Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1388/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA nr. operator 2928
SECȚIA COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1388
Ședința publică din 05 noiembrie 2009
Completul de judecată compus din:
PREȘEDINTE: Cătălin Nicolae Șerban
JUDECĂTOR 2: Dorin Ilie Țiroga
JUDECĂTOR: - -
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul formulat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B împotriva sentinței civile nr. 487/12.03.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată - SRL T, prin lichidator judiciar,având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedură legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă de către creditoarea recurentă, instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 487/12.03.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, s-a dispus închiderea procedurii insolvenței debitorului - - SRL, radierea sa din registrul comerțului și descărcarea lichidatorului judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că la data de 12.03.2009 lichidatorul judiciar, desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului - SRL, a solicitat să se dispună închiderea procedurii, ca urmare a lipsei bunurilor în averea debitorului.
Constatându-se că procedura concursuală a fost deschisă prin sentința civilă nr. 359/21.02.2008 și că s-au întocmit șu comunicat notificările în condițiile art. 61 din Legea nr. 85/2006, în temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenței, a dispus închiderea procedurii insolvenței și radierea debitorului.
Împotriva susmenționatei hotărâri a declarat recurs creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, solicitând casarea sentinței recurate și continuarea procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006.
În motivare, se arată că sentința recurată este nelegală, având în vedere următoarele considerente:
Dispozițiile art.129 din Legea 85/2006 nu au fost respectate, judecătorul sindic neprocedând la convocarea adunării creditorilor în vederea formulării eventualelor obiecțiuni la raportul final.
Având în vedere că instanța de fond nu a respectat prevederile legale, neprocedând la convocarea adunării creditorilor în vederea formulării eventualelor obiecțiuni la raportul final, hotărârea pronunțata trebuie casată și trimisă spre rejudecare instanței de fond.
După întocmirea raportului final, în conformitate cu prevederile legale, lichidatorul judiciar era obligat să-l comunice, împreună cu bilanțul general, în temeiul art. 129 din Legea 85/2006, tuturor creditorilor pentru analiză și eventuale obiecțiuni, urmând a fi convocată Adunarea Creditorilor în termen de maximum 30 de zile de la afișarea raportului final, în vederea aprobării acestuia. Menționează că Legea 85/2006 nu prevede o "opțiune" în acest sens, lichidatorul judiciar neîndeplinindu-și atribuțiile și obligațiile legale prin aceste omisiuni.
Învederează instanței faptul că, potrivit dispozițiilor art.138 lit. d) din Legea nr. 85/2006 (dispoziții aplicabile în cauza dedusă judecații), răspunderea administratorilor se poate dispune dacă "au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea."
Totodată, trebuie menționat faptul că, potrivit art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006, simplul fapt că administratorul falitului nu a ținut contabilitatea conform legilor contabile, atrage răspunderea acestuia, deoarece nu există posibilitatea de a se analiza activul patrimonial, modul cum a fost gestionat acesta, dacă debitorul a respectat dispozițiile legale privind inventarierea bunurilor, dacă a efectuat transferuri patrimoniale și în ce condiții, precum și felul în care administratorul a folosit veniturile obținute.
În acest sens, învederează instanței faptul că, potrivit teoriei și practicii juridice, în dreptul civil și în cel comercial, operează două reguli principale: prima, că răspunderea delictuală operează pentru cea mai ușoară culpă și a doua, că indiferent de gravitatea vinovăției, obligația de reparare a prejudiciului cauzat este integrală, în sensul că cuantumul despăgubirii depinde de întinderea prejudiciului și nu de gravitatea vinovăției.
În cazul de față, indiferent de faptul că administratorul falitului a încălcat din culpă (neglijență) sau cu intenție normele de drept care îi impuneau ținerea corectă a contabilității și gestionarea cu atenție a patrimoniului și activității, acesta se face vinovat de încălcarea legii (contabilității în cazul de față) situație care a determinat prejudicierea creditorilor.
Obligația administratorilor de a ține evidența contabilă conform legii și de aop rezenta lichidatorului și experților contabili desemnați de instanță reiese cu claritate din dispozițiile art. 73 alin. 1 lit. c și alin. 2, ale art. 134 alin 1 și 2 și ale art. 181 din Legea nr. 31/1990 rep. - Legea societăților comerciale, ale art. 11 alin. 4 din Legea nr. 82/1991 rep. - Legea contabilității. Astfel:
Potrivit dispozițiilor art. 73 alin. 1 lit. c din Legea nr. 31/1990, "administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru:. c) existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere" și potrivit dispozițiilor art. 73 alin. 2 "Acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparține și creditorilor societății, însă aceștia o vor putea exercita numai în caz de faliment al societăți
Potrivit dispozițiilor art. 11 alin. 4 din Legea nr. 82/1991, "Răspunderea pentru organizarea și ținerea contabilității, potrivit prevederilor prezentei legi, revine administratorilor. care au obligația gestionării patrimoniului".
Mai mult, având în vedere faptul că, potrivit art. 72 din Legea nr. 31/1990 republicată, "obligațiile și răspunderea administratorului sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat", instanța trebuie să aibă în vedere și dispozițiile art. 1540 Cod civil: "mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar încă și de culpa comisa în executarea mandatului". De asemenea, potrivit alin. 2 al aceluiași articol, în cazul în care mandatul are caracter oneros, răspunderea mandatarului (administratorului) se apreciază cu mai multă rigurozitate.
Potrivit art. 374 din Codul Comercial, mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, în speța de față administratorul nefăcând dovada contrarie.
Învederează instanței de judecata faptul că răspunderea membrilor organelor de conducere ale societăților ajunse în încetare de plăți, așa cum este reglementată de prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006, este o răspundere specială, care pune la îndemâna creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunuri necesare acoperirii pasivului debitoarei falite.
a suferit un prejudiciu "a cărui existență certă se stabilește prin constatarea de către judecătorul sindic nu numai a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți, ci și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite integral din averea debitorului." - - Răspunderea organelor de conducere ale debitorului în procedura insolvenței.
Dispozițiile art. 35 alin. 3 si alin. 4 din Decretul nr. 31/1954 prevăd că: "faptele ilicite săvârșite de organele sale obligă însăși persoana juridică, dacă au fost îndeplinite cu prilejul exercitării funcției lor. Faptele ilicite atrag și răspunderea personală a celui ce le-a săvârșit, atât față de persoana juridică, cât și față de cel al treilea."
Aflându-ne pe tărâmul răspunderii contractuale, culpa administratorului falitei este prezumată, potrivit art. 1082 Cod civ. raportat la art. 138 din Legea 85/2006 republicată.
În cauză, răspunderea trebuie apreciată în abstracto, cu mai multă rigurozitate, având în vedere că administratorul a acționat în temeiul unui mandat comercial.
În conformitate cu dispozițiile art. 1080 alin.1 civ. coroborate cu art. 1600.civ. devine operativ criteriul obiectiv, care presupune compararea activității mandatarilor respectivi cu activitatea unei persoane diligente, care își subordonează masurile luate exigentelor impuse de regulile de conviețuire socială.
Prejudiciul produs există, constând în însăși creanța cedată de CAS T către AVAS, aceasta având un caracter cert și nefiind recuperată.
Art. 138 din Legea 85/2006 stabilește că, prin săvârșirea de către administrator a uneia din faptele prevăzute la acest articol, se va angaja răspunderea civilă a acestuia, raportul de cauzalitate dintre fapte și prejudiciul creat creditorilor fiind prezumat.
Față de cele arătate, solicită admiterea recursul, casarea sentinței civile nr. 487/12.03.2009, și să se pună în vedere lichidatorului judiciar să comunice creditorilor societății Raportul Final și instanței de fond să dispună convocarea Adunării Creditorilor în termen de maximum 30 de zile de la afișarea raportului final, în vederea aprobării acestuia.
În drept, invocă art. 129 din Legea 85/2006, art. 304 pct. 5, art. 304 pct. 9, art. 3041.proc. iv.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs, dar și din oficiu, în limitele conferite de art. 306, alin. 2.proc.civ. Curtea constată că aceasta este legală și temeinică, recursul urmând a fi respins, pentru considerentele ce succed:
Prin Raportul Final depus la dosarul primei instanțe, lichidatorul judiciar a propus judecătorului sindic închiderea procedurii insolvenței asupra debitoarei - SRL, întrucât debitoarea nu are niciun fel de bun care să asigure fondurile necesare pentru continuarea procedurii.
La concluziile în instanță, reprezentantul lichidatorului judiciar a solicitat închiderea procedurii insolvenței, în conformitate cu dispozițiile art. 131 din Legea 85/2006, fără antrenarea răspunderii.
Judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii insolvenței, în baza acestui text de lege, tocmai în considerarea faptului că debitoarea nu mai avea niciun fel de bunuri care, prin valorificare, ar fi asigurat fonduri pentru continuarea procedurii.
În cazul închiderii procedurii insolvenței, conform art. 131 din Legea 85/2006, astfel cum acest text de lege era redactat la momentul pronunțării sentinței atacate, nu exista obligația ca raportul practicianului în insolvență prin care s-a propus închiderea procedurii insolvenței să fie comunicat creditorilor, împreună cu bilanțul general al lichidării, după cum nu exista nici obligația convocării adunării creditorilor.
Aceste obligații sunt prevăzute de art. 129 din Legea 85/2006, însă acest text de lege vizează o cu totul altă ipoteză și anume aceea a închiderii procedurii după lichidarea tuturor bunurilor din averea debitoarei, ori în speță, procedura s-a închis pentru lipsa totală a bunurilor în averea debitoarei.
Cele două texte de lege instituie proceduri speciale, distincte, astfel că reguli prevăzute de una din ele nu pot fi aplicate prin asemănare celeilalte. În consecință, obligațiile comunicării raportului final și convocării adunării creditorilor, prevăzute de art. 129 din Legea 85/2006 nu pot fi extinse prin asemănare și la închiderea procedurii insolvenței conform art. 131 din Legea 85/2006.
Așadar, nu pot fi aduse critici sentinței, care a dispus închiderea procedurii insolvenței conform art. 131, prin prisma unor pretinse încălcări ale prevederilor art. 129 din Legea 85/2006.
De altfel, în prezent, după modificările aduse Legii 85/2006, prin Legea nr. 277/2009, s-a introdus la art. 131 un nou alineat (alin. 2) care arată în mod expres că, în ceea ce privește închiderea procedurii, conform art. 131, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 129.
Criticile și susținerile creditoarei recurente vizând atragerea răspunderii foștilor membri ai organelor de conducere ale falitei nu pot fi analizate de instanța de recurs, pentru că nu au făcut obiectul analizei primei instanțe, ci au fost invocate pentru prima dată în recurs, ori în recurs nu pot fi formulate cereri noi.
Potrivit principiului tantum devolutum quantum judicatum, în calea de atac nu se pot aduce în discuție alte împrejurări decât cele judecate de către instanța a cărei hotărâre se atacă. Efectul devolutiv al recursului se răsfrânge numai asupra a ceea ce s-a judecat în primă instanță. Instanța de recurs realizează numai un control judiciar asupra hotărârii atacate, iar acest control nu poate avea în vedere alte pretenții sau elemente care nu au format obiectul primei judecăți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B împotriva sentinței civile nr. 487/12.03.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 05 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR- - - - - - Dr. - -
GREFIER,
Red. /03.12.2009
Dact. /03.12.2009
Prima instanță - Trib.
Judecător sindic -
2 ex.
Președinte:Cătălin Nicolae ȘerbanJudecători:Cătălin Nicolae Șerban, Dorin Ilie Țiroga
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Insolventa societati comerciale pe actiuni. Decizia 299/2010.... → |
|---|
