Insolventa societati comerciale pe actiuni. Decizia 299/2010. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR.299
Ședința publică din data de 22 februarie 2010
PREȘEDINTE: Secrețeanu Adriana Florina
JUDECĂTORI: Secrețeanu Adriana Florina, Stoicescu Maria Duboșaru
- -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de creditoarea LEASING SA, cu sediul în B, sector 5,-, împotriva sentinței nr. 1274 din data de 03.12.2009, pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu debitoarea SC SA, cu sediul în B,-, județul B, înregistrată sub nr. J-, -.
Recursul este timbrat cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 60 lei, potrivit chitanței nr. - și timbru judiciar de 0,5 lei, ce au fost anulate de către instanță și atașate la dosarul cauzei.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit creditoarea LEASING SA și debitoarea SC SA.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că recursul este timbrat, că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar prin serviciul registratură s-a depus la dosar întâmpinarea formulată de debitoare cât și o cerere de amânare din partea acesteia privind lipsa de apărare și pentru a se comunica recurentei întâmpinarea, după care:
Curtea, față de cererea de amânare formulată de debitoare privind lipsa de apărare cât și pentru comunicarea întâmpinării către creditoare, față de motivele invocate, o respinge ca neîntemeiată.
În ceea ce privește excepția nulității recursului pentru nemotivare, invocată de debitoare prin întâmpinare, de asemenea o respinge, întrucât recursul a fost motivat potrivit dispozițiilor legale și având în vedere că recurenta a solicitat judecarea în lipsă, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr- la data de 03.08.2009, creditoarea Bank Bas olicitat în contradictoriu cu debitoarea SC B, deschiderea procedurii insolvenței.
În motivarea cererii s-a învederat faptul că între Bank B și SC B s-au încheiat contractul de leasing nr. 6380/18.07.2008 având ca obiect un autoturism Renault Premium 450.19 T + basculabilă, preț de achiziție:119.650 Eur, perioadă de leasing: 61 luni și ultima de leasing fiind scadentă în data de 25.07.2013 și contract de leasing nr. 6381 /18.07.2008 având ca obiect două autoturisme Renault Premium 450.19 T + două, cu preț de achiziție: 263.070 Euro, perioadă de leasing: 61 luni, ultima de leasing fiind scadentă în data de 25.07.2013.
Întrucât utilizatorul, SC B nu a înțeles să-și respecte obligațiile de plată, așa cum rezultă din cele două contracte de leasing, creditorul/finanțator, prin adresa nr. 90947 / 30.04.2009 a reziliat unilateral contractul de leasing (conform art.13 din contract).
S-a mai arătat că, în urma rezilierii contractului de leasing, în conformitate cu art. 13, pct.13.3 și pct.13.4, utilizatorul este obligat: "Să achite de urgență ratele de leasing facturate și scadente, precum și orice alte sume restante, care prin efectul rezilierii devin scadente și plătibile imediat;
Să suporte toate cheltuielile efectuate de finanțator legate de recuperarea Produsului (inclusiv costurile de recuperare a acestuia), în situația în care finanțatorul lansează astfel de cheltuieli;
Să achite toate ratele de leasing rămase de plată până la finalul contractului, care prin rezilierea contractului devin automat scadente și plătibile imediat;
Suma ratelor de leasing rămase de achitat până la finalul contractului vor reprezenta daune interese pentru rezilierea contractului ca urmare a apariției unui caz de neîndeplinire a contractului ".
Creditoarea precizează că debitul SC B este în valoare de 1.970.378,67 lei.
Debitoarea SC B, în contradictoriu cu creditoarea Bank Baf ormulat contestație prin care contestă atât încetarea de plăți, respectiv starea de insolvență, conform prevederilor art.33, al.2, din legea nr. 85/2006, cât și creanța arătată de creditor, solicitând să fie admisă prezenta contestație și să fie respinsă cererea creditoarei, constatând că societatea nu este în stare de insolvență.
În motivarea contestației debitoarea arată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 85/2006 pentru deschiderea procedurii insolvenței, pentru următoarele motive:
În primul rând creanța pretinsă de creditoare nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 3 din Lege, nefiind certă, lichidă și exigibilă.
S-a decis în mod constant în jurisprudență și în doctrina de specialitate, că neînsușirea facturilor și contestarea creanței, sunt suficiente motive pentru respingerea unei astfel de cereri.
Creanța invocată de creditor în cererea de deschidere a procedurii, constatată prin facturi fiscale neacceptate de către debitoare și fără alte documente din care să rezulte recunoașterea creanței de către debitor, nu este considerată ca fiind certă și nu poate constitui temei pentru deschiderea procedurii insolvenței.
Între părți au fost încheiate două contracte de leasing financiar, respectiv 6380 din 18.07.2008 și 6381 din 18.07.2008. După mai multe discuții purtate și notificări reciproce, părțile au decis să rezilieze contractele, iar debitoarea a predat bunurile care făceau obiectul contractului de leasing, urmând să fie stabilită de comun acord valoarea ratelor care au rămas de plătit.
S-a mai arătat că și în măsura în care ar accepta existența a patru rate neachitate, valoarea totală a acestora este de 22.043,48 lei, situație în care această creanță nu are cuantumul minim stabilit de art. 3, pct.12, din legea nr. 85/2006, așa cum a fost modificată, nefiind depășit pragul minim necesar de 30.000 lei.
În susținerea contestației s-au depus înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 1274/3.12.2009, Tribunalul Buzăua admis contestația debitoarei SC B și a respins cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulată de creditoarea LEASING SA, împotriva debitoarei.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a constatat că societatea creditoare nu are împotriva debitoarei o creanță certă.
O creanță este considerată certă atunci când existența sa rezultă din însuși actul de creanță sau din alte acte, emanate de la debitor sau recunoscute de acesta așa cum arată art. 379, alin.3 Cod procedură civilă.
Cum niciuna dintre facturile depuse la dosarul cauzei nu a fost acceptată de către societatea debitoare prin semnare și ștampilare, prevederile articolului menționat mai sus nu sunt îndeplinite.
S-a mai reținut că o creanță certă presupune existența neîndoielnică a creanței, iar în cazul de față debitoarea contestă cuantumul acesteia. Totodată, instanța reține că debitoarea a predat creditoarei toate vehiculele care au făcut obiectul celor două contracte de leasing, contracte ce au fost reziliate cu acordul părților.
În final, instanța de fond a reținut că respectiva creanță nu este certă, lichidă și exigibilă, nefiind îndeplinite condițiile prev. de art. 3 din Legea nr.85/2006, iar bunurile ce au făcut obiectul contractelor de leasing au fost preluate.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea Bank B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, întemeiat fiind pe disp. art.299 pr.civ.
În prima parte a cererii de recurs, reclamanta prezintă pe scurt situația de fapt și solicită admiterea recursului, desființarea hotărârii atacate, deschiderea procedurii insolvenței și înscrierea creanței sale la masa credală.
Astfel, aceasta învederează că între părți s-au încheiat două contracte de leasing financiar, reziliate ulterior pentru neachitarea la scadență a datoriilor, iar în urma rezilierii acestora utilizatorul este obligat să achite de urgență ratele de leasing facturate și denumite scadente precum și alte sume datorate.
Un prim motiv de recurs, este acela că în mod greșit s-a reținut de prima instanță că nu deține o creanță certă împotriva debitoarei, deoarece contractul de leasing financiar reprezintă înscrisul acceptat de debitoare și nu factura. Astfel, și disp. OG nr.51/2007 privind operațiunile de leasing financiar sunt în acest sens, contractele de leasing constituind titluri executorii.
Mai arată recurenta că valoarea debitului este de -,03 lei, debitoarea nereferindu-se și la contractul nr. 6381/2008 pentru a-și ascunde starea de insolvență, iar predarea bunurilor nu poate echivala cu stingerea debitului, contractul de leasing fiind financiar.
De asemenea, recurenta învederează că potrivit contractului de leasing financiar s-a procedat și la asigurarea autovehiculelor, cu obligația utilizatorului de a suporta primele de asigurare, iar la expirarea duratei de asigurare să achiziționeze produsul ce face obiectul contractului de leasing.
În conformitate cu dispozițiile contractuale, neplata ratei de leasing la termenele scadente, constituie caz de neîndeplinire a contractului, respectiv culpa contractuală din partea utilizatorului care, a condus la rezilierea contractelor, iar acesta nu a înțeles să achite suma de -,03 lei la data scadentă de 31.05.2009.
Debitoarea a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului și arătând în esență că părțile au decis rezilierea contractelor, creanța este sub valoarea prag și nu este certă, lichidă și exigibilă.
Curtea analizând recursul de față, prin prisma motivelor invocate, raportat la textele de lege incidente în cauză, dar și la actele și lucrările dosarului,urmează să respingă recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:
Cum bine a motivat prima instanță, creanța în discuție nu îndeplinește
condițiile prev. de art. 379 Cod pr. civ. pentru a putea fi urmărită.
Din documentele depuse la dosar și susținerile părților, rezultă că cele două
contracte de leasing financiar nr. 638/2008 și 6381/2008, s-au reziliat unilateral, ca urmare a nerespectării obligațiilor de plată de către utilizator, acesta din urmă predând autovehiculele recurentei (societății de leasing).
Împrejurarea că utilizatorul nu a acceptat la plată facturile depuse la dosar, dovedește că nu este de acord cu plata acestora, neînsușindu-și cuantumul stabilit de reclamantă. De asemenea, însăși predarea autovehiculelor către pârâtă, deși prin contract s-a angajat să le achiziționeze, reprezintă o situație litigioasă.
Prima instanță a motivat tocmai cele arătate mai sus și anume că respectiva creanță nu este certă, debitoarea nefiind de acord cu suma finală stabilită de creditoare, creanța fiind prin urmare litigioasă.
Ca atare, în situația în care părțile nu s-au înțeles în final cu privire la suma datorată, deși litigiul exista deja între acestea, iar debitoarea a refuzat plata facturilor, este clar că respectiva creanță este litigioasă, iar părțile trebuie să-și rezolve mai întâi această situație.
Cum respectiva creanță nu este certă, lichidă și exigibilă, în cauză nefiind îndeplinită condiția prevăzută de art.3 alin. 1 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, Curtea văzând și disp. art. 312(1) Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea LEASING SA, cu sediul în B, sector 5, B-dul
-, nr. 11, împotriva sentinței nr. 1274 din data de 03.12.2009, pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu debitoarea SC SA, cu sediul în B,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 22 februarie 2010.
Președinte Judecătoi
- - - - -, -
Grefier
Operator de date cu caracter personal,
notificare nr. 3120
red. DR
tehnored. DL
6 ex./12.03.2010
f- Tribunalul Buzău
f.
Președinte:Secrețeanu Adriana FlorinaJudecători:Secrețeanu Adriana Florina, Stoicescu Maria Duboșaru
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
|---|
