Practica judiciara insolventa. Decizia 1049/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA Nr. 1049
Ședința publică de la 08 Octombrie 2008
PREȘEDINTE: Nicoleta Țăndăreanu Țăndăreanu
JUDECĂTOR 2: Ecaterina Moleanu Moleanu
JUDECĂTOR 3: Nela Ochea
Grefier -
Pe rol judecarea recursului declarat de recurenta creditoare DIRECȚIA REGIONALĂ VAMALĂ C în numele și pentru AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR B, împotriva sentinței nr. 1066 din 25 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- (număr în format vechi -), în contradictoriu cu intimata debitoare SC SRL, reprezentată prin lichidator TG J și intimata creditoare DGFP G, având ca obiect procedura insolvenței- închidere procedură insolvență.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul a fost declarat și motivat în termenul prevăzut de art. 8 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, recurenta solicitând în scris judecarea în lipsă conform art. 242 alin. 2 Cod proc.civ. S-a mai învederat că prin serviciul arhivă au fost depuse notele scrise formulate de lichidatorul intimatei debitoare, împreună cu un set de înscrisuri, după care:
Curtea, constatând cauza în stare de judecată, a trecut la soluționare.
CURTE
Asupra recursului de față constată următoarele:
Prin Sentința nr. 1066 din 25 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- s-a admis cererea lichidatorului judiciar și, în temeiul art.132 din Legea nr.85/2006, s-a dispus închiderea procedurii falimentului SC SRL și radierea acestei societăți din registrul comerțului. Totodată, s-a dispus descărcarea lichidatorului de îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură și notificarea sentinței de închidere a procedurii.
Judecătorul-sindic a reținut că raportul final a fost aprobat iar hotărârea de aprobare a rămas irevocabilă prin respingerea recursului declarat de Direcția Regională Vamală C, că soluția de respingere a cererii de antrenare a răspunderii administratorilor sociali a rămas de asemenea irevocabilă, că în averea debitoarei nu mai există bunuri care să fie lichidate și că, în aceste condiții, sunt întrunite premisele închiderii procedurii.
Împotriva sentinței a formulat recurs creditoarea DIRECȚIA REGIONALĂ VAMALĂ C, în numele și pentru AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR, criticând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivele de recurs, recurenta creditoare DIRECȚIA REGIONALĂ VAMALĂ C a invocat faptul că, judecătorul-sindic a dispus închiderea procedurii fără să se fi pronunțat în prealabil asupra obiecțiunilor formulate împotriva raportului final.
Totodată, invocă faptul în mod greșit s-a închis procedura, de vreme ce lichidatorul nu și-a îndeplinit obligațiile legale, nedepunând diligență pentru a identifica bunurile care au fost înstrăinate în mod fraudulos, în scopul identificării și valorificării acestora, nefăcând demersuri pentru a afla societățile bancare prin intermediul cărora debitoarea a derulat operațiuni și neîntocmind raportul final detaliat în care să consemneze aceste evenimente. În consecință, potrivit art.131 și 132 din lege, închiderea procedurii nu se putea dispune decât după aprobarea raportului final din care rezultă că au fost efectuate toate demersurile.
Recurenta mai arată că nu este posibil ca la aproximativ 3 ani de la data deschiderii procedurii să se fi recuperat numai o mică parte din creanța cu care s-a înscris la masa pasivă și să se constate că nu mai există bunuri care să poată fi lichidate, câtă vreme nu s-a recuperat creanța debitoarei de la SRL deși s-a antrenat răspunderea administratorului acestei societăți și există încă posibilitatea încasării debitului.
Mai invocă faptul că lichidatorul nu a verificat îndeplinirea condițiilor pentru antrenarea răspunderii administratorilor sociali nefiind suficient să se menționeze în raportul final inexistența cauzelor de antrenare a răspunderii și că s-a dispus închiderea procedurii mai înainte de a se soluționa recursul pe care l-a declarat împotriva sentinței prin care s-a respins cererea de antrenare a răspunderii.
De asemenea închiderea s-a făcut cu încălcarea scopului procedurii-stingerea pasivului, judecătorul -sindic nedispunând, în baza rolului activ, intensificarea măsurilor necesare pentru acoperirea creanțelor, săvârșind astfel o gravă greșeală de judecată.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Curtea constată că susținerea creditoarei privind faptul că judecătorul-sindic a dispus închiderea procedurii fără să se fi pronunțat în prealabil asupra obiecțiunilor formulate împotriva raportului final este nefondată. Raportul final a fost aprobat după ce judecătorul-sindic a respins obiecțiunile creditoarei prin sentința nr. 888/2007. Mai mult, creditoarea a exercitat recurs împotriva acestei sentințe iar instanța de recurs a răspuns tuturor acestor obiecțiuni.
Toate aspectele invocate în obiecțiuni sunt reluate în recursul de față - lichidatorul nu și-a îndeplinit obligațiile legale, nedepunând diligență pentru a identifica bunurile care au fost înstrăinate în mod fraudulos, nefăcând demersuri pentru a afla societățile bancare prin intermediul cărora debitoarea a derulat operațiuni și neîntocmind raportul final detaliat, a achitat numai o mică parte din creanțele înscrise la masa pasivă deși nu a recuperat creanța debitoarei de la SRL prin urmărirea administratorului acestei societăți, nu a verificat îndeplinirea condițiilor pentru antrenarea răspunderii administratorilor sociali nefiind suficient să se menționeze în raportul final inexistența cauzelor de antrenare a răspunderii.
Reluarea lor în recursul de față nu mai este posibilă de vreme ce aspectele semnalate au fost respinse în mod irevocabil și s-a aprobat raportul final, soluția rămânând irevocabilă prin respingerea recursului.
În ce privește închiderea procedurii mai înainte de soluționarea irevocabilă a cererii de antrenare a răspunderii administratorilor sociali, Curtea reține că soluția de respingere a cererii a rămas irevocabilă prin Decizia nr. 1566 din 18 octombrie 2007.
Curtea apreciază că închiderea procedurii nu s-a făcut cu încălcarea scopului legii. Potrivit legii insolvenței pasivul se stinge în măsura ajungerii activului iar insolvabilitatea debitorului este suportată de creditorii săi. Procedura nu poate continua la infinit numai sub pretextul că nu a fost stins integral pasivul deoarece aceasta produce cheltuieli inutile de administrare care se impută nejustificat asupra fondului de lichidare.
Constatând că s-a aprobat raportul final în mod irevocabil, curtea apreciază că în mod legal s-a dispus închiderea procedurii, orice discuție asupra activității lichidatorului nefiind permisă după ce s-a aprobat raportul final și s-au respins obiecțiunile la acesta.
Astfel, recursul creditoarei urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta creditoare DIRECȚIA REGIONALĂ VAMALĂ C, cu sediul în C,-, jud. D, în numele și pentru AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR B, împotriva sentinței nr. 1066 din 25 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- (număr în format vechi -), în contradictoriu cu intimata debitoare SC SRL având J/- și CF -, cu sediul în comuna, cod poștal 1418, reprezentată prin lichidator TG J, cu sediul în Tg. J,-,., jud. G și intimata creditoare DGFP G, cu sediul în Tg. J, jud.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 octombrie 2008.
Președinte, Țăndăreanu | Judecător, Moleanu | Judecător, |
Grefier, |
14 Octombrie 2008
Red. / 17.10.2008
Jud. sindic: - Tr.
Președinte:Nicoleta ȚăndăreanuJudecători:Nicoleta Țăndăreanu, Ecaterina Moleanu, Nela Ochea
← Practica judiciara insolventa. Decizia 813/2008. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 604/2008. Curtea de Apel... → |
---|