Practica judiciara insolventa. Decizia 1557/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - procedura insolvenței -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR.1557
Ședința publică din data de 8 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Nastasi Dorina
JUDECĂTOR 2: Grapini Carmen
JUDECĂTOR 3: Ududec Elena
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de creditoarea Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S, cu sediul în municipiul S,-, județul S, împotrivasentinței nr. 590 din 9 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal (dosar nr-), creditor intimat fiind Municipiul Câmpulung M - prin primar, debitoare intimată - SRL Câmpulung M, pârât intimat și partea în proces intimată de pe lângă Tribunalul Suceava.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care luând act că nu s-au formulat cereri și nu s-au invocat chestiuni prealabile, instanța constată recursul în stare de judecată și în conformitate cu disp.art. 150 Cod pr.civilă, rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA:
Asupra recursului de față,constată;
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal sub nr. 186/F din 6 septembrie 2005 creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice Sas olicitat deschiderea procedurii insolvenței debitoarei - SRL Câmpulung M, invocând existența unei creanțe certe, lichide și exigibile de 17.874 lei.
Prin sentința nr. 296 din 17.10.2005, judecătorul sindic a admis cererea creditoarei, dispunând deschiderea procedurii reorganizării judiciare și a falimentului debitoarei, desemnând în calitate de administrator judiciar pe - SRL S.
Prin încheierea de ședință nr. 246 din 23 mai 2006 judecătorul sindic a aprobat raportul administratorului judiciar, dispunând deschiderea procedurii falimentului debitoarei desemnând, în calitate de lichidator judiciar aceeași societate de lichidare respectiv - SRL S.
La termenul de judecată din 5 mai 2009, reprezentantul creditoarei Direcția Generală a Finanțelor Publice S, îndeplinind alături de cel de-al doilea creditor - Municipiul Câmpulung M, prin Primar - atribuțiile comitetului creditorilor, a solicitat judecătorului sindic autorizarea formulării cererii prev. de art. 138 al. 1 din Legea nr. 85/2006 cererea fiind admisă prin încheierea de ședință din aceeași dată.
Prin sentința nr. 590 din 9 iunie 2009 judecătorul sindic, constatând că la dosarul cauzei nu s-a depus nici o cerere de atragere a răspunderii materiale întemeiată pe disp. art. 138 din Legea nr. 85/2006 și nu au fost identificate bunuri în patrimoniul debitoarei, a aprobat raportul lichidatorului judiciar împotriva căruia nu au fost formulate obiecțiuni dispunând închiderea procedurii insolvenței debitoarei, conform art. 131 din Legea nr.85/2006.
Totodată judecătorul sindic a dispus radierea debitoarei din registrul comerțului, descărcând pe lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități iar în temeiul art. 135 din aceiași lege, a dispus notificarea sentinței tuturor părților și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice S.
În motivare, recurenta arată că sentința atacată este nelegală și netemeinică, întrucât în mod eronat judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii falimentului, deși fostul administrator al societății a dispus desfășurarea unei activități neperformante în interes personal, neachitând datoriile către bugetul de stat din anul 2004, ducând în mod vădit persoana juridică la încetare de plăți. Astfel, desfășurarea activității manageriale și financiare neperformante a condus la starea de fapt a debitoarei.
Față de această situație, precizează recurenta, cum judecătorul sindic a autorizat comitetul creditorilor să formuleze cererea întemeiată pe disp. art. 138 din Legea nr. 85/2006, în mod nelegal a dispus închiderea procedurii insolvenței, deși nu putea reveni la încheierea menționată fără acordul expres al creditorilor.
Examinând recursul declarat în cauză, întemeiat pe disp. art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și prin prisma art. 304/1 Cod procedură civilă, curtea apreciază că este nefondat.
Motivele invocate de către recurentă privind așa-zisa activitate defectuoasă desfășurată de către fostul administrator al debitoarei falite, nu pot fi analizate în acest cadru procesual, ce are ca obiect recurs împotriva sentinței de închidere a procedurii insolvenței, conform art. 131 din Legea nr. 85/2006, motivele arătate putând fi examinate doar în cazul examinării unei sentințe de respingere a unei cereri de antrenare a răspunderii personale formulată în contextul art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Referitor la motivul de recurs privind nelegala închidere a procedurii falimentului debitoarei, deși în cauză judecătorul sindic a autorizat comitetul creditorilor să formuleze cererea întemeiată de dispozițiile art. 138 al.1 din Legea nr. 85/2006, curtea constată de asemenea că este nefondat.
Este real faptul că prin încheierea de ședință din 12 mai 2009, judecătorul sindic a admis cererea reprezentantului recurentei de autorizare a formulării cererii de atragere a răspunderii personale conform art. 138 al.1 din Legea insolvenței, însă ulterior, nici în temeiul stabilit de către judecătorul sindic și nici după acest termen, nu a fost depusă la dosar nici o cerere de atragere a răspunderii personale așa încât, în mod corect judecătorul sindic, la termenul de judecată din 9 iunie 2009 a procedat la soluționarea raportului final al lichidatorului judiciar prin care a propus închiderea procedurii, nefiind identificate nici un fel de bunuri în patrimoniul debitoarei și nefiind atacat cu obiecțiuni din partea creditorilor debitoarei, fiind întrunite astfel cerințele disp. art. 131 din Legea nr. 85/2006.
În acest context cum recurenta, deși a obținut din partea judecătorului sindic autorizarea formulării cererii întemeiate pe disp. art. 138 din Legea nr.85/2006, nu a concretizat în nici un mod aprobarea obținută, în sensul că nu a depus la dosarul cauzei o atare cerere, sentința atacată apare ca fiind legală și temeinică.
În consecință, cum motivele de recurs apar nefondate iar din oficiu nu se constată motive de ordine publică în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, recursul de față urmează a fi respins ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de creditoarea Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S, cu sediul în municipiul S,-, județul S, împotrivasentinței nr. 590 din 9 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal (dosar nr-), creditor intimat fiind Municipiul Câmpulung M - prin primar, debitoare intimată - SRL Câmpulung M, pârât intimat și partea în proces intimată de pe lângă Tribunalul Suceava.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 8 octombrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Dact.
2 ex./28.10.2009
Jud. fond
Președinte:Nastasi DorinaJudecători:Nastasi Dorina, Grapini Carmen, Ududec Elena
← Practica judiciara insolventa. Decizia 1021/2009. Curtea de... | Practica judiciara insolventa. Decizia 1557/2009. Curtea de... → |
---|