Practica judiciara insolventa. Decizia 103/2010. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ

DECIZIA NR.103/

Ședința publică de la 19 februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Simona Gavrila

JUDECĂTOR 2: Gina Ignat

JUDECĂTOR 3: Alexandrina Zaharia dr. - -

Grefier - - -

.-.-.-.-.-.-.-.-.-

Pe rol, judecarea recursului declarat de către creditoarea SC SRL, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în C,-,. 4, împotriva sentinței comerciale nr. 1518/26.11.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SC SRL și ORC G, cauza având ca obiect procedura insolvenței - 85/2006.

La apelul nominal făcut în ședință publică răspunde pentru intimata debitoare SRL avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.106/19.02.2010 pe care o depune la dosar, lipsă fiind recurenta creditoare.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este la primul termen de judecată, motivat și timbrat corespunzător, cu 60 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, după care;

Apărătorul intimatei debitoare, cu privire la recursul creditoarei precizează că nu are de formulat cereri în cauză.

Curtea, constată taxa de timbru legal satisfăcută și având în vedere precizarea apărătorului intimatei debitoare, cauza fiind în stare de judecată acordă cuvântul acestuia în apărare pe motivele de recurs invocate de recurentă.

Apărătorul intimatei debitoare, față de primul motiv de recurs solicită a se constata că la judecarea fondului, procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Referitor la cel de al doilea motiv de recurs, susține că recurenta nu a făcut dovada existenței creanței pretinse, aceasta nefiind certă și că cuantumul de 10% stabilit de judecătorul sindic este corect.

Nici cel de al treilea motiv de recurs, care face referire la faptul că judecătorul sindic nu s-ar fi pronunțat pe tardivitate nu poate fi primit. Pentru cele expuse oral și detaliate în concluziile scrise pe care le depune solicită respingerea recursului cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată efectuate la fond.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1518 din 26 noiembrie 2009 Tribunalul Galați, secția comercială, maritimă și fluvială a admis contestația formulată de debitoarea "" SRL G și a respins cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulată de creditoarea " " SRL C pentru neplata cauțiunii.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că debitoarea nu se află în stare de insolvabilitate și că creditoarea nu a consemnat cauțiunea în sumă de 11.286 lei până la termenul acordat de instanță în acest sens.

Împotriva menționatei hotărâri, în termen legal creditoarea "" SRL Cad eclarat recurs invocând următoarele motive:

- prima instanță a nesocotit formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 proc.civ. (art. 304 pct. 5.proc.civ.). În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurenta a susținut că cererea debitorului referitoare la obligarea creditoarei să achite cauțiunea nu a fost pusă în discuția contradictorie a părților, fiind încălcate principiile dreptului la apărare și al contradictorialității.

- hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9.proc.civ.). Recurenta a susținut că judecătorul sindic trebuia să dea dovadă de mai multă reținere în admiterea cererii privind obligarea creditoarei la plata unei cauțiuni, că are o creanță certă, lichidă și exigibilă și că suma stabilită cu titlu de cauțiune este dublă față de totalitatea veniturilor înregistrate de debitoare în anul 2008.

Recursul nu este fondat;

Verificând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs și din oficiu, Curtea constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 33 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței și că a pronunțat o hotărâre temeinică și legală care va fi menținută. Legiuitorul a prevăzut că " la cererea debitorului, judecătorul sindic îi poate obliga pe creditorii care au introdus cerere să consemneze, în termen de 15 zile, la o bancă, o cauțiune de cel mult 10% din valoarea creanțelor".

În speță, judecătorul sindic a dispus prin încheierea din 19 octombrie 2009 (fila 54 dosar fond) ca creditoarea să achite cu titlu de cauțiune suma de 11.286 lei, reprezentând 10% din creanța pretinsă de 112.869 lei, conform dispozițiilor legale mai sus citate, însă aceasta nu s-a conformat, situație în care critica adusă sentinței în primele motive de recurs nu este întemeiată.

Așadar, recursul fiind nefondat, urmează ca în temeiul art. 312 alin. 1.proc.civ. să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE;

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de către creditoarea SC "" SRL, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în C,-,. 4, împotriva sentinței comerciale nr. 1518/26.11.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 februarie 2010.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

dr. - -

Grefier,

- -

Red. dr.

Tehnored. 2 ex./10.03.2010

Președinte:Simona Gavrila
Judecători:Simona Gavrila, Gina Ignat, Alexandrina Zaharia

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 103/2010. Curtea de Apel Galati