Insolventa societati comerciale pe actiuni. Decizia 1255/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
- SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL-
Dosar nr- Decizia nr. 1255/2009
ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2009
PREȘEDINTE: Maria Violeta Chiriac judecător
- - -- președinte secție
- - - judecător
- - grefier
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine au venit spre soluționare recursurile declarate de recurenta-debitoare O - prin lichidator judiciar și de recurenta-creditoare- Direcția Generală a Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 759 din 15 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, având ca obiect procedura insolvenței - societăți pe acțiuni.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din 27 noiembrie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință ce s-a întocmit în acea zi.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului de față reține următoarele:
Prin sentința 759 din 15 mai 2009 judecătorul sindic a admis excepția autorității de lucru judecat, a respins contestația B cu privire la raportul și planul modificator, cum a fost precizată, pentru autoritate de lucru judecat, a respins excepția inadmisibilității cererii de suspendare a executării planului și cererea de suspendare a executării planului ca rămasă fără obiect. Totodată, a constatat nulitatea plăților făcute de B din prețul activului și a dispus refacerea raportului privind fondurile și a planului de distribuție privind prețul activ, cu respectarea dispozițiilor art.121 și art.123 din Lg.85/2006 și a încheierii judecătorului sindic din 04.12.2006, stabilindu-se termen pentru continuarea procedurii la data de 11.09.2009 ora 9, pentru când au fost citate părțile.
Pentru a pronunța această sentință s-au reținut următoarele:
AVAS a contestat raportul și planul de distribuție privind prețul "activ ", iar prin sentința civilă nr.339/2008, i-a fost respinsă această contestație, sentința civilă nr.339/2008, rămânând definitivă și irevocabilă prin respingerea, ca nefondate a recursurilor formulate de AVAS și.
Lichidatorul judiciar a modificat conform acestei sentințe, doar raportul asupra fondurilor, cuprinzând la cheltuielile de procedură și suma de 8976,19 lei pentru SA
Ca atare, sentința civilă nr.339/2008 se bucură de autoritate de lucru judecat cu privire la contestarea raportului și planului de distribuție a prețului activului, deoarece raportul modificator nu a adus noutăți cu privire la sumele ce se cuvin AVAS B, iar modificarea raportului asupra sumelor cu privire la SA a fost făcută în baza sentinței civile nr.339/2008 a Tribunalului Bacău.
Chiar dacă motivele invocate de AVAS B prin această nouă contestație sunt altele decât cele din prima contestație, judecătorul sindic consideră întemeiată excepția autorității de lucru judecat, deoarece sunt îndeplinite cerințele art. 1201 Cod civil, existând identitate de obiect, cauză și părți între cele două contestații, iar invocarea altor motive de contestație, apare ca tardivă.
În ceea ce privește nulitatea plăților făcute de lichidatorul judiciar din prețul activului, excepție invocată din oficiu de către instanță s-a reținut că potrivit art. 20 al.2 și art. 25 lit. l) din Lg.85/2006, judecătorul sindic poate stabili în sarcina administratorului judiciar/lichidatorului judiciar și alte atribuții decât cele expres prevăzute de legea insolvenței.
Astfel, prin încheierea din 04.09.2006 (153 vol.16) s-a ridicat dreptul lichidatorului judiciar de dispune de sumele din contul debitoarei falite (deschis la BRD - suc O) fără aprobarea judecătorului sindic prin plan de distribuție sau ordin al acestuia, despre acest lucru fiind înștiințată și unitatea bancară BRD Suc.O, prin adresa de la fila 151 vol.16 dosar.
Întrucât activitatea lichidatorului judiciar și a debitoarei, dar și a judecătorului sindic au fost îngreunate, judecătorul sindic aprobând zilnic plățile făcute de lichidatorul judiciar, în numele debitoarei falite, la cererea lichidatorului judiciar de a i se încuviința plata salariilor fără aprobarea judecătorului sindic, conform raportului de activitate din 4.12.2006, la data de 04.12.2006, judecătorul sindic a modificat încheierea din 04.09.2006 în sensul că a aprobat ca lichidatorul judiciar să efectueze plățile prevăzute de art. 123 pct.1 și 2 din Lg.85/2006(cheltuieli curente și salarii), fără aprobarea judecătorului sindic, rămânând în vigoare dispozițiile privind aprobarea planurilor de distribuție precum și aprobarea altor plăți de către judecătorul sindic.
La data acestor dispoziții, procedura împotriva debitoarei se afla în faza de evaluare a bunurilor mobile și imobile, iar sumele obținute până la acea dată de lichidatorul judiciar proveneau din valorificare deșeuri, urmând a fi obținute și sume din chirii și venituri din exploatare. S-a reținut că dispoziția judecătorului sindic a fost respectată de către lichidatorul judiciar până la data distribuirii prețului obținut din vânzarea "activului ", dovadă fiind toate celelalte planuri de distribuție întocmite anterior, care au fost aprobate de către judecătorul sindic.
Astfel, planul de distribuție din 28.09.2006, a fost aprobat prin încheierea din 30.10.2006, planul de distribuție din 25.10.2006 a fost aprobat prin încheierea din 20.11.2006, planul de distribuție din 16.11.2006, a fost aprobat, prin încheierea din 04.12.2006, planul de distribuție din 18.12.2006, a fost aprobat prin încheierea din 05.02.2007, planul de distribuție din 23.01.2007 a fost aprobat prin încheierea din 02.04.2007, planul de distribuție din 01.03.2007, a fost aprobat prin încheierea din 02.04.2007, planul de distribuție din 10.08. 2007 a fost aprobat prin încheierea din 13.09.2007, raportul și planul de distribuție din 11.09.2007 a fost aprobat prin încheierea din 13.09.2007, raportul și planul de distribuție din 12.09.2007 a fost aprobat prin încheierea din 13.09.2007, raportul și planul de distribuție din 28.03.2008, a fost aprobat prin încheierea din 11.04.2008.
La data de 24.05.2008, lichidatorul judiciar a depus raportul și planul de distribuție asupra fondurilor obținute din vânzarea "Activ ", acestea fiind contestate de către creditorii AVAS B, și SA, prin administratorul judiciar, contestații ce au fost soluționate prin sentința civilă nr.339/12.09.2008.
Împotriva acestei sentințe, a formulat recurs AVAS B la 26.11.2008 (în termen legal ) și, recursuri soluționate prin decizia civilă a Curții de Apel Bacău din 10.03.2009, pronunțată în dosar nr- al Curții de Apel Bacău, în sensul respingerii ca nefondate a acestor recursuri.
Având în vedere data formulării recursurilor împotriva sentinței civile nr.399/2008 a Tribunalului Bacău (26.11.2008) data formulării celei de a doua contestații la plan de către AVAS B (24.10.2008), precum și data arătată de lichidatorul judiciar începerii distribuirii sumelor din planul de distribuție (26.11.2008), deși planul de distribuție nu fusese aprobat de către judecătorul sindic, s-a apreciat că lichidatorul judiciar a distribuit sumele din plan, fără să aștepte nici soluționarea recursului la sentința civilă nr.339/2008, nici soluționarea contestației AVAS și nici aprobarea planului de către judecătorul sindic.
În realitate, conform situației încasărilor și plăților prezentate de lichidatorul judiciar - odată cu raportul de activitate din 05.09.2008, lichidatorul judiciar a început distribuția sumelor obținute din prețul activului, (preț achitat integral până la 31.03. 2008) încă din luna aprilie 2008, incluzând în categoria cheltuieli curente și creanțele rezultate din continuarea procedurii, cheltuieli pe care legea le include la ordinea de prioritate prevăzută de art.123 pct.3 din Lg.85/2006.
Se arată că deși lichidatorul judiciar a depus situația acestor plăți, creditorii nu au contestat măsurile lichidatorului judiciar, astfel că judecătorul sindic a așteptat prezentarea raportului asupra fondurilor și planul de distribuție "Activ ", pentru ca să poată fi contestate de către creditori, în lipsa unei dispoziții legale, care să- permită să intervină, fără să se antepronunțe.
După afișarea raportului și planului de distribuție, creditorii AVAS, SRL și SA au formulat contestații, însă pentru alte aspecte și ca atare, judecătorul sindic nu se putea pronunța pe aceste aspecte, fără a fi acuzat că s-a pronunțat pe ceea ce nu s-a cerut (extra petita).
S-a reținut că singura soluție la îndemâna judecătorului sindic rămânea neaprobarea planului de distribuție și că această posibilitate a fost înlăturată de lichidatorul judiciar, prin efectuarea plăților, fără aprobarea planului de distribuție, așa încât judecătorul sindic a fost nevoit să invoce nulitatea plăților făcute cu încălcarea dispozițiilor art. 121 și art. 123 din Lg.85/2006 în exercitarea atribuțiilor de control a legalității activității lichidatorului judiciar.
Se mai reține că potrivit raportului modificator depus de către lichidatorul judiciar s-au efectuat cheltuieli pentru continuarea procedurii de aproximativ 70.000.000 lei RON, însă în nici unul din cele 12 planuri de distribuție întocmite de lichidatorul judiciar, nu s-au menționat sumele obținute ca venituri din chirii și producția realizată sau că s-au recuperat creanțe de la debitorii debitoarei falite, (deși s-au angajat, pentru suma de aprox.100.00O RON, mari case de avocatură, în acest sens, cu aprobarea Comitetului creditorilor).
De asemenea în anexa la raportul asupra fondurilor se menționează de către lichidatorul judiciar că s-au compensat datoriile reciproce dintre debitoare și INTERNAȚIONAL cu chiria datorată( fără a se specifica ce facturi și pentru ce perioadă ) și dintre debitoare și SC SA O, deși aprobarea acestor compensări erau de competența judecătorului sindic și nu a lichidatorului judiciar.
În ceea ce privește dobânda încasată în raportul de activitate din 28.11.2008 lichidatorul judiciara arată că a încasat dobânda în sumă de 3.057.058,39 lei, însă în raportul asupra fondurilor trece dobânda de distribuit în sumă de 775.612,95 RON.
Apreciază judecătorul sindic că onorarul lichidatorului judiciar nu reflectă procentul stabilit de judecătorul sindic, prin încheierea din 23.01.2006.
Judecătorul sindic a constatat că raportul și planul de distribuție a prețului " " au fost întocmite cu încălcarea dispozițiilor art.121 și art. 123 din Lg.985/2006 și a intereselor creditorilor, că distribuirea sumelor s-a făcut fără aprobarea judecătorului sindic, deși exista dispoziție expresă a acestuia în acest sens, conform încheierii din 04.09.2006, modificată prin încheierea din 04.12.2006, că s-au făcut compensări ilegale de către lichidatorul judiciar, cu încălcarea ordinii de prioritate prevăzută de art. 123 din Legea 85/2006.
Împotriva sentinței 759/15 mai 2009 au declarat recurs atât B cât și prin lichidatorul judiciar, apreciind sentința ca fiind nelegală. Astfel, se arată că măsura dispusă de judecătorul sindic privind nulitatea plăților și refacerea raportului privind fondurile și a planului de distribuție reprezintă rezultatul încălcării evidente a dispozițiilor Legii 85/2006, judecătorul sindic depășindu-și atribuțiile de control al activității lichidatorului.
Se arată că nulitatea plăților făcute din prețul activului a fost pusă în discuție din oficiu de către judecătorul sindic, fără să existe cererea vreunui creditor în acest sens.
Invocă recurentul că în conformitate cu art. 20, alin.2 și art. 25 lit. l) din Legea nr.85/2006 "judecătorul sindic poate stabili în sarcina administratorului judiciar/lichidatorului judiciar și alte atribuții decât cele expres prevăzute de legea insolvenței, drept pentru care a fost pronunțată încheierea din 04.09.2006 prin care s-a ridicat dreptul lichidatorului judiciar de a dispune de sumele din contul debitoarei falite fără aprobarea judecătorului sindic prin plan de distribuție sau ordin al acestuia" însă această argumentare este contradictorie iar interpretarea textelor art. 20 și 25 din Legea nr.85/2006 este în mod evident greșită.
Astfel, cele două dispoziții legale conferă dreptul judecătorului sindic de a stabili și alte atribuții în sarcina administratorului/lichidatorului celor stabilite expres de lege, în sensul suplimentării atribuțiilor, adăugării unor noi atribuții, lărgirii competențelor administratorului/lichidatorului.
Or, prin încheierea din 04.09.2006 judecătorul sindic în mod nelegal a restrâns dreptul lichidatorului judiciar de dispune asupra sumelor de bani din contul debitoarei, limitându-i acestuia posibilitatea de a hotărî efectuarea plăților necesare utilităților, salariilor sau distribuțiilor parțiale către creditori a sumelor obținute din lichidare.
Această soluție este contrară art. 25 din Legea nr. 85/2006 deoarece restrânge atribuțiile lichidatorului menționate în mod expres ca fiind în sarcina sa (și nu a judecătorului sindic).
Mai mult, o asemenea dispoziție prin care judecătorul sindic hotărăște asupra oportunității efectuării unor plăți vine în flagrantă contradicție cu atribuțiile limitativ prevăzute de lege pentru un judecător sindic. Art. 11 alin. 2 prevede că atribuțiile judecătorului sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activității lichidatorului. Noțiunea de "sunt limitate" folosită de legiuitor exclude posibilitatea lărgirii atribuțiilor judecătorului sindic.
Apreciază recurentul că în dosarul privind falimentul societății, judecătorul sindic și-a arogat atribuția de a dispune și de a efectua plăți, părăsind poziția neutră pe care i-o impune legea și intrând în sfera atribuțiilor manageriale, dorind să conducă în mod nemijlocit activitatea debitoarei și să hotărască asupra oportunității efectuării plăților, că încheierea din 04.09.2006 invocată de judecătorul sindic nu este legală, încălcând principiile procedurii falimentului, iar o încheiere nelegală nu poate sta ca temei pentru constatarea nulității plăților.
Se arată că nu există un text expres de lege care să prevadă necesitatea aprobării planului de distribuție între creditori de către judecătorul sindic.
Din contră, singurele atribuții ale judecătorului sindic în legătură cu planul de distribuție sunt prevăzute de art. 122 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 și constau în posibilitatea acestuia de a "prelungi cu cel mult o lună sau scurta termenul de prezentare a raportului și a planului de distribuție".
Pe parcursul judecării cauzei s-a invocat de către judecătorul sindic art. 129 din lege, însă această dispoziție legală privește exclusiv raportul final și nu se referă la distribuirile parțiale, iar respingerea tuturor contestațiilor împotriva Planului de distribuție echivalează cu executorialitatea de drept a acestui plan, interesul major în procedura falimentului fiind cel al creditorilor de a-și recupera creanțele față de debitor. Interpretând altfel dispozițiile legii ar echivala cu instituirea unui formalism excesiv constând în necesitatea aprobării de către judecătorul sindic a efectuării plăților, deși planul de distribuție a fost legal aprobat iar toate contestațiile formulate de creditori au fost respinse. O asemenea interpretare contravine în mod evident principiului celerității procedurii insolvenței, procedură concursuală instituită de legiuitor în scopul satisfacerii creanțelor creditorilor.
În ceea ce privește invocarea faptului că plățile au fost efectuate "fără a aștepta soluționarea recursului la sentința civilă nr. 339/2008", învederează recurentul faptul că recursul formulat împotriva sentinței de soluționare a contestației la planul de distribuție nu suspendă de drept hotărârea instanței de respingere a contestației sau distribuirea fondurilor către creditori.
În condițiile în care executarea planului de distribuție nu a fost suspendată de instanța de recurs, nu exista nici obligativitatea lichidatorului judiciar de a aștepta soluționarea recursului, că lichidatorul judiciar a așteptat mai bine de două luni expirarea termenului de recurs, în contextul în care existau presiuni din partea creditorilor de a se efectua cu urgență distribuirea sumelor.
În concluzie, neexistând obligația legală de a se suspenda de drept executarea planului de distribuție, motivul invocat de judecătorul sindic este nelegal și nu poate sta ca temei al constatării nulității plăților.
Se arată că judecătorul sindic a invocat faptul că Suc. O avea obligația să respecte încheierile din 04.09.2006 și 04.12.2006, în temeiul art. 48, alin. 2 din Legea nr. 85/2006, însă din nou judecătorul sindic a interpretat și aplicat greșit textul legii, art. 48 alin. 2 care reglementează răspunderea băncilor pentru încălcarea dispozițiilor alin. 1 al aceluiași articol. 1 al art. 48 prevede că băncile nu pot dispune asupra disponibilului bănesc al debitoarei fără un ordin al administratorului judiciar/lichidatorului. Art. 48 nu conferă judecătorului sindic dreptul de a ordona sau interzice plățile, acestea fiind la latitudinea lichidatorului judiciar.
Astfel, art. 48 prevede că dreptul de a dispune asupra fondurilor bănești ale debitorului aparține în exclusivitate administratorului judiciar sau lichidatorului. Se observă că este exclusă posibilitatea judecătorului sindic de a dispune asupra acestor fonduri.
Un alt motiv pentru care s-a constatat nulitatea plăților ar fi acela că "s-ar fi efectuat cheltuieli pentru continuarea procedurii de aproximativ 70.000.000 lei, însă în nici unul din cele 12 planuri de distribuție întocmite de lichidatorul judiciar nu s-au menționat sumele obținute ca venituri din chirii sau producția realizată sau că s-au recuperat creanțe de la debitorii debitoarei falite".
Arată recurentul că nu înțelege de ce acest lucru ar constitui un motiv de nulitate a plăților, în condițiile în care judecătorul sindic susține în motivarea sentinței atacate (pag. 4 din sentință) că majoritatea planurilor de distribuție "au fost aprobate".
Invocă recurentul să se susține în cuprinsul sentinței atacate faptul că au fost efectuate compensări de către lichidatorul judiciar, însă situația compensărilor efectuate cu Internațional și O nu presupuneau aprobarea expresă a judecătorului sindic.
Mai mult, prin efectuarea acestor compensări nu a fost diminuat patrimoniul debitorului și nici sumele cuvenite creditorilor, neexistând vreun prejudiciu. Din contră, prin efectuarea compensărilor invocate de judecătorul sindic s-au stins datorii curente ale debitorului în faliment.
Un alt motiv de nulitate a plăților ar fi reprezentat de diferența dintre cuantumul dobânzii menționate în raportul de activitate din 28.11.2008 și dobânda de distribuit trecută în raportul asupra fondurilor.
Învederează recurentul faptul că disponibilitățile bănești obținute din lichidarea debitorului au fost plasate în depozite bancare astfel încât profitul din dobânzi să fie cât mai mare, că dobânzile bancare se acumulează odată cu trecerea timpului, drept pentru care este normal să existe neconcordanțe între cuantumul dobânzilor obținute la momente diferite în timp. Astfel, între data raportului de activitate din 28.11.2008 și data raportului asupra fondurilor există o diferență în timp ceea ce determină în mod normal și diferența dintre dobânzile acumulate la aceste momente diferite.
Cu privire la calculul privind onorariul lichidatorului judiciar recurentul găsește susținerea eronată, având în vedere faptul că prin încheierea judecătorului sindic din data de 23.01.2006 s-a stabilit un procent al onorariului de 12% din totalul încasărilor obținute din lichidarea debitoarei.
O verificare sumară însoțită de un calcul simplu ar releva faptul că procentul de 12% din totalul încasărilor a fost respectat la momentul stabilirii onorariului lichidatorului judiciar.
Se mai arată că pentru a se constata nulitatea plăților, se susține în motivarea sentinței faptul că raportul și planul de distribuție a prețului au fost întocmite cu încălcarea dispozițiilor art. 121 și art. 123 din Legea nr. 85/2006 și a intereselor creditorilor, însă reiese fără putință de tăgadă faptul că atât raportul cât și planul de distribuție a prețului obținut în urma valorificării activului au fost întocmite cu respectarea întocmai a dispozițiilor art. 121 și art. 123 din Legea nr. 85/2006.
Motivând recursul B arată că în urma valorificării activului a fost propus de către lichidatorul judiciar la 07.04.2008 planul de distribuție între creditori (distribuție efectuată în temeiul art. 122 al. 1 din legea insolvenței, ce cuprindea creanțe reprezentând credite cu dobânzi, cheltuieli aferente acordate de instituțiile de credit după deschiderea procedurii; precum și creanțe rezultând din continuarea activității debitoarei după deschiderea procedurii; salarii), că împotriva planului de distribuție propus au formulat contestație mai mulți creditori nemulțumiți de sumele propuse a fi distribuite, în temeiul art. 122 pct. 3 iar contestațiile AVAS și au fost respinse de judecătorul sindic. Prin aceeași sentință a fost admisă contestația și s-a dispus refacerea planului de distribuție în acest sens, iar la data de 09.10.2008 a fost propus de lichidatorul judiciar al falitei, un nou lan de distribuție a sumelor obținute din valorificarea activului și a dobânzilor bancare, fiind aprovizionată o sumă de 3.372.793,63 lei pentru cheltuieli privind continuarea procedurii.
Față de planul de distribuție propus au formulat contestație aceiași creditori respectiv AVAS și, nefiind mulțumiți de sumele propuse a fi distribuite către aceștia. Judecătorul sindic a respins contestațiile privind distribuția sumei, fapt care din punctul de vedere al recurentei a îndreptățit-o să creadă că sumele propuse de lichidatorul judiciar au fost corecte și în conformitate cu prevederile legale, contestațiile celor doi creditori fiind respinse pe fondul cauzei. Având în vedere că nu există nici un temei legal care să prevadă obligativitatea încuviințării distribuțiilor de către judecătorul sindic, cu atât mai mult cu cât acesta respinsese contestațiile formulate împotriva distribuțiilor propuse de lichidatorul judiciar iar Curtea de Apel a menținut sentința de fond, în mod corect în calitate de creditor majoritar a solicitat lichidatorului judiciar să procedeze la distribuția efectivă a sumelor existente în contul de lichidare.
În ce privește invocarea "din oficiu" a excepției nulității plăților, se arată că a solicitat judecătorului sindic să indice temeiul legal și motivele avute în vedere, pentru a fi în măsură să formuleze un punct de vedere, solicitare care s-a soldat cu o singură precizare - temeiul precizat fiind art. 11 al. 1 din legea insolvenței fără vreo altă precizare care să o determine să susțină o astfel de excepție, pe care o consideră nefondată.
Astfel, întrucât instanța nu invocă motive de nulitate absolută ci face vorbire de un prejudiciu prezumat nereferindu-se în concret la cuantumul acestuia ci doar reține că s-ar fi încălcat legea, distribuția propusă fiind nelegală (dar în același timp a respins contestațiile formulate în cauză la aceiași distribuție considerată nelegală de către judecătorul sindic) consideră recurenta că motivele reținute de instanță sunt nereale.
Apreciază recurenta că această hotărâre nu vizează decât un singur scop acela de înlocuire a lichidatorului judiciar, fără acordul creditorilor. Pentru a motiva o decizie de înlocuire a lichidatorului judiciar, în mod firesc și pentru a face aplicabile prevederile art. 22 al. 2 din legea insolvenței era nevoie de o justificare, pe care o consideră nefondată.
Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate și din oficiu, curtea apreciază că sunt fondate, însă nu toate apărările pot fi reținute.
Astfel, se observă că prima critică vizează legalitatea încheierii din 4.09.2006, încheiere prin care judecătorul sindic a restrâns dreptul lichidatorului de a dispune asupra sumelor de bani din contul debitoarei, recurentul apreciind că în mod nelegal s-a dispus în sensul menționat. Este adevărat că temeiul invocat de judecătorul sindic, respectiv art. 20 al. 2 și art. 25 lit. e Legea 85/2006 conferă judecătorului sindic posibilitatea de a stabili și alte atribuții decât cele enumerate de lege și nicidecum de a restrânge atribuțiile cum tot atât de adevărat este că încheierea în discuție nu cuprinde considerentele care au determinat restrângerea atribuțiilor lichidatorului însă, câtă vreme împotriva acestei încheieri nu s-a exercitat calea de atac prevăzută de art. 8 legea 85/2006, această hotărâre își produce efectele intrând sub puterea lucrului judecat. În consecință, primul motiv de recurs urmează a fi înlăturat în contextul în care recurentul nu a declarat recurs în termen împotriva încheierii din 4.09.2006.
Analizând încheierea din 4.09.2006 se reține că în considerentele acesteia apare mențiunea "se va emite adresă la. - cu mențiunea că se ridică dreptul lichidatorului de a dispune de sumele din cont fărăaprobarea judecătorului sindic prin plan de distribuție sau cu ordinal acestuia. Deși în dispozitiv nu se dispune în sensul ridicării dreptului lichidatorului, se reține că judecătorul sindic a restrâns, ca o măsură administrativă dreptul lichidatorului de a dispune de sumele de bani, concluzia fiind desprinsă din coroborarea mențiunii inserată în încheierea în discuție cu dispozițiile încheierii din 4.12.2006, prin care i se permite lichidatorului a efectua plățile cerute în accepțiunea art. 123 pct. 1 și 2 Legea 85/2006. Dispoziția mai sus relatată nu a generat interpretări pe parcursul derulării procedurii insolvenței debitoarei până în momentul în care lichidatorul a procedat la distribuirea sumelor obținute din vânzarea activelor debitoarei.
Referitor la circumstanțele cauzei, Curtea reține că la data de6 iunie 2008lichidatorul a depus la instanță raportul asupra fondurilor obținute din vânzare și plan de distribuție, acte de procedură ce au fost publicate în nr. 2420 din 18 iunie 2008.
de dispozițiile art. 122 al. 3 Legea 85/2006 creditorii S: B, B și onești au formulat contestații împotriva planului de distribuție și raportului, contestații soluționate prin sentința 339/12 septembrie 2008, sentința fiind executorie. Având în vedere că prin sentința 339/12 septembrie 2008 s-a admis contestația la planul de distribuție formulată de și s-a dispus refacerea planului în sensul distribuirii către și a sumei de 8.976,19 lei, la data de 10 octombrie 2008 lichidatorul judiciar a depus raportul modificator asupra fondurilor, executând dispoziția instanței referitoare la creditorul. Se reține că judecătorul sindic prin aceiași sentință a respins celelalte contestații.
Împotriva sentinței 339/2008 au declarat recurs creditorii interesați însă fără să solicite suspendarea în temeiul art. 8 al. 4, 5 Legea 85/2006, împrejurare ce conduce la concluzia că executarea planului de distribuție nu a fost suspendată, lichidatorul nefiind ținut a aștepta soluționarea recursului așa încât reținerea instanței de fond în sensul că lichidatorul trebuia să aștepte soluționarea recursului nu are temei legal. Curtea reține că motivarea instanței de fond este întemeiată pe de o parte pe împrejurarea că nu s-a așteptat soluționarea recursului (argument înlăturat pentru cele mai sus arătate), iar pe de altă parte pe faptul că planul de distribuție nu fusese aprobat de judecătorul sindic, această din urmă reținere implicând mai multe discuții.
Pornind de la dispoziția inserată în încheierea din 4.09.2006 și văzând dispozițiile art. 122 al. 3, 4, 5 Legea 85/2006 se naște întrebarea dacă judecătorul sindic putea invoca oricând aspecte ce țin de legalitatea unui plan de distribuire sau este mărginit în timp de termenele prevăzute de lege.
Sub un prim aspect se impune precizarea că unul din principiile procedurii insolvenței este cel al celerității, principiu ce rezultă din coroborarea art. 8; 122, etc. texte care derogă de la dreptul comun atât în ce privește termenul de declarare a căii de atac cât și termenele în care se soluționează contestațiile. 4 al art. 122 prevede că judecătorul sindic va soluționa toate contestațiile în termen de 20 zile, același fiind și termenul în care judecătorul sindic poate invoca din oficiu aspectele ce vizează nelegalitatea planului de distribuire. În cauza pendinte planul a fost depus la instanță la6 iunie 2008iar sentința 339 prin care au fost sancționate contestațiile a fost pronunțată la12.09.2008. Fiind investit cu soluționarea contestațiilor, judecătorul sindic în temeiul art. 129 Cod procedură civilă trebuia să verifice legalitatea actelor întocmite de lichidator în acest interval de timp. Soluționarea contestațiilor echivalează cu executorialitatea de drept a planului și a raportului iar respingerea recursului împotriva sentinței 339/2008 a determinat producerea efectelor hotărârilor judecătorești, principalul efect fiind intrarea în puterea lucrului judecat. O altfel de interpretare ar fi de natură a aduce atingere principiului securități raporturilor juridice și ar răsturna ordinea juridică într-un stat de drept.
Argumentul instanței de fond, în sensul că a fost în imposibilitatea de a invoca din oficiu cauzele de nulitate când a fost investit cu verificarea legalității actelor în discuție deoarece ar fi echivalat cu antepronunțarea, nu poate fi reținut deoarece acceptarea unui astfel de argument ar duce la concluzia că niciodată instanțele nu ar putea invoca din oficiu excepții de ordine publică. De altfel mergând pe raționamentul instanței de fond situația ar fi similară și în momentul ales de instanță de a invoca nulitatea plăților deoarece s-ar reține că invocarea din oficiu echivalează cu antepronunțarea.
Prin soluționarea contestațiilor la data de 12.09.2009 a luat naștere prezumția legalității actelor întocmite de lichidator, lichidatorul și creditorii fiind îndreptățiți a considera că planul de distribuție și raportul au fost aprobate în accepțiunea mențiunii inserate în încheierea din 4.09.2006.
Principiul care transpare din conținutul Legii 85/2006 este acela că odată ce au fost respinse contestațiile planul a devenit executoriu de drept, legea dispunând efectuarea distribuirii parțiale tocmai pentru satisfacerea cu celeritate a creanțelor creditorilor. O interpretare contrară ar lipsi de orice efect dispozițiile art. 127 din Legea 85/2006. Prin respingerea contestațiilor nu mai exista nici un impediment din punct de vedere faptic și legal de a se proceda la distribuirea sumelor. Chiar dacă planul de distribuire ar conține dispoziții contrare legii, prin soluționarea contestațiilor se prezumă că judecătorul sindic l-a aprobat, legea neinstituind obligația lichidatorului de a solicita separat aprobarea judecătorului sindic.
Sentința recurată a fost pronunțată la15 mai 2009, aproape după un an de la data depunerii raportului și planului (6 iunie 2008), așa încât Curtea reține, față de circumstanțele cauzei că judecătorul sindic nu mai putea invoca aspecte de nelegalitate a actelor ce au fost supuse odată cenzurii instanței după ce s-a scurs o perioadă relativ mare de timp.
Este adevărat că activitatea lichidatorului este supusă controlului (sub aspectul legalității) judecătorului sindic, acesta din urmă putând invoca aspecte ce vizează nerespectarea legii, însă a accepta că instanța nu este limitată în timp a invoca cauze de nulitate ar însemna a nesocoti principiul securității raporturilor juridice. Curtea apreciază că aspectele de nelegalitate fie că sunt invocate de creditorii interesați, fie că sunt invocate din oficiu de instanță, pot fi invocate în termenele prevăzute de art. 122 din Legea 85/2006.
În ce privește apărările recurentelor ce vizează competența judecătorului sindic de a aproba rapoartele și planurile de distribuire, Curtea reține că din coroborarea art. 122 cu 11 din Legea 85/2006 rezultă într-adevăr că aprobarea nu este atributul judecătorului sindic ci al creditorilor. Astfel, prin Legea 85/2006 legiuitorul a urmărit degrevarea judecătorului sindic de anumite atribuții ce erau prevăzute de Legea 64/1995 și de a pune accent pe voința creditorilor, sens în care a lărgit aria competențelor comitetului creditorilor și adunării creditorilor.
Rațiunea modificările aduse de Legea 85/2006 își are izvorul tocmai în natura pe care o are procedura insolvenței și în scopul legii insolvenței. Astfel, reglementând o procedură colectivă prin care creditorii participă împreună la recuperarea creanțelor era firesc ca legiuitorul să acorde importanța cuvenită voinței creditorilor și de a le transfera atribuții deliberative.
Dacă prin Legea 64/1995 judecătorului sindic îi reveneau atribuții și responsabilități pornind de la desemnarea administratorului, a onorariului, aprobarea tuturor rapoartelor, planurilor de distribuire, etc. prin Legea 85/2006 s-a acordat putere decizională creditorilor, avându-se în vedere, pe de o parte interesul creditorilor în procedură dar și faptul că judecătorul sindic în procedura anterioară nu exercită doar atribuții ce vizau verificarea legalității, actelor întocmite în procedură ci era ținut a lua hotărâri ce vizau în mod corect creditorii.
Astfel, anterior intrării în vigoare a Legii 85/2006, art. 121 din Legea 64/2005 (în forma în vigoare în 2005) prevedea că la fiecare 3 luni, lichidatorulva prezenta judecătorului sindicun raport asupra fondurilor obținute din lichidare și din încasarea de creanțe și un plan de distribuire între creditori. Prin Legea 85/2006, la art. 122 s-a prevăzut că raportul și planul va fi prezentatcomitetului creditorilor, realizându-se astfel un transfer al competenței de aprobare a raportului și planului, judecătorul sindic având competența, potrivit al. 4 al art. 122 doar să soluționeze contestațiile formulate împotriva actelor întocmite potrivit al. 1. Așadar legiuitorul a înțeles necesară intervenția judecătorului sindic doar atunci când în discuție apar chestiuni de natură litigioasă.
Mijlocul procedural reglementat de legiuitor și pus la îndemâna creditorilor pentru a invocat nelegalitatea raportului și planurilor de distribuire prevăzute de art. 122 este contestația reglementată de al. 3 al art. 122.
În cauză de față însă, așa cum s-a reținut mai sus, încheierea din 4.09.2006 își produce efectele deoarece nu a fost recurată. În acest context se reține că toate planurile anterioare celui din 6.06.2008 au fost aprobate de judecătorul sindic iar cel din 6.06.2008 a fost implicit aprobat prin soluționarea contestațiilor. În ce privește compensarea menționată în anexa la raport se reține că prin art. 52 din Legea 85/2006 nu s-a prevăzut necesitatea aprobării de către judecătorul sindic.
Principalul motiv ce atrage modificarea sentinței îl reprezintă interpretarea legii cu privire la limitarea în timp a posibilității de a invoca din oficiu cauze de nelegalitate, termenele prevăzute de art. 122 din Legea 85/2006 fiind aplicabile în toate situațiile.
motiv vizează recunoașterea efectelor juridice ale sentinței 339/12.09.2009. De altfel se reține că însăși instanța de fond eficiență principiului autorității de lucru judecat atunci când a respins cea de-a doua contestație a Or, reținând că sentința 339/2008 se bucură de autoritate de lucru judecat, judecătorul sindic nu mai putea redeschide judecata cu privire la actele analizate prin sentința 339/2009.
Față de motivele reținute și care sunt de natură a atrage incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, analiza celorlalte motive apare ca fiind de prisos.
Prin urmare, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă instanța va admite recursurile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de recurenta-debitoare, cu sediul în O,-, județul B- prin lichidator judiciar, cu sediul în B, sector 2,- și de recurenta-creditoare- Direcția Generală a Finanțelor Publice, cu sediul în B,- - 3, județul B, împotriva sentinței civile nr. 759 din 15 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele-creditoareInternațional, cu sediul în B, str. - -, nr. ; Marfă, cu sediul în G,-, județul G;, cu sediul în B, sector 3,-, - A,. 1,. 9;Austria, cu sediul în B, sector 1, str. - -;O,județul B;Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, cu sediul în B, sector 1,- - 11.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că înlătură din dispozitivul sentinței mențiunile privind nulitatea plăților făcute de Lichidator Judiciar și refacerea raportului și a planului de distribuție.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 4.12.2009.
PREȘEDINTE: Maria Violeta Chiriac | JUDECĂTOR 2: Vasilică Pintea | JUDECĂTOR 3: Loredana |
Grefier, |
red. sent.
red.
tehnored. /12 ex.
28.12.2009
Președinte:Maria Violeta ChiriacJudecători:Maria Violeta Chiriac, Vasilică Pintea, Loredana
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
|---|
