Practica judiciara insolventa. Decizia 1080/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR. 1080
Ședința publică din data de 24 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Chirica Elena
JUDECĂTORI: Chirica Elena, Dinu Florentina Preda Popescu
- - - -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de creditoarea SC SA cu sediul în B, sector 1, str. -, nr. 44,. 2.. 2,. 3,. 35, împotriva sentinței nr. 623 din 19.05.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu intimata debitoare SC SRL cu sediul în, B- - (Complex -.nr.2,.2), nr. 3. județ P, cod unic de înregistrare nr.-, înregistrată sub nr. J - și intimatul OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL PRAHOVA cu sediul în P,-, județ
Recursul este timbrat cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 19,5 lei, potrivit chitanței de la fila 4 și timbru judiciar de 0,15 lei, ce au fost anulate de către instanță și atașate la dosarul cauzei.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că recursul este timbrat și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:
Curtea, față de împrejurarea că s-a solicitat judecarea în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova - Secția Comercială și de Contencios Administrativ sub nr- la data de 12 martie 2008, creditorul SC SA a chemat în judecată pe debitorul SC Distribution SRL solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei.
În motivarea cererii s-a arătat că debitoarea îi datorează suma de 16.330,56 lei reprezentând contravaloare servicii telecomunicații, penalități de întârziere, penalități de nerespectare a perioadei obligatorii convenite de părți și cheltuieli de judecată. A mai susținut creditorul că starea de insolvență a societății debitoare este evidentă având în vedere că nu și-a achitat creanța cu mai mult de 30 zile anterior formulării acțiunii.
După analizarea actelor și lucrărilor dosarului, Tribunalul Prahova - Secția Comercială și de Contencios Administrativ a pronunțat sentința nr. 623 din 19 mai 2008 prin care a respins ca neîntemeiată cererea de deschidere a procedurii formulată de creditorul SC SA B în contradictoriu cu debitoarea SC Distribution SRL.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că din verificarea documentelor contabile a rezultat că societatea creditoare a depus acte justificative, respectiv facturi, doar pentru debitul principal în valoare de 1.242,39 lei reprezentând contravaloare servicii de telecomunicații prestate. A mai reținut instanța de fond faptul că pentru penalitățile de întârziere solicitate și penalitățile de nerespectare a perioadei obligatorii nu s-au emis facturi, iar calculul acestora potrivit notei depuse la dosar reprezintă un act de voință unilateral al creditoarei, care nu poate atrage răspunderea societății chemate în judecată.
Mai mult, a arătat prima instanță că doar suma de 1.242,39 lei reprezentând contravaloare servicii de telecomunicație prestate, are caracter de creanță certă, lichidă și exigibilă, sumă care se află sub pragul minim de 10.000 lei, prevăzut de art. 3 pct.12 din Legea nr. 85/2006 pentru deschiderea procedurii.
Împotriva sentinței nr. 623/19.05.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova - Secția Comercială și de Contencios Administrativ a declarat de recurs creditoarea SC SA B, la data de 13 iunie 2008, care a criticat hotărârea pronunțată ca fiind nelegală și netemeinică, arătând că hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 304 pct.8, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Sub acest aspect a susținut faptul că, creanța, reprezentând debitul principal, penalitățile de întârziere și penalitățile datorate pentru nerespectarea perioadei contractuale obligatorii, a luat naștere ca urmare a nerespectării de către intimata debitoare a obligațiilor asumate prin contractul seria E nr. 31246 din data de 24.03.2005. De altfel a mai susținut că documentul justificativ al creanței creditoarei este actul sub semnătură privată reprezentat de contractul comercial semnate de părți, în cadrul căruia sunt prevăzute clar inclusiv cuantumul penalităților și condițiile datorării lor (art. 9.1. și art. 9.2. rap. la art. 7.1. din Contract) și care a fost anexat la cererea de deschidere a procedurii insolvenței.
Menționează că instanța de fond a interpretat greșit actele de la dosar, întrucât, în conformitate cu prevederile art. 137 alin. 3 lit. B Cod fiscal, penalizările și orice alte sume solicitate pentru neîndeplinirea totală sau parțială a obligațiilor contractuale nu sunt incluse în baza de impozitate a taxei pe valoare adăugată, subscrisă nu a facturat penalitățile pe facturile lunare, alături de celelalte servicii prestate. Mai mult nu a înțeles faptul că documentul justificativ al creanței creditoarei este reprezentat de contractul de prestări servicii telecomunicații seria E nr. 31246 din data de 24.03.2004, în cadrul căruia sunt prevăzute clar inclusiv cuantumul penalităților și condițiile datorării lor.
Mai invocă recurenta că hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 304 pct.9 - este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Sub acest aspect arată că instanța de fond a restrâns în mod nejustificat înțelesul noțiunii de, documente justificative " numai la facturile fiscale, făcând astfel o aplicare greșită a prevederilor art. 31 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, neluând în considerare contractul seria E nr. 31246, încheiat de părți la data de 24.03.2004, ajungând la concluzia greșită că recurenta nu a depus documente justificative pentru penalitățile de întârziere și pentru penalitatea de nerespectare a perioadei contractuale obligatorii. Se mai arată că hotărârea pronunțată de prima instanță este nelegală și netemeinică, motiv prevăzut de art. 304/1 pr.civilă, creanța fiind certă, lichidă și exigibilă situație ce rezultă cu actele semnate și însușite de intimata debitoare. A susținut recurenta că instanța de fond a reținut în mod eronat faptul că creanța nu întrunește valoarea prag întrucât numai suma de 1.242, 39 lei este certă, lichidă și exigibilă. În continuare invocă art. 3 pct.1 din Legea nr. 85/2006, prin urmare, a susținut faptul că cererea de deschidere a procedurii de insolvență îndeplinește toate cerințele prevăzute de legea mai sus menționată.
A solicitat admiterea recursului, casarea sentinței, pe cale de consecință reținerea cauzei spre rejudecare și dispunerea deschiderii procedurii insolvenței împotriva intimatei debitoare.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a probelor administrate, a actelor normative ce au incidență în cauză, precum și sub toate aspectele conform art. 3041Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Creditoarea recurentă a solicitat declanșarea procedurii insolvenței față de debitoarea SC Distribution SRL pentru recuperarea unui pretins debit neachitat în cuantum de 16.330,56 lei reprezentând 1.242,29 lei contravaloare servicii de telecomunicații prestate și neachitate, 11.219,47 lei reprezentând penalități de 1% pe zi de întârziere de la data scadenței și până la 11.03.2008, 3.868,8 lei reprezentând penalitate de nerespectare a perioadei obligatorii convenite de părți și 44,9 lei cheltuieli de judecată, calculate conform contractului seria E nr. 31246 din 24.03.2004. Potrivit art.9.1 din contractul menționat mai sus, pentru nerespectarea obligațiilor de plată, abonatul va plăti o penalitate de 1% pentru fiecare zi de întârziere, de la data scadenței și până la plata efectivă a debitului, penalitate ce va fi calculată la echivalentul în USD al facturii; totalul penalităților de întârziere poate depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate. Problema de drept care se pune în speță este dacă recurentă creditoare deținea, în momentul formulării cererii prin care a solicitat intrarea în insolvență a debitoarei, o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva acesteia.
Articolul 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006 definește noțiunea de creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței ca fiind creditorul a cărui creanță, împotriva patrimoniului debitorului, este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile. Textul acestui articol stabilește, așadar, condițiile pe care trebuie să le îndeplinească creanța deținută de creditor asupra averii debitorului pentru ca cererea privind deschiderea procedurii insolvenței să poată fi admisă. Creanța trebuie să fie certă, în sensul existenței sale neîndoielnice și a cuantumului cert, având expunere monetară, lichidă și exigibilă - asupra căreia se pot ridica pretenții - și să se încadreze în valoarea pragului stabilit de art. 3 pct. 12 din același act normativ, respectiv minim 10.000 lei (RON). Dovada caracterului cert al creanței se poate face atât prin titlu executoriu, cât și prin act sub semnătură privată sau orice alt înscris necontestat de debitor nici în privința existenței sale, nici în ceea ce privește cuantumul creanței solicitate în baza acestuia.
În cauza de față este evident că debitoarea nu a contestat existența contractului și nici cuantumul creanței solicitate, întrucât nu a formulat contestație la cererea de deschidere a procedurii. Sumele solicitate derivă din obligațiile contractuale, astfel că emiterea unor facturi pentru aceste sume nu era necesară pentru aprecierea creanței ca fiind certă.
Pentru aceste considerente și în temeiul art. 3041și 312.pr. civ., Curtea va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de creditoarea SC SA cu sediul în B, sector 1, str. -, nr. 44,. 2.. 2,. 3,. 35, împotriva sentinței nr. 623 din 19.05.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu intimata debitoare SC SRL cu sediul în, B- - (Complex -.nr.2,.2), nr. 3. Județ P, cod unic de înregistrare nr.-, înregistrată sub nr. J - și intimatul OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL PRAHOVA cu sediul în P,-, Județ P și în consecință:
Casează sentința nr. 623 din 19.05.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 24 septembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Chirica Elena, Dinu Florentina Preda Popescu
- - - - - - -
GREFIER,
Red. DF
Tehnored.Fl.
3.ex/2.10.2008
.Fond - - - Tribunalul Prahova
Jud.fond - -
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Chirica ElenaJudecători:Chirica Elena, Dinu Florentina Preda Popescu
← Practica judiciara insolventa. Decizia 271/2008. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 1140/2009. Curtea de... → |
---|