Practica judiciara insolventa. Decizia 1021/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - procedura insolvenței -

ROMANIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 1021

Ședința publică din 28 mai 2009

PREȘEDINTE: Bratu Ileana

JUDECĂTOR 2: Nastasi Dorina

JUDECĂTOR 3: Grosu Cristinel

Grefier - -

Pe rolul instanței se află judecarea recursului declarat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului B, cu sediul în B, nr. 5, jud. S, împotriva sentințeinr. 66 din 12 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani- Secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea " Internațional"

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care,

Văzând că și la a doua strigare a cauzei părțile lipsesc, instanța luând act că creditoarea recurentă a solicitat judecarea în lipsă, conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, constată recursul în stare de judecată și în conformitate cu dispozițiile art.150 Cod procedură civilă, trece la soluționarea acestuia.

După deliberare:

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea depusă la Tribunalul Botoșani - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal la data de 25.11.2008, creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice Județeană Bas olicitat deschiderea procedurii insolvenței debitoarei SC " International" SRL D, județul B, conform Legii nr. 85/2006.

În motivarea acțiunii, creditoarea a arătat că debitoarea figurează în evidențele sale cu o creanță la bugetul de stat în sumă de 181.286 lei, în defalcarea pe categorii evidențiată în cuprinsul cererii.

A mai arătat creditoarea că această creanță este certă, lichidă și exigibilă și a fost stabilită pe baza fișei sintetice a contribuabilului întocmită în baza declarațiilor contribuabilului, însușite de această și fără a fi contestate.

În dovedirea acțiunii, creditoarea a depus la dosar copie certificat de atestare fiscală, copie cont profit și pierderi la 30.06.2008, copie balanța de verificare la 30.06.2008, copie somații și copie titluri executorii, copie adrese înființare popriri, copie proces-verbal de sechestru.

Cererea în copie a fost comunicată debitorului, care nu a formulat contestație de încetare de plăți, însă prezentă în instanță prin administrator a solicitat termen pentru angajare apărător.

Prin sentința comercială nr. 66/12.02.2009 a Tribunalului Botoșani - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr-, s-a respins acțiunea privind procedura insolvenței, formulată de Direcția Generală a Finanțelor Publice Județeană B, în calitate de creditor, împotriva debitorului SC " International" SRL D, ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut următoarele:

Potrivit art. 3 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, insolvența este acea stare a patrimoniului caracterizată prin lipsa fondurilor bănești pentru plata datoriilor exigibile.

Creditorul îndreptățit să solicite deschiderea procedurii este definit prin dispozițiile art. 3 alin. 6, ca fiind creditorul care face dovada unei datorii certe, lichide și exigibile în cuantum de cel puțin 10.000 lei.

Din verificarea înscrisurilor depuse de creditoare la dosar nu rezultă o datorie certă, lichidă și exigibilă.

Astfel, deși creditoarea arată că creanța a fost stabilită și rezultă din fișa sintetică a contribuabilului, o asemenea fișă nu a fost depusă. această fișă care totalizează obligațiile debitorului pe categorii, fișa stabilită pe baza declarațiilor contribuabilului depuse conform art. 81 - 83 Cod procedură fiscală este evident că creanța nu este certă.

Mai mult, o creanță certă nu poate fi stabilită pe baza unor înscrisuri depuse de creditoare, precum bilanț, balanța de verificare, plângeri penale, somații, titluri executorii, multe din ele nesemnate nici măcar pentru conformitate.

Chiar dacă debitoarea nu a formulat contestație de încetare de plăți, judecătorul-sindic are obligația verificării îndeplinirii condițiilor cu privire la insolvență, respectiv existența unei creanțe certe, lichide și exigibile.

În aceste condiții, judecătorul-sindic constată că creditoarea nu a făcut dovada unei creanțe certe, lichide și exigibile, motiv pentru care va respinge ca nefondată acțiunea creditoarei.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului, creditoarea a arătat, în esență, că judecătorul sindic și-a depășit atribuțiile stabilite de Legea nr. 85/2006, verificarea creanțelor intrând în sarcina administratorului judiciar/lichidatorului și nu în atribuțiunile judecătorului sindic.

Recurenta a mai arătat că debitoarea figurează în evidențele sale fiscale cu o creanță certă, lichidă și exigibilă în sumă de 181.286 lei defalcate pe bugete, fiind stabilită pe baza fișei sintetice întocmite în baza declarațiilor depuse de debitoare, fiind depuse la dosar documente în susținerea cererii, respectiv Bilanțul contabil la data de 30.06.2008, de verificare la data de 30.06.2008, iar faptul că debitoarea nu a formulat contestație împotriva cererii de deschidere a procedurii de insolvență formulată, denotă faptul că și-a însușit cererea, este de acord cu starea de insolvență așa cum a fost invocată în cerere și a înțeles să formuleze contestație. Faptul că cererea de deschidere a procedurii de insolvență nu este însoțită de fișa sintetică, este lipsită de relevanță, întrucât această cerere este însoțită de titluri executorii, de referatul organului fiscal din care rezultă sumele pentru care se solicită deschiderea procedurii, bilanț contabil de verificare, aviz de garanție etc.

Analizând actele dosarului sub aspectul motivelor invocate, Curtea constată că recursul declarat de reclamant este întemeiat, pentru următoarele considerente:

În mod greșit prima instanță a apreciat că din înscrisurile depuse la dosar de către creditoare nu rezultă o datorie certă, lichidă și exigibilă.

Astfel, obligațiile de plată ale debitoarei SC " International" SRL D rezultă din fișa sintetică a contribuabilului, editată pe baza declarațiilor și deconturilor depuse de agentul economic și însușite de acesta și care constituie titluri executorii, iar pe baza fișei au fost întocmite titluri executorii pentru fiecare creanță în parte, dar și pentru accesorii, care au fost depuse la dosar.

Prin urmare, Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului B are calitatea de creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței, în cauză fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

De altfel, potrivit disp. art. 20 al. 1 lit. k din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, verificarea creanțelor reprezintă o atribuție a administratorului judiciar, iar nu a judecătorului sindic.

Având în vedere cele reținute, Curtea constată că în mod greșit judecătorul sindic a respins ca nefondată acțiunea formulată de Direcția Generală a Finanțelor Publice Județeană B, în calitate de creditor împotriva debitoarei SC " International" SRL

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul va modifica sentința atacată și în rejudecare, va admite cererea introductivă și va trimite cauza judecătorului sindic în vederea deschiderii procedurii insolvenței.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE,

Admite recursul declarat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului B, cu sediul în B, nr. 5, jud. S, împotriva sentințeinr. 66 din 12 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani- Secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea " Internațional"

Modifică sentința și în rejudecare, admite cererea introductivă.

Trimite cauza judecătorului sindic în vederea deschiderii procedurii insolvenței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 28 mai 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Jud.

Tehnored.

Ex. 2/26.06.2009

Președinte:Bratu Ileana
Judecători:Bratu Ileana, Nastasi Dorina, Grosu Cristinel

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 1021/2009. Curtea de Apel Suceava