Insolventa societati comerciale pe actiuni. Decizia 565/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE COMERCIALĂ Nr. 565/2008
Ședința publică de la 05 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nicolae Durbacă
JUDECĂTOR 2: Doina Hârceagă
JUDECĂTOR 3: Eugenia Florescu
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de creditoarea AVAS împotriva Sentinței nr.485/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă asociat coordonator și consilier juridic pentru lichidatorului D, lipsă fiind recurenta creditoare AVAS și intimata SC SA B de
Procedura este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care: se constată că lichidatorul D a înregistrat la dosar întâmpinare.
Consilier juridic pentru lichidatorului D susține că recursul este împotriva debitoarea SC Com SRL H și recurenta nu și-a precizat cererea de recurs. Solicită respingerea cererii de recurs.
Față de actele și lucrările dosarului instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față;
Prin Sentința comercială nr.485/F din 23 aprilie 2008 judecător sindic desemnat în Dosar nr- al Tribunalului Hunedoaraa admis cererea lichidatorului judiciar D și a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei SC SA B de C și radierea acesteia de la ORC, reținând în esență că toate bunurile din averea debitoarei au fost valorificate prin licitație iar sumele obținute prin licitări au fost integral încasate și distribuite, fiind astfel îndeplinite cerințele prevăzute de art.132 al.2 din Legea nr.64/1995, pentru închiderea procedurii.
Împotriva sentinței a declarat recurs creditoarea AVAS B, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul de a se respinge cererea lichidatorului judiciar de închidere a procedurii falimentului societății debitoare, după soluționarea irevocabilă a cererii de atragere a răspunderii patrimoniale împotriva administratorului debitoarei SC Com SRL H și după executarea acesteia de către lichidatorul judiciar.
În dezvoltarea motivelor de recurs, susține în esență că soluția judecătorului sindic este nelegală și netemeinică întrucât s-a dispus închiderea procedurii falimentului societății debitoare înainte ca judecătorul sindic să se pronunțe pe cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale și anterior punerii în executare a sentinței vizând răspunderea delictuală de către lichidatorul judiciar.
În drept au fost invocate prevederile art.138 și 142 din 85/2006 cum și art.304 pct.9 cod pr.civilă.
Prin întâmpinarea depusă la fila 14 lichidatorul D solicită respingerea recursului ca nefondat învederând că societatea SC COM SRL H menționată de recurentă în cuprinsul cererii de recurs nu a figurat nicicând în portofoliul societăților în faliment, pentru care lichidatorul să fi fost desemnat.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate cât și din oficiu în raport de dispozițiile art.304, 304/1 și 306 cod pr.civilă, se constată că sentința atacată este temeinică și legală.
Recursul creditoarei este nefondat urmând a fi respins pentru considerentele ce se vor expune:
În conformitate cu prevederile cuprinse în alin.2 al.art.131 din 64/1995 aplicabil speței, funcție de data deschiderii procedurii "o procedură de faliment va fi închisă atunci când judecătorul sindic a aprobat raportul final, când toate fondurile sau bunurile din averea debitorului au fost distribuite și când fondurile nereclamate au fost depuse la bancă. În urma unei cereri a lichidatorului, judecătorul sindic va pronunța o sentință închizând procedura, iar în cazul persoanelor juridice dispunând și radierea acestora".
În speță, așa cum rezultă din actele dosarului, raportul final întocmit de lichidatorul judiciar a fost aprobat de către judecătorul sindic iar bunurile din averea debitoarei SC SA B de C au fost valorificate și fondurile obținute, distribuite.
În atari condiții, în mod corect judecătorul sindic făcând aplicațiunea prevederilor legale mai sus enunțate a dispus închiderea procedurii falimentului societății debitoare și radierea acestuia de la ORC.
Motivul invocat de creditoarea recurentă în sensul că închiderea procedurii falimentului se poate dispune doar după punerea în executare a soluției privind răspunderea delictuală este nefondat și urmează a fi respins în consecință, interpretarea adusă de recurentă dispozițiilor art.142 din 85/2006 fiind incorectă și forțată.
Din cuprinsul dispozițiilor art.140 din actul normativ enunțat rezultă că în situația în care este instituită răspunderea delictuală, împotriva persoanelor prevăzute la art.137 din lege, executarea silită se efectuează potrivit codului d e procedură civilă, judecătorul sindic neavând obligația desemnării unui executor judecătoresc care să pună în executare sentința de atragere a răspunderii patrimoniale.
De altfel, recurenta face referire la o altă societate respectiv SC Com SRL H și nicidecum societatea debitoare SC SA B de Cac ărui faliment s-a deschis în dosar nr- al Tribunalului Hunedoara.
În raport de cele ce preced, recursul creditoarei va fi respins ca nefondat în baza art.312 cod pr.civilă.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge recursul declarat de creditoarea AVAS B împotriva Sentinței comerciale nr.485/F/23.04.2008 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Hunedoara.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 5.11.2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
Dact.SM:ex.2/8.12.2008
Jud.fond:
Președinte:Nicolae DurbacăJudecători:Nicolae Durbacă, Doina Hârceagă, Eugenia Florescu
← Practica judiciara insolventa. Decizia 385/2008. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 576/2008. Curtea de Apel... → |
---|