Practica judiciara insolventa. Decizia 1046/2009. Curtea de Apel Craiova

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA COMERCIAL

DECIZIA NR. 1046

ȘEDINȚA PUBLIC DE - 2009

PREȘEDINTE: Carmen Mladen

JUDECTOR - - -

JUDECTOR - - -

GREFIER - - -

Pe rol, judecarea recursurilor formulate de creditoarele DGFP O și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B împotriva sentinței nr.865 din 29 iunie 2009, pronunțat în dosarul nr- al Tribunalului Olt - Secția Comercial și de contencios Administrativ, în contradictoriu cu intimatele creditoare PRIMRIA C și BANCA ROMÂN DE DEZVOLTARE SUCURSALA O și intimata debitoare SC C SA, având ca obiect procedura insolvenței - închidere procedur.

La apelul nominal fcut în ședința public au lipsit prțile.

Procedura legal îndeplinit.

S-a fcut referatul cauzei de ctre grefier care învedereaz c recursurile au fost declarate și motivate în termenul prevzut de dispozițiile art.8 alin.2 din Legea 85/2006, dup care Curtea, constatând cauza în stare de judecat a trecut la soluționare.

CURTEA

Asupra recursurilor de faț:

Prin sentința nr. 865/29.06.2009, pronunțat de Tribunalul Olt - Secția Comercial și de Contencios Administrativ în dosarul nr-, judectorul sindic a aprobat raportul final și a admis cererea formulat de lichidatorul judiciar desemnat s administreze procedura falimentului debitoarei SC C SA și, în temeiul art. 132 alin. 2 din Legea privind procedura insolvenței, a ispus închiderea procedurii falimentului debitoarei și radierea debitorului din registrul comerțului.

În temeiul art.136 din Legea privind procedura insolvenței, a fost escrcat lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilitți.

În temeiul art. 135 din Legea privind procedura insolvenței, a ispus notificarea sentinței și plata cheltuielilor de procedur în cuantum de 2000, conform art.4 din Legea nr.85/2006.

Pentru a se pronunța astfel, judectorul sindic a constatat c s-a întocmit raportul final de lichidare și situațiile financiare finale, care au fost aprobate, conform art. 129 din Legea privind procedura insolvenței, deoarece nici una din persoanele îndreptțite nu a formulat obiecțiuni, c toate bunurile din averea debitorului au fost lichidate și toate sumele au fost distribuite conform Raportului asupra fondurilor obținute din vânzare bunurilor și recuperarea de creanțe și a Tabelului de distribuire final aprobat, dovada plților fiind fcut cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei;

S-a mai avut în vedere c împotriva raportului final nu s-au formulat obiecțiuni de ctre creditori, astfel încât n temeiul art. 132 alin.2 din Legea privind procedura insolvenței s-a dispus închiderea procedurii falimentului și radierea debitorului din registrul comerțului de pe lâng Tribunalul O l t;

Judectorul sindic a avut în vedere c prin sentința nr.164/16.02.2009 s-a respins ca tardiv formulat acțiunea creditoarei Direcția General a Finanțelor Publice O în numele și pentru comitetul creditorilor debitoarei SC SA C prin lichidator judiciar, a admis cererea formulat de lichidatorul judiciar privind antrenarea rspunderii pârâților, și, sentinț rmas definitiv și irevocabil prin respingerea recursului declarat de creditoarea DGFP O conform decizie nr. 681/27.04.2009 pronunțat de Curtea de Apel Craiova Secția Comercial în dosar nr-.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs creditoarele DIRECȚIA GENERAL A FINANȚELOR PUBLICE O și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI

În motivele de recurs, recurenta creditoare DIRECȚIA GENERAL A FINANȚELOR PUBLICE Oai nvocat faptul c în mod greșit s-a dispus închiderea procedurii fiind înclcate astfel dispozițiile Legii nr.85/2006, întrucât lichidatorul trebuia s întreprind mai multe acțiuni pentru identificarea tuturor bunurilor mobile care puteau fi valorificate și s precizeze care sunt motivele, împrejurrile, precum și persoanele care au concurat la ajungerea strii de insolvenț a debitoarei SC SA.

De asemenea, recurenta creditoare a mai invocat c închiderea procedurii insolvenței este prematur, în condițiile în care s-a dispus închiderea procedurii cu aplicarea greșit a legii, fr a se lua în considerare faptul c nu au fost acoperite toate creanțele înscrise la masa credal, acesta fiind dealtfel și scopul legii insolvenței.

De asemenea, recurenta creditoare invoc faptul c prin închiderea prematur a procedurii, creditorii sunt în imposibilitatea de a-și îndestula creanțele rmase neacoperite și c sub acest aspect nu s-a întreprins nimic în sensul convocrii acestora în vederea formulrii cererii de autorizare și a cererii de atragere a rspunderii prevzute de art.138 din Legea nr.85/2006.

Recurenta creditoare AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B, a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând în drept dispozițiile art. 299 - 316 proc. civ. coroborate cu dispozițiile Legii nr.85/2006, cele ale OUG nr.95/2003 aprobat prin Legea nr. 557/2003.

În motivele de recurs, recurenta creditoare AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, a invocat c hotrârea a fost dat cu înclcarea sau aplicarea greșit a legii, întrucât creanța cu care AVAS a fost înscris nu a fost recuperat în cursul procedurii de insolvenț, fiind prejudiciat cu respectiva sum.

S-a mai criticat faptul c judectorul sindic a dispus închiderea procedurii falimentului anterior desemnrii unui executor judectoresc care s execute silit patrimoniul persoanelor culpabile de insolvența societții, creditorii sunt puși în imposibilitatea de a-și valorifica drepturilor obținute împotriva acestor persoane, întrucât nu au posibilitatea legal s execute silit individual bunurile membrilor organelor de conducere ale debitoarei.

Recurenta creditoare a mai susținut c în sentința recurat nu se precizeaz modul și procedura prin care va fi pus în executare sentința de antrenare a rspunderii și nici nu s-a menționat destinația sumelor recuperate și nu i s-a pus în vedere lichidatorului s execute titlurile de creanț pe care debitoarea le are faț de debitorii s

Analizând sentința pronunțat de Tribunalul Olt conform dispozițiilor art.3041proc.civ. prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente în cauz, Curtea constat c recursurile sunt nefondate pentru urmtoarele considerente:

Potrivit art. 132 alin.2 din Legea 85/2006, procedura insolvenței va fi închis atunci când judectorul-sindic a aprobat raportul final, când toate fondurile sau bunurile din averea debitorului au fost distribuite și când fondurile nereclamate au fost depuse la banc. În urma unei cereri a lichidatorului, judectorul-sindic va pronunța o sentinț, închizând procedura, iar în cazul persoanelor juridice dispunând și radierea acestora.

Închiderea procedurii a fost notificat recurentelor creditoare iar documentele enumerate au fost publicate în Buletinul Procedurilor de Insolvenț.

Se mai reține c prin sentința nr.164/16.02.2009 s-a respins ca tardiv formulat acțiunea creditoarei Direcția General a Finanțelor Publice O în numele și pentru comitetul creditorilor debitoarei SC SA C prin lichidator judiciar, s-a admis cererea formulat de lichidatorul judiciar privind antrenarea rspunderii pârâților, și. Sentința menționat rmas definitiv și irevocabil prin respingerea recursului declarat de creditoarea DGFP O conform deciziei nr. 681/27.04.2009, pronunțat de Curtea de Apel Craiova Secția Comercial în dosar nr-.

În msura în care creditorii sunt nemulțumiți de activitatea și constatrile lichidatorului desemnat, considerând c se impune efectuarea unei alte verificri a situației de fapt, nu se pune problema efecturii unei astfel de lucrri în paralel sau împotriva constatrilor lichidatorului numit în dosar, ci a înlocuirii acestuia, în condițiile prevzute de art.22 alin. 2 din Legea nr.85/2006.

În procedura special a insolvenței, derogatorie de la dreptul comun, nu își gsește aplicarea principiul rolului activ al judectorului, prevzut de art. 129 alin.5 pr.civ. atribuțiile judectorului sindic fiind limitate la controlul judectoresc, conform art.11 alin. 2 din Legea nr.85/2006, ceea ce s-a și fcut.

Faptul c prin închiderea procedurii creditorii sunt lezați deoarece opereaz decderea de datorii este de necontestat, deoarece voința legiuitorului a fost aceea a introducerii în lege a unei astfel de dispoziții. Creditorii îns își asum riscul insolvabilitții debitorului lor atunci când intr în raporturi juridice cu acesta.

Judectorul sindic s-a conformat dispozițiilor legale cu care a fost investit, aplicând corect prevederile art. 132 alin.2 din Legea 85/2006, eventuala executare silit împotriva persoanelor prevzute la art. 138 alin. (1) putându-se efectua de ctre executorul judectoresc, conform Codului d e procedur civil .

Faț de cele reținute, Curtea constat c recursurile sunt nefondate și în temeiul art.312 proc.civ. se vor respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursurile formulate de creditoarele DGFP O cu sediul în S,-, Județul O și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI cu sediul în B, sector 1,--11, împotriva sentinței nr.865 din 29 iunie 2009, pronunțat de Tribunalul Olt - Secția Comercial și de Contencios Administrativ, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele creditoare PRIMRIA C cu sediul în C,-, Județul O și BANCA ROMÂN DE DEZVOLTARE SUCURSALA O cu sediul în S,-, Județul O și intimata debitoare SC C SA cu sediul în C,--362,.1,.4, Județul D,

Irevocabil.

Pronunțat în ședința public de la 28 septembrie 2009.

PREȘEDINTE: Carmen Mladen

- -

JUDECTOR,

- -

JUDECTOR,

- -

GREFIER,

- -

Red.MC/3 ex.

Jud.fond

Tehnored.LP/.12.10.2009

02 Octombrie 2009

Președinte:Carmen Mladen
Judecători:Carmen Mladen, Lotus Gherghină, Doina Lupea

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 1046/2009. Curtea de Apel Craiova