Insolventa societati comerciale pe actiuni. Decizia 197/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 197/2008
Ședința publică de la 09 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ioan Cibu
JUDECĂTOR 2: Doina Hârceagă
JUDECĂTOR 3: Eugenia Florescu
Grefier - -
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului formulat de creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI H împotriva Sentinței nr. 265/F din 30 august 2007 pronunțată de judecătorul sindic în Dosar nr- (nr. în format vechi 4462/2006) al Tribunalului Hunedoara.
Se constată că intimatul, în calitate de acționar și creditor al Consultans A, a depus la dosar un set de înscrisuri.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierile de ședință din data de 26 martie 2008 și 2 aprilie 2008, care fac parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față reține:
Prin Sentința nr.265/F/30 august 2007, judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Hunedoara admis contestațiile creditorilor și SA B, a anulat Decizia de nr.13 din 20 ianuarie 2006 emisă de DGFP H și a respins cererea acesteia de înscriere la masa debitoarei al Consultans APa pretențiilor bănești menționate în decizia anulată.
Pentru a pronunța sentința arătată, judecătorul sindic a reținut în esență că societatea Consultans APe ste beneficiara Certificatului de investitor în zonă defavorizată nr.426/25 septembrie 2000 iar, pentru aceste societăți comerciale, atribuțiile de verificare și control revin Agenției pentru Dezvoltare Regională conform Legii nr. 20/1999 care a modificat și completat nr.OUG 24/1998, organul fiscal neavând aceste competențe astfel că Decizia de nr.13/20 ianuarie 2006 emisă de DGFP H este lipsită de efecte juridice, inclusiv în partea referitoare la obligația de plată a dobânzilor sau impozitului indirect și deci, pretențiile bănești invocate la masa debitoarei nu pot fi înscrise în tabelul creanțelor.
Împotriva sentinței și a încheierii prin care s-a încuviințat efectuarea unei expertize contabile, Direcția Generală Finanțelor Publice a declarat recurs susținând că judecătorul sindic:
- nu avea competența să anuleze decizia de, competența materială pentru astfel de litigiu revenind instanței de contencios administrativ conform art. 175-188 din OUG nr. 92/2003 și de Legea nr. 554/2004;
- era dator să înscrie provizoriu creanța la masa debitoarei până la soluționarea irevocabilă de către ANAF, a contestației debitoarei având ca obiect anularea aceleași decizii;
- a greșit dispunând efectuarea unei expertize contabile prin care să fie verificată creanța întrucât, conform art.83 din Legea nr. 85/2006, până la finalizarea procesului administrativ, trebuia să admită în tot sau în parte a creanța la masa credală a debitoarei, și să aibă în vedere împrejurarea că, recurenta a sesizat organul de cercetare penală prin Adresa nr. 3653/16 februarie 2006 cu privire la fapte de evaziune fiscală;
- judecând cererea de anulare a Deciziei de, obligația să dea efect înscrisurilor și actelor contabile din care rezultă că, debitoarea Consultans APf ostă &Parteners SA reprezentată de G, a încheiat un contract de prestări servicii de consultanță cu deși G nu are nici o calitate în societatea debitoare;
- societatea nu a desfășurat activitatea la sediul său social și deci nu putea beneficia de facilitățile și scutirile specifice zonelor defavorizate;
- că nu au fost completate corect rubricile din facturile emise către clienții din afara țării și au fost facturate și cheltuieli reprezentând indemnizații pentru deplasări în țară și străinătate, cheltuieli de traducere, de notariat, de transport, fără ca întreaga sumă facturată să se defalce pe elemente componente, și bazat pe aceste împrejurări și documente contabile să constate încălcarea prevederilor Legii nr.82/1991, ale OUG nr. 17/2000, ale Legii nr. 345/2002 și ale Legii nr.571/2003 și să respingă cererea de anulare a deciziei atât cu referire la obligația de plată a TVA cât și cu privire la obligația de plată a impozitului pe profit.
Prin întâmpinare, reprezentant al acționarilor debitoarei și creditorii și SA B, au solicitat respingerea recursului susținând că, în mod corect judecătorul sindic a soluționat cererea în anularea deciziei de, dând efect art.6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și jurisprudenței Curții Europene Drepturilor Omului privitoare la accesul efectiv la un proces echitabil și la durata rezonabilă a acestuia, în condițiile în care, prin Decizia ANAF nr.107/27 iunie 2006 ANAF a suspendat cursul judecății contestației debitoarei, iar măsura tergiversa obținerea unei soluții, și prejudicia implicit debitoarea și pe creditorii săi; că judecătorul sindic s-a preocupat pentru verificarea existenței și întinderii creanței pe care organul fiscal a invocat-o, apelând la munca unui expert în contabilitate conform prevederilor art. 73 alin.3 din Legea nr. 85/2006, că societatea comercială Consultans A P nu datorează TVA pentru prestările de servicii către beneficiari externi și nici impozit pe profit deoarece, având sediul social în zona defavorizată, beneficiază de scutirile prevăzute expres de lege, iar pentru lipsurile unor mențiuni din cuprinsul facturilor este aplicabilă sancțiunea contravențională.
Prin Notele scrise depuse la dosar, creditorul a reiterat excepția de necompetență generală a organului fiscal de a exercita controlul asupra A Consultans P care deține calitatea de investitor în zonă defavorizată conform Certificatelor nr. 411/7iulie 2000 și nr. 426/25 septembrie 2000.
Recursul nu este fondat pentru considerentele ce urmează:
În temeiul art. 5 și 7 din Legea nr.20/15 ianuarie 1999 pentru aprobarea OUG nr. 24/1998, societățile comerciale care au obținut Certificat de investitor în zonă defavorizată sunt scutite de plata impozitului pe profit pe durata existenței zonei defavorizate și a deținerii certificatului, de plata taxelor vamale, beneficiind și de restituirea taxelor vamale, și de plata TVA, toate scutirile fiind raportate la bunurile și la investiția ce se derulează în zonă.
Conform art. 5 indice 1 și art. 8 din aceeași lege, numai în ipotezele în care, societatea comercială beneficiara facilităților arătate, își mută sediul din zonă, ori se dizolvă și este lichidată voluntar într-o perioadă mai mică decât dublul perioadei în care s-a bucurat de acele facilități, va fi obligată prin administratorul său legal sau, după caz, prin lichidatorul său, sa achite cu prioritate către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele fondurilor speciale sumele aferente facilităților acordate.
În temeiul art.9 și 10 din legea precitată, numai Agenția Natională pentru Dezvoltare Regională este autoritatea de reglementare, administrare și de urmărire a modului în care, comercianții din zona își îndeplinesc obligațiile prevăzute de lege și, în condițiile legii, de a retrage certificatul de investitor.
În speță, societatea comercială cu denumirea &Parteners SA cu sediul în P str. -.-.2 A.5,.4.70 a obținut Certificatul provizoriu de investitor în zonă defavorizată nr. 411/7 iulie 2000 și Certificatul de investitor în zonă defavorizată cu numărul 426 din 25 septembrie 2000, eliberate de Regiunea de Vest - Agenția pentru Dezvoltare Regională.
În anul 2005, Societatea pe Acțiuni &Parteners SA cu sediul în P și-a schimbat firma, în " Consultans", fără ca prin noua denumire să-i fie afectată existența și consistența patrimonială, în al cărui activ a continuat să se localizeze drepturile și facilitățile cuvenite în calitatea sa de investitor în zonă defavorizată.
Numai la 6 decembrie 2007 Consultans" APa încetatt să mai beneficieze de aceste drepturi și facilități întrucât, Consiliul pentru Dezvoltare Regională a emis Hotărârea nr.34 prin care i-a retras Certificatul de investitor, însă din hotărâre nu rezultă că societatea s-ar afla în ipoteza reglementată de art. 5 sau art.8 din Legea nr.20/1999.
Prin urmare, Hotărârea nr.34 emisă de Consiliul pentru Dezvoltare Regională fortifică soluția judecătorului sindic, dovedind irefutabil că, începând cu 7 iulie 2000 și până la 6 decembrie 2007, Consultans" APe ste beneficiara facilităților prevăzute de Legea nr.20/1999
Or, în condițiile în care, investitorul în zonă defavorizată nu are obligația de plată a impozitelor directe sau indirecte și a taxelor vamale, iar atribuțiile de urmărire și control cu un obiect specific, sunt date de lege în competența organismului desemnat expres, organul fiscal este lipsit de competență generală în materie.
Cum, orice obligație fiscală nu poate fi opusă decât dacă izvorăște din lege, și ținând cont de inexistența obligațiilor fiscale în sarcina societății debitoare, Decizia de nr. nr.13/20 ianuarie 2006 emisă de DGFP H este lovită de nulitate absolută.
Excepția de necompetență invocată de DGFP H urmează a fi analizată prin raportare la dispozițiile legale precitate și la statutul juridic de investitor în zonă defavorizată a societății, fără a face abstracție de procedura executării concursuale în care se află aceasta.
Așadar, Lega nr.85/2006, conferă tribunalului în a cărei rază de jurisdicție se află sediul societății, prin judecătorul sindic desemnat, și competența de soluționare a contestațiilor referitoare la creanțele înscrise la masa credală.
Cadrul acestei judecăți impune, sub aspect juridic, identificarea legitimității creanței, a cauzei juridice a datoriei, iar sub aspect economic, verificarea documentelor, înscrisurilor evidențelor contabile, ale debitoarei și ale creditorului.
Prin instituirea obligației de verificare se asigură protecția adevăraților creditori sociali, numai aceștia fiind titularii dreptului de a participa în adunarea organizată de legiuitor, și de a delibera asupra tuturor chestiunilor legate de executarea silită colectivă a debitoarei. În același timp, este asigurat și interesul societății debitoare care, fiind așezată, și din acest punct de vedere sub protecția legii, nu poate fi obligată la plata unei creanțe inexistente sau fictive declarată din eroare sau prin dol.
Din aceste motive, în oricare din situații, judecătorul sindic este dator să dispună măsuri menite să lase fără efect acele cauze, împrejurări prejudiciabile debitoarei și implicit, creditorilor, și să înlăture înscrisurile ori documentele de care o persoană se folosește pentru a înfățișa datorii inexistente împotriva averii debitorului și în frauda creditorilor societății.
Aceasta este și rațiunea dispozițiilor art. 75 din Legea nr.85/2006 conform cărora, oricare creanță poate fi contestată pe toată durata și până la închiderea procedurii, dacă a fost înscrisă în tabelul definitiv, consecutiv unei erori esențiale, dolului, falsului sau altor împrejurări rezultate din înscrisuri hotărâtoare descoperite ulterior și necunoscute la data întocmirii tabelului.
Garanția respectării acestor obligații este oferită de art.143 alin.2 lit. b din Legea nr.85/2006 care încadrează astfel de fapte în infracțiunea de bancrută frauduloasă și de art.146 din aceeași lege care configurează o formă specială de înșelăciune.
În speță, starea de titlu executoriu contestat a Deciziei de nr.13 din 20 ianuarie 2006 emisă de DGFP H, a conferit judecătorului sindic dreptul și în același timp, obligația de a dispune verificarea creanței invocate de DGFP, și de a analiza izvorul său juridic, conform art. 66 alin.2 din Legea nr.85/2006, iar această activitate a avut ca rezultat constatarea inexistenței raporturilor juridice între societatea debitoare și organul fiscal.
Evident că, măsura suspendării activității de soluționare a contestației debitoarei, luată de ANAF B, organul administrativ ierarhic superior al DGFP, nu poate împiedica puterea judecătorească să-și exercite atribuțiile conferite de lege.
Chiar și în cazul în care, în materie, legea internă ar cuprinde o asemenea prevedere, ar tinde să subordoneze puterea judecătorească, voinței organului administrativ având și calitate de parte într-un porces. Într-o astfel de ipoteză, rolul judecătorului național este de a aplica prioritar legislația europeană, întrucât, misiunea judecătorului național confruntat cu problema contrarietății între un act național și o dispoziție comunitară, pusă în evidență de urisprudența CJCE, a fost cristalizată în cazul (9 martie1978) și exprimată în termeni imperioși: "orice judecător național sesizat în cadrul competentei sale, are obligația de a aplica integral dreptul comunitar și de a proteja drepturile pe care acesta le conferă particularilor, lăsând neaplicată orice dispoziție eventual contrară a legii naționale".
În speță, judecătorul sindic a procedat la soluționarea contestațiilor împotriva creanței DGFP, animat de ideea aflării adevărului, sens în care, sprijinindu-se pe dispozițiile art. 73 alin. 3 din Legea nr.85/2006, a administrat proba cu expertiza contabilă, apreciind cu just temei, că nu poate da efect tezei a II - a din alin.3 al art.3, și să admită provizoriu la masa debitoarei creanța fiscală deoarece, în concepția Legii nr.20/1999, Consultans" A P nu are datorii fiscale, iar DGFP nu re calitatea de creditor social.
Prin urmare, judecătorul sindic nu a încălcat competența materială și a dat efect prevederilor art.6 din CEDO, cu atât mai mult cu cât, organul fiscal, având calitatea de parte în proces, nu era interesat să soluționeze contestația debitoarei, împotriva Deciziei de, iar egalitatea de șanse în această procedură și durata ei se aflau în echivoc întrucât, în urmă cu 2 ani, cu Decizia nr.107/27 iunie 2006, organul fiscal a suspendat judecata contestației "sine die".
De altfel, conform art. 8 din Legea nr.554/2004, inclusiv partea are dreptul să abandoneze calea de soluționare administrativ jurisdicțională și să se adreseze instanței, deoarece, într-un stat de drept, numai judecătorul cu imparțialitatea specifică acestei demnități, "spune dreptul" într-un proces.
Concluzionând se reține că, Direcția Generală a Finanțelor Publice nu are competența generală la care trimite art. 32 din Codul d e procedură fiscală, în privința investitorilor din zona defavorizată titulari ai certificatului emis de Agenția Natională pentru Dezvoltare Regională, cu denumire actuală, Consiliul pentru Dezvoltare Regională.
Se reține, de asemenea, că Consultans" A P nu are calitatea de contribuabil sau de subiect pasiv în raportul juridic fiscal.
Bazat pe considerentele expuse, judecătorul sindic a procedat conform legii, declarând pe cale incidentală, nulitatea actului administrativ întocmit prin încălcarea art. 18, 19 din Codul d e procedură fiscală, și reducând astfel, riscul agravării pasivului debitoarei și prejudicierii creditorilor, cu o creanță inexistentă față de averea societății debitoare.
În baza motivelor ce preced și a analizei pricinii sub toate aspectele conform art. 304 din Codul d procedură civilă, se constată că sentința este legală și temeinică astfel că recursul DGFP H urmează a fi respins ca nefondat.
Pentru aceste motive
În numele legii,
DECIDE
Respinge recursul declarat de către Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului H, împotriva sentinței nr.265/F/2007 pronunțată de judecătorul sindic al Tribunalului Hunedoara în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 9.04.2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. și dact.
2ex.4 iulie 2007
Jud.fond:
Președinte:Ioan CibuJudecători:Ioan Cibu, Doina Hârceagă, Eugenia Florescu
| ← Practica judiciara insolventa. Decizia 1/2010. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 337/2008. Curtea de Apel... → |
|---|
