Contestatie faliment - procedura insolventei. Decizia 525/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR.525
Ședința publică din data de 11 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Tănăsică Elena
JUDECĂTORI: Tănăsică Elena, Giurgiu Afrodita Nițu Teodor G -
- - -
Grefier - - -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de administratorul special, domiciliat în I,-, jud. I împotriva sentinței nr. 684 din data de 14 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu debitoarea SC CFR SRL, cu sediul în,-, jud. P, număr de ordine în registrul comerțului J-, cod de identificare fiscală R -, prin lichidator judiciar SC, cu sediul în P,-,. 37 B,.2, jud. P, creditoarele, cu sediul în P,-, jud. P, DIRECȚIA SILVICĂ, cu sediul în P,-, jud. P, ROMTELECOM P, cu sediul în P,-, jud. P, SC SA, cu sediul în B,-, jud. B, ASOCIAȚIA DE CONSULTANȚĂ JURIDICO-ECONOMICĂ ȘI DE ARBITRAJ, cu sediul în P,-,.19,. A,.20, jud. P și intimatul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Prahova, cu sediul în P, str. -, nr.7, jud.
Dezbaterile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 1 aprilie 2008, care face parte integrantă din prezenta, când, inițial, pentru a permite părților să depună concluzii scrise, în conformitate cu dispozițiile art. 156 alin.2 pr.civilă, Curtea a amânat pronunțarea la 8 aprilie 2008, apoi, pentru constituirea legală a completului de judecată, a amânat pronunțarea la 11 aprilie 2008, dată la care a pronunțat următoarea hotărâre:
CURTEA
Asupra recursului de față:
Recurentul a declarat recurs împotriva sentinței nr.684/2007 a Tribunalului Prahova criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală pentru faptul că i-a respins contestația.
În motivarea recursului, recurentul arată că instanța de fond a admis excepția tardivității invocată de lichidatorul judiciar și a respins contestația formulată de recurent, deși prin contestație se învedera nelegalitatea măsurii distribuirii sumei de 87589,67 lei către creditorul bugetar, care își îndestulase anterior întreaga creanță.
a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, conform art. 3021lit.c Cod procedură civilă, întrucât nu cuprinde motivele de nelegalitate și nici nu dezvoltă aceste motive, pentru a fi încadrate în dispozițiile art. 304.pr.civilă.
Pe fondul cauzei, intimata a susținut că soluția instanței de fond este temeinică și legală, contestația formulată de administratorul statutar fiind tardivă în raport de data depunerii planului de distribuire II.
Intimata Pad epus la dosar întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate în recurs, Curtea reține următoarele:
Prin sentința nr.684/14.12.2007 pronunțată de Tribunalul Prahovaa fost admisă excepția tardivității contestației formulată de lichidatorul judiciar și respinsă contestația la planul de distribuire nr. II întocmit de lichidatorul judiciar și la raportul nr.31 și planul de distribuire rectificat, ca tardiv.
Judecătorul sindic a reținut în considerentele sentinței că lichidatorul judiciar al debitoarei a depus raportul privind fondurile obținute din lichidare și planul de distribuire nr. II, la termenul din 26.10.2007, când s-a dispus afișarea acestora la ușa instanței conform art.122 alin.2 din Legea nr.85/2006.
La data de 14.11.2007, lichidatorul a prezentat raportul nr.31 împreună cu planul de distribuire nr. II rectificat, care a fost afișat la data de 15.11.2007. Potrivit art.122 din Legea nr.85/2006 contestația la raportul asupra fondurilor obținute din lichidare și planul de distribuire între creditori, se poate face în termen de 15 zile de la afișarea acestora la ușa Tribunalului.
Raportat la data afișării raportului și planului s-a constatat că termenul pentru contestații s-a împlinit la 12.11.2007 pentru planul II și la 3.12.2007 pentru planul II rectificat, iar contestația a fost depusă ulterior acestei date, respectiv la 5.12.2007.
Criticile formulate de recurent vizând depunerea în termen a contestației, raportat la lipsa de procedură și necomunicarea acestor acte contestatorului-recurent sunt nefondate. Instanța de fond a procedat conform dispozițiilor legale atunci când a dispus afișarea planurilor de distribuire și a raportului nr.31 la ușa tribunalului, așa cum prevăd dispozițiile art. 122 din Legea nr.85/2006, data de la care curge termenul de contestație.
Legiuitorul nu a prevăzut modalitatea citării părților la domiciliu, așa cum pretinde recurentul, motiv pentru care instanța va respinge prima critică ca nefondată.
Referitor la cea de a doua critică, care vizează fondul contestației, Curtea constată că nu se poate pronunța, fiind lipsită de eficiență juridică analizarea acestui motiv de recurs, atâta timp cât prima critică, ce invoca netemeinicia excepției tardivității contestației, a fost respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de administratorul special, domiciliat în I,-, jud. I împotriva sentinței nr. 684 din data de 14 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu debitoarea SC CFR SRL, cu sediul în,-, jud. P, număr de ordine în registrul comerțului J-, cod de identificare fiscală R -, prin lichidator judiciar SC, cu sediul în P,-,. 37 B,.2, jud. P, creditoarele, cu sediul în P,-, jud. P, DIRECȚIA SILVICĂ, cu sediul în P,-, jud. P, ROMTELECOM P, cu sediul în P,-, jud. P, SC SA, cu sediul în B,-, jud. B, ASOCIAȚIA DE CONSULTANȚĂ JURIDICO-ECONOMICĂ ȘI DE ARBITRAJ, cu sediul în P,-,.19,. A,.20, jud. P și intimatul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Prahova, cu sediul în P, str. -, nr.7, jud.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 aprilie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Tănăsică Elena, Giurgiu Afrodita Nițu Teodor
- - G - - -
GREFIER,
- -
Red.
Tehnored.
4 ex./16.04.2008
f- Tribunalul Prahova
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
ROMÂNIA
Curtea de Apel Ploiești
Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal
Str. - - nr.4
Dosar nr-
COMUNICARE
decizie civilă nr. 525/11.04.2008
emisă la: ziua 23, luna aprilie, anul 2008
Către,
Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Prahova
cu sediul în P,-, jud.
Se comunică alăturat copia deciziei civile nr.525 din data de 11.04.2008 pronunțată în dosarul nr- de Curtea de Apel P, Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, privind pe debitoarea SC CFR SRL cu sediul în,-, Județul P, cod de identificare fiscală R -, număr de înregistrare în registrul comerțului J-.
Parafa președintelui instanței,
Grefier,
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Emisă: 22.04.2008
CĂTRE,
TRIBUNALUL PRAHOVA
- Secția comercială și de contencios administrativ -
Vă comunicăm alăturat copia deciziei nr.525 din data de 11 aprilie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal în dosarul sus-menționat, având ca obiect recursul declarat de administratorul special, împotriva sentinței nr.684 din data de 14 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, în vederea atașării ladosarul de faliment nr- privind pe debitoarea SC CFR SRL.
PREȘEDINTE: Tănăsică Elena
Grefier
Președinte:Tănăsică ElenaJudecători:Tănăsică Elena, Giurgiu Afrodita Nițu Teodor
← Practica judiciara insolventa. Decizia 416/2008. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 991/2008. Curtea de Apel... → |
---|