Contestatie faliment - procedura insolventei. Decizia 9/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 9
Ședința publică de la 09 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Violeta Chiriac
JUDECĂTOR 2: Vasilică Pintea președinte secție
JUDECĂTOR 3: Lăcrămioara Moglan
Grefier: - -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul promovat de recurentul - lichidator împotriva încheierii din data de 24.09.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț -judecătorul sindic - în dosarul nr-, având ca obiect contestație.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat pentru recurentul - lichidator, consilier juridic, lipsind: intimații -., BANCA ROMÂNĂ DE DEZVOLTARE - GENERALE, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE N, )., INTERNAȚIONAL, INTERNAȚIONAL,.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată că recursul este la primul termen de judecată, declarat și motivat în termen, scutit de plata taxelor judiciare de timbru potrivit dispozițiilor art. 77 din Legea 85.
Consilier juridic pentru recurentul -lichidator depune la dosar acte în susținerea motivelor de recurs, respectiv încheierea Tribunalului Neamț din 31.01.2000 pronunțată în dosarul nr. 683/F/2000, cerere de chemare în judecată din 25.05.2000 SC INTERNAȚIONAL SRL, sentința civilă nr. 70/E/31.01.2001 a Tribunalului Neamț, decizia civilă nr. 419/21.06.2001 a Curții de APEL BACĂU, sentința civilă nr. 86 din 3.07.2001 a Curții de APEL BACĂU, decizia nr. 929 din 10.03.2004 a Secția Comercială, sentința civilă nr. 1649/E/21.12.2004 a Tribunalului Neamț, decizia nr. 286 din 10.05.2005 a Curții de APEL BACĂU, sentința civilă nr. 1511 din 18.05.2006 a Tribunalului Neamț, încheierea din 30.11.2006 a Judecătoriei Piatra Neamț, proces verbal din 8.05.2007 a BEJ, proces verbal din 27.06.2007 a BEJ, întâmpinare recurs Internațional, întâmpinare contestație în anulare Internațional, sentința civilă nr. 563 din 19.09.2002 a Tribunalului Neamț, încheierea Curții de APEL BACĂU din 8.11.2001, decizia Curții de APEL BACĂU nr. 435 din 5.12.2001, procesele verbale ale adunării creditorilor Internațional din 5.12.2007 și 11.04.2008, toate indicate în opisul de la fila 18 dosar. Arată că nu are de formulat cereri noi.
Nemaifiind chestiuni prealabile, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Consilier juridic având cuvântul pentru recurentul - lichidator, solicită admiterea recursului așa cum a fost motivat, modificarea încheierii pronunțate de Tribunalul Neamț prin care a fost admisă doar o parte a cererii lichidatorului.
În susținerea motivelor de recurs arată că la data desemnării ca lichidator recurentul a constatat că debitoarea nu deținea nici un bun cu excepția creanței de 350 milioane lei.
Recurentul a întâmpinat opoziție întrucât instanța a interpretat eronat cererea lichidatorului considerând că acțiunea acestuia trebuia timbrată, astfel că judecătorul sindic a pus în vedere lichidatorului să achite taxa judiciară de timbru de 16 milioane lei. Acesta este motivul pentru care lichidatorul s-a adresat Ministerului Finanțelor care i-a respins cererea și apoi s-a adresat Curții de APEL BACĂU care prin sentința 86 din 2001 constată că acțiunea lichidatorului se încadrează în dispozițiile Legii 64 care prevede că acțiunea este scutită de plata taxelor judiciare de timbru.
Deși s-a solicitat judecătorului sindic să suspende judecata până la soluționarea chestiunilor privind taxa judiciară de timbru, acesta i-a anulat lichidatorului acțiunea ca netimbrată iar Curtea de APEL BACĂUa menținut sentința pronunțată de judecătorul sindic prin respingerea apelului. S-a promovat recurs la unde s-au casat ambele hotărâri și s-a dispus rejudecarea cauzei. Urmare a rejudecării prin sentința nr. 1649/2004 se admite cererea lichidatorului și este obligată SC INTERNAȚIONAL la plata a 2.468.000.000 lei ROL. Împotriva sentinței formulează recurs partea cocontractantă care este casată de Curtea de APEL BACĂU pentru că sentința nu a fost pronunțată de judecătorul sindic și cauza este trimisă spre rejudecare. Abia în anul 2006 prin sentința 1511 se admite cererea lichidatorului și se investește această sentință cu formulă executorie pentru încasarea creanței. Lichidatorul și executorul se deplasează la societatea debitoare unde se constată că aceasta nu mai are nici un bun iar față de SC INTERNAȚIONAL s-a solicitat și deschiderea procedurii insolvenței.
În anul 2006 pentru că INTERNAȚIONAL nu a depus actele la Registrul comerțului se dispune dizolvarea societății.
Toate cele relevate mai sus fac dovada că lichidatorul a depus toate diligențele pentru recuperarea creanței astfel încât se justifică încasarea onorariului solicitat de lichidator și stabilit prin încheiere de judecătorul sindic care a pronunțat inițial încheierea.
Susținerea altui judecător sindic care arată că lichidatorul nu a întocmit acte complexe pentru recuperarea creanței nu se susțin, din punct de vedere legal nu există temei juridic care să împiedice punerea în executare a încheierii inițiale.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului de față reține următoarele:
Prin cererea adresată Judecătorului sindic lichidatorul judiciar al debitoarei INTERNAȚIONAL a solicitat aprobarea plății sumei de 40.634 lei reprezentând cheltuieli aferente procedurii pentru perioada 01 aprilie 2000 până la 31 august 2008. Judecătorul sindic prin încheierea din 24 septembrie 2008 a admis în parte cererea aprobând plata, din fondul de lichidare a sumei de 20.000 RON, reținând că este o sumă rezonabilă pentru munca depusă.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs lichidatorul judiciar, arătând că prin încheierea din 31 ianuarie 2000 i s-a stabilit o retribuție de 4.000.000 lei (vechi), la data când a preluat administrarea procedurii, debitoarea nu avea bunuri de valorificat ci doar o creanță de 350 milioane lei pe care o avea de încasat de la INTERNAȚIONAL În continuare, recurentul expune toate demersurile întreprinse pentru recuperarea creanței. Astfel se arată că prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Neamța solicitat obligarea societății la restituirea sumei încasate prin încheierea din 11 octombrie 2000, i s-a pus în vedere să timbreze la valoare acțiunea. Apreciind că acțiunea este scutită de plata taxei de timbru, s-a adresat DIRECȚIEI GENERALE A FINANȚELOR PUBLICE N, solicitând scutirea de taxă de timbru, prin decizia 260/2001 a fost respinsă contestația, soluție contestată în fața instanței de contencios administrativ care prin sentința nr. 86/03 iulie 2001 apreciază că acțiunea era scutită de taxă de timbru.
Întrucât acțiunea fusese anulată ca netimbrată lichidatorul a exercitat căile de atac, a susținut apoi acțiunea în rejudecare, precum și în căile de atac formulate de INTERNAȚIONAL L, a investit, după obținerea titlului executor, un executor judecătoresc pentru executarea hotărârii. Separat de actele procedurale efectuate în acțiune în pretenții solicitat deschiderea procedurii insolvenței INTERNAȚIONAL
Apreciază recurentul că toate diligențele depuse justifică onorariul de 400 lei/lună.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate această instanță îl găsește întemeiat, apreciind că se impune reformarea sentinței recurate pentru considerentele următoare:
Prin încheierea din 31 martie 2000 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul 683/F/2000 a fost desemnat administratorul judiciar în persoana recurentului din cauza pendinte, stabilindu-se și remunerația în cuantum de 400 lei lunar. Hotărârea, astfel cum fost pronunțată a rămas irevocabilă, intrând în puterea lucrului judecat, situându-se astfel în sfera actelor de autoritate publică investită fiind cu o eficiență specifică de către ordinea juridică. Consecințele juridice produse de hotărârea judecătorească nu se rezumă doar la puterea lucrului judecat ci produce și alte efecte.
Printre acestea în cazul de față este dreptul administratorului în remunerația stabilită. Se reține că interpretarea judecătorului sindic în sensul acordării remunerației în funcție de munca prestată lipsește de eficiență hotărârea prin care s-a stabilit remunerația.
Hotărârea din 31 martie 2000 își produce efectele în forma în care a fost pronunțată. judecătorul sindic neputând aprecia asupra cuantumului remunerației atâta timp cât aceasta s-a stabilit în cuantum fix și independent de alte criterii. Cum la deschiderea procedurii nu s-a stipulat în sensul plății lichidatorului în funcție de munca depusă, în lipsa unui astfel de criteriu, raportarea judecătorului sindic la munca depusă nu are fundament juridic.
În ipoteza în care s-ar fi stabilit un cuantum al remunerației cu posibilitatea revizuirii în funcție de munca depusă sau de alte criterii (spre exemplu creanțe recuperate, valorificate) la soluționarea cererii lichidatorului, judecătorul sindic ar fi avut un drept de apreciere, însă față de dispozițiile înserate în încheierea din 31 martie 2000 judecătorul sindic era ținut în aplicarea principiului respectării efectelor ce decurg dintr-o hotărâre judecătorească, încuviințat plata unei remunerații de 400 lei/lună.
Sintagma inserată în cuprinsul încheierii mai sus menționate "cu o retribuție de 400.000 lei lunar" face imposibilă cenzurarea ulterioară de către judecătorul sindic. Cum nici adunarea creditorilor nu a dispus asupra remunerației, în sensul diminuării, hotărârea din 31 martie 2001 își produce pe deplin efectele.
Pentru cele ce preced, apreciind că sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, în baza art. 312 Cod procedură civilă această instanță va admite recursul în sensul stabilirii sumei de plată în cuantumul solicitat de lichidator.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul promovat de recurentul - lichidator împotriva încheierii din data de 24.09.2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata - debitoareINTERNAȚIONAL P N,intimații - pârâți debitori-., )., ,intimata - pârâtă INTERNAȚIONAL, intimata - creditoareBANCA ROMÂNĂ DE DEZVOLTARE - GENERALE Pși DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE
Modifică în parte încheierea recurată în sensul că stabilește suma de plată către recurent în cuantum de 40.634 lei în loc de 20.000 lei.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la09 ianuarie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
red.
tehnored. 3 ex.
19 ian. 2009
Președinte:Violeta ChiriacJudecători:Violeta Chiriac, Vasilică Pintea, Lăcrămioara Moglan
← Practica judiciara insolventa. Decizia 1254/2009. Curtea de... | Contestatie faliment - procedura insolventei. Decizia 966/2009.... → |
---|