Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 193/2010. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA COMERCIALĂ

Dosar nr-

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 193

Ședința publică de la 24 Februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Olimpia Maria Stânga

JUDECĂTOR 2: Ioan Cibu

JUDECĂTOR 3: Gilica

Grefier

Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de către debitoarea B și creditoarea ROMANIA B împotriva Sentinței comerciale nr. 419/F din 17 noiembrie 2009 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Alba în dosar nr-.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, s-a prezentat recurenta creditoare Romania prin consilier juridic, fiind lipsă recurenta debitoare B și intimatul Cabinet Individual de Insolvență, lichidator al SC

Procedura de citare este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, constatându-se că la dosar s-au înregistrat, din partea recurentei creditoare România B, Note scrise cu privire la recursul debitoarei și Note scrise cu privire la recursul pe care România l-a declarat împotriva Sentinței comerciale nr. 419/F/2009.

Nefiind alte cereri de formulat, curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Reprezentanta recurentei creditoare invocă, în primul rând, excepția netimbrării recursului formulat de debitoarea În temeiul art. 20 din Legea nr. 146/1997 și art. 35 al. 5 din Ordinul nr. 76/C solicită anularea recursului ca netimbrat.

În ce privește recursul formulat de creditoarea România B, solicită admiterea acestuia așa cum a fost formulat, modificarea în parte a sentinței nr. 419/F/17.11.2009, în sensul desemnării ca lichidator pe - INSOLVENCY, cu păstrarea celorlalte dispoziții.

Învederează instanței că, așa cum s-a arătat în cererea de recurs și în notele scrise, nelegalitatea sentinței atacate constă în încălcarea dispozițiilor art. 11 alin. 1 lit. c și art. 34 ultima frază din Legea nr. 85/2006, în condițiile în care România SRL a solicitat expres și în condițiile legii numirea ca lichidator a - Insolvency L.

Netemeinicia este dată de lipsa unui temei juridic care să susțină aprecierea primei instanțe, respectiv că pentru maximizarea averii debitorului nu este benefică desemnarea unui lichidator care are sediul în alt județ decât acela în care se află sediul debitorului și al instanței. În opinia sa este o apreciere fără temei, întrucât nicio dispoziție legală nu condiționează desemnarea lichidatorului pe criteriul localizării în același județ a sediilor. Solicită ca notele scrise să fie apreciate ca și concluzii scrise. Cu cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar.

CURTEA DE APEL

În deliberare asupra recursului de față se constată că prin sentința comercială nr. 419/F/2009 pronunțată de Tribunalul Albaa fost admisă cererea formulată de creditoarea SC România SRL B, prin reprezentant legal și, în consecință, în temeiul art. 33 alin. 6 coroborat cu art. 1 alin. 2 pct. 1 din Legea nr. 85/2006 s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolvenței împotriva debitoarei SC SRL B, în temeiul art. 107 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 s-a dispus dizolvarea societății debitoare și ridicarea dreptului de administrare al debitorului.

Pentru a pronunța această sentință, judecătorul sindic a reținut că, creditoarea deține împotriva debitoarei o creanță comercială certă, lichidă și exigibilă în sumă de 113.766,69 lei al cărei cuantum depășește cu mult valoarea prag prevăzută de art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006 așa cum a fost modificată prin Legea nr. 277/2009.

Creanța invocată de creditoare s-a arătat că este constatată prin facturi acceptate la plată de către debitoare în sensul prevăzut de art. 46 com. fie prin semnătură, fie prin semnătură și ștampilă, fie prin emiterea unor bilete la ordin cu privire la sumele menționate în facturi și care au fost refuzate la plată de bancă pentru lipsă totală de disponibil.

S-a constatat că debitoarea nu a contestat starea de insolvență și nu a făcut dovada că în termen de 30 de zile de la data la care creanța a devenit scadentă, a efectuat plăți fie și în favoarea altor creditori și nici nu a depus acte din care să rezulte că deține sume de bani disponibile.

Apărarea debitoarei în sensul că nu toate facturile invocate de creditoare în cererea de chemare în judecată au fost însușite, s-a constatat că este nefondată, cu motivarea că, pentru suma de 105.363,2 lei menționată în facturile invocate de creditoare și care au fost depuse în copie la dosar debitoarea a emis 19 bilete la ordin, care au fost învestite cu formulă executorie și depuse la dosar în original, iar potrivit justificărilor de refuz eliberate de banca BANK SA - Sucursala B au fost refuzate la plată pentru lipsă totală de disponibil în cont.

S-a arătat că o parte din facturi a căror valoare este în sumă de 24.357,8 lei nu poartă ștampila debitoarei ci doar o semnătură indescifrabilă, însă, atâta timp cât semnătura aplicată pe acestea este identică cu aceea care se regăsește pe acelea care poartă și ștampila debitoarei și întrucât debitoarea nu a făcut dovada că persoana în posesia căreia se afla ștampila la acea dată nu ar avea calitatea de reprezentant legal al societății sau că nu ar fi avut acordul reprezentantului legal pentru a proceda la semnarea și ștampilarea acelor facturi, se prezumă că persoana respectivă avea calitatea sau împuternicirea de a semna și ștampila facturile pentru acceptare la plată.

În condițiile în care biletele la ordin emise de debitoare au fost refuzate la plată pentru lipsă totală de disponibil, s-a reținut că aceasta se află în încetare de plăți în sensul prevăzut de art. 3 pct. 1 din Legea nr. 85/2006.

Constatând că sunt îndeplinite condițiile legii în baza art. 33 alin. 6 din Legea nr. 85/2006 cererea a fost admisă și, în consecință, s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei.

Întrucât, prin concluziile scrise, creditoarea a solicitat în mod expres deschiderea procedurii simplificate, iar din procesul verbal încheiat de Biroul Executorului Judecătoresc la data de 3.11.2009 din care rezultă că executarea silită începută la cererea creditoarei nu mai poate continua din lipsa bunurilor urmăribile, s-a constatat că, în speță, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 alin. 2 pct. 1 din Legea nr. 85/2006 și în consecință s- deschis procedura simplificată a insolvenței.

Creditoarea a solicitat în mod expres desemnarea ca lichidator judiciar provizoriu a practicianului în insolvență INSOLVENCY

La dosar au fost depuse mai multe oferte de servicii de către practicieni în insolvență din deferite județe și care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege.

Apreciind că pentru maximizarea averii debitorului nu este benefică desemnarea unui lichidator judiciar care are sediul în alt județ decât acela în care se află sediul debitorului și al instanței, întrucât cheltuielile de procedură ar fi indiscutabil mai ridicate, potrivit dispozițiilor art. 11 alin. 1 lit. c) și art. 34 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic nu a desemnat practicianul solicitat de creditoare ci a desemnat în mod aleatoriu pe unul dintre aceia care au sediul în A I, respectiv pe Cabinetul Individual de Insolvență.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs SC B care în motivele de recurs arată că societatea creditoare a depus în probațiune o serie de facturi care sunt fie nesemnate, fie neștampilate.

Arată că societatea nu și-a însușit toate facturile arătate de societatea creditoare.

Societatea creditoare nu a făcut dovada faptului că facturile depuse în probațiune la dosarul cauzei au fost însușite de debitoare.

Arată că instanța de fond a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolvenței împotriva debitoarei în condițiile în care cealaltă parte nu a solicitat acest lucru.

A mai formulat recurs în cauză SC România care a solicitat desemnarea ca lichidator în cauză a societății INSOLVENCY.

În motivele de recurs invocă nelegalitatea recursului pentru nerespectarea dispozițiilor art. 11 alin. 1 lit. c teza a doua și a treia și a art. 34 teza ultima.

Mai arată că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică fiind dată de lipsa unui temei juridic care să susțină aprecierea instanței de judecată cu privire la faptul că nu este benefică numirea unui lichidator din alt județ.

Se solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și pe cale de consecință să fie modificată în parte Sentința comercială nr. 419/F/2009 din 17.11.2009, în sensul desemnării ca lichidator a - INSOLVENCY.

În drept se întemeiază pe prevederile art. 304 pct. 9, 3041din Codul d e procedură civilă.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs și din oficiu, Curtea constată că recursurile sunt legal timbrate.

În ce privește recursul SC SRL B, deși prin citația al cărui proces verbal de îndeplinire procedurii de citare se află la fila 14 din recurs, din care rezultă că i-a fost pus în vedere părții să achite taxa judiciară de timbru în sumă de 60 lei noi și timbru judiciar de 0,15 lei noi, cu obligație reiterată și pentru termenul din 24 februarie 2010 conform procesului verbal de îndeplinire a procedurii de citare aflat la fila 27.

Față de împrejurarea că nu și-a îndeplinit această obligație, în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru care prevede că "neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau cererii" recursul va fi anulat ca netimbrat.

În ce privește recursul creditoarei SC România SRL, Curtea constată că potrivit ar. 34 și art. 11 litera c din Legea nr. 85/2006 judecătorul sindic va desemna administratorul judiciar provizoriu sau lichidatorul provizoriu solicitat de către creditorul care a cerut deschiderea procedurii. În speță deschiderea procedurii a fost solicitată de creditoarea SC România SRL care este îndreptățită să se prevaleze de prevederile art. 11 litera

Față de acestea, se constată că motivarea hotărârii de respingere a numirii lichidatorului judiciar provizoriu cerut de creditoare excede cadrului legal motiv pentru care în baza art. 312 Cod procedură civilă va fi admis recursul creditoarei și văzând incidența motivelor de modificare prevăzute de art. 304 pct. 9 va fi modificată în parte hotărârea atacată în sensul că va fi numit lichidator judiciar provizoriu practicianul în insolvență INSOLVENCY.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE

Anulează ca netimbrat recursul declarat de către debitoarea SC SRL B, împotriva sentinței nr. 419/F/2009 pronunțată de către judecătorul sindic a Tribunalului Alba, în dosar nr-.

Admite recursul declarat de către creditoarea SC România SRL B, împotriva aceleași sentințe și în consecință

Modifică în parte sentința atacată în sensul că numește lichidator judiciar provizoriu pe practicianul în insolvență - Insolvency.

Menține în rest dispozițiile sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 24.02.2010.

Președinte,

- - -

Judecător,

- -

Judecător,

-

Grefier,

Red.

Th.-6/08.04.2010.

Jud fond

Președinte:Olimpia Maria Stânga
Judecători:Olimpia Maria Stânga, Ioan Cibu, Gilica

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 193/2010. Curtea de Apel Alba Iulia