Contestatie faliment - procedura insolventei. Decizia 368/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ DE contencios ADMINISTRATIV FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 368
Ședința publică din data de 4 martie 2009
PREȘEDINTE: Preda Popescu Florentina
JUDECĂTORI: Preda Popescu Florentina, Dinu Florentina Chirica
-
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursurilor formulate de intervenientul - T, B, nr. 4, -. A,. 11, Cod poștal -, Județ T și creditoarea SINDICATUL LIBER AL - T, 14, nr. 26, Cod poștal -, Județ T, împotriva încheierii de ședință din 12.12.2008 pronunțată de Tribunalul Buzău în contradictoriu cu intimata debitoare SC T-PRIN LICHIDATOR SP SI ASOCIAȚII - B,. 2.. 3, Cod poștal -, Județ B, intimata creditoare SC INTERNATIONAL PRIN mandatar SC SRL cu sediul ales în,-, - 27,.A,.4, sect. 3 și intimatul OFICIUL REGISTRULUI COMENȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUZĂU - B,. 2. Cod poștal -, Județ
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul intervenient personal, intimata creditoare SC INTERNATIONAL reprezentată de avocat din Baroul București și intimata debitoare SC O - T prin lichidator, lipsind recurentul creditor SINDICATUL LIBER AL T și intimatul ORC
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Curtea, dispune strigarea părților și în dosarului nr- în care s-a format recurs de către împotriva încheierii din 23.12.2008 pronunțată de judecătorul sindic.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul intervenient personal, intimata creditoare SC INTERNATIONAL reprezentată de avocat din Baroul București și intimata debitoare SC O - T prin lichidator, lipsind intimatul creditor SINDICATUL LIBER AL T și intimatul ORC
Curtea, pune în discuția părților conexarea dosarelor nr- în care s-a formulat recurs de și Sindicatul Liber al T împotriva încheierii din 12.12.2008 și nr- în care s-a format recurs de către împotriva încheierii din 23.12.2008 pronunțate de judecătorul sindic.
Recurentul arată că este de acord cu conexarea dosarelor, întrucât recursurile au fost formulate în aceeași zi, fiind înregistrate dosare diferite.
Lichidator pentru debitoare, arată că este de acord cu conexarea dosarelor.
Avocat pentru intimata creditoare, solicită conexarea dosarelor potrivit art. 8 alin. 6 din legea 85/2006.
Curtea, în temeiul disp. art. 164 pr.civ. coroborat cu art. 8 din Legea 85/2006 dispune conexarea dosarului nr- în care s-a formulat recurs de intervenientul și Sindicatul Liber al T împotriva încheierii din 12.12.2008 la dosarul nr- în care s-a format recurs de către intervenientul împotriva încheierii din 23.12.2008 pronunțate de judecătorul sindic, completului 2 COM R fiind completul inițial investit cu soluționarea recursurilor în dosarele de insolvență privind pe debitoarea
Recurentul intervenient depune la dosar taxa judiciară de timbru în valoare de 40 lei potrivit chitanțelor nr. - și -/2009 și timbru judiciar de 0,30 lei privind ambele recursuri, precizând că nu mai susține cererea de suspendare și înțelege să nu o mai timbreze. Depune și taxa de timbru pentru recurentul Sindicatul Liber al în valoare de 20 lei potrivit chitanței nr. -/2009 și timbru judiciar de o,15 lei.
Avocat pentru intimata creditoare invocă excepția lipsei de interes și excepția lipsei calității procesuale active a recurenților și Sindicatul Liber al
Invederează instanței că intervenientul și Sindicatul liber al nu mai au calitate procesuală activă în cauză, nemai având calitate de creditori, întrucât creanțele acestora a fost achitate, iar potrivit art. 7 al. 2 din Legea 85/2006 calitate de părți au cei care au interes în cauză. In încheierile recurate singurul creditor este intimata, recurenții neavând nici un interes în promovarea recursurilor, singura parte care ar fi putut justifica un interes fiind creditoare a cărei creanță nu a fost încă îndestulată sau debitoarea aflată în faliment.
Solicită admiterea excepțiilor așa cum au fost formulate, fiind citat din eroare, având în vedere numărul mare de părți în dosar, în încheierea din 12.12.2009 părți sunt debitoarea și creditoarea.
Lichidator solicită admiterea excepțiilor și depune la dosar un set de înscrisuri în susținerea excepțiilor, respectiv: încheierea de suspendare din 12.05.2008, raportul și planul de distribuire între creditori pentru debitoare, proces verbal din 20.12.2002, copia ordinelor de plată, confirmările de primire a convocării comitetului creditorilor, dovada achitării plătilor compensatorii, Ordonanta Parchetului
de pe lânga Tribunalul Tulcea, convocatorul comitetului creditorilor, proces verbal al adunării comitetului creditorilor 25.11.2008 și din 18.11.2008, acte cunoscute de recurentul.
Precizează că nu mai este creditor în cauză, plătile compensatorii i-au fost achitate, alte creanțe nu mai are.
Recurentul intervenient solicită respingerea excepțiilor ca nefondate, întrucât are calitate de creditor în prezenta cauză, astfel că încheierea din 12.05.2008 prin care a fost suspendată procedura i-a fost comunicată, procedura reluându-se în data de 12.12.2008 când judecătorul sindic i-a comunicat un set de înscrisuri fiind citat și pentru termenul din 23.11.2008 și 11.03.2009, depunând citațiile la dosar. Arată că pentru termenul din 12.12.2008 nu a fost citat, însă ceilalți creditori au fost, depunând la dosar copia citațiilor.
Solicită respingerea excepțiilor și în ceea ce privește pe recurentul creditor Sindicatul Liber al
Curtea, față de înscrisurile depuse la acest termen de judecată, având nevoie de verificări pentru a se putea pronunța asupra excepțiilor, acordă cuvântul și pe fond părților prezente.
Recurentul intervenient având cuvântul arată că nu a fost citat pentru termenul din 12.12.2008, încheierea nefiind comunicată părților și nici publicată în buletinul procedurilor de insolvență, încheierea fiind nelegală, judecătorul sindic a acordat mai mult decât s-a cerut, creditoarea a solicitat înscrierea creanței, iar judecătorul sindic a dispus efectuarea plății.
Mai arată, că pe rolul TRIBUNALUL BUZĂU se află înregistrată cererea privind recalcularea plăților compensatorii, formulată în contradictoriu cu lichidatorul, urmând a se numi expert în cauză. Arată că a formulat plângere penală împotriva reprezentantului creditoarei, la dosarul de fond existând o adresă a parchetului din care rezultă că a început urmărirea penală pentru săvârșirea infracțiunii de bancrută frauduloasă, astfel că Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulceaa indisponibilizat suma de 430.000 USD.
Solicită admiterea recursurilor, casarea încheierilor din 12.12.2008 și din 23.12.2008 și trimiterea cauzei spre rejudecare la TRIBUNALUL BUZĂU.
Cu privire la recursul declarat de creditorul Sindicatul Liber al T, solicită admiterea acestuia așa cum a fost formulat.
Intimata debitoare SC O - T prin lichidator solicită respingerea recursului cu privire la încheierea din 12.12.2008 ca rămasă fără obiect, iar prin încheierea din 23.12.2008 s-a dispus plata diferenței de bani către creditoare, respectând ordonanța parchetului și decizia irevocabilă a Curții de APEL PLOIEȘTI nr. 1186/25.10.2008.
Cu privire la recursul declarat de, solicită respingerea acestuia ca nefondat întrucât cererea pentru suspendarea executării încheierii din 12.12.2008 este rămasa fără obiect, plata pentru suma de 430.000 dolari fiind poprită de organele de cercetare penală, luându-se act de această situație prin încheierea din 23.12.2008, dispunându-se achitarea diferenței nepoprite pentru suma de 159.893 dolari și 22.261,95 lei.
Solicită respingerea recursurilor ca nefondate, încheierile pronunțate nu sunt altceva decât punerea în aplicare a dispozițiilor instanței de control judiciar.
Depune la dosar note scrise.
Avocat pentru intimata creditoare arată că încheierile recurate sunt legale și temeinice întrucât judecătorul sindic s-a conformat deciziei irevocabile a Curții de Apel P, și a dispus efectuarea de plăti.
Cu privire la critica recurentului că nu a fost citat pentru termenul din 12.12.2008, este nefondată, chiar din motivele de recurs reiese că a fost citat, mai mult a fost prezent sindicatul, prin presedinte, astfel că se acoperă lipsa de procedura cu.
Din practicaua încheierii din 12.12.2008, reiese că au solicitat obligarea debitoarei la plata sumei de 589.313 USD și nu înscrierea acesteia, astfel că susținerile recurentului sunt nefondate.
Recurentii au fost îndestulați prin distribuirile efectuate în cursul procedurii, creanțele acestor fiind achitate, acestia nu își justifică calitatea de creditori și nici cea procesuală activă la momentul formulării prezentelor recursuri.
Solicită respingerea celor trei recursuri ca nefondate și menținerea încheierilor ca legale și temeinice.
Depune la dosar note scrise.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului de față reține următoarele:
Prin încheierea din 12 decembrie 2008 Judecătorul sindic desemnat să instrumenteze procedura falimentului debitoarei Tad ispus plata către creditoarea SC INTERNATIONAL a sumei de 589.313 dolari SUA, calculată în lei, la cursul oficial de schimb leu/dolar din data de 20.06.2002 și a sumei de 22261,95 lei, încuviințând și plata onorariului apărătorului debitoarei - societate în faliment, în dosarul penal - al Tribunalului Constanța.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a constatat că prin sentința nr.426/16.06.2008 TRIBUNALUL BUZĂUa admis cererea creditoarei SC INTERNATIONAL de înscriere în tabelul creditorilor SC - T cu o creanță garantată de 589.313 dolari și 22.261,95 lei, ca urmare a respingerii contestației lichidatorului debitoarei, iar distribuirea acestei sume urma să se realizeze potrivit disp.art. 121 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, hotărârea rămânând irevocabilă prin decizia nr. 1186 din 5.10.2008 a Curții de APEL PLOIEȘTI.
Judecătorul sindic a mai reținut că toți creditorii înscriși în tabelul definitiv consolidat au fost îndestulați prin distribuirile făcute, astfel încât nu mai era necesară întocmirea unui plan de distribuire, motiv pentru care a dispus plata sumei reprezentând creanță garantată aparținând creditoarei SC INTERNATIONAL.
Impotriva acestei încheieri au declarat recurs și Sindicatul Liber al
Recurentul a criticat încheierea pentru nelegalitate și netemeinicie arătând că încheierea nu i-a fost comunicată, că Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulceaa dispus înființarea unui sechestru pentru o parte din sumă cuvenită creditoarei SC INTERNATIONAL, respectiv pentru 40.000 dolari USA, iar comitetul creditorilor nu a fost notificat pentru data de 25.11.2008 când lichidatorul pretinde că s-a aprobat plata sumei de 25.000 lei pentru apărătorul debitoarei, existând deja un proces verbal anterior prin care se stabilise procedura de desemnare a apărătorilor, care trebuia respectată.
S-a mai susținut că nu s-au achitat toate creanțele debitoarei, solicitându-se admiterea recursului și modificarea încheierii în sensul respingerii cererii de înscriere a creanței creditoarei SC INTERNATIONAL, precum și a solicitării plății onorariului apărătorului debitoarei din procesul penal.
Recurentul a solicitat și suspendarea executării dispozitivului acestei încheieri, fără a indica vreun temei legal al criticilor și al cererii de suspendare.
Recurentul Sindicatul Liber al Tac riticat la rândul său încheierea pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că nu s-au respectat prevederile art. 7 alin. 5 din Legea nr. 85/2006, în sensul că nu s-a făcut citarea părților prin Buletinul Procedurilor de Insolvență.
S-a mai învederat că încheierea cuprinde o mențiune eronată, arătându-se că recurenta prin președintele a depus la dosar cerere prin care a solicitat menținerea în cauză ca și creditor, fără a se face vreo mențiune în legătură cu opinia și opoziția vehement exprimată de acesta, vizând respingerea cererii supusă dezbaterii deoarece Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea face cercetări în legătură cu modalitatea frauduloasă de determinare a creanței SC INTERNATIONAL.
Recurenta a susținut că instanța a dat mai mult decât s-a cerut de către reprezentantul creditoarei SC INTERNATIONAL, în cererea de repunere pe rol de la filele 209-210 dosar prin care s-a solicitat înscrierea în tabelul definitiv consolidat cu o creanță de 589.313 dolari și 22.261,95 lei, prin dispozitivul încheierii atacate dispunându-se plata către această creditoare, a sumei de 589.313 dolari USA, calculată în lei la cursul oficial de schimb leu/dolari la data de 20.06.2002 și a sumei de 22.261,905 lei, această plată urmând a se efectua în contul IBAN pe numele mandatarului SC SRL B".
S-a învederat că în cuprinsul încheierii nu există punctul de vedere al lichidatorului în legătură cu cererea supusă judecății,fapt ce poate fi interpretat ca lipsă de apărare pentru una din părți.
Există neconcordanțe în cuprinsul încheierii recurate, prin care s-a admis cererea creditoarei SC INTERNATIONAL, deși cererea de reluare a judecății sau de repunere pe rol a dosarului a fost formulată, prin reprezentant SC SRL ", această neconcordanță nefiind clarificată în considerentele încheierii.
Recurenta a arătat că Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulceaa dispus prin Ordonanța din 17.12.2008 în dosarul penal nr. 183/P/2007 poprirea sumei de 430.000 dolari, astfel că valoarea sumei dispuse la plată nu mai este conformă cu cea cuprinsă în încheierea din 12.12.2008, cuantumul acesteia urmând a se calcula după soluționarea dosarului penal, solicitându-se admiterea recursului și judecarea în lipsă a cauzei, conform art. 242 (2) pr.civ.
Prin încheierea din 23.12.2008 s-a admis cererea creditoarei SC INTERNATIONAL, dispunându-se virarea sumei de 159.313 dolari USD, calculată la cursul oficial de schimb leu/dolari din 20.06.2008 și a sumei de 22.261,95 lei (RON), restul sumei în cuantum de 430.000 USD, urmând a fi distribuită creditoarei după soluționarea sesizării penale ce formează obiectul dosarului nr. 183/P/2007 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea.
Pentru a pronunța această încheiere judecătorul sindic a constatat că ulterior pronunțării încheierii din 12.12.2008 prin care s-a încuviințat plata către creditoarea SC INTERNATIONAL, a sumei de 589.313 dolari SUA, calculată în lei, la cursul oficial de schimb leu/dolar din data de 20.06.2002 și a sumei de 22261,95 lei, prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea cu nr. 183/P/2007 din 17.12.2008 s-a dispus poprirea sumei de 430.000 dolari, din suma de 589.313 dolari, în mâinile deținătorului SC T, societate în faliment, prin lichidatorul judiciar SC & Asociații, astfel că s-a luat măsura virării diferenței nepoprite către creditoarea SC INTERNATIONAL.
Impotriva acestei încheieri a declarat recurs care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea există un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă de către experții contabili care au efectuat expertiza în baza căreia s-a înscris creanța frauduloasă a SC INTERNATIONAL, în dosarul nr-, fiind începută urmărirea penală împotriva reprezentantului acestei creditoare, situație confirmată printr-o adresă a Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea.
Recurentul a arătat că i s-a refuzat accesul la documentele care au stat la baza hotărârii din 23.12.2008, judecătorul sindic necitând nici măcar comitetul creditorilor, deși la ședința anterioară din 12.12.2008 toți creditorii au fost citați prin poștă.
S-a mai învederat că lichidatorul judiciar al debitoarei deține documente care atestă că valoarea creanței SC INTERNATIONAL este fraudulos determinată, iar Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulceaa indisponibilizat suma de 430.000 dolari USA, ceea ce demonstrează că există indicii majore cu privire la săvârșirea unor infracțiuni care au legătură cu determinarea valorii creanței acestei creditoare.
Recurentul a arătat că încheierea 12.12.2008 nu a fost comunicată niciunui creditor deși au fost citați, ceea ce semnifică faptul că urmează să fie atacată cu recurs.
S-a solicitat admiterea recursului și suspendarea executării încheierii din 23.12.2008, fără a se indica vreun temei de drept.
La termenul de judecată din data de 4.03.2009 Curtea a conexat recursurile declarate împotriva a celor două încheieri, considerând că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 164 pr.civ. precum și ale art. 8 (3) din Legea nr. 85/2006, completul 2 recurs comercial din cadrul Curții de APEL PLOIEȘTI fiind investit cu soluționarea recursurilor împotriva judecătorului sindic pronunțate în dosarul privind falimentul debitoarei
La același termen recurentul a renunțat la judecata cererilor de suspendare a încheierilor atacate.
Intimații, creditoarea SC INTERNATIONAL și lichidatorul debitoarei au invocat excepția lipsei calității procesuale active a recurentului arătând că acesta nu are calitatea de creditor și excepția lipsei de interes a acestuia deoarece i-au fost achitate plățile compensatorii, în subsidiar solicitând respingerea recursurilor ca nefondate.
Recurentul a solicitat respingerea ambelor excepții ca nefondate.
Curtea apreciază că excepțiile invocate de intimați sunt nefondate, întrucât recurentul a avut calitate de creditor, lichidatorul debitoarei recunoscând că i-au fost achitate plățile compensatorii cuvenite, astfel că chiar dacă creanța sa a fost satisfăcută, acesta nu și-a pierdut dreptul de a ataca măsurile dispuse de judecătorul sindic, apreciate ca nelegale, mai ales că pe rolul Tribunalului Buzău se află în curs de soluționare o cerere formulată de foștii salariați în legătură cu actualizarea creanțelor plătite deja, față de întârzierea achitării acestora, astfel încât nu se poate susține că recurentul nu justifică un interes în promovarea recursurilor sale împotriva hotărârilor judecătorului sindic pronunțate în dosarul de faliment al debitoarei
Cu privire la recursurile formulate de și Sindicatul Liber al T, împotriva încheierilor din 12 decembrie 2008 și respectiv 23 decembrie 2008, Curtea reține următoarele:
Prin încheierea din 12 decembrie 2008 judecătorul sindic desemnat să instrumenteze procedura falimentului debitoarei Tad ispus plata creanței creditoarei SC INTERNATIONAL așa cum această creanță a fost confirmată prin sentința nr. 426/16.06.2008 a Tribunalului Buzău, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 1186/15.10.2008 a Curții de APEL PLOIEȘTI, măsura luată de judecătorul sindic fiind legală și temeinică, de punere executare a unei hotărâri judecătorești rămasă irevocabilă.
Prin aceeași încheiere s-a dispus plata onorariului avocatului desemnat să reprezinte debitoarea în procesul penal ce formează obiectul dosarului nr. - al Tribunalului Constanța, onorariu fiind încuviințat în baza aprobării dată de comitetul creditorilor, legal convocat, situație confirmată de procesul verbal întocmit la data de 25.11.2008, aflat la fila 274 dosar faliment depus în copie la fila 2 dosar Tribunal B, judecătorul sindic nefăcând altceva decât să-și exercite atribuțiile prev. de art. 23 din Legea nr. 85/2006.
Potrivit prevederilor art. 7, pct.2 din Legea insolvenței nr. 85/2006 în procedurile contencioase reglementate de acest act normativ se citează în calitate de părți numai persoanele ale căror drepturi sau interese sunt supuse spre soluționare judecătorului sindic.
Prin urmare la termenul de judecată din 12.12.2008 s-au citat părțile care aveau interes în soluționarea cererilor cu care a fost investit judecătorul sindic, din practicaua încheierii rezultând că a fost prezent reprezentantul Sindicatului Liber al T, recurentul recunoscând în motivele de recurs care vizează încheierea din 23.12.2008 că a fost citat pentru termenul de judecată don 12.12.2008.
Susținerile recurentei Sindicatul Liber al T privind acordarea, de către instanță a mai mult decât s-a cerut de către reprezentantul creditoarei sunt nefondate, sumele solicitate de creditoarea SC INTERNATIONAL, fiind identice cu cele din dispozitivul încheierii atacate, iar mențiunile din încheiere care vizează modalitatea de conversie a valutei, precizând data de referință a cursului de schimb, precum și numele mandatarului și contul în care urmează să se efectueze plata nemodificând valoarea creanței, ci având menirea de a concretiza modalitatea de executare, pentru a se evita eventualele confuzii sau contestații.
Imprejurarea că în considerentele încheierii nu s-au descris în amănunt argumentele din opoziția reprezentantului recurentei T cu privire la măsura dispusă de judecătorul sindic nu este de natură a afecta legalitatea și temeinicia încheierii, prin care s-a pus în executare dispozitivul unei hotărâri judecătorești irevocabile.
Aceeași concluzie este valabilă și în legătură cu pretinsele neconcordanțe din considerentele încheierii, neavând relevanță că cererea de repunere pe rol a cauzei a fost făcută de un reprezentant al creditoarei, iar prin încheiere s-a admis cererea creditoarei, deoarece aceasta era îndreptățită oricând pe parcursul judecății să-și desemneze un reprezentant al cărui mandat putea fii limitat doar la întocmirea unor acte de procedură sau la reprezentarea în instanță.
De altfel, măsura dispusă prin această încheiere a fost modificată ulterior, prin încheierea din 23.12.2008, ca urmare a Ordonanței Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea cu nr. 183/P/2007 din 17 decembrie 2008, prin care s-a dispus poprirea sumei de 430.000 dolari ce urmează a fi plătită creditoarei SC INTERNATIONAL de către debitoarei SC - T, prin lichidator, astfel că în mod corect judecătorul sindic a dispus să se achite creditoarei numai diferența nepoprită în valoare de 159.313 USD dolari și suma de 22.261,95 RON.
Susținerile recurentului privind existența unui dosar penal pentru fapta de mărturie mincinoasă care ar fi fost săvârșită de experții contabili ce au întocmit lucrarea în baza căreia a fost confirmată creanța creditoarei SC INTERNATIONAL nu reprezintă de fapt critici care să vizeze măsura dispusă prin încheierea din 23.12.2008, efectuarea unor asemenea cercetări penale neputând schimba în această fază soluția irevocabilă pronunțată prin sentința nr. 426/16.06.2008 a Tribunalului Buzău, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 1186/15.10.2008 a Curții de APEL PLOIEȘTI.
Afirmațiile cum că lichidatorul debitoarei s-ar afla în posesia unor documente care ar demonstra că nu este reală creanța creditoarei SC INTERNATIONAL nu sunt dovedite și nu puteau conduce la o altă soluție decât cea corect adoptată de judecătorul sindic, de autorizare a plății creanței nepoprite, către
creditoarea SC INTERNATIONAL, în baza titlului executor reprezentat de hotărârile judecătorești menționate anterior.
Pentru toate aceste considerente recursurile urmează a fi respinse ca nefondate în baza disp.art. 312 alin. 1 pr.civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepțiile lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes invocate de intimații, creditoarea SC INTERNATIONAL și lichidatorul debitoarei.
Respinge ca nefondate recursurile declarate de intervenientul - T, B, nr. 4, -. A,. 11, Cod poștal -, Județ T și creditoarea SINDICATUL LIBER AL - T, 14, nr. 26, Cod poștal -, Județ T, împotriva încheierii de ședință din 12.12.2008 pronunțată de Tribunalul Buzău în contradictoriu cu intimata debitoare SC T-PRIN LICHIDATOR SP SI ASOCIAȚII - B,. 2.. 3, Cod poștal -, Județ B, intimata creditoare SC INTERNATIONAL PRIN mandatar SC SRL cu sediul ales în,-, - 27,.A,.4, sect. 3 și intimatul OFICIUL REGISTRULUI COMENȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUZĂU - B,. 2. Cod poștal -, Județ
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 04 martie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Preda Popescu Florentina, Dinu Florentina Chirica
- - - - - -
Grefier,
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Red.
Tehnored. CMF
3.ex/06.03.2009
dos.fond - - - TRIBUNALUL BUZĂU
jud.fond -
Președinte:Preda Popescu FlorentinaJudecători:Preda Popescu Florentina, Dinu Florentina Chirica
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|