Insolventa societati comerciale pe actiuni. Decizia 248/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 248
Ședința publică de la 13 martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mircea Noșlăcan
JUDECĂTOR 2: Nicolae Durbacă
JUDECĂTOR 3: Marius Irimie
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâții, și împotriva Sentinței civile nr. 282/F/7.10.2008 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr- al Tribunalului Alba.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru recurenții și, avocat pentru recurenta și consilier juridic pentru creditoarea intimată DGFP A, lipsă fiind creditoarea intimată AVAS
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat depune la dosar împuternicire avocațială și chitanța ce face dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 19,50 lei și timbrul judiciar în valoare de 0,15 lei.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocata, pentru recurenții și, solicită, în baza art. 312.pr.civ. admiterea recursului și respingerea cererilor de atragere a răspunderii organelor de conducere privind pasivul SC SA.
Susține că instanța de fond a pronunțat o sentință nelegală și netemeinică, întrucât ajungerea societății în incapacitate de plată nu se datorează organelor sale de conducere.
Arată că nu s-a dovedit incidența prevederilor art. 137 lit. c, e și f din Legea nr. 64/1995.
Vinovăția trebuie să îmbrace forma intenției și trebuie dovedită. Nu rezultă că recurenții au continuat activitatea doar pentru a lua salariu. Nici DGFP, nici AVAS nu au probat că interesul a fost exclusiv propriu al recurenților.
Susține în continuare că, instanța de fond în mod greșit a apreciat că recurenții nu au acționat la timp pentru recuperarea creanțelor și că au mărit în mod fictiv pasivul debitoarei, întrucât organele de conducere s-au preocupat, iar prin nerecuperarea propriilor creanțe doar s-a menținut pasivul existent în mod real.
Arată că din nicio probă administrată în cauză nu rezultă că recurenții ar fi folosit mijloace ruinătoare pentru a obține fonduri în vederea întârzierii încetării plăților.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Avocat, pentru recurenta, solicită admiterea recursului promovat și respingerea cererii de antrenare a răspunderii.
Arată că recurenta a fost administratorul SC SA - asociată a debitoarei SC SA și că, instanța de fond, în mod greșit s-a bazat pe un act exclusiv - Certificatul constatator emis de Oficiul Registrului Comerțului, fără a-l corobora cu alte înscrisuri. Mai mult, cei care acuză ar fi trebuit să facă dovada existenței cel puțin a unui fapt prejudiciabil imputabil pârâtei.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentanta creditoarei intimate DGFP A solicită respingerea recursului ca nefondat și nelegal.
Arată că statul trebuie să-și recupereze creanțele.
La dosarul de fond au probat, prin certificatul constatator depus, faptul că pârâta a avut calitatea de administrator, însă o singură persoană nu putea să delibereze singură pentru actele societății, astfel că cererea privind atragerea răspunderii este pentru toți cei trei pârâți, formă în care a fost admisă și de către instanța de fond.
Consilier juridic susține că recursul nu este fondat, întrucât recurenții nu au arătat ce norme de drept au fost încălcate și că este inadmisibil, deoarece nu se aduc înscrisuri noi pentru a schimba starea de fapt.
Culpa celor trei recurenți este vădită, aceștia au continuat o activitate în pierdere, au renunțat la activitatea principală, au continuat activitățile secundare, s-au opus, în anul 2002, deschiderii procedurii, au folosit bunurile și banii societății.
Totodată, nu au depus diligențe în vederea recuperării creanțelor pentru a achita datoriile societății, au constituit fondurile de salarii, de contribuții la CAS, dar nu le-au virat la bugetul asigurărilor de stat.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
În replică avocat arată că, din raportul lichidatorului judiciar reiese cauza principală care a dus la incapacitatea de plăți a societății debitoare, care a promovat căi de atac și până la soluționarea acestora și-a continuat activitatea.
CURTEA DE APEL
Asupra recursurilor de față,
Constată că prin Sentința nr. 282/F/2008 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr- al Tribunalului Albas -a admis cererea creditorilor DGFP A și AVAS B și s-a dispus atragerea răspunderii pârâților, și, în calitate de membri ai organului de conducere al debitoarei SC "" SA și obligarea acestora în solidar la plata sumei de 87.534,93 lei, reprezentând pasivul neacoperit în cursul procedurii falimentului.
Aceeași cerere a fost respinsă față de pârâții, G, G, și SC " " SA.
Pentru a pronunța această soluție judecătorul sindic a reținut următoarele:
În ce privește soluția de respingere a cererii de atragere a răspunderii față de pârâții susmenționați, s-a reținut că aceștia, în calitate de asociați nu au avut atribuții legate de administrarea societății debitoare și nici de încheierea unor acte de natură să angajeze patrimoniul acesteia.
În ce privește pe ceilalți pârâți, față de care s-a admis cererea de atragere a răspunderii, s-a reținut că aceștia sunt responsabili de modul de gestionare a patrimoniului debitoarei, având obligația de a face toate demersurile necesare pentru păstrarea integrității acestuia și pentru evitarea eventualelor pierderi.
S-a reținut în acest sens, că debitoarea a înregistrat în anii precedenți intrării în faliment pierderi în sumă de 1.551 milioane lei, din care 941 milioane doar în ultimul an, obligații față de furnizori în sumă de 4.635 milioane lei, iar creanțe de încasat 1.987 milioane lei, ceea ce dovedea că societatea funcționa în pierderi, iar încetarea plăților era iminentă.
S-a mai reținut că societatea avea de încasat de la populație suma totală de 1.507 milioane lei.
S-a reținut, inclusiv împrejurarea că prin nr. 46/30.11.2000 au fost anulate prevederile art. 3 din nr. 16/1996 privind administrarea bunurilor din domeniul public și privat al orașului de către debitoare, ceea ce a condus la încetarea obiectului acesteia de activitate.
În aceste condiții, în care societatea acumulase pierderi de mărimea celor menționate, când societatea a pierdut obiectul principal de activitate prin hotărâre a Consiliului local și când nu s-a acționat la timp pentru recuperarea creanțelor societății, s-a apreciat că pârâții au dispus continuarea activității doar în interesul lor personal, faptă sancționată cu atragerea răspunderii în temeiul art. 137 lit. c din Legea nr. 64/1995.
S-a apreciat de asemenea că, prin nerecuperarea creanțelor debitoarei, pasivul acesteia a fost doar în mod fictiv mărit, întrucât, dacă ar fi fost recuperat, s-ar fi putut plăti unele datorii, așa încât, în cauză sunt incidente dispozițiile atragerii răspunderii pe temeiul art. 137 lit. e din lege.
Prin reținerea în mod formal a sumelor datorate de salariați, cu titlu de contribuții la Fondul unic de sănătate, dar nevirarea acestora către fond în mod efectiv, s-a apreciat că aceste sume au fost folosite în alte scopuri, astfel că, în cauză sunt incidente și dispozițiile prevăzute de art. 137 lit. f din Legea nr. 64/1995, pentru atragerea răspunderii.
S-a reținut, în același context, că debitoarea a beneficiat, în baza OUG nr. 162/1999, de subvenții de la stat pentru energie termică în sumă de 150 milioane lei, însă, contrar dispozițiilor acestui act normativ, suma nu a fost utilizată potrivit destinației sale, ci pentru achitarea unei datorii către SC "" SA.
Cu privire la vinovăția pârâților, s-a reținut că aceasta îmbracă forma neglijenței grave, întrucât aceștia aveau, în calitate de administratori, obligația de a sista activitatea societății și de a solicita deschiderea procedurii insolvenței.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții, solicitând modificarea în tot a sentinței, în sensul respingerii cererilor de atragere a răspunderii.
În recursul lor, pârâții și arată că, din probele administrate, inclusiv din rapoartele lichidatorului judiciar depuse în cauză, nu rezultă că recurenții au săvârșit faptele reținute în sarcina lor, neavând, de altfel, nicio contribuție la ajungerea societății în stare de încetare de plăți. Dimpotrivă, se susține că a existat o deplină preocupare pentru recuperarea creanțelor societății, fiind promovate în acest sens un număr de 310 acțiuni pe rolul instanțelor judecătorești.
Cât privește faptele reținute pe temeiul art. 137 lit. f de a fi utilizat în alte scopuri sume care aveau o anumită destinație, se apreciază că, pe de o parte, astfel de fapte nu au fost dovedite în cauză, iar pe de altă parte, asemenea fapte nu formează conținutul constitutiv al faptei prevăzute în textul acestui articol, de a folosi mijloace ruinătoare pentru a procura fonduri bănești în scopul încetării de plăți.
Cât privește vinovăția, se apreciază că în mod greșit s-a reținut că faptele imputate pot fi săvârșite din culpă când, din textul legii se desprinde necesitatea săvârșirii lor doar cu intenție.
În recursul său, pârâta, învederează că nu a făcut parte din organele de conducere ale debitoare, fiind doar administratorul unuia dintre acționarii acesteia, respectiv a SC " " SA. În această calitate, nefiind în măsură să se implice în conducerea societății debitoare, apreciază că nu-i pot fi imputate fapte ce țin de luarea deciziilor acesteia.
Pe de altă parte, chiar trecând peste această apărare, se apreciază că în cauză nu au fost dovedite condițiile atragerii răspunderii în temeiul faptelor prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006, din probele administrate nerezultând că a săvârșit vreuna din aceste fapte.
Prin întâmpinare, creditoarele DGFP A și AVAS B solicită respingerea recursurilor, cu motivarea că, așa cum s-a reținut de către judecătorul sindic, pârâții se fac vinovați de faptele reținute în sarcina lor, contribuind prin aceasta la ajungerea societății în stare de încetare de plăți.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate se constată următoarele:
Răspunderea reglementată de prevederile art. 137 din Legea nr. 64/1995, ca de altfel și aceea reglementată de actualul art. 138 din Legea nr. 85/2006, este o răspundere menită să asigure acoperirea pasivului debitoarei, în situația în care prin vânzarea activelor acesteia nu sunt recuperate toate creanțele stabilite în cauză.
Dispozițiile art. 137 din lege reglementează, în mod limitativ, câteva cazuri, în care membrii organului de conducere ai persoanei juridice ajunse în stare de insolvență sau orice altă persoană care a cauzat această stare, pot fi obligați să suporte o parte a pasivului debitorului insolvent, dacă prin activitatea lor au contribuit la provocarea insuficienței fondurilor bănești disponibile ale debitorului.
Așa fiind, această răspundere a membrilor organului de conducere este o răspundere delictuală, dar în același timp specială, deoarece ea împrumută doar unele elemente ale răspunderii delictuale de drept comun și se deosebește esențial de aceasta din urmă prin aceea că ea intervine nu pentru săvârșirea oricărei fapte ilicite, ci numai dacă au fost săvârșite faptele ilicite expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 137 alin.1 lit. a-g din lege.
Prin aceasta, legiuitorul a reglementat un caz de răspundere delictuală de sine stătător, cu reguli proprii, derogatorii de la dreptul comun în această materie, care se declanșează în condiții proprii și, implicit, are o reglementare proprie, ea derivând nu din neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a mandatului dat organelor de conducere și societatea intrată în insolvență, ci din săvârșirea faptelor enumerate în art. 137 alin. 1 din Legea nr. 64/1995 republicată (art. 138 alin. 1 din actuala lege a insolvenței nr. 85/2006), care nu au nicio legătură cu mandatul primit de membrii organului de conducere în temeiul Legii nr. 31/1990.
Așa fiind, nu poate fi reținută, pentru a întemeia răspunderea pârâților în contextul art. 137 alin.1 din Legea nr. 64/1995 republicată, susținerea judecătorului sindic privitoare la obligațiile acestora rezultând din calitatea lor de administratori ai societății debitoare, în virtutea căreia aceștia ar fi responsabili de modul de gestionare a patrimoniului debitoarei, între care obligația de a face toate demersurile și acțiunile necesare pentru păstrarea integrității acestuia și pentru evitarea eventualelor pierderi. Nerespectarea acestor obligații de administrare a societății nu vor atrage răspunderea delictuală instituită de textul art. 137 din lege, ci răspunderea întemeiată pe mandat, în contextul art. 72 și următoarele din Legea nr. 31/1990, ca drept comun în materie și care, evident, excede cadrului prezentei cauze. Inabilitatea în conducerea și gestionarea unei societăți comerciale nu constituie, în principiu, o faptă ilicită, dar nici nu este prevăzută în conținutul vreuneia din faptele expres indicate în textul art. 137 alin. 1 din lege.
Revenind la răspunderea instituită de textul art. 137 alin. 1 din Legea nr. 64/1995 republicată, avută în vedere de către judecătorul sindic, ca răspundere delictuală specială, pentru faptele expres și limitativ reglementate de acest text, se constată că antrenarea acestei răspunderi presupune, alături de prejudiciu, reprezentat de datoriile societății, săvârșirea faptelor enumerate sub lit. a-g din lege, un raport de cauzalitate, precum și vinovăția persoanelor a căror răspundere se solicită.
S-a reținut în sarcina pârâților săvârșirea faptelor prevăzute de art. 137 lit. c, e și f din lege.
Fiecare dintre aceste fapte presupune ca făptuitorul să fi urmărit realizarea lor prin încălcarea sau eludarea unor dispoziții legale în scopul obținerii în exclusivitate a rezultatului urmărit, în principiu a unui interes personal, patrimonial sau nepatrimonial prin aducerea societății în stare de faliment ori fiind-i indiferent acest lucru, săvârșind prin aceasta actele și acțiunile corespunzătoare. În aceste condiții, urmărind realizarea unor scopuri bine determinate, al căror rezultat este de dinainte prevăzut, săvârșirea acestor fapte nu poate fi realizată decât cu intenție ca formă cunoscută a laturii subiective a vinovăției și nu din culpă sau neglijență, așa cum a reținut judecătorul sindic.
În acest context, se impunea ca pentru fiecare faptă imputată să se aducă dovezi, în sensul că, în mod intenționat, prin fraudarea unor dispoziții legale, pârâții au urmărit cu prioritate și în mod exclusiv săvârșirea faptelor imputate, urmărind interese personale, prin aducerea societății în stare de insolvență, ceea ce în cauză nu s-a dovedit.
Astfel, cu privire la fapta prevăzută de art. 137 lit. c, se impunea a se dovedi că prin continuarea activității societății pârâții au urmărit în mod exclusiv un interes personal, al lor sau al altor persoane, personal sau de altă natură, faptă ce nu poate fi realizată prin aceea că au încasat retribuția din activitatea prestată, întrucât, pe de o parte, nu au fost singurii care au încasat o atare retribuție, iar pe de altă parte, retribuția are la bază munca prestată.
Tot astfel, se impunea a se face dovada că pârâții au prevăzut sau au putut prevedea, prin continuarea activității, ajungerea societății în stare de încetare de plăți. Așa cum rezultă din raportul lichidatorului judiciar, debitoarea a fost obligată, potrivit obiectului de activitate - prestări servicii de gospodărire comunală în favoarea populației municipiului (furnizare apă, agent termic și colectare gunoi) - să continue prestarea unor activități preluate de la Consiliul local, conform HCL nr. 16/13.05.1996, activități care, aflate sub autoritatea organelor locale și naționale, au suferit profunde transformări și periodice adaptări de-a lungul anilor, fără ca prin aceasta să fi provocat o îmbunătățire a acestor activități. Dimpotrivă, așa cum rezultă din același raport, s-a ajuns, din cauza unor inadvertențe legislative privitoare la activitatea asociațiilor de locatari, ca societatea să piardă legătura contractuală cu beneficiarii serviciilor (fostele asociații de locatari refuzând să se transforme în asociații de proprietari în condițiile Legii nr. 114/1996) și, drept consecință, la îngreunarea ori chiar la imposibilitatea de încasare a serviciilor prestate de la populație.
Recuperarea serviciilor prestate de la populație s-a putut îngreuna, devenind imposibilă, după ce prin HCL nr. 46/30.11.2000, activitatea de gospodărire comunală a fost preluată de către Consiliul local al orașului, lăsând fără perspectivă societatea debitoare, însă sub greutatea recuperării creanțelor de la populația beneficiară, chiar și după acționarea acesteia în judecată, prin cele 310 procese promovate pe rolul instanțelor judecătorești.
Rezultă din cele menționate, că societatea debitoare, dat fiind specificul activității desfășurate, de prestare a unor activități de gospodărire comunală de către populația orașului, a fost obligată să presteze și să continue activitatea în condiții neprofitabile pentru societate, activitatea de furnizare a apei și de colectare a gunoiului neputând fi întreruptă la nivelul unui oraș.
Așa fiind, câtă vreme nu s-a dovedit în cauză că pârâții au dispus continuarea activității în interes propriu, ci dimpotrivă, aceasta s-a desfășurat și a continuat în folosul comunității, chiar în condiții nerentabile, nefiind posibilă întreruperea acesteia la nivelul orașului, nu se poate spune că în cauză sunt îndeplinite elementele constitutive ale faptei prevăzute de textul art. 137 lit. c din Legea nr. 64/1995 republicată.
Nici fapta prevăzută de textul art. 137 lit. e din Legea nr. 64/1995 republicată nu a putut fi săvârșită în cauză în modalitatea reținută de judecătorul sindic, respectiv prin aceea că societatea nu s-a preocupat de recuperarea creanțelor societății sau că nu a virat la bugetul de stat sumele reținute cu titlu de CAS. Faptul de a fi mărit în mod fictiv pasivul societății se poate realiza doar prin înregistrarea în evidențele contabile a unor datorii inexistente prin utilizarea unor acte false care să ateste astfel de datorii, ceea ce nu s-a dovedit în cauză. Simplul fapt că din totalul datoriilor a plătit cu prioritate, unele datorii în detrimentul altora, chiar dacă acestea se referă la salarii în loc de CAS, nu determină, prin el însuși, intenția pârâților de a sista activitatea societății, ci, dimpotrivă, de continuare a ei.
Dacă se are în vedere și faptul că societatea s-a preocupat de recuperarea creanțelor reprezentând serviciile prestate către populație prin promovarea unor acțiuni în justiție în acest sens și prin încercarea de executare silită a acestora, fiind fără relevanță în acest context dacă s-a reușit sau nu executarea, este evident că nu poate fi reținută în sarcina pârâților nici măcar o atitudine culpabilă prin lipsă de diligență.
Cât privește fapta de a fi folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți prevăzută de textul art. 137 lit. f din lege, aceasta poate fi săvârșită de către membrii organului de conducere prin contractarea unor împrumuturi cu dobânzi împovărătoare, care întrec nivelul practicat pe piața bancară sau prin vânzarea unor active sub prețurile practicate pe piață sau la valori mai mici decât prețul de achiziție, astfel de fapte nefiind dovedite în cauză. Nu realizează conținutul constitutiv al faptei prevăzute de art. 138 lit. f din lege unele neregularități semnalate în legătură cu subvențiile de stat acordate pentru energia termică, mai ales că acest act normativ stabilește, prin textul art. 13 alin. 2, o sancțiune specifică, de natură contravențională sau penală și care nu pot fi completate prin intermediul normelor speciale de răspundere în materie de insolvență.
În concluzie, față de cele menționate, se constată că nu se poate reține în sarcina pârâților intenția de a fi condus societatea debitoare în stare de încetare de plăți, acest fenomen intervenind din motive obiective, conjuncturale, în condițiile în care societatea cu toate eforturile depuse nu a fost în măsură să încaseze de la populație contravaloarea serviciilor prestate combinată cu pierderea sprijinului Consiliului local al orașului, în subordinea căruia se derula activitatea specifică de gospodărire comunală, prin preluarea activității în favoarea acesteia.
În aceste condiții, obligarea pârâților să suporte pasivul neacoperit pe parcursul derulării procedurii falimentului, se apreciază ca fiind neîntemeiată, cu consecința modificării ei în temeiul art. 312.pr.civ. prin respingerea cererilor formulate de creditori în acest sens.
Cu privire la recursul pârâtei, nu se confirmă susținerea acesteia în sensul că a deținut doar calitatea de administrator în cadrul SC " " SA, din extrasul primit de la Registrul Comerțului la data de 3.09.2002 (volumul II, în dosar nr. 5000/2002, pag. 11), rezultând contrariul, respectiv că deținea calitatea de administrator alături de ceilalți doi pârâți.
Așa fiind, inclusiv pentru această pârâtă, devin aplicabile considerentele mai sus menționate cu privire la soluția pronunțată în cauză.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâții, și împotriva Sentinței civile nr. 282/F/7.10.2008 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr- al Tribunalului Alba și în consecință:
Modifică în parte sentința atacată în sensul că respinge cererea creditoarelor DGFP A și AVAS împotriva pârâților, și pentru atragerea răspunderii patrimoniale.
Menține în rest dispozițiile sentinței atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13.03.2009.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
- -
Red.
Th.
Ex.7/02.04.2009
Jud. fond:
Președinte:Mircea NoșlăcanJudecători:Mircea Noșlăcan, Nicolae Durbacă, Marius Irimie
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
|---|
