Practica judiciara insolventa. Decizia 1254/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 1254
Ședința publică de la 02 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Liliana Palihovici
JUDECĂTOR 2: Anca Ghideanu
JUDECĂTOR 3: Claudia Susanu
Grefier: - -
S-a luat în examinare cererea de recurs comercial formulată de creditorul Administrația Finanțelor Publice a municipiului I împotriva sentinței comerciale nr. 419/S din 25.06.2009 pronunțată de Tribunalul Iași - judecător sindic.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că, recursul este la primul termen de judecată, declarat și motivat în termen, scutit de taxă de timbru.
Văzând că, prin cererea de recurs s-a solicitat judecata cauzei în temeiul dispozițiilor art. 242 cod procedură civilă, instanța rămâne în pronunțare asupra cererii de față.
Ulterior deliberării,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului comercial d e față;
Prin sentința comercială nr. 419/S/25.06.2009 pronunțată de Tribunalul Iași - judecător sindic a fost respinsă cererea vizând autorizarea introducerii acțiunii prevăzută de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, formulată de creditorul Administrația Finanțelor Publice a Mun.
A fost aprobată raportul final întocmit de lichidatorul judiciar Lichidator 2003 și, în consecință,
În temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenței, s-a dispus închiderea procedurii simplificate a insolvenței debitorului SC SRL, cu sediul social declarat în I,str. -. - nr. 2-.,. 7,. 34, având număr de ordine în RC J- și cod unic de înregistrare -.
S-a dispus radierea debitorului SC SRL I din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași și cele ale I
În temeiul art. 136 din Legea privind procedura insolvenței, a fost escărcat lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități privind procedura.
În temeiul art. 4 alin. 4 din Legea privind procedura insolvenței, a fost aprobat decontul prezentat de lichidatorul judiciar Lichidator 2003 I și dispune plata către acesta,din fondul de lichidare, a sumei de 2.395 lei din care suma de 695 lei cheltuieli de procedură și suma de 1.700 lei remunerație.
În temeiul art. 135 din Legea privind procedura insolvenței, s-a dispus notificarea prezentei sentințe debitorului, creditorilor,Direcției Generale a Finanțelor Publice a Jud. I, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași pentru efectuarea mențiunii de radiere, prin publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a se pronunța în acest sens, judecătorul-sindic a reținut următoarele:
Cererea de autorizare formulată de creditorul Administrația Finanțelor Publice a Mun. I nu poate fi primită motivat de următoarele:
Potrivit prevederilor art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, în cazul în care raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, sunt identificate persoană cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență, judecătorul-sindic, la cererea administratorului judiciar sau lichidatorului, poate dispune ca o parte din pasivul debitorului persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere sau supraveghere din cadrul societății iar potrivit alin. 3 al acestui articol, comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat pentru introducerea acțiunii în răspundere personală a organelor de conducere ale debitorului numai dacă administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar omit să indice în raportul lor asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de aceasta sau omit să formuleze o astfel de acțiune iar răspunderea persoanelor culpabile este pe cale să se prescrie.
Din conținutul acestor prevederi legale rezultă că legitimarea procesuală activă pentru un astfel de demers aparține în primul rând administratorului judiciar sau lichidatorului și doar în subsidiar și cu îndeplinirea anumitor condiții, comitetului creditorilor.
În cauză nu există un comitet al creditorilor și nici omisiuni în sensul prevederilor art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 care să îndreptățească autorizarea creditorului bugetar de a promova o acțiune în răspundere personală.
Sub acest aspect, se reține că prin raportul prevăzut de art. 20 alin. 1 lit. "b" din Legea nr. 85/2006, depus la data de 17.02.2009, lichidatorul judiciar a precizat că nu i-au fost accesibile documentele contabile întrucât debitorul nu s-a conformat obligației de a le prezenta astfel încât, nu a avut posibilitatea de a examina situația economică și financiară a acestuia și de a determina în concret cauzele insolvenței și implicit persoanele responsabile de această stare a societății, cu atât mai mult cu cât începând cu anul 2005 debitorul nu a depus nici la autoritățile fiscale raportările contabile impuse de Legea nr. 82/1991.
Dacă creditorul bugetar avea date despre existența unor fapte de natura celor enumerate de art. 138 alin. 1 lit. a-g din Legea nr. 85/2006 și a identificat pe autorii acestora, nimic nu l-a împiedicat să le sesizeze pe parcursul procedurii însă demersul său în sensul autorizării motivat doar pe managementul defectuos al resurselor debitorului și simpla existență a creanței fiscale, nu pot crea premisele necesare antrenării răspunderii personale atât timp cât nu sunt coroborate cu alte probe care să conducă la concluzia că sumele destinate plății acestei creanțe au fost folosite în alte scopuri sau că omisiunea privind nedepunerea declarațiilor fiscale poate fi interpretată ca o sustragere de la controlul fiscal deși, în această din urmă situație, creditorul bugetar avea potrivit Legii contabilității toate pârghiile necesare sancționării și remedierii iei.
Vinovăția administratorului unei societăți comerciale în insolvență trebuie determinată în raport cu motivele care au cauzat insolvența și nu ca o consecință a faptului că nu a depus documentele contabile și nu a declarat insolvența, care, ca fapte omisive, nu sunt suficiente pentru lămurirea legăturii de cauzalitate a acestora cu starea de insolvență a debitorului.
Față de considerentele expuse și constatarea că în averea debitorului nu există bunuri sau creanțe care prin valorificare să asigure stingerea pasivului și acoperirea cheltuielilor administrative pe care le presupune prezenta procedură și că în aceste condiții, derularea în continuare a procedurii nu ar avea alt efect decât acela de a genera cheltuieli suplimentare ce ar greva nejustificat fondul de lichidare, cererea de autorizare pentru promovarea acțiunii în răspundere formulată de creditorul Administrația Finanțelor Publice a Mun. I va fi respinsă și, în baza dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006, a fost admisă propunerea lichidatorului judiciar privind închiderea procedurii cu toate consecințele prevăzute de lege pentru aceasta.
Pentru activitatea desfășurată în procedură, a fost încuviințat decontul prezentat de lichidatorul judiciar pentru suma de 2.395 lei din care suma de 695 lei cheltuieli de procedură suportate din fondurile proprii și suma de 1.700 lei onorariu, plata urmând să se facă în lipsa disponibilităților în contul debitorului, Din fondul de lichidare constituit potrivit art. 4 din Legea nr. 85/2006.
Împotriva sentinței comerciale nr. 419/S/25.06.2009 pronunțată de Tribunalul Iași - judecător sindic a declarat recurs creditoarea a mun. I criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Astfel, în mod greșit a reținut judecătorul sindic neîndeplinirea condițiilor prev. de art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 pentru a admite cererea de autorizare aam un. I în condițiile în care societatea nu a mai depus declarații privind obligațiile de plată datorate din iunie 2005, creanța fiind reprezentată de obligații fiscale datorate în anii 2004-2005 și până la deschiderea procedurii falimentului, perioada în care administrator al societății a fost numitul.
Nedepunerea actelor contabile și raportărilor contabile prev. de lege la organele fiscale echivalează cu prevederile art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006, în sensul că "a ținut o contabilitate fictivă, a făcut să dispară unele documente contabile sau nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea".
Conform datelor din dosarul fiscal al "PIN ", din bilanțul contabil la 31.12.2001 depus la organul fiscal, se constată că unitatea deținea active circulante peste valoarea obligațiilor pe care le datora bugetului consolidat al statului în decursul anilor cât a desfășurat activitate economică. Societatea deținea stocuri în valoare de 167.866 mii lei (la nivelul anului 2001), creanțe de încasat în valoare de 1.477.796 mii lei (la nivelul anului 2001), disponibil în bancă în sumă de 428.441 mii lei (la nivelul anului 2001), în timp ce datoriile către bugetul consolidat al statului, potrivit balanței de verificare care a stat la baza întocmirii bilanțului contabil sau în sumă totală de 3.825 mii lei (la nivelul anului 2001).
Apariția stării de insolvență a fost cauzată de o politică managerială defectuoasă în gestionarea resurselor debitoarei, administratorul societății nu a depus toate diligențele în vederea recuperării sumelor de la debitorii societății, nu a valorificat stocurile existente prin această inacțiune aducând prejudicii intereselor "PIN "
Rezultă că administratorul, a folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul altei persoane, respectiv în folosul diverșilor debitori de la care nu a recuperat sumele datorate în vederea achitării obligațiilor către bugetul consolidat al statului, fapta prev. de art. 138 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006.
Culpa administratorului constă și în aceea că, în momentul în care societatea debitoare a ajuns în imposibilitatea de a-și mai achita datoriile, nu a suspendat activitatea și că nu a anunțat creditorii despre aceasta, contribuind astfel la cumularea de noi datorii.
profit, ba dimpotrivă, mergând în pierdere, situația financiară a societății a fost periclitată. Aceasta nu denotă decât lipsa de interes a organelor de conducere pentru redresarea societății, de unde se poate înțelege că activitatea desfășurată nu a urmărit decât realizarea unor interese personale și nu realizarea intereselor "PIN "
Astfel, administratorul, a dispus în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetare de plăți (fapta prev. de art. 138 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006).
Mai mult, administratorul a dat dovadă de pasivitate față de situația financiară a societății. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 27 alin. 1 din Legea nr. 85, debitorul era obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență, procedură pe care nu au urmat- ca urmare, pasivul societății s-a majorat, prin creșterea accesoriilor la debitele neplătite la scadență.
Așa după cum a statuat teoria și practica judiciară, obligarea organelor de conducere a societății debitoare la suportarea pasivului acesteia cu bunurile personale reprezenta, în situația închiderii procedurii falimentului, fără a fi acoperite creanțele anunțate de creditori, singura posibilitate a statului de a-și recupera creanțele.
În lumina dispozițiilor Legii nr. 85/2006, instituirea răspunderii personale a organelor de conducere a societății reprezintă atât o sancțiune pentru persoanele care au contribuit la ajungerea debitoarei în stare de incapacitate de plată, dar, în același timp și o garanție pentru terții aflați în raporturi juridice comerciale cu debitoarea în ceea ce privește posibilitatea recuperării creanțelor în caz de insolvență.
Răspunderea organelor de conducere ale societății ajunsă în stare de plăți așa cum este reglementată de legea privind procedura insolvenței, este o răspundere specială care pune la îndemâna creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunurile necesare acoperirii pasivului debitoarei falite și dispozițiile legale ce o conțin se completează cu norma comună în materie, acolo unde legea specială nu dispune.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 35 alin. 3 și 4 din Decretul nr. 31/1954: "Faptele ilicite săvârșite de organele sale obligă însăși persoana juridică, dacă au fost îndeplinite cu prilejul exercitării funcției lor. Faptele ilicite atrag și răspunderea personală a celui ce le-a săvârșit, față de persoana juridică, cât și față de cel de-al treilea".
Având calitatea de administrator la "PIN ", de la înființare și până la data deschiderii procedurii insolvenței, sus-numitul a fost persoana împuternicită să reprezinte societatea, fiind ținut direct răspunzător de îndeplinirea obligațiilor pe care legea sau actul constitutiv le impun în sarcina societății, după cum rezultă și din art. 73 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale.
Raportul dintre administratorul statutar și societatea debitoare este guvernat de prevederile art. 72 din Legea nr. 31/1990, potrivit cărora, "obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat și de cele special prevăzute în această lege". Mandatul este cuprins în actul constitutiv (art. 5) sau în hotărârea adunării generale și este acceptat prin semnarea în registrul comerțului. Acceptând desemnarea, administratorii stabilesc un raport contractual de mandat comercial cu persoana juridică.
De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 1540 Cod civil, "mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar însă și de culpa în executarea mandatului", iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, în cazul în care mandatul are caracter oneros, răspunderea mandatarului (administratorului) se apreciază cu mai multă rigurozitate. Or, potrivit art. 374 din Codul comercial, mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros.
Administrator cu puteri depline, sus-numitul este cel care a avut, în fapt și în drept conducerea societății debitoare, situația financiară a "PIN " fiind rezultatul activității desfășurate de reprezentantul acesteia.
Starea de insolvabilitate a debitoarei, constatată și de judecătorul sindic prin încheierea prin care s-a dispus deschiderea procedurii falimentului, nu este decât urmarea unui management defectuos, a unei activități lipsite de eficiență economică și a unei administrări total necorespunzătoare a societății. Această situație de încetare a plăților a prejudiciat creditorii prin imposibilitatea încasării creanțelor scadente. Așa cum arată și doctrina în acest domeniu, simpla stare de încetare de plăți constituie un prejudiciu pentru creditori.
În ceea ce privește vinovăția administratorului,potrivit teoriei și practicii în dreptul comercial, răspunderea delictuală operează pentru cea mai ușoară culpă. Răspunderea membrilor organelor de conducere ale societății comerciale ajunsă în încetare de plăți, așa cum este reglementată de prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006, este o răspundere specială având ca scop al reglementării sale punerea la îndemâna creditorilor a unor mijloace juridice adecvate a căror finalitate rezidă în satisfacerea necesității acoperirii pasivului debitoarei falite.
Dispozițiile referitoare la aceasta fiind cuprinse într-o lege specială se completează cu legea generală acolo unde legea specială nu prevede.
Administrația Finanțelor Publice a municipiului I este creditor îndreptățit să solicite stabilirea răspunderii persoanelor vinovate de intrarea debitoarei în incapacitate de plată, având un interes legitim.
Solicită admiterea recursului, casarea sentinței comerciale nr. 419/S din 25.06.2009, admiterea cererii privind autorizarea Administrației Finanțelor Publice a mun. I de a formula acțiunea pentru atragerea răspunderii persoanelor vinovate de intrarea "PIN " în incapacitate de plată și trimiterea cauzei instanței de fond pentru continuarea procedurii.
În fața instanței de recurs nu a fost depusă întâmpinare de către intimați și nu au fost administrate alte probe.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate, încadrabile în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă cât și a dispozițiilor legale operante în cauză, Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 138 alin. (3) din Legea nr. 85/2006, "comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prev. la alin. (1), dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. (1)".
Considerând că în lipsa constituirii comitetului creditorilor din motive obiective [pentru că nu era îndeplinită condiția impusă de art. 16 alin. (1) sau alin. (4) din Legea nr. 85/2006], legitimarea formulării cererii de autorizare a formulării cererii întemeiate pe art. 138 alin. (1) aparține și creditorilor în mod individual, trebuie complementar, analizate alte două condiții ale autorizării: 1. dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență; 2. dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să formuleze acțiunea prev. la alin. (1).
Or, niciuna dintre aceste două condiții nu este îndeplinită în cauză.
Prin raportul nr. 503/12.02.2008, asupra cauzelor și împrejurărilor care au generat apariția stării de insolvență (filele 102-105 dosar fond), întocmit de lichidatorul judiciar al debitoarei "PIN ", în respectarea exigențelor art. 20 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, s-a argumentat că debitorul nu a depus, la solicitarea lichidatorului, documentele prev. de art. 28 lit. a-f din Legea nr. 85/2006 iar din documentația cererii creditorului reiese că datoriile sunt aferente intervalului 25.04.2004-25.06.2005, cuantumul acestora fiind stabilit pe baza declarațiilor fiscale ale debitorului.
Debitoarea "PIN " a fost dizolvată de drept, ca efect al Legii nr. 359/2004, din cauza nepreschimbării certificatului de înregistrare la 31.12.2004.
Ultimele situații financiare au fost depuse la organele fiscale pentru anii 2001 și 2004, iar indicatorii sintetici din cuprinsul acestora relevă prezența elementelor de activ în patrimoniul debitorului și înregistrarea de profit la nivelul anului 2004.
Începând din anul 2004 nu au mai fost depuse raportările contabile legale asupra activităților economice ale debitoarei, la organele fiscale, fără însă a se putea pune o relație directă între această inacțiune și provocarea stării de insolvență a debitoarei. Mai mult, cum societatea debitoare a fost dizolvată de drept potrivit Legii nr. 359/2004, nu există un raport de cauzalitate între această faptă și starea actuală de insolvență a debitoarei.
În temeiul art. 58 din Legea nr. 85/2006 lichidatorul judiciar al debitoarei "PIN " a solicitat creditoarei a mun. I comunicarea copiilor actelor pe care le deținea aceasta, în baza cărora să poată efectua o analiză a activității acestui debitor, în vederea întocmirii Raportului reglementat de art. 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2006. Această solicitare a fost înregistrată la a mun. I sub nr. 24660/23.01.2009 (fila 123 dosar fond), fără a fi furnizate alte informații.
În cuprinsul raportului nr. 503/12.02.2008 se evidențiază că nepredarea documentelor contabile a fost de natură a împiedica identificarea cauzelor care au generat starea de insolvență, motiv pentru care s-a apreciat că nu se justifică promovarea acțiunii prev. de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
În măsura în care în raportul de activitate anterior au fost examinate împrejurările care pledează pentru nepromovarea unei acțiuni întemeiată pe art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, nu se poate susține lipsa factuală a acestor analize.
În aceste condiții, împrejurarea că debitorul nu a putut, în mod obiectiv, să determine circumstanțele instalării insolvenței ca imputabile unei anumite persoane implicate în conducerea sau organizarea activității debitorului, în lipsa materialului documentar, nu poate fi considerată o omisiune din partea acestuia, iar în acest context, a analiza de ce lichidatorul nu a acționat cu o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, devine un aspect redundant.
Omisiunea, presupune lipsa oricărei referiri la situația cauzală, atunci când premisele cunoașterii sale sunt asigurate, putând caracteriza atitudinea lichidatorului ca făcând domeniul pasivității culpabile.
Omisiunea lichidatorului de a arăta, în raportările sale, cauzele care au generat insolvența sau de a arăta persoanele vinovate de intrarea societății comerciale în procedură trebuie să fie de natură a crea o situație inechitabilă pentru creditori, în sensul în care prin inacțiunile lichidatorului, aceștia nu-și pot exercita dreptul la informare reală și dreptul de a acționa.
Or, în măsura în care premisele informării nu sunt asigurate, întrucât lipsa documentelor lipsește de obiect cercetările lichidatorului, sau, dacă lichidatorul a analizat diligent documentația pusă la dispoziția sa fără a putea formula concluzii pertinente asupra autoratului unor fapte ilicite sau vinovăției anumitor persoane, nu se poate considera că ceilalți participanți la procedură sunt vătămați în drepturile lor și astfel, finalitatea procedurii nu mai poate fi atinsă.
În cauza dedusă judecății, nu doar că lichidatorul a prezentat observațiile și concluziile sale asupra circumstanțelor care au permis instalarea insolvenței, dar a solicitat concursul recurentei pentru a intra în posesia altor documente ce ar fi fost de natură a contribui la cunoașterea situației reale a debitorului, în vederea întocmirii raportului asupra cauzelor ce au dus la apariția stării de insolvență. De asemenea creditoarea a avut posibilitatea informării asupra acestor constatări și chiar a contestării lor, rămânând în pasivitate, deci acceptând concluziile raportului.
Corect a apreciat judecătorul sindic că nu au existat impedimente care să-l obstaculeze pe creditor să acționeze, în eventualitatea în care avea date despre existența unor fapte de natura celor prevăzute de dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. a-g din Legea nr. 85/2006.
Mai mult, cercetând cererea de autorizare a creditorului a mun. I, Curtea a constatat că aceasta se axează pe ideea unui management defectuos al resurselor debitoarei și pe simpla existență a creanței fiscale, fără a fi indicate probele ce atestă folosirea sumelor destinate plății acestor creanțe în alte scopuri. De asemenea, nedepunerea raportărilor contabile nu constituie, prin ea însăși, o faptă care să antreneze răspunderea prev. de dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. a-g din Legea nr. 85/2006.
În consecință, Curtea a apreciat această critică din recurs ca fiind nefondată întrucât legea oferă creditorilor posibilitatea acționării individuale, acționare, care, așa cum s-a arătat în aceste considerente, nu este cunoscută decât subsidiar și condiționat.
Succesiunea măsurilor luate de către instanța de fond apare astfel, logică și justificată în raport cu situația factuală considerată, de aceea, Curtea a considerat că aspectele criticate în recurs, referitoare la greșita interpretare și aplicare a legii de către prima instanță sunt lipsite de fundament.
Astfel, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă a respins recursul formulat de creditoarea a mun. I, împotriva sentinței comerciale nr. 419 din 25 iunie 2009 pronunțată de judecătorul-sindic, hotărâre care va fi menținută ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I împotriva sentinței comerciale nr. 419/S din 25.06.2009 pronunțată de Tribunalul Iași - judecător sindic, hotărâre pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 02 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași - judecător sindic:
30.11.2009
2 ex.
Președinte:Liliana PalihoviciJudecători:Liliana Palihovici, Anca Ghideanu, Claudia Susanu
| ← Practica judiciara insolventa. Decizia 1119/2009. Curtea de... | Contestatie faliment - procedura insolventei. Decizia 9/2009.... → |
|---|
