Insolventa societati comerciale pe actiuni. Decizia 276/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROM ÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția Comercială
DECIZIA NR.276/ DOSAR NR-
Ședința publică din 16 iunie 2009
PREȘEDINTE: Carmen Bujan JUDECĂTOR 2: Gabriel Ștefăniță
- - - - JUDECĂTOR 3: Codruța Vodă
- - - - judecător
- - - - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra contestației în anulare formulate de CONSTRUCȚII împotriva deciziei nr. 200/R din 28 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de APEL BRAȘOV - Secția comercială în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 9 iunie 2009, potrivit încheierii de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, în vederea deliberării, amânat pronunțarea pentru data de 16 iunie 2009.
CURTEA
Constată că prin decizia nr. 200/R/28.04.2009, Curtea de APEL BRAȘOV - Secția Comercială a admis recursul declarat de reclamanții, și a modificat sentința civilă nr. 1182/sind/2008 a Tribunalului Brașov în sensul admiterii cererii reclamanților, și în contradictoriu cu pârâta Construcții și cauza a fost trimisă judecătorului sindic pentru deschiderea procedurii insolvenței.
Curtea a apreciat recursul ca fiind fondat pentru următoarele considerente:
Cu privire la sumele reprezentând dividende pe anii 2005-2007 precizate în fața judecătorului sindic, Curtea a reținut că acestea îndeplinesc condițiile de admisibilitate impuse de procedura insolvenței, în sensul că reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă în condițiile art.379 Cod procedură civilă. Pentru a putea cere deschiderea procedurii insolvenței nu este obligatorie existența cu titlu executoriu, așa cum se prevede în art.3 pct.6 coroborat cu art.31 din Legea nr.85/2006.
Creanța creditorilor rezultă din hotărârile ale debitoarei care au stabilit existența și cuantumul dividendelor acordate acționarilor, rapoartele de gestiune financiară, situațiile financiare anuale și documentele societății. De asemenea, aceste înscrisuri conțin câtimea exactă a sumelor datorate și sunt exigibile în condițiile art. 24 din statutul societății debitoare.
Pe de altă parte, debitoarea nu a răsturnat prezumția de insolvență instituită prin art.3 din Legea nr.85/2006; aceasta nu a formulat contestație în condițiile art.33 alin.2 din Legea nr.85/2006.
Împotriva acestei decizii, debitoarea Construcții a formulat contestație în anulare pentru motivele ce vor fi prezentate în cele ce urmează.
Contestația în anulare a fost întemeiată pe prevederile art. 318 pct.1 Cod de procedură civilă, privitoare la faptul că hotărârea dată este rezultatul unei greșeli materiale.
Astfel, în ceea ce privește existența unei creanțe certe, lichide și exigibile, instanța de recurs nu a observat că înscrisurile nu conțin nici o sumă, nici o cifră, nici o câtime referitoare la dividende; toate acestea fiindcă societatea nu a stabilit și distribuit dividende pe anii 2005, 2006 și 2007.
Instanța nu a observat că hotărârile AGA din care rezultă creanța creditorilor nici nu sunt depuse la dosarul cauzei. De asemenea, instanța nu a observat că reclamanții, în calitate de acționari nu pot fi creditori ai societății și nu au dreptul să participe la procedura insolvenței.
În ceea ce privește existența stării de insolvență, greșeala materială constă în aceea că instanța nu a observat că toate înscrisurile care reflectă situația economico-financiară și contabilă a societății probează că Construcții nu se află în stare de insolvență; prin aceasta, a fost răsturnată prezumția de insolvență demonstrându-se că debitorul dispune de fonduri bănești suficiente.
Din actele juridice ale societății depuse la dosar rezultă fondurile bănești pe care le are Construcții, fără să aibă credite, rate sau datorii la bănci, furnizori sau la bugetul de stat, realizând profit substanțial și investiții valoroase.
Aceste erori constituie greșeli materiale evidente și nu constituie greșeli de judecată, deoarece raționamentul este corect. Greșelile materiale arătate au efectul stabilirii greșite a stării de fapt, care dacă ar fi fost observate ar fi determinat adoptarea unei soluții de respingere și nu de admitere a recursului.
Analizând decizia atacată în limitele motivelor de retractare formulate, Curtea reține următoarele:
Contestația în anulare este întemeiată pe dispozițiile art. 318 teza I Cod procedură civilă care arată că hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.
În principiu, Curtea reține că textul legal se referă la confundarea unor elemente importate sau a unor date materiale determinante în pronunțarea hotărârii; în același timp, vizează greșeli de fapt, involuntare, iar nu greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziții legale. Or, contestatoarea a înțeles să invoce motive ce țin în principal de aprecierea înscrisurilor depuse în probațiune în raport de dispozițiile legale ce reglementează caracterul cert, lichid și exigibil al unei creanțe și a dispozițiilor legale ce definesc starea de insolvență și prezumția de insolvență instituită prin art. 3 din Legea nr. 85/2006.
În consecință, aceste motive nu pot fi încadrate în ipoteza greșelii materiale prevăzute de art. 318 Cod procedură civilă, nefiind permisă o rejudecare a căii de atac.
Pe de altă parte, susținerile contestatoarei sunt eronate atât în ceea ce privește existența înscrisurilor cât și a conținutului acestora în raportare la dispozițiile legale ce caracterizează o creanță și a celor ce se referă la starea de insolvență.
Astfel, atât în fața instanței de fond, cât și în fața instanței de recurs au fost depuse înscrisuri în baza cărora instanța de recurs a stabilit existența creanței creditorilor.
Astfel, pentru fiecare an în discuție - 2005, 2006, 2007 - au fost depuse: procesul verbal al adunării ordinare acționarilor, bilanțul contabil, contul de profit și pierdere, raportul de gestiune al Consiliului de Administrație și raportul de certificare a bilanțului contabil.
Raportat la aceste înscrisuri și la dispozițiile art.379 Cod procedură civilă, creanța creditorilor rezultă din rapoartele de gestiune ale Consiliilor de Administrație în care se menționează existența pe fiecare an a unui profit net și din dispozițiile legale (art. 67 din Legea nr. 31/1990) și cele statutare (art.24) care îndrituiesc acționarii la plata dividendelor.
În ceea ce privește lichiditatea creanței, potrivit art.379 alin.4 Cod procedură civilă, aceasta este determinabilă cu ajutorul înscrisurilor menționate mai sus și a datelor oferite de Oficiul Registrului Comerțului din care rezultă numărul acțiunilor deținute de acționarii societății (fila 38-45 fond); de altfel, cota de participație a acționarilor creditori nu a fost contestată de către societatea debitoare.
În această direcție, deși verificarea și stabilirea în concret câtimii creanțelor cade în sarcina lichidatorului judiciar și a judecătorului sindic, se poate constata că cerința valorii prag stabilită de art.3 alin.1 pct.12 din Legea nr. 85/2006 este îndeplinită, numai pentru anul 2005, de exemplu, pentru creditorul (profitul net se împarte la numărul total de acțiuni, coeficientul obținut urmând a fi înmulțit cu numărul de acțiuni deținut de creditori) înregistrându-se o creanță ce depășește suma de 10.000 lei (RON) stabilită de lege.
În ceea ce privește lichiditatea creanțelor, caracterul exigibil rezultă din dispozițiile art. 24 din statutul societății debitoare și dispozițiile art. 67 din Legea nr. 31/1990 a societăților comerciale.
Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că nu s-a înregistrat nicio greșeală materială în legătură cu caracterizarea creanțelor creditorilor în raport de dispozițiile art. 379 Cod procedură civilă.
De asemenea, aceeași este dezlegarea instanței și în ceea ce privește greșelile materiale reclamate în legătură cu constatarea stării de insolvență a debitoarei. Și în această privință, susținerile contestatoarei sunt eronate. Potrivit art.3.1 din Legea nr. 85/2006, insolvența este acea stare patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Pe lângă faptul că debitoarea nu a înțeles să formuleze contestație în temeiul art. 33 alin.2 din Legea nr. 85/2006, în cauză debitoarea nu a produs nicio dovadă a fondurilor sale bănești disponibile la data la care judecătorul sindic a analizat starea de insolvență, respectiv - noiembrie 2008. Disponibilitățile bănești definite ca numerar aflat în casieria unităților și disponibilitățile aflate în conturi la bănci, sunt mijloacele cerute de către legiuitor pentru combate prezumția legală de insolvență existentă în cazul datoriilor neachitate în termen de 30 de zile de la scadentă. Or, asemenea dovezi la nivelul trimestrului IV al anului 2008 nu au fost produse, bilanțurile contabile de la nivelul anilor 2005, 2006 și 2007 reflectând o situație economico-financiară trecută, care nu a putut fi luată în considerare la analiza stării de insolvență la momentul pronunțării hotărârii.
În ceea ce privește motivul de contestație în anulare referitor la faptul că reclamanții în calitatea lor de acționari, nu pot fi creditori ai societății și nu au dreptul să participe la procedura insolvenței, Curtea reține că această apărare nu a făcut obiectul analizei judecătorului sindic la judecata cauzei în fond și nici nu a fost inclusă între motivele de recurs și apărările intimatei la soluționarea cauzei în recurs. În consecință, ridicarea acestor aspecte la judecata unei căi de retractare este inadmisibilă în considerarea art. 317 alin.1 Cod procedură civilă și cu atât mai mult, este exclusă ipoteza unei greșeli materiale în accepțiunea art. 318 Cod procedură civilă.
Față de toate aceste considerente, Curtea, în baza art. 317 și următoarele Cod procedură civilă, urmează a respinge contestația în anulare formulată de recurenta C Construcții
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de recurenta Construcții împotriva deciziei civile nr. 200/R/28.04.2009, pronunțată de Curtea de Apel Brașov - Secția Comercială.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 iunie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red:/25.06.2009
Dact:/26.06.2009
- 2 ex. -
Judecători recurs:-, -, -
Judecător-sindic:
Președinte:Carmen BujanJudecători:Carmen Bujan, Gabriel Ștefăniță, Codruța Vodă
| ← Practica judiciara insolventa. Decizia 175/2010. Curtea de Apel... | Insolventa societati comerciale pe actiuni. Decizia 484/2009.... → |
|---|
