Practica judiciara insolventa. Decizia 1/2010. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 1
Ședința publică de la 04 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Geta Sandu
JUDECĂTOR 2: Cipriana Poiană
JUDECĂTOR 3: Camelia Gheorghiu
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei Faliment privind pe recurent ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUN. I, recurent AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI și pe intimat " PRESS " - PRIN LICHIDATOR JUDICIAR RO 3L, intimat SC " " SA, lichidator LRJ - ÎN CALITATE DE LICHIDATOR PENTRU. DEBITOARE SC " " SA, intimat, având ca obiect procedura insolvenței antrenarea răspunderii personale, recursuri formulate împotriva sentinței comerciale numărul 218/S din 9 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Iași - judecător sindic.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă dl. cons.jr. pentru recurenta, lipsind:
- recurent Creditor - ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUN.
- lichidator - LRJ - ÎN CALITATE DE LICHIDATOR PENTRU. DEBITOARE SC " " SA
- intimat - " PRESS " - PRIN LICHIDATOR JUDICIAR RO 3L
- intimat Debitor - SC " " SA
- intimat -
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:
- recursuri la al 3-lea termen, acordat pentru a se răspunde la excepțiile vizînd tardivitatea recursului declarat de Administrația Finanțelor Publice I și lipsa calității procesuale active a recurentei Administrația Finanțelor Publice I în raport de prevederile art. 138 alin. (3) din. 85/2006,
- recurenta creditoare Administrația Finanțelor Publice I, a fost citată cu mențiunea de a răspunde la excepții însă nu a răspuns, după care
La interpelarea instanței, dl. cons.jr. precizează că nu mai are de formulat alte cereri.
Instanța constată pricina în stare de judecată și acordă cuvîntul la dezbateri.
Pentru recurentul creditor, dl. cons.jr. pune scurte concluzii de admitere a recursului, susținînd că închiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei " " I este prematură, lichidatorul judiciar fiind descărcat de orice sarcini mai înainte de a se stabili răspunderea patrimonială.
Pînă la soluționarea definitivă și irevocabilă a cererii de atragere a răspunderii patrimoniale, soluția judecătorului sindic de închidere a procedurii insolvenței împotriva debitoarei " " este nelegală, arată în concluzie reprezentantul delegat al recurentului Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.
Instanța declară închise dezbaterile și rămîne în pronunțare.
Ulterior deliberării,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului comercial d e față, reține următoarele:
Prin sentința comercială nr.218/S/9.04.2009 a Tribunalului Iași, Comercial Faliment, Judecătorul sindic a espins excepția prescripției dreptului la acțiune și excepția lipsei calității procesuale pasive, invocate de pârâtul.
În temeiul art.138 din Legea privind procedura insolvenței,
A respins acțiunea formulată de lichidatorul judiciar LRJ I, cu sediul în I,--208, -ranitul,.6 privind stabilirea răspunderii personale a pârâților, cu domiciliul în B, - nr.1, --1,.1,.7,.32, în calitate de administrator al debitorului SC SA I și SC SA B-societate în lichidare judiciară, în calitate de asociat unic al debitorului SC SA
În temeiulart.131din Legea privind procedura insolvenței,
A dispus închiderea procedurii insolvenței debitorului SC SA, cu sediul social declarat în I,str. - nr.8, - 16,. B,.4,.4, având număr de ordine în RC J- și Cod fiscal -.
A dispus radierea debitorului SC SA I din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași și cele ale
În temeiulart.136din Legea privind procedura insolvenței,
A descărcat pe lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.
În temeiul art.4 alin. 4 din Legea privind procedura insolvenței,
A aprobat decontul de cheltuieli depus de lichidatorul judiciar LRJ I și dispune plata către acesta,din fondul de lichidare,a sumei de 2.965,48 lei din care suma de 465,48 lei reprezintă cheltuieli de procedură și suma de 2500 lei onorariu.
În temeiulart.135din Legea privind procedura insolvenței,
A dispus notificarea prezentei sentințe debitorului, creditorilor,Direcției Generale a Finanțelor Publice a Jud. I, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a hotărât următoarele:
Examinând prioritar excepțiile ridicate, a constatat că ambele sunt neîntemeiate în sensul considerentelor ce se vor arăta în continuare.
1.Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune în stabilirea răspunderii personale, nemotivată de pârât, a constatat că este neîntemeiată urmând a fi înlăturată motivat de următoarele:
răspunderii organelor de conducere ale debitorului are natura juridică a răspunderii civile delictuale care atrage incidența prevederilor art.998-999 cod civil, specificul fiind dat de existența legăturii de cauzalitate între faptele expres și limitativ prevăzute de art.138 alin.1 lit. a - g din Legea nr.85/2006 și ajungerea debitorului în stare de insolvență cât și de termenul de prescripție și regula specială privind data de la care acesta începe să curgă prescripția.
Astfel, în conformitate cu prevederile art.139 din Legea nr.85/2006, acțiunea în răspunderea administratorilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care a cauzat starea de insolvență dar nu mai devreme de 2 ani de la data hotărârii de deschidere a procedurii.
Din aceste prevederi legale rezultă că deși acest termen se raportează la termenul general de prescripție de 3 ani instituit de art.3 din Decretul nr.167/1958, suntem în prezența unui termen special de prescripție pe de o parte pentru că el se raportează la momentul deschiderii procedurii care constituie un reper pentru calcularea termenului de 2 ani ulterior momentului deschiderii procedurii (regulă firească întrucât această răspundere poate funcționează numai în cadrul procedurii reglementată de Legea nr.85/2006) și pe de altă parte pentru că începutul prescripției nu este legat de momentul producerii faptului generator de pagube pentru societatea debitoare ci de momentul în care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care prin culpa sa a determinat starea de insolvență iar împlinirea termenului de prescripție nu poate avea loc mai devreme de 2 ani de la deschiderea procedurii, indiferent cât timp a trecut de la data la care prescripția a început să curgă.
Acest termen de 2 ani în care prescripția nu se poate considera împlinită a fost instituit tocmai pentru a da posibilitatea administratorului judiciar sau lichidatorului să stabilească situația activului și pasivului social, dacă activul este suficient pentru a acoperi pasivul și totodată, să identifice persoanele culpabile de săvârșirea faptului păgubitor.
Prin urmare, chiar dacă aceste dispoziții speciale prevăd un termen de prescripție de 3 ani, momentul începerii cursului termenului de prescripție este data la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care a cauzat apariția stării de insolvență și care în nici un caz nu poate fi plasat în timp la data nașterii obligațiilor sociale sau eventual perioada mandatului pârâtului după cum acesta sugerează pentru că nu și-a motivat excepția.
Raportat acestor dispoziții speciale, prescripția acțiunii în răspundere, înregistrată la data de 06.11.2008, nu poate fi considerată împlinită în cauză și aceasta dacă se are în vedere doar data depunerii raportului final -21.02.2008 - când lichidatorul judiciar a informat asupra lipsei oricăror elemente de activ în patrimoniul debitorului și a exprimat intenția de a se îndrepta pentru recuperarea pasivului împotriva membrilor care au format consiliul de administrație al debitorului, având astfel reprezentarea valorii patrimoniale a debitorului ca fiind aceea a unui patrimoniu pasiv și a posibilelor persoanele desemnate cu administrarea societății, identificarea efectivă în sensul reținerii unei responsabilități având loc abia după sesizarea cu prima cerere în răspundere personală (02.04.2008) și când pârâtul i-a pus la dispoziție respectivele documente -15.10.2008.
Înaintea acestor momente și în lipsa evidențelor contabile care reflectă modul în care a fost gestionata activitatea societății,operațiunile economice desfășurate și rezultate obținute (profit,pierderi, venituri, cheltuieli),modificările aduse patrimoniului ei, este evident că nu pot fi analizate în mod efectiv cauzele stării de insolvență și împrejurările în care societatea a încetat plățile și implicit, nici nu pot fi cunoscute persoanelor culpabile de aceasta.
2. Excepția lipsei calității procesuale pasive este de asemenea neîntemeiată și urmează a fi respinsă dacă se observă prevederile art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006 care nu fac distincție între conducătorii în funcție la data deschiderii procedurii și conducătorii anteriori, între conducătorii de drept și cei care au exercitat în fapt activitatea de administrare,pentru antrenarea răspunderii fiind necesar ca acești conducători să aibă calitatea de autori ai faptelor enumerate la lit. a-g din acest articol iar săvârșirea respectivelor fapte să se fi produs în timpul mandatului lor.
Sub acest aspect,examinând cererea formulată de lichidatorul judiciar,se reține că fapta imputată celor doi pârâți ca și condițiile răspunderii personale a acestora, astfel cum prevăzute de art.998 cod civil nu au fost probate
Potrivit art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006,judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului ajuns în stare de insolvență să fie suportată de organele de conducere sau supraveghere din cadrul societății precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență, prin una din faptele enumerate la lit. a-g ale acestui articol.
Răspunderea fondată pe prevederile art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006,așa cum rezultă din conținutul acestuia,este o răspundere specială a administratorilor sau persoanelor care s-au implicat în activitatea societății în cauză însă, această răspundere nu devine automat operantă în toate cazurile în care pasivul social nu poate fi acoperit ci numai atunci când se face dovada că prin acțiunea conștientă și culpabilă, administratorii au cauzat starea de insolvență prin săvârșirea vreuneia dintre faptele expres și limitativ enumerate de art.138 alin.1 lit. a-g din Legea nr.85/2006 și a căror urmare a fost crearea, menținerea sau adâncirea stării de insolvență, fiind deci necesar a se demonstra întrunirea cumulativă a condițiilor pentru atragerea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie,pe baza unui probatoriu complet și pertinent.
În speță, lichidatorul judiciar impută pârâtei SC SA B faptul că nu s-a conformat dispozițiilor imperative ale art.223 alin.4 din Legea nr.31/1990 în sensul că deși la data când a devenit acționar unic al debitorului, s-a obligat la completarea numărului minim de acționari impus de lege,a funcționat ilegal continuând să desfășoare activitate în interes propriu, prin intermediul pârâtului-administrator, care a efectuat efectiv acte de administrare prin aceea că a semnat bilanțurile și raportul de gestiune aferente anului 2002 și a acordat drept de semnătură în bancă unei terțe persoane iar prin aceste activități s-a contribuit la insolvența debitorului, ceea ce echivalează faptei prevăzută de art.138 alin.1 lit. c din Legea nr.85/2006.
Indicarea de către lichidatorului judiciar într-o formulă generală a unor fapte și împrejurări în sensul continuării în interes personal activității societății debitoare de către acționarul unic al acesteia pârâta SC SA B, reținută doar din omisiunea necompletării numărului minim legal al acționarilor, fără a se indica vreo împrejurare concretă din care să se poată trage concluzia că activitatea ar fi continuat în condițiile arătate cu consecință insolvenței societății, nu sunt suficiente pentru a se constata vinovăția acestui pârât care are doar calitatea de acționar.
De asemenea, semnarea unor bilanțuri contabile și acordarea dreptului de semnătură în bancă unui terț, în principiu, nu sunt fapte direct producătoare de prejudicii pentru că nu implică în mod prezumtiv vinovăția persoanei abilitate de lege sau de actul constitutiv cu aceste atribuții, fiind necesar a demonstreze că prin intermediul unor astfel de activități s-a denaturat situația economico-financiară a societății în cauză, s-au sustras active din patrimoniul acesteia sau capitalul social a fost folosit în alte scopuri,aspecte cu privire la care lichidatorul judiciar nu a oferit nici un fel de informații.
În condițiile mai sus expuse, judecătorul sindic a respins cererea promovată de lichidatorul judiciar și, constând în cadrul procedurii că debitorul nu deține bunuri sau elemente de patrimoniu care să asigure acoperirea creanțelor reclamate și nici cheltuielile administrative, a dispus închiderea procedurii și radierea debitorului din evidențele registrului comerțului și cele fiscale potrivit dispozițiilor art.131 din Legea nr. 85/2006 care prevăd că, în orice stadiu al procedurii, se va putea decide de judecătorul sindic închiderea procedurii în situația în care se constată că în averea debitorului nu există bunuri ori că acestea sunt insuficiente pentru acoperirea cheltuielilor administrative.
Totodată, pentru activitatea depusă, a încuviințat decontul depus de lichidatorul judiciar reprezentând onorariu și cheltuieli efectuate de acesta în procedură, plata urmând să se facă din fondul de lichidare constituit potrivit art.4 din Legea nr.85/2006, lipsind disponibilitățile în contul debitorului.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I care a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și admiterea cererii de antrenare a răspunderii personale a fostului administrator și a acționarului "PRESS " SA B și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B care a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul continuării procedurii falimentului.
În motivarea recursului Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I consideră că soluția judecătorului sindic de a respinge acțiunea formulată de lichidatorul judiciar, în numele și în interesul creditorilor de a-și recupera creanțele anunțate nu este nici legală și nici temeinică.
Netemeinicia hotărârii rezultă din faptul că, deși existau premisele angajării răspunderii persoanelor din organele de conducere ale debitorului, instanța nu a apreciat corect asupra lor.
Astfel, art.138 din Legea nr. 85/2006 prevede că: "În cazul în care raportul întocmit în conformitate cu disp. art. 59 al.1 sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului/lichidatorului judiciar, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății"
Prin urmare, deși în raportul asupra cauzelor lichidatorul judiciar a indicat persoanele responsabile de ajungerea debitoarei în insolvență, instanța respinge acțiunea considerând-o ca fiind nedovedită.
Așa cum rezultă din interpretarea documentelor anexate la dosarul cauzei, se poate observa împrejurarea că debitoarea nu și-a îndeplinit obligația de a achita creanțele înregistrate la bugetul de stat din anii anteriori pronunțării hotărârii prin care s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței, ceea ce justifică și incidența disp. art. 138 alin. 1 lit. c, respectiv continuarea activității în interes propriu.
Din analiza documentelor existente în dosarul cauzei și din concluziile raportului final al lichidatorului judiciar, rezultă că, în perioada 2001-2002, activitatea debitoarei a urmat un curs descendent. Administrațiile care s-au succedat la conducere nu au fost capabile să adopte măsuri adecvate pentru menținerea și consolidarea poziției pe piață. În aceste condiții, datorită unui management neperformant, datoriile debitoarei au crescut de la an la an, societatea mergând permanent în pierdere. Faptul că societatea se află în imposibilitate de plată (respectiv de achitare a creanțelor) rezultă și din raportul de activitate aferent anului 2002 - prin care se declară că datoriile către bugetul de stat erau foarte mari.
În aceste condiții, administrația societății se face vinovată de neîndeplinirea dispozițiilor art. 32 alin. 1 din Legea nr. 64/1995 republicată, în vigoare la acel moment, conform cărora debitoarea avea obligația să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supusă dispozițiilor acestei legi, în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență.
Acest act de pasivitate manifestat de administratori - în perioadele în care erau numiți cu puteri depline a condus la majorarea pasivului societății, fiind incidente disp. art. 137 lit. e din Legea 64/1995, actual 138 din Legea 85/2006.
Fiind o societate pe acțiuni, atribuțiile, îndatoririle, competențele și obligațiile administratorilor sunt menționate în disp. art. 72,73 și 144 și urm. din Legea 31/1990, privind societățile comerciale. Astfel, art. 144 din Legea 31/1990 prevede:
-alin.4: Administratorii sunt solidar răspunzători cu predecesorii lor imediați dacă, având cunoștință de neregulile săvârșite de aceștia, nu le comunică cenzorilor sau auditorilor financiari;
-alin.5: În societățile care au mai mulți administratori, răspunderea pentru actele săvârșite sau pentru omisiuni, nu se întinde și la administratorii care au făcut să se constate, în registrul deciziilor consiliului de administrație, împotrivirea lor și i-au încunoștințat despre aceasta, în scris, pe cenzori și după caz, pe auditorii financiari.
Din dispozițiile legale expuse rezultă că răspunderea pentru daune aduse prin greșita administrare este convertit5ă în răspunderea solidară a tuturor administratorilor ce alcătuiesc consiliul.
Și incidența disp. art. 138 lit. d) din Legea 85/2006 - este evidentă și rezultă clar din situația prezentată pe site MEF care constată că ultimul bilanț contabil a fost depus la organul fiscal la 31.12.2002 precum și diferențe la taxele și impozitele datorate accesorii aferente calculate pentru neplata acestora la termen.
administratorilor este și faptul că, deși cunoșteau îmorejurarea că societatea a rămas fără sediu social, nu au procedat la stabilirea unui alt sediu pentru societate sau la formularea unei cereri către Tribunalul Iași în temeiul disp. art. 232 din Legea 31/1990 (așa cum prevedea textul de lege în vigoare la momentul respectiv) pentru a se dizolva societatea, ceea ce as făcut ca.și creanța bugetară să nu fi fost atât de mare și nici imposibil de recuperat. Însă prin lipsa sediului societății și a administratorilor acestora, rezultă de fapt sustragerea din calea creditorilor și aducerea creditorilor în imposibilitatea de a-și recupera creanțele.
Același dezinteres l-au manifestat administratorii statutari și față de lichidatorul judiciar, nepunându-i la dispoziție actele de evidență contabilă pentru a-și putea îndeplini atribuțiile prevăzute de Legea 85/2006. Raportul final al lichidatorului judiciar menționează această stare de dezinteres a administratorilor, prin faptul că, deși au fost notificați cu confirmare de primire, de mai multe ori, aceștia nu l-au contactat pentru a oferi măcar informații cu privire la patrimoniul societății, actele de evidență contabilă, contracte, conturi etc. Abia, urmare a citării acestora în vederea soluționării acțiunii, a depus la lichidator parte din evidența societății, aceasta nefiind ținută conform legislației, așa cum s-a indicat ulterior prin acțiune.
Pe de altă parte, precizează recurenta că debitoarea a desfășurat activitate generatoare de venituri pentru care exista obligația corelativă de plată a impozitelor și contribuțiilor stabilite prin legislația fiscală, iar potrivit documentelor depuse la dosarul cauzei de creditorii bugetari, conform evidențelor fiscale, s-a putut constata faptul că societatea a avut salariați, iar administratorul-pârât a reținut contribuțiile pentru asigurați, ceea ce reprezintă o folosire a fondurilor în alte scopuri și se circumscrie sancțiunii prevăzute de dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006.
În lumina dispozițiilor Legii nr. 85/2006, instituirea răspunderii personale a organelor de conducere a societății reprezintă atât o sancțiune pentru persoanele care au contribuit la ajungerea debitoarei în stare de incapacitate de plată, dar, în același timp, și o garanție pentru terții aflați în raporturi juridice comerciale cu debitoarea în ceea ce privește posibilitatea recuperării creanțelor în caz de insolvență.
Răspunderea administratorilor este atrasă chiar și pentru culpa cea mai ușoară a acestora, fapt de notorietate atât în doctrina cât și în jurisprudența, câtă vreme administratorul este un mandatar al falitei și are obligația de a administra patrimoniul societății cu mai multă diligență și grijă chiar decât propriile sale bunuri.
În dezvoltarea motivelor de recurs B arată că sentința recurată a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 138-142 din Legea 85/20067 privind procedura insolvenței.
În fapt, prin sentința comercială nr. 469/S/08.11.2007 s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței cu privire la debitoarea SC, reținându-se că debitoarea este în încetare de plăți.
În temeiul art. 138 fost formulată cerere de atragere a răspunderii patrimoniale a numitului, în calitate de fost administrator al debitoarei SC SA și împotriva PRESS SA B, în calitate de asociat unic al debitoarei, cerere prin care s-a solicitat suportarea de către acestea a unei plăți din pasivul societății incluzând și creanța AVAS preluată de la CAS
Prin sentința comercială nr. 218/S/09.04.2009 instanța a dispus închiderea procedurii debitoarei, radierea acesteia și a respins ca nefondată cererea de angajarea răspunderii patrimoniale, cerere la care AVAS a achiesat.
În cauza de față, judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii de faliment înainte de a se pronunța o hotărâre definitivă și irevocabilă cu privire la antrenarea răspunderii patrimoniale a administratorilor și asociaților unici ai debitoarei.
Conform art. 142(2) din Legea nr. 85/2006:
"După închiderea procedurii falimentului sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de către executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile prezentei legi, în temeiul tabelului definitiv consolidat pus la dispoziția sa de către lichidator".
Prin urmare, în conformitate cu dispozițiile anterior citate, înainte de închiderea procedurii, judecătorul sindic trebuie să desemneze un executor judecătoresc, căruia lichidatorul judiciar să-i pună la dispoziție tabelul creditorilor și, în baza acestuia, să procedeze la distribuirea către toți creditorii a sumelor rezultate din executarea silită a bunurilor fostului administrator al debitoarei.
În cazul de față, cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a fostei conduceri a " ", nu a fost soluționată printr-o hotărâre irevocabilă.
În acest context, consideră recurenta că măsura închiderii procedurii falimentului nu este legală, deoarece această procedură poate fi închisă numai după soluționarea definitivă și irevocabilă a cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a organelor de conducere ale debitorului și după executarea silită a administratorului societății debitoare așa cum prevăd art. 140-142 din Legea nr. 85/2006.
În cauza de față, judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii de faliment înainte de a se pronunța o hotărâre definitivă și irevocabilă cu privire la antrenarea răspunderii patrimoniale a administratorilor debitoarei.
Prin închiderea procedurii de faliment lichidatorul judiciar este descărcat de sarcini, astfel încât în sarcina sa nu subzistă obligația de a contacta un executor judecătoresc.
Este adevărat faptul că sentința de respingere se bucură de autoritate relativă de lucru judecat, fiind executorie, dispozițiile Legii nr. 85/2006, nestatuând asupra obligativității că aprobarea raportului final și închiderea procedurii judiciare să nu poată fi dispusă, câtă vreme nu s-a statuat cu caracter irevocabil asupra cererilor formulate în temeiul prevederilor art. 138, 140 și 142 din lege. Însă, în ipoteza în care hotărârea ar fi reformată pe cale extraordinară de atac, în sensul admiterii cererii, punerea în executare a acestui virtual titlu executoriu nu ar putea fi asigurată raportat la dispozițiile art. 142 din lege.
În concluzie, recurenta consideră că până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a fostei conduceri a debitoarei, procedura insolvenței " " nu se poate închide, din acest punct de vedere soluția pronunțată de judecătorul sindic fiind nelegală.
La termenul de judecată din data de 23.11.2009 instanța a invocat din oficiu excepția tardivității recursului formulat de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I precum și excepția lipsei calității procesuale active a acesteia.
Examinând mai întâi excepția tardivității, Curtea de Apel constată că este fondată pentru următoarele considerente:
Potrivit relațiilor comunicate de in stanța de fond, recursul a fost declarat de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I la data de 29.08.2009 peste termenul de 10 zile prevăzut de lege, comunicarea sentinței făcându-se prin nr. 3814 din data de 11.08.2009.
Ca urmare a faptului constatării tardivității recursului declarat de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I, curtea nu va mai analiza și excepția lipsei calității procesual active a acesteia.
Cauza a fost recurată și de către B, critica fiind aceea că judecătorul sindic a hotărât închiderea procedurii insolvenței înainte de a se soluționa definitiv și irevocabil cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a fostei conduceri a debitoarei, cu aplicarea greșită în aceste condiții a dispozițiilor art. 138-142 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și având în vedere dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
Problema de drept invocată în acest recurs este aceea de a ști dacă închiderea procedurii falimentului debitoarei poate fi dispusă înainte de soluționarea irevocabilă a cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a persoanelor vinovate de producerea insolvenței și de executarea efectivă a acestei hotărâri.
Potrivit prevederilor art. 142 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 executarea silită împotriva persoanelor prevăzute la art. 138 alin. 1 se efectuează de către executorul judecătoresc conform Codului d e procedură civilă fără să se precizeze că acesta trebuie desemnat de judecătorul sindic înainte de închiderea procedurii.
De asemenea, se poate lesne observa că potrivit art. 142 alin. 2 din lege, după închiderea procedurii sarcina repartizării sumelor provenite din executarea silită a persoanelor vinovate de cauzarea insolvenței nu revine lichidatorului, ci executorului judecătoresc deoarece după închiderea procedurii lichidatorul este descărcat de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitori, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați, aspect ce rezultă cu claritate din prevederile art. 136 din lege.
La o analiză sumară a textului legal citat s-ar putea trage concluzia că există o contradicție între închiderea procedurii și distribuirea sumelor rezultate din executarea silită a patrimoniului persoanelor responsabile de insolvența debitorului deoarece după închiderea procedurii sumele vor intra în averea debitorului și vor fi destinate în caz de faliment acoperirii pasivului debitorului, așa cum prevede art. 140 din lege, ceea ce ar putea duce la concluzia că această acoperire a pasivului nu s-ar putea realiza decât în cadrul procedurii și nu după închiderea acesteia.
Cu toate acestea Curtea apreciază că o asemenea concluzie nu poate fi primită deoarece prin art. 142 alin. 2 din lege, legiuitorul a transferat această obligație executorului judecătoresc căruia îi revine responsabilitatea de a proceda la repartizarea sumelor în conformitate cu prevederile legii privind procedura insolvenței conform tabelului definitiv consolidat de creanțe pus la dispoziția sa de către lichidator chiar după închiderea procedurii falimentului.
Prin prevederile art. 142 ale Legii nr. 85/2006 legiuitorul nu a instituit în sarcina judecătorului sindic, obligația ca anterior închiderii procedurii, să desemneze un executor judecătoresc deoarece hotărârea pronunțată de către acesta prin care s-a admis acțiunea în răspundere prevăzută de art. 138 din lege, constituie titlu executoriu și, ca atare, acesta urmează să fie pus în executare potrivit prevederilor Codului d e procedură civilă, la care face trimitere textul legal analizat și după închiderea procedurii.
Pentru toate considerentele mai sus menționate Curtea consideră că motivele de recurs invocate de B sunt nefondate urmând ca în temeiul art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă să respingă recursul formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca tardiv recursul declarat de Administrația Finanțelor Publice I împotriva sentinței comerciale nr. 218/S/9.04.2009, pronunțată de Tribunalul Iași - judecător sindic, sentință pe care o menține.
II. Respinge recursul declarat de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B împotriva aceleiași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 4 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
Grefier
- -
Red.
Tehnored.
2 ex.
13.01.2010
Tribunalul Iași:
-
Președinte:Geta SanduJudecători:Geta Sandu, Cipriana Poiană, Camelia Gheorghiu
| ← Practica judiciara insolventa. Decizia 686/2009. Curtea de Apel... | Insolventa societati comerciale pe actiuni. Decizia 197/2008.... → |
|---|
