Insolventa societati comerciale pe actiuni. Decizia 65/2010. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA NR.65

Ședința publică din data de 19 ianuarie 2010

PREȘEDINTE: Nițu Teodor

JUDECĂTORI: Nițu Teodor, Tănăsică Elena Stan Aida

- - -

Grefier -

Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de debitoarea SC cu sediul în,-, jud. P cod de identificare fiscală -, număr de ordine în registrul comerțului J-, prin administrator statutar cu sediul ales la adresa din P,- județ P, împotriva sentinței nr. 1365 din data de 2 octombrie 2009 pronunțate de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu administratorul judiciar cu sediul în P,-, jud. P și creditoarea P, cu sediul în P,-, jud.

Dezbaterile au avut loc în ședința publica de la data de 12 ianuarie 2010, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședința de la acea data, care fac parte integranta din prezenta hotărâre, când instanța pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise, în baza art.156 alin.2 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea la data de 19 ianuarie 2010, când a pronunțat următoarea decizie:

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele,

Prin sentința nr.1365 pronunțată în data de 2 octombrie 2009, judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Prahovaa dispus intrarea în procedură simplificată și începerea procedurii falimentului debitorului, a confirmat în calitate de lichidator pe, dispunând totodată și celelalte măsuri prevăzute de Legea nr.85/2006.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că a fost aprobat raportul administratorului judiciar prin care se propune, intrarea debitorului în faliment și a constatat că sunt îndeplinite condițiile deschiderii procedurii falimentului, ca unică soluție pentru satisfacerea creanțelor creditorilor.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs debitoarea SC criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie susținând că a formulat contestație împotriva tabelului creanțelor și că, având în vedere această împrejurare, se impunea, înainte de toate, soluționarea acestei contestații și abia după aceea luarea unei măsuri cu privire la tabelul definitiv rectificat. Din hotărârea recurată nu a rezultat faptul că instanța a înmânat administratorului judiciar contestația și nici nu a fixat termen în vedere soluționării acesteia. Până la soluționarea contestației nu se mai putea lua nici o hotărâre cu privire la tabelul creanțelor.

S-a susținut că, în ceea ce privește măsura trecerii la faliment în procedura simplificată, în practicaua hotărârii recurate, instanța a reținut că administratorul judiciar a solicitat începerea procedurii falimentului debitoarei, întrucât nu s-au identificat bunuri în averea debitoarei și nu a existat posibilitate reală de reorganizare. Din cuprinsul raportului depus la termenul din data de 2 octombrie 2009 rezulta că motivul pentru care administratorul judiciar propus trecerea la faliment în procedura simplificată este faptul că debitoarea nu a predat toate documentele prevăzute de art.28 din Legea nr.85/2006.

Se menționează că, având în vedere conținutul raportului administratorului judiciar și considerentele sentinței recurate, rezulta că hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii deoarece motivul pentru care s-a propus trecerea la faliment în procedura simplificată este altul decât cel prezentat în raportul administratorului judiciar.

Din susținerile făcute în raport și din înscrisurile existente la dosar rezultă că administratorul judiciar nu a notificat propunerea de trecere la faliment în procedura simplificată și debitoarei prin administratorul special.

Conform alin.3 al art.54 propunerea trebuia supusă dezbaterii părților într-o ședință publică care trebuia stabilită în termen de maxim 20 de zile de la primirea raportului administratorului judiciar.

Din hotărârea recurată rezultă că judecătorul sindic a aprobat raportul administratorului judiciar chiar în ședința în care el a fost depus neînțelegând să aplice procedura prevăzută în mod imperativ de art.54 alin.3 din Legea 85/2006.

Recurenta susține că lichidatorul judiciar nu putea propune intrarea în faliment a debitoarei în procedura simplificată pentru motivul invocat în raportul nr.4, deoarece prin încheierea din data de 29 iunie 2009 s-a reținut că "administratorul învederează că debitoarea a depus la sediul administratorului judiciar toate actele solicitat de acesta, mai puțin lista cu creditori și creanțele datorate".

Față de această împrejurare, cauza care să determine trecerea în faliment a debitoarei în procedura simplificată nu putea fi cea indicată în raportul nr.4 al administratorului judiciar, având în vedere faptul că s-a întocmit un tabel definitiv al creanțelor, ceea ce presupune că administratorul judiciar cunoștea și creditorii debitoarei.

Se solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea soluționării propunerii de trecere la faliment în procedura simplificată făcută de administratorul judiciar în condițiile impuse de textul de lege indicat.

Prin concluzii scrise depuse la dosar, însoțite de acte doveditoare, debitoarea precizează că a achitat toate creanțele și nu justifică trecerea la faliment.

Lichidatorul a depus la dosar acte în sprijinul menținerii soluției și a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și a temeiurilor prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, precum și sub toate aspectele conform art. 3041Cod pr.civilă, Curtea reține că recursul este fondat, potrivit considerentelor ce urmează:

În cazul în care JUDECĂTOR 2: Tănăsică Elena Stan Aida l-sindic a dispus deschiderea procedurii generale, administratorul judiciar desemnat are obligația, potrivit art.54 alin. (1), să întocmească, într-un termen care nu va putea depăși 30 de zile de la numirea sa, un raport prin care să propună fie intrarea în procedura simplificată, fie continuarea perioadei de observație.

Această obligație a administratorului judiciar este prevăzută și în art.20 alin. (1) lit. a), care stabilește prima atribuție ce revine administratorului judiciar, respectiv examinarea situației economice a debitorului, a documentelor depuse conform prevederilor art.28 și art.35 și întocmirea unui raport prin care să propună fie intrarea în procedura simplificată, fie continuarea perioadei de observație.

Administratorul judiciar analizând situația economică și financiară a debitorului va aprecia asupra viabilității economice a societății, aceasta fiind condiția necesară a continuării perioadei de observație.

Raportul va indica dacă debitorul se încadrează în criteriile prevăzute la art.1 alin.(2) și trebuie supus procedurii simplificate prevăzute de lege, caz în care va anexa documentele doveditoare și va face propunerea de intrare în procedura simplificată.

Potrivit art.54 alin.(2), administratorul judiciar nu poate face propunerea intrării în faliment prin procedura simplificată decât în situația în care debitorul se încadrează în categoriile prevăzute la art.1 alin.(2), situație în care legea impune această procedură încă de la deschiderea ei.

Debitorul a fost notificat așa cum rezultă din dovada depusă la dosar de administratorul judiciar (fila 27 dosar recurs).

Motivul pentru care s-a solicitat trecerea la faliment îl reprezintă potrivit raportului, faptul că debitorul nu a prezentat toate documentele prevăzute de art.28 din lege și nu există posibilitatea reală de reorganizare, deși în raport se mai precizează că din informațiile furnizate de Primăriile și, debitoarea figurează cu bunuri imobile, respectiv clădiri.

Susținerile practicianului în insolvență sunt contrazise de actele dosarului din care rezultă următoarele:

Prin încheierea din 29 iulie 2009 s-a acordat termen pentru că debitoarea și-a exprimat intenția de reorganizare, urmând ca în termenul cel mai scurt să depună toate actele prevăzute de art.28 din lege. Prin aceeași încheiere s-a luat act de depunerea la dosarul cauzei de către administratorul judiciar tabelului definitiv rectificat al creanțelor debitoarei și s-a dispus afișarea unui exemplar la ușa instanței a tabelului definitiv rectificat al creanțelor averii debitoarei SRL.

Administratorul judiciar a învederat că debitoarea a depus la sediul administratorului judiciar toate actele solicitate de acesta, mai puțin lista cu creditorii și creanțele datorate. În acest sens, a solicitat acordarea unui termen pentru continuarea perioadei de observație, întocmirea și depunerea planului de reorganizare.

La următorul termen cauza a fost amânată având în vedere Hotărârea Generală a judecătorilor din raza Curții de APEL PLOIEȘTI din 31 august 2009.

Din procesul verbal încheiat la 25 iunie 2009 între debitor și administratorul judiciar, rezultă că s-au predat actele menționate de părți iar lista privind creditorii se presupune că a fost înaintată din moment ce s-a întocmit tabelul creditorilor. Din hotărârile judecătorului-sindic rezultă că tabelul definitiv rectificat al creanțelor s-ar fi depus la data de 29 iunie 2009, iar în sentința recurată se reține că s-a dispus afișarea la ușa instanței a tabelului definitiv al creanțelor fără să se soluționeze contestația debitorului la tabelul creditorilor (a se vedea certificatul eliberat de Tribunalul Prahova, aflat la fila 33 dosar recurs).

Dacă s-a luat act de intenția de reorganizare a debitorului, fără a i se da posibilitatea reală să prezinte un plan de reorganizare, întrucât termenul curge de la data afișării tabelului definitiv de creanțe, rezultă că trecerea la faliment s-a făcut fără respectarea dispozițiilor legale și fără a se da șanse de reorganizare debitorului, care așa cum rezultă din actele depuse în recurs avea șanse reale, întrucât a achitat creanțele din tabel.

Modul în care s-au achitat aceste creanțe urmează a fi verificat de judecătorul-sindic după soluționarea contestației debitorului la tabelul preliminar al creanțelor.

Din probatoriile administrate în cauză, anterior menționate rezultă că debitorul nu se încadrează într-una din categoriile prevăzute de art.1 alin.(2) și în mod greșit s-a aprobat trecerea la faliment.

Condițiile deschiderii procedurii falimentului ca unică soluție pentru satisfacerea creanțelor creditorilor nu erau îndeplinite din moment ce debitorul a dovedit că poate achita toate creanțele.

Scopul legii îl reprezintă potrivit art.2 instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului, iar dacă acoperirea pasivului se realizează în perioada de observație nu se mai impune trecerea la faliment, procedura putând fi închisă ca în cazul reorganizării cu revocarea hotărârii de deschidere a procedurii.

Având în vedere lipsa dovezilor față de susținerile din raportul prin care se propune intrarea în faliment Curtea apreciază că nu erau îndeplinite condițiile privind intrarea în procedura falimentului prev. de art.107 lit.D, iar raportul administratorului judiciar nu a fost supus aprobării adunării generale a creditorilor așa cum avea obligația, în cazul în care nu erau incidente disp.art.1 alin.2.

În consecință, în baza art.312 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul, va modifica în tot sentința și va respinge cererea administratorului judiciar de trecere a debitorului în faliment, în cauză fiind incident motivul de modificare prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de debitoarea SC cu sediul în,-, jud. P cod de identificare fiscală -, număr de ordine în registrul comerțului J-, prin administrator statutar cu sediul ales la adresa din P,- județ P, împotriva sentinței nr. 1365 din data de 2 octombrie 2009 pronunțate de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu administratorul judiciar cu sediul în P,-, jud. P și creditoarea P, cu sediul în P,-, jud.

Modifică în tot sentința și respinge cererea administratorului judiciar de trecere a debitorului în faliment.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2010.

Președinte Judecători

- - - - - -

Grefier

Operator date cu caracter personal

Număr notificare 3120

Red. /

6 ex./01.02.2010

Ds. fond - Tribunal

Jud. fond

Președinte:Nițu Teodor
Judecători:Nițu Teodor, Tănăsică Elena Stan Aida

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Insolventa societati comerciale pe actiuni. Decizia 65/2010. Curtea de Apel Ploiesti