentară pentru atragerea răspunderii persoanelor vinovate de insolvența unei societăți.
- În mod eronat judecătorul sindic a invocat principiul neretroactivității legii, ca argument pentru respingerea excepției de inadmisibilitate, în speță fiind vorba de o normă de interpretare care are rolul de a clarifica și a completa o regulă de drept deja existentă, care nu este supusă principiului neretroactivității.
S-a mai arătat că dispozițiile art. 138 modificate părin OUG 173/2008 care impun existența unui raport al lichidatorului, care să indice persoanele responsabile de insolvență, drept condiție pentru declanșarea acțiunii în răspundere de către lichidator, sunt norme de procedură, care se aplica din momentul intrării în vigoare a legii și proceselor în proces de judecată începute sub legea veche, conform art. 725 al. 1 civ.
S- susținut că sunt nereale afirmațiile lichidatorului privind formularea acțiunii în raspundere în baza Adunării Creditorilor, din moment ce titularul acestei acțiuni este lichidatorul, solicitându-se admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul admiterii excepției de inadmisibilitate, ridicată de recurentul pârât cu privire la acțiunea în răspundere, promovată de lichidatorul judiciar în temeiul art 131 din legea 85/2006.
- Creditoarea Primăria mun. Târgoviste a criticat la rândul său sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că în mod greșit judecătorul sindic a apreciat că există obligația sa de a declara creanțele născute după data deschiderii procedurii de faliment, în termenul prev. de art. 108 al. 2 lit. sau pe calea contestației, conform art. 108 al. 4 din Legea 85/2006, din moment ce cererile succesive prin care recurenta a solicitat majorarea creanței, priveau actualizarea aceasteia cu sume reprezetând impozite și taxe locale născute după data deschiderii procedurii falimentului, deci după închiderea tabelului definitiv al creanțelor, respectiv în perioada 30.09.2004 - 26.10.2007, termenul prev. de art. 108 al. 2 lit. a din Legea 85/2006 nefiind aplicabil în speță, la data întocmirii tabelului suplimentar crentețele în litigiu nefiind născute.
A arătat recurenta că aceleași argumente subzistă și în cazul neutilizării contestației prev. de art. 108 al. 4 din legea insolvenței, deoarece valoarea creanței sale a fost înscrisă, cum a fost solicitată la data întocmirii tabelului definitiv consolidat, neexistând motive pentru formularea unei contestații la tabelul suplimentar, neputându-se solicita înscrierea în acest tabel a unor creanțe viitoare, care la acel moment nu îndeplineau condiția de a fi certe, lichide și exigibile, prima instanță nerespingând cererea recurentei creditoare pe motive de tardivitate, ci de fond.
- S-a învederat că în mod greșit s-a retinut în considerentele hotărârii, că refuzul lichidatorului judiciar de a înscrie creanța suplimentară a recurentei se datorează incertitudinii și neexigibilității acesteia, deoarece în rapoartele lunare întocmite de lichidator, nu s-a dispus nici o măsură care să poată fi contestată, pe calea prev. de art. 21 al. 2 din Legea 85/2006, acesta formulând mai degrabă obiecțiuni prin care pune în discuție cuantumul creanței suplimentare a debitoarei și nicidecum admisibilitatea acesteia, lăsând la aprecierea instanței soluția, acesta fiind motivul pentru care după o perioadă îndelungată, cererea de majorare a fost pusă în discuția părților.
A arătat recurenta că în raportul 206/25.03.2008 lichidatorul și-a menținut punctul de vedere, exprimat în raportul nr.65/28.01.2001, în sensul că impozitele și taxele trebuia calculate cu procentul cu 1,4% în loc de 12%, aceeași opinie fiind exprimată și în raportul 293/2009, rezultând că impozitele solicitate de recurentă nu au fost considerate nedatorate, iar instanța, după un șir îndelungat de termene la care nu a analizat cererea de majorare formulată de recurentă, a soluționat la termenul din 6.07.2009, în lipsa formulării unei contestații de către creditoare, la concluziile lichidatorului, care admisese în parte creanța suplimentară a recurentei pentru suma de 193.231,67 lei, față de cea înscrisă în rabelul definitiv consolidat de 127.355 lei, astfel că judecătorul sindic ar fi trebuit să admită cererea de majorare C puțin pentru suma apreciată de lichidator ca fiind datorată.
- În mod eronat s-a considerat că nu sunt îndeplinite condițiile de certitudine și exigibilitate ale creanței pentru ca cererea de majorare să fie admisă, deoarece prin punctajul efectuat de organul fiscal și lichidatorul judiciar la 27.10.2007 au fost clarificate toate asptectele privind bunurile impozabile, fiind operate în evidențele fiscale, modificările suportate în cursul procedurii de patrimoniul debitoarei, fiind radiate bunurile înstrăinate, acest punctaj stând la baza calculării pretențiilor recurentei, în sensul micșorării creanței suplimentare de la valoarea de 1.499.045 lei, la valoarea de 1.324.849 lei, conform cererii de modificare a creanței din 30.01.2008.
A mai susținut recurenta că, pentru clarificarea aspectului privind cota de impunere aplicabilă pentru determinarea impozitului pe clădiri, respectiv cota legală pentru clădiri reevaluate, ori cea pentru clădiri nesupuse reevaluării, s-au întocmit două situații de calcul cu moduri de determinare a impozitului, iar dacă s-ar fi dorit adminsitrarea unor probe suplimentare, în temeiul art. 129 civ. instanța era obligată să le pună în discuția părților, ceea ce nu s-a realizat.
Cu privire la practica judiciară invocată, s-a arătat că aceasta nu justifică soluția pronunțată, de respingere a înscrierii creanței suplimentare.
S-a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul admiterii cererii, iar în subsidiar, casarea cu trimitere, pentru administrarea unor probatorii suplimentare.
Analizând sentința criticată, prin prisma motivelor de recurs, în raport de actele și lucrările dosarului ținând cont de dispozițiile legale incidente, Curtea constată că nu este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, după cum se va arăta în continuare:
Cu privire la recursul pârâtului F:
Criticile recurentului vizează interpretarea și aplicarea prevederilor art. 138 din Legea insolvenței nr. 85/2006, așa cum a fost modificată, prin OUG nr. 173/19.11.2008, publicată în 792/26.11.2008, în sensul că acțiunea de angajare a răspunderii persoanelor din conducerea societății debitoare, pentru pasivul rămas neacoperit al acesteia, ar fi condiționată de identificarea acestora în raportul întocmit de administratorul/lichidatorul judiciar, conform art. 59 al. 1 din lege.
Se constată că prima instanță a interpretat și aplicat corect noul text rezultat în urma modificării legislative din noiembrie 2008, în sensul că din interpretarea literală și logică a acestuia, rezultă cu certitudine că în nici un caz legiuitorul nu a dorit să imprime un caracter restrictiv acțiunii în angajarea răspunderii, care intră în atribuțiile administratorului/lichidatorului unei societăți ajunse în insolvență, la această interpretare ajungându-se prin analiza sintagmei "în cazul în care",în raportul întocmit conform art 59 al.(1) din legea insolvenței, rezultând că nu s-a dorit restrângerea posibilității promovării acțiunii în răspundere numai la situația în care sunt identificate persoanele vinovate, prin acest raport, legiuitorul lăsând în mod evident posibilitatea introducerii unei asemenea acțiuni, oricând, pe parcursul derulării procedurii, când sunt identificate fapte și persoane, care să răspundă potrivit condițiilor instituite de lit. a-g din textul art. 138 (1).
De altfel, această interpretare reiese și din analiza prevederilor art. 138(3) care îndreptățesc Comitetul Creditorilor de a solicita judecătorului sindic autorizarea introducerii unei asemenea acțiuni, dacă adminsitratorul judiciar (lichidatorul) a omis în raportul său asupra cauzelor insolvenței, să indice persoanele vinovate sau a omis să formuleze acțiunea în angajarea răspunderii lor.
Conform dispozițiilor exprese ale art 139 din legea insolvenței, care nu a fost modificat, acțiunea în angajarea răspunderii persoanelor vinovate de insolvența debitoarei, este prescriptibilă în termen de 3 ani, care curge de la data la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care a cauzat apariția stării de insolvență, dar nu mai devreme de 2 ani de la data hotărârii de deschidere a procedurii de deschidere, reieșind în mod expres că această acțiune poate fi promovată și după întocmirea raportului prev. de art. 59 al. 1 din lege, cu condiția formulării ei în termenul de prescripție prevăzut de acest text.
Prin urmare, textul modificat al art, 138(1) din legea 85/2006 nu introduce o condiție suplimentară la introducerea acțiunii în angajarea răspunderii, indicarea persoanelor vinovate prin raportul întocmit de administratorul/lichidator conform art. 59 al. 1 din lege, reprezentând numai una din posibilitățile de declanșare a acestei acțiuni, care poate fi promovată oricând, în termenul legal de prescripție în care s-a constatat săvârșirea faptelor enumerate de art. 138 lit. a-g, de către persoane din conducerea societății, care să fi cauzat starea de insolvență a acesteia, față de această concluzie celelalte critici formulate de recurent privind existența unei norme interpretative și unei condiții de procedură, prin modificarea legislativă din noiembrie 2008, nemaiavând relevanță.
Această interpretare corespunde de altfel, unuia din principiile de bază al desfășurării procedurii reorganizării judiciare și insolvenței, acela al maximizării averii debitorului.
Constatând că din perspectiva criticilor formulate de pârât, sentința atacată nu este afectartă de niciuna dintre condițiile de modificare sau casare prev. de art. 304 civ. în baza art. 312 al. 1 civ. Curtea va respinge recursul pârâtului ca nefondat.
Cu privire la recursul creditoarei Primaria mun. Târgoviște.
Criticile creditoarei vizează refuzul de a i se înscrie creanța suplimentară reprezentând impozite și taxe datorate de debitoare pentru perioada 30.09.2004 - 26.10.2007, după data intrării în faliment a acesteia, produsă ca urmare a sentinței
nr. 145/30.09.2004, soluția judecătorului sindic de respingere a cererii acesteia întemeindu-se atât pe motive procedurale, de nerespectarea termenelor în care respectiva cererea putea fi formulată, dar și pe condiții de fond privind lipsa de certitudine și exigibilitate a creanțelor recurentei.
Recurenta însăși recunoaște că nu a respectat termenul prevăzut de art. 108 al. 2 lit. din legea insolvenței, de 45 de zile de la data intrării în faliment a debitoarei și nici nu a utilizat calea contestației la tabelul definitiv al creanțelor, conform art. 108 al. 4 din lege, deoarece la expirarea acestor termene creanțele suplimentare solicitate de ea nu erau născute, acestea vizând impozite și taxe pretins datorate de debitoare, în următorii 3 ani, situați după trecerea acesteia în faliment.
Aceste termene, imperativ prevăzute de legiuitor pentru a limita dreptul creditorilor din această procedură concursuală de a-și valorifica creanțele, reprezintă limitele temporale, până la care eventualele drepturi de creanțe pot fi valorificate.
Legea prevede posibilitatea înscrierii și valorificării creanțelor de dinaintea deschiderii procedurii insolvenței și a creanțelor născute între această dată și data trecerii în faliment a debitoarei, neexistând posibilitatea înscrierii altor creanțe noi, născute după deschiderea procedurii falimentului,cu excepția celor prevazute de art. 123 (1) din legea insolvenței, privind cheltuieli aferente procedurii, inclusiv cele pentru adminsitrarea și conservarea bunurilor din averea debitoarei și plata unor remunerații pentru personalul angajat în condițiile menționate expres de text, în acest sens fiind și disp. art. 41 (1) din lege potrivit cărora nici o dobândă, majorare sau penalitate de orice fel, ori cheltuială, numită generic accesorii, nu va putea fi adăugată crențelor anterior datei deschiderii procedurii.
In acest sens, este și orientarea doctrinei - Legea 85/2006 privind procedura insolvenței - comentarii pe articole ediția a II-a de și și - editura 2008 - pag. 76, și Regimul juridic al insolvenței de filele 271-272, Editura, 2001.
Creanțele pretinse de recurentă, vizează noi taxe și impozite pretins datorate de debitoare, după trecerea în faliment, acestea având caracterul de creanțe bugetare (și nu de cheltuieli necesare pentru conservarea și adminsitrarea bunurilor in sensul art. 123 pct. 1 din legea insolventei), care nu mai puteau fi adăugate creanței inițiale, înscrisă în tabel în termenul prevăzut de lege în care se putea stabili pasivul, prin trecerea în faliment dispundu-se și dizolvarea societății debitoare, conform art. 107 (2) din legea insolvenței și art. 227 lit. f din legea societăților comerciale din legea 31/90 rep. debitoarea nemaiputându-și păstra personalitatea juridică decât pentru operațiunile de lichidare și nicidecum pentru a desfășura o activitate de natură să producă impozite și taxe, potrivit dispozițiilor exprese ale art. 223 al. 1 și 4 din Legea 31/1990 rep.
Deși aceste argumente sunt suficiente pentru a conduce la respingerea recursului, instanța constată că și celelalte considerente avute în vedere la pronunțarea soluției care vizează lipsa de certitudine și de exigibilitate a sumelor solicitate suplimentar de recurenta creditoare sunt corecte, deoarece aceasta și-a modificat în repetate rânduri cuantumul impozitelor și taxelor pretins datorate de debitoare, după deschiderea procedurii falimentului, ca urmare a neevidențierii corecte a bunurilor debitoarei, precum și ieșirii acestora din patrimoniu, prin înstrăinare, astfel încât chiar dacă la 27.10.2007 s-a efectuat un punctaj comun cu reprezentantul debitoarei, prin care s-au clarificat unele aspecte (fila 12460 - vol 37) recurenta creditoare fiind de acord să nu mai adauge debite pentru taxă firmă, taxă auto mai mare de 12 tone și taxă vehicule lente, ulterior a revenit asupra acestei poziții, calculând în continuare aceste taxe, așa cum rezultă din adresa 2899/19.03.2009.
Constatând că sentința recurată nu este afectată, potrivit criticilor formulate de recurentă de niciunul din motivele de casare sau modificare prev. de art. 304 civ. în baza disp. art. 312 al. 1 civ. va respinge și recursul acestei creditoare ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de creditorii cu. ales la " & ASOCIAȚII" - B, sector 3, nr. 223,. 3,PRIMĂRIA MUNICIPIULUI T - prin primar - Târgoviște, nr. 1-3, Județ D, împotriva sentinței nr. 312 din 06 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița - Secția Comercială și de Contencios Administrativ II, în contradictoriu cu intimata - debitoare SC SA, cu sediul în Târgoviște,-, județ D, cod poștal - și prin lichidator judiciar SC SRL - cu sediul în Târgoviște,-,. 1A,. 49, Județ
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 30 septembrie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Preda Popescu Florentina, Dinu Florentina Chirica
Grefier,
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Red./DD
7 ex. /05.10.2009
9F/2004 Tribunalul Dâmbovița
.
Președinte:Preda Popescu FlorentinaJudecători:Preda Popescu Florentina, Dinu Florentina Chirica
| ← Contestatie faliment - procedura insolventei. Decizia 642/2008.... | Contestatie faliment - procedura insolventei. Decizia 18/2010.... → |
|---|
