Practica judiciara insolventa. Decizia 59/2010. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția Comercială
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 59/
Ședința publică din 11 februarie 2010
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Gabriela Comșa președinte de secție
- - - - JUDECĂTOR 2: Laura Fețeanu
- - - - JUDECĂTOR 3: Alina Gabriela
- - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C împotriva sentinței civile nr. 404/S din 4 decembrie 2009, pronunțate de judecătorul-sindic în dosarul nr- al Tribunalului Covasna.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 4 februarie 2010, potrivit încheierii de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 11 februarie 2010.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 404/S/4.12.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Covasna, judecătorul-sindic a admis excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Covasna și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect cererea formulată de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice C pentru deschiderea proceduri insolvenței Producție Servicii și Comerț " " către Tribunalul Brașov.
La pronunțarea acestei hotărâri prima instanță a reținut următoarele:
Debitoarea, PRODUCȚIE SERVICII ȘI COMERȚ " " SRL are sediul în mun. Tg. S, jud.
Potrivit art. 6 din 85/2006 cum a fost modificată și completată prin 277/2009, în vigoare de la data de 17 iulie 2009, toate procedurile instituite de această lege sunt de competența secției de insolvență a tribunalului din localitatea în care funcționează curtea de apel, în a cărui rază teritorială își are sediul debitorul, astfel cum figurează de acesta în registrul comerțului și sunt de competența judecătorului sindic.
Aceste prevederi legale au un caracter special și derogă de la dreptul comun în materia competenței teritoriale (art.5 Cod procedură civilă), în sensul că dezlegarea unei astfel de pricini aparține tribunalului din localitatea în care funcționează curtea de apel d e la domiciliul debitorului.
Competența teritorială în materie de insolvență, instituită prin dispozițiile speciale amintite este de ordine publică, absolută, dirimantă și nu poate fi înlăturată de părți, conform art. 159 pct.3 Cod procedură civilă.
Împotriva sentinței a declarat recurs creditoarea, criticând-o pentru greșita aplicare a legii, respectiv a dispozițiilor art. 6 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.
Se susține în acest sens că soluția instanței privind competența teritorială, motivată de faptul că cererea de chemare în judecată este introdusă la data de 12 august 2009, dată ulterioară datei de 17 iulie 2009 când a intrat în vigoare Legea nr. 277/2009, nu poate fi primită deoarece este de natură să înlăture dispozițiile art. 1541din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora termenul în care se vor înființa secțiile de insolvență este de 6 luni și se împlinește la data de 17 ianuarie 2010. La data înregistrării recursului, secția de insolvență din cadrul Tribunalului Brașov nu este constituită, iar potrivit Comunicatului din 11 noiembrie 2009 al Departamentului de Comunicare al Ministrului Justiției și Libertăților, Comisia Juridică a Camerei Deputaților a aprobat amânarea constituirii secțiilor specializate în insolvență până la data de 31 decembrie 2010. Astfel că, numai cererile introduse după data constituirii acestor secții specializate vor fi de competența tribunalului din localitatea curții de apel.
De asemenea, este foarte important de precizat faptul că până în prezent nu există nicio Hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii care să prevadă înființarea secțiilor de insolvență astfel cum prevăd dispozițiile art. 41 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.
Prin urmare, Secția de insolvență din cadrul Tribunalului Brașov se află în imposibilitate practică de a soluționa astfel de cauze nefiind încă constituită.
Hotărârea instanței de fond încalcă grav unul dintre marile principii care guvernează procedura insolvenței, și anume acela al celerității, care rezultă implicit din dispozițiile art. 5 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, potrivit căruia organele care aplică procedura, printre care și judecătorul-sindic "trebuie să asigure efectuarea cu celeritate a actelor și operațiunilor prevăzute de prezenta lege, precum și realizarea în condițiile legii a drepturilor și obligațiilor celorlalți participanți la aceste acte și operațiuni".
Examinând sentința atacată în limitele motivelor de recurs, în raport de dispozițiile legale în materie, curtea reține următoarele:
Prin Legea nr. 277/2009 s-au adus o serie de modificări Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, printre care și cele referitoare la competența teritorială
Astfel, art. 6, în forma modificată, statuează că toate procedurile prevăzute de Legea nr. 85/2006, cu excepția recursului sunt de competența secției de insolvență a tribunalului în a cărei rază teritorială își are sediul debitorul iar la alin. 2 se precizează că "În circumscripția curții de apel va funcționa o singură secție de insolvență. Aceasta se organizează în cadrul tribunalului din localitatea în care își are sediul respectiva curte de apel."
Art. 1541stabilește că secțiile de insolvență prevăzute la art. 6 se vor înființa în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanțe de urgență iar procedurile în curs vor continua pe rolul instanțelor la care au fost introduse.
Prin nr.OG 1/20.01.2010, luând în considerare contextul economic actual ce a impus reducerea substanțială a cheltuielilor bugetare, inclusiv a celor din sistemul justiției și ținând cont de faptul că înființarea unor secții specializate presupune costuri administrative importante, precum și un termen semnificativ pentru realizarea tuturor demersurilor necesare funcționării acestora s-a stabilit că secțiile de insolvență prevăzute la art. 6 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, cu modificările și completările ulterioare, se vor înființa în termen de un an de la intrarea în vigoare a acestei ordonanțe.
Potrivit art. 41 din Legea nr. 304/2004, înființarea secțiilor la instanțele judecătorești se face prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii. Până în prezent, Consiliului Superior al Magistraturii. nu a înființat secțiile de insolvență în cadrul tribunalelor, termenul de înființare, potrivit OG1/2010 nefiind depășit.
Secția specială în favoarea căreia a fost declinată soluționarea cauzei nefiind înființată, Tribunalul Covasna rămâne competent să soluționeze cauza, ca urmare, în baza art. 312 alin. 5 Cod de procedură civilă, urmează a admite recursul și a trimite cauza aceleiași instanțe spre rejudecare.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Admite recursul declarat de debitoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice C împotriva sentinței nr. 404/S/4.12.2009, pronunțate de judecătorul-sindic în dosarul nr- al Tribunalului Covasna, pe care o casează și în consecință:
Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11 februarie 2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red./17.02.2010
Tehnored.: /18.02.2010/6 ex.
Jud.sindic:
Președinte:Gabriela ComșaJudecători:Gabriela Comșa, Laura Fețeanu, Alina Gabriela
← Practica judiciara insolventa. Decizia 981/2009. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 1021/2009. Curtea de... → |
---|