Practica judiciara insolventa. Decizia 385/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 385/2008

Ședința publică de la 03 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Gilica Popescu

JUDECĂTOR 2: Doina Hârceagă

JUDECĂTOR 3: Eugenia Florescu

Grefier - -

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta B prin administrator împotriva Sentinței comerciale nr. 579/F din 14.05.2008 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Hunedoara în Dosar nr-.

La apelul nominal făcut în cauză, părțile lipsesc.

Procedura de citare este îndeplinită.

Se constată depuse la dosar din partea intimaților Bank SA B și Cabinet Individual de Insolvență în calitate de administrator judiciar al pârâtei SRL B, întâmpinare.

Curtea, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare.

CURTEA DE APEL

În deliberare asupra recursului de față se constată că prin sentința nr. 579/F/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoaraa fost admisă cererea formulată de creditorul Bank pentru deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului

S-a dispus deschiderea procedurii insolvenței, s-a numit administrator judiciar și s-a dispus notificarea deschiderii procedurii debitorului, creditorilor, Oficiului Registrului Comerțului, Registrului Societăților Agricole, Registrului Asociațiilor și Fundațiilor.

S-a fixat termen pentru depunerea creanțelor, soluționarea contestațiilor, s-a fixat data ședinței adunării creditorilor.

Pentru a pronunța această sentință judecătorul sindic a reținut că debitorul se află în încetare de plăți, că creditorul are o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva debitorului în cuantum de 602.882 lei.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta SC care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond pentru motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 Cpc coroborat cu art. 105 alin. 2 Cpc.

Susține că societatea nu a fost legal citată deși procedura de citare s-a realizat prin afișare, în realitate nu a fost găsită nici o citație.

Arată că pronunțarea unei hotărâri, fără citarea legală a unei părți, reprezintă o încălcare a formelor de procedură prevăzute, sub sancțiunea nulității, de art. 105 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, ceea ce atrage casarea hotărârii în baza art. 304 pct. 5 Cpc.

Recursul este legal timbrat.

A formulat întâmpinare creditoarea, care susține menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.

A mai formulat întâmpinare, reprezentanta Cabinetului Individual de Insolvență, care solicită respingerea recursului ca fiind nefondat, debitoarea nefăcând dovada că nu este în încetare de plăți.

Analizând actele și lucrările dosarului Curtea constată că recursul este întemeiat.

Curtea constată că creditoarea Bank SA a solicitat deschiderea procedurii debitoarei pentru un debit rezultat din mai multe contracte de împrumut care au fost depuse în copie xerox la dosar, filele 9-21.

Potrivit art. 379 alin. (1) Cpc "Nici o urmărire asupra bunurilor mobile sau imobile nu poate avea loc decât pentru o creanță certă, lichidă și exigibilă."

Potrivit alin. 3 al aceluiași articol "Creanța certă este aceea a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau și din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul."

În speță, din actele de la dosar rezultă că a început executarea silită asupra bunurilor debitoarei (fila 53) sau prin poprirea conturilor societății aflate la bănci (filele 104-118).

Față de această situație, cum contractul de credit a fost pus în execuție și obligația corelativă de rambursare a devenit incertă, certitudinea creanței putând fi constatată numai printr-o acțiune de drept comun.

În altă ordine de idei, așa cum însăși creditoarea afirmă în cererea introductivă, prin hotărârea dată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr- s-a dispus dizolvarea și a fost numit lichidator.

În această situație, fiind începută procedura lichidării, creditoarea își poate recupera creanța prin înscrierea la masa credală în baza acestei proceduri deja începută, nejustificându-se sub nici un chip declanșarea procedurii în baza Legii 85/2006.

În temeiul celor de mai sus, în baza art. 312 alin. 3 Cpc, va fi admis recursul pârâtei și constatându-se incidența motivelor de modificare prevăzute de art. 304 pct. 9 Cpc va fi modificată în tot sentința atacată în sensul că va fi respinsă cererea reclamantei având ca obiect deschiderea procedurii executării silite concursuale a debitoarei

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE

Admite recursul pârâtei SRL B prin administrator, împotriva Sentinței comerciale nr. 579/14 mai 2008 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Hunedoara în contradictoriu cu reclamanta " Bank" SA B prin --vicepreședinte, și în consecință:

Modifică sentința recurată în sensul că respinge cererea reclamantei având ca obiect deschiderea procedurii executării silite concursuale față de pârâtă.

Irevocabilă.

Pronunțată azi 3 sept 2008 în ședință publică.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

- -

Red.

Tehnored. NP

Ex.2/12.09.2008

Jud fond

Președinte:Gilica Popescu
Judecători:Gilica Popescu, Doina Hârceagă, Eugenia Florescu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 385/2008. Curtea de Apel Alba Iulia