Insolventa societati comerciale pe actiuni. Decizia 169/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROM ÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția Comercială
DECIZIA NR.169/ DOSAR NR-
Ședința publică din 2 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Alina Gabriela Stoian JUDECĂTOR 2: Gabriela Comșa
- - - - președinte de secție
- - - JUDECĂTOR 3: Laura
- - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de creditoarea SINDICATUL METAL împotriva sentinței civile nr. 1373/Sind din 18 decembrie 2008, pronunțate de judecătorul-sindic în dosarul nr- al Tribunalului Brașov - Secția Comercială și de contencios Administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 26 martie 2009, potrivit încheierii de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 2 aprilie 2009.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Constată că prin sentința cu nr. 1373/sind/18.12.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția Comercială și de Contencios Administrativ în dosarul cu nr- al aceleiași instanțe a fost respinsă contestația formulată de debitorul având ca obiect creanțele înscrise în tabelul preliminar al creanțelor privind pe creditorii B cu suma de 21.635.831 lei și cu suma de 303.094,81 lei.
S-a respins contestația formulată de contestatorul Sindicatul Metal având ca obiect procesul verbal al Comitetului creditorilor debitoarei din data de 04.02.2008.
S-a anulat ca netimbrată contestația formulată de către contestatoarea Comisia Națională a Valorilor Mobiliare având ca obiect notificarea administratorului judiciar nr. 22345/28.05.2008.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
1. Cu privire la contestația debitoarei:
a) Contestația împotriva creanței B:
Potrivit art. 66 din Legea nr. 85/2006 "Al. (1) - Toate creanțele vor fi supuse procedurii de verificare prevăzută de prezenta lege, cu excepția creanțelor constatate prin titluri executorii. Al. (2) - Nu sunt supuse acestei proceduri creanțele bugetare rezultând dintr-un titlu executoriu necontestat în termenele prevăzute de legi speciale".
Debitoarea nu a făcut dovada că a contestat creanțele fiscale ale creditoarei, dovedite cu titlurile executorii anexate declarației de creanță.
S-a mai reținut, din întâmpinarea creditoarei B și respectiv din raportul lunar al administratorului judiciar depus la 09.04.2008 că, în prezent acțiunea aflată pe rolul Curții de Apel Brașov (dosar nr. 20107/CA/2006), invocată în contestație, este suspendată și că administratorul judiciar va avea în vedere o eventuală hotărâre judecătorească de diminuare a cuantumului și va rectifica tabelul creditorilor potrivit art. 75 din Legea nr. 85/2006.
În raport de normele speciale în materia insolvenței, respectiv în raport de dispozițiile art. 66 (2) mai sus citat, contestația a fost respinsă întrucât nu s-a dovedit că au fost contestate titlurile executorii anexă la declarația de creanță a creditoarei
b) Contestația împotriva creanței creditorului:
Din analiza înscrisurilor anexate la declarația de creanță depusă de creditorul a rezultat că acesta este titularul unei creanțe, certă, lichidă și exigibilă. În urma încheierii actului de cesiune a creanțelor intervenit între cedentul Tractorul și cesionarul, acesta din urmă a preluat toate drepturile cedentului fiind îndreptățit să solicite recuperarea creanței de la debitoare.
Cesiunea voluntară este definită de art. 1124 cod civil rezultând că n-are alt efect decât acela ce rezultă "chiar din stipulațiile convenției încheiate între ei".
Cu privire la compensarea l egală invocată în contestație, în sprijinul căreia s-au atașat în probațiune mai multe ordine de compensare, s- reținut că, potrivit analizei efectuată de administratorul judiciar pe baza actelor contabile ale debitoarei, nu a operat nici o compensare legală iar debitoarea a formulat o cerere de înscriere a creanței care a fost înregistrată în tabelul creditorilor Tractorul Deși s-a invocat nulitatea cesiunii de creanță sub aspectul încălcării art. 255 alin. 1 lit. c teza II din Legea nr. 31/1990, contestatoarea nu dovedit că deține o hotărâre judecătorească în aceste sens. Judecătorul sindic soluționează orice contestație care privește activitatea administratorului judiciar și/s-au a lichidatorului precum și procesele și cererile prevăzute de legea privind procedura insolvenței, în baza atribuțiilor limitate de dispozițiile art. 11 alin.(2) din Legea nr. 85/2006 - în acest sens practica fiind unitară și prin urmare nu se poate substitui judecătorului de fond.
Cu privire la contestația Sindicatului Metal:S-a constatat că sindicatul contestă o decizie cu caracter managerial.
Potrivit art. 11 (2) ultima teză din Legea nr. 85/2006, deciziile manageriale pot fi controlate sub aspectul oportunității de către creditor prin organele acestora.
Întrucât obiectul contestației îl reprezintă decizia comitetului creditorilor luată în data de 04.08.2008 competența soluționării contestațiilor împotriva acțiunilor, măsurilor și deciziilor luate de comitetul creditorilor aparține adunării creditorilor, potrivit art. 17 (6) din Legea nr. 85/2006.
Prin urmare judecătorul sindic nu poate fi investit cu soluționarea unor astfel de cereri, contestația a fost considerată, în acest context inadmisibilă.
Cu privire la contestația:S-a constatat că la termenul de judecată din 23.10.2008 s-a dispus citarea contestatoarei cu mențiunea de a achita taxele judiciare de timbru ( filele 151-159 dosar fond).
În principiu potrivit art. 20(1) din Legea nr. 146/1997 taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat.
Potrivit art. 20 (2) din Legea nr. 146/1997 dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal în momentul înregistrării acțiunii sau cererii instanța pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată.
Potrivit art. 18 (2) din Legea nr. 146/1997 împotriva modului de stabilire a taxelor judiciare de timbru se poate face cerere de reexaminare. Deși instanța a pus în vedere contestatoarei atât cuantumul taxelor judiciare cât și termenul de judecată până la care să le achite aceasta nu s-a conformat.
La stabilirea obligației de plată a taxelor judiciare s-a reținut că contestatoarea nu intră sub incidența scutirilor de taxe judiciare prevăzute de art. 17 din Legea nr. 146/1997. Deși este persoană de drept public se finanțează integral din venituri extrabugetare constând în taxe de administrare, tarife și comisioane pe care le percepe pentru serviciile specifice pe cale le prestează ( art. 1 și art. 13 din nr.OUG 25/2002 modificată și completată prin Legea nr. 514/2002).
În concluzie, întrucât excepția de netimbrare are caracter prioritar, iar potrivit art. 20 (3) din Legea nr. 146/1997, neîndeplinirea obligației de plată a taxei judiciare de timbru până la termenul stabilit se sancționează, instanța a anulat contestația ca netimbrată. Cu privire la timbrul judiciar sunt aplicabile dispozițiile art. 9 din nr.OG 32/1995.
Împotriva sentinței civile susmenționate a declarat recurs contestatoareaSindicatul Metal B- prin reprezentant legal - criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, motivând că greșit a fost respinsă contestația formulată de către recurenta întrucât legea ii permitea judecătorului să soluționeze cererile cu care fusese investit. Arată recurenta contestatoare că în fapt a atacat atât procesul verbal al Comitetului Creditorilor societății debitoare B cât și încheierea din data de 29.11.2007 prin care s-a deschis procedura insolventei față de debitoarea susmenționată.
Mai susține recurenta contestatoare că principalul creditor al debitoarei - în speță B - a fost de acord cu acordarea plăților compensatorii în cuantum de 12 salarii medii/unitate (potrivit înțelegerii părților) și că cea de-a doua contestație nici nu a fost analizată de către prima instanță, astfel încât salariații au continuat a fi prejudiciați de către patronatul societății debitoare ce nu i-a invitat la ședințele AGA.
S-a solicitat de către recurenta contestatoare admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate cu consecința anulării procesului verbal al Comitetului Creditorilor și acordării către toți salariații debitoarei a 12 salarii compensatorii, precum și "anularea încheierii de deschidere a procedurii insolvenței".
În drept, au fost invocate prevederile art. 299-304 pct.9 Cod procedură civilă.
În probațiune au fost depuse înscrisuri.
În cauză intimata Bad epus întimpinare, solicitând respingerea recursului declarat, cu motivarea că legal și temeinic instanța de fond a constatat că sindicatul contestă o decizie cu caracter managerial și că aceste decizii pot fi controlate sub aspectul oportunității de către creditori prin organele acestora, respectiv prin Adunarea Creditorilor.
Recursul a fost legal timbrat.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința civilă atacată, față de motivele invocate Curtea constată că recursul este nefondat.
În cauză - astfel cum rezultă din actul aflat la filele 41-42 din dosarul de fond - judecătorul sindic a fost sesizatdoarcu soluționarea contestației formulate de către contestatoarea Sindicatul Metal B împotriva procesului verbal al Comitetului Creditorilor societății debitoare din data de 04.02.2008 prin care s-a dispus asupra modificării art. 95 din Contractul Colectiv de muncă la nivelul societății debitoare, în sensul respingerii Actului Adițional prin care se hotăra modificarea respectivă.
Nu rezultă din actele și lucrările dosarului că recurenta contestatoare ar fi atacat cu recurs încheierea judecătorului sindic prin care s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței societății debitoare sau că ar fi formulat o contestație împotriva cererii introductive a creditorilor societății pentru începerea procedurii - în condițiile art. 8 si 11 din Legea nr. 85/2006.
Ca atare, nu poate fi reținută critica recurentei în sensul că prima instanță nu s-a pronunțat - prin sentința atacată - asupra unei cereri cu care fusese investită, din moment ce această dovadă nu a fost făcută - prin înscrisuri - de către recurenta in cauză.
La dosarul de fond exista într-adevăr depus un act intitulat "contestație împotriva încheierii din data de 29.11.2007 de deschidere a procedurii insolvenței", formulată de către Sindicatul Metal B; acest înscris nu poate fi insă luat în considerare de către instanța de control judiciar întrucât nu poartă viza judecătorului desemnat cu soluționarea cauzei și nici ștampila registraturii Tribunalului în conformitate cu prevederile Regulamentului de ordine interioară al instanțelor.
Se constată deci că prin sentința atacată prima instanță s-a pronunțat asupra tuturor aspectelor de fapt și de drept cu care a fost sesizată, astfel încât primul motiv de recurs va fi înlăturat.
Este nefondată și critica vizând greșita constatare a judecătorului cauzei că prin contestația formulată împotriva procesului verbal al Comitetului Creditorilor se ataca un act managerial.
Procesul verbal al Comitetului Creditorilor datat 04.02.2008 putea fi atacat de către contestatorul recurent Sindicatul B doar în condițiile art. 17 alin.6 din Legea nr.85/2006, care stipulează că " mpotriva acțiunilor, măsurilor și deciziilor luate de comitetul creditorilor orice creditorpoate formula contestație la adunarea creditorilor, în termen de 5 zile de la luarea acestora."
Adunarea Creditorilor este ținută a se pronunța asupra contestației printr-o hotărâre dată în conformitate cu prevederile art.14 alin.6 si 7 din Legea nr. 85/2006, iar împotriva hotărârii respective partea interesată are deschisă calea de atac a recursului în termen de 5 zile de la data adunării creditorilor - alin.8 din legea susmenționată.
Rezultă deci că măsura luată de către Comitetul Creditorilor la data de 04.02.2008 prin procesul verbal contestat nu poate fi supusă direct controlului judecătoresc, astfel cum eronat susține recurentul, așa încât respingerea de către prima instanță ca inadmisibilă a contestației formulate este legală și temeinică.
Față de cele expuse anterior, văzându-se prevederile art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, coroborate cu prevederile art. 8 din Legea nr. 85/2006 Curtea va respinge recursul declarat și va menține hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de către recurenta - contestatoarea Sindicatul Metal B - prin reprezentant legal - împotriva sentinței civile cu nr. 1373/sind/18.12.2008 a Tribunalului Brașov pronunțată în dosarul cu nr- al aceleiași instanțe, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 aprilie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red:./29.04.2009
Dact:G/04.05.2009
Judecător- sindic:
- 3 ex. -
Președinte:Alina Gabriela StoianJudecători:Alina Gabriela Stoian, Gabriela Comșa, Laura
← Insolventa societati comerciale pe actiuni. Decizia 830/2009.... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|