Insolventa societati comerciale pe actiuni. Decizia 208/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția Comercială
DOSAR nr-
DECIZIA NR. 208/
Ședința publică din 28 aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Bujan judecător
- - - - judecător
- - - - JUDECĂTOR 2: Gabriel Ștefăniță
- - - - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de debitoarea B împotriva sentinței civile nr. 1372/SIND din 18 decembrie 2008, pronunțate de JUDECĂTOR 3: Codruța Vodă l-sindic în dosarul nr- al Tribunalului Brașov.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 7 aprilie 2009, potrivit încheierii de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta.
Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru datele de 14, 21 și 28 aprilie 2009.
CURTEA
Constată că, prin sentința civilă nr. 1372/Sind/2008, Tribunalul Brașova respins contestația debitoarei Unelte având ca obiect creanțele înscrise în tabelul preliminar al creanțelor privind pe creditorii cu suma de 1.575,59 lei, B cu suma de 1.639.039 lei și cu suma de 57.926 lei.
Judecătorul-sindic a reținut următoarele considerente:
Prealabil, de principiu se precizează că judecătorul sindic soluționează orice contestație care privește activitatea administratorului judiciar și/s-au a lichidatorului precum și procesele și cererile prevăzute de legea insolvenței.
În acest sens, opinia majoritară generată în practică se bazează pe interpretarea restrictivă a dispozițiilor art. 11 (2) teza I din Legea nr. 85/2006.
Prin urmare orice argumente ce presupun analiza pe fond a titlurilor fiscale prevăzute de legislația fiscală și respectiv a caracterului cert, lichid și exigibil a unor creanțe în sensul definiție din art. 379 Cod procedură civilă raportat la art. 46 Cod comercial exced competenței judecătorului sindic.
1. Cu privire la contestația privind creanța ( pct. 1 ) s-a constatat și s-a reținut următoarele:
Părțile au încheiat contractul de prestări servicii pază și protecție nr. 591/24.02.2006 care în capitolul VII art. 1 stipulează că respectivul contract este valabil pe o perioadă de 12 luni încetând de drept la finalul acestuia. Contractul se poate prelungi cu acordul ambelor părți, numai printr-un act adițional încheiat în scris la prezentul contract ce va cuprinde în mod obligatoriu perioada de prelungire a contractului. Denunțarea unilaterală a contractului de va face cu un preaviz de 30 de zile calendaristice comunicat celeilalte părți sau înainte de data expirării contractului.
Din lista creditorilor pusă la dispoziția administratorului judiciar de către contestatoarea debitoare, rezultă că creditoarea A figurează cu o creanță înregistrată în contabilitate în cuantum de 1285,2 lei ( factura fiscală nr. -/18.01.2007 în valoare de 95,20 lei, din care a rămas de plată suma de 22 lei și factura fiscală nr. 8933/28.02.2007 în valoare de 95,20 lei).
Deși nu există o prelungire a contractului sus menționat în condițiile mai sus arătate întrucât debitoarea - contestatoare a primit și înregistrat în contabilitate cele două facturi emise după data de încetare de drept a contractului, făcând chiar plata parțială a facturii nr. -/18.01.2007, în mod corect administratorul judiciar a considerat că a existat o prelungire tacită a contractului de prestări servicii nr. 591/24.02.2006 având în vedere că debitoarea contestatoare a emis adresa nr. 294/16.06.2008 prin care denunță încetarea contractului. În acest sens se reține că în afara adresei nr. 294/16.0.6.2008 nu s-a dovedit că ar fi existat corespondență prin care debitoarea - contestatoare să restituie sau să refuze la plată facturile emise după 01.03.2007, acestea fiind înregistrate în contabilitatea debitoarei.
Creanța în sumă totală de 1.575,59 lei intră sub incidența dispozițiilor art. 379 Cod procedură civilă raportat la art. 46 (1) pct. 6 Cod comercial iar contestatoarea debitoare nu a făcut dovezi din care să rezulte contrariul ci invocă doar adresa nr. 394 /16.06.2007 ( fila 231 pct. 2) fără a face dovada că aceasta a fost comunicată creditoarei
2. Cu privire la creanța B aceasta a fost stabilită în baza titlurilor executorii necontestate potrivit legilor fiscale speciale. Sunt incidente prin urmare dispozițiile art. 66 (2) din Legea nr. 85/2006.
3. Cu privire la creanța pct. 3
În dovedirea declarației de creanță s-au anexat copiile facturilor fiscale nr. -/21.12.2007 - 52.308 lei și nr. -/08.02.2008 - 5.528 lei.
Facturile au fost emise anterior deschiderii procedurii insolvenței (24.04.2008) și au fost primite la 08.02.2008 ( fila 4 dosar declarații de creanță).
S-a reținut că această creditoare înscrisă în tabelul creditorilor cu o creanță în sumă totală de 57.926 lei figurează în evidențele contabile puse la dispoziția administratorului judiciar cu o creanță în sumă de 61.484,27lei aceasta fiind mult superioară celei înscrise în tabelul creditorilor, și respectiv contestată de debitoare, iar în contestație nu se aduc explicații cu privire la acest aspect față de care sunt incidente dispozițiile art. 379 Cod procedură civilă raportat la art. 46 alin 1) pct. 6 Cod comercial.
Față de toate cele reținute anterior judecătorul sindic a respins contestația debitoarei ca fiind nefondată și neîntemeiată în drept față de dispozițiile Legii nr. 85/2006 sub incidența căreia se află debitoarea - contestatoare aflată în procedura insolvenței conform sentinței civile nr. 366/sind/24.04.2006.
Întrucât obiectul contestației formează cele trei creanțe mai sus analizate cu respectarea principiului contradictorialității cererea formulată de contestatoarea - debitoare în concluziile scrise, prin care aceasta solicită înscrierea.. și a Com în tabelul creditorilor cu suma de 189.935, 08 lei și respectiv 314.078,36 lei nu poate fi avută în vedere fiind plus petita.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs debitoarea Unelte pentru următoarele motive:
În ceea ce privește creanța se arată că nu a existat o prelungire tacită a contractului, atât timp cât a fost stipulat în mod expres modalitatea în care se poate face prelungirea contractului. Societatea a plătit în continuare doar facturile pentru lunile ianuarie și februarie 2007, ulterior contractul expirând. De altfel, nu există dovada efectuării serviciilor prevăzute în contract după data încetării acestuia.
Cu privire la creanța, în dosar nu există nicio dovadă că aceasta a trimis facturile debitoarei, facturile nu au fost emise conform normelor legale în vigoare, nemenționându-se nici un contract în vigoare.
În ceea ce privește creanța B, se arată că s-a făcut dovada contestării creanțelor, au fost prezentate dovezi, date, ordine de plată pe care instanța de fond nu le-a luat în considerare.
Analizând hotărârea recurată în limitele motivelor de recurs, Curtea reține următoarele:
Referitor la creanța:
Potrivit art. 1 Cap. VI din contractul nr. 591/24.02.2006 la împlinirea unui an de la data încheierii contractului de prestări servicii, urma a se produce încetarea de drept a acestuia, iar prelungirea sa urma să se facă doar prin încheierea expresă a unui act adițional; însă, în capitolul X se precizează că acest contract intra în vigoare în data de 01.03.2006, astfel că încetarea de drept a contractului s-ar fi realizat în data de 01.03.2007, și nu la 24.02.2007; din actele predate de către debitoare (lista creditorilor) reiese că figurează în contabilitate cu o creanță nerecuperată, în cuantum de 1.285,2 lei;
Deși nu există un act adițional de prelungire a contractului de prestări servicii nr. 591/25.02.2006, judecătorul-sindic a apreciat în mod corect că poate fi considerată o prelungire tacită a acestuia, faptul că, după 1 an de la momentul la care ar fi trebuit să se producă încetarea sa de drept, Unelte a comunicat încetarea de drept a contractului, și solicitarea de a nu se mai emite alte facturi, prin Nota nr. 394/16.06.2008, primită în 20.06.2008.
În situația în care facturile emise după data de 01.03.2007, ar fi fost lipsite de fără temei legal, nu ar fi procedat la înregistrarea acestora în contabilitate, ci avea posibilitatea să procedeze la restituirea lor către furnizor, nefăcându-se însă o astfel de probă de către recurenta contestatoare la dosar.
În ceea ce privește creanța, judecătorul-sindic a reținut în mod corect că înscrierea întregii creanțe solicitate s-a efectuat cu respectarea dispozițiilor legii insolvenței.
Așadar, s-a reținut, în conformitate cu actele existente la dosar și cu aspectele precizate de către administratorul judiciar în cadrul concluziilor scrise, că figurează în evidențele contabile ale Unelte cu o creanță nerecuperată în sumă de 61.484,27 lei, în timp ce declarația de creanță a fost formulată dosar pentru creanța admisă în valoare de 57.926 lei.
Referitor la creanța B, creanțele bugetare nu sunt supuse verificării în măsura în care rezultă dintr-un titlu executoriu necontestat în termenul legal potrivit legislației în vigoare. Aceste aspecte sunt prevăzute în mod expres în dispozițiile art. 66 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, și au fost aplicate în mod corect de judecătorul-sindic.
Pentru aceste motive, în baza art. 312 Cod procedură civilă recursul va fi respins ca nefondat.
În cauză a fost formulată de către debitoare și o contestație la tabelul definitiv rectificativ din data de 12.03.2009, însă, potrivit art. 11 raportat la art. 73 din Legea nr. 85/2006, judecarea acestora sunt în căderea judecătorului-sindic, urmând a fi declinată competența potrivit art. 159 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Declină competența de soluționare a contestației formulată de debitoarea Unelte împotriva tabelului definitiv rectificativ în favoarea Tribunalului Brașov - Secția Comercială.
Respinge ca nefondat recursul declarat de debitoarea Unelte împotriva sentinței civile nr. 1372/Sind/18.12.2008 a Tribunalului Brașov - Secția Comercială și contencios Administrativ pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 aprilie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.Șt./27.05.2009
Dact./02.06.2009/2 ex.
Jud.sindic:
Președinte:Carmen BujanJudecători:Carmen Bujan, Gabriel Ștefăniță, Codruța Vodă
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|