Practica judiciara insolventa. Decizia 1133/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR.1133
Ședința publică din data de 5 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Tudose Ana Roxana
JUDECĂTOR 2: Stoicescu Maria
JUDECĂTOR 3: Duboșaru
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în B, sector 1, Cpt.Av. nr. 50, împotriva sentinței nr.992 din 8 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu lichidatorulT SERVICII DE INSOLVENȚĂpentru debitoareaSC KI-, cu sediul în C,-,. 1, județul D și creditoriiINSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ,cu sediul în P,-, județul P,SC SRL, cu sediul în B, sector 6, Bd. - -, nr. 1,. 4, șiDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în P,-, județul
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit recurenta-creditoare Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, intimatul-lichidator Servicii de Insolvență - pentru debitoarea SC 93 SRL și intimații-creditori Inspectoratul TERITORIAL D E Muncă P, SC SRL și Direcția Generală a Finanțelor Publice
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței faptul că, prin Serviciul Registratură, s-a depus la dosar întâmpinare formulată de intimatul-lichidator Servicii de Insolvență, după care:
Curtea, având în vedere că prin recursul formulat, recurenta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, potrivit art. 242 alin.2 pr.civilă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința nr. 992 din 8 mai 2009, Tribunalul Prahovaa admis cererea formulată de lichidatorul Servicii Insolvență L, n temeiul art.131 din Legea privind procedura insolvenței a dispus închiderea procedurii falimentului debitorului 93 L, radierea debitorului din registrul comerțului, n temeiul art.136 din Legea privind procedura insolvenței a descărcat pe lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități; n temeiul art.4 din Legea privind procedura insolvenței a dispus plata din fondul special de lichidare a sumei de 1.500 lei, onorariu lichidator și 724,12 lei cheltuieli de lichidare către lichidatorul Servicii Insolvență, iar în temeiul art.135 din Legea privind procedura insolvenței a dispus notificarea sentinței debitorului, creditorilor, administratorului special, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Prahova, pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că la data de 27.04.2009 lichidatorul judiciar SERVICII INSOLVENTA, desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului 93, a solicitat să se dispună închiderea procedurii, ca urmare a lipsei bunurilor în averea debitorului, procedura concursuală fiind deschisă prin sentința nr. 487 din data de 11.04.2008; fiind întocmite și comunicate notificările în condițiile art. 61 din Legea privind procedura insolvenței.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, criticând sentința 992/8.05.2009, pentru nelegalitate și netemeinice, solicitându-se admiterea căii de atac, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
În motivarea recursului s-a arătat că la pronunțarea hotărârii recurate nu au fost respectate formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 pr.civ. întrucât, instanța nu a analizat cererea de formulată de către AVAS, respectiv aceea prin care a solicitat lichidatorului judiciar să convoace Comitetul Creditorilor în vederea punerii în discuție a cererii de autorizare, cerere legală conform art. 138 din legea insolvenței.
S-a susținut că, această cerere este premergătoare formulării cererii de angajare a răspunderii patrimoniale, nu are legătură cu fondul dreptului, iar judecătorul sindic și lichidatorul judiciar erau obligați să-i dea curs, întrucât sunt incidente dispozițiile art. 138 alin. 3 teza finală din Legea 85/2006, răspunderea persoanelor la care se referă alineatul 1 amenințând să se prescrie, legea dând posibilitatea creditorilor să formuleze acțiune în răspundere.
Prin întâmpinarea depusă la 5 octombrie 2009, intimata - lichidator judiciar pentru debitoarea SC 93 SRL, a solicitat respingerea recursului, întrucât procedura insolvenței debitoarei, a fost închisă cu respectarea întocmai a dispozițiilor art. 131 din lege, neexistând nici un motiv care să justifice continuarea procedurii, nefiind condiționată de formularea unei cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale.
Curtea examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, a normelor legale incidente în cauză, art. 304 și 3041pr.civ. constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce succed:
Debitoarea SC 93 SRL V de M, a făcut obiectul procedurii insolvenței deschise prin sentința 487 din 11.04.2008, fiind numit administrator judiciar intimata, SERVICII INSOLVENTA, cu atribuțiile prevăzute de art.28 din lege.
După întocmirea rapoartelor și tabelelor prevăzute de legea insolvenței, la data de 27.04.2009, lichidatorul a solicitat închiderea procedurii insolvenței, întrucât nu au fost identificate bunuri valorificabile în averea debitoarei, iar creditorii nu au înțeles să avanseze sumele necesare continuării procedurii de insolvență, astfel că în mod corect Tribunalul Prahova, a constat că sunt incidente dispozițiile art. 131 din Legea 85/2006, a închis procedura insolvenței și a dispus radierea debitoarei.
În conformitate cu art. 138 din legea insolvenței, la cererea administratorului judiciar sau lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului ajuns în stare de insolvență să fie suportat de membri organelor de conducere sau de altă persoană ce a cauzat starea de insolvență, prin una din faptele limitativ enumerate, de acest text de lege lit. a-g, acțiunea în răspundere patrimonială putând fi promovată și de Comitetul Creditorilor cu autorizarea judecătorului sindic în situația în care administratorul sau lichidatorul au omis să indice în raportul său cauzele insolvenței, persoanele culpabile, ori dacă, a omis să formuleze acțiunea iar răspunderea persoanelor amenință să se prescrie.
Astfel, recurenta creditoare, era îndreptățită să formuleze o cerere prin care, cu autorizarea judecătorului sindic, lichidatorul judiciar trebuia să convoace Comitetul Creditorilor, în vederea formulării unei cererii de angajarea răspunderii patrimoniale, iar ulterior acest Comitet are legitimitate procesuală să promoveze o acțiune în răspundere întemeiată pe dispozițiile art. 138 din legea insolvenței.
Motivul de recurs potrivit căruia, judecătorul sindic nu a analizat cererea recurentei privind convocarea Comitetului Creditorilor în vederea formulării cererii de angajare a răspunderii patrimoniale, în condițiile prevăzute de art. 138 din legea insolvenței, nu este fondat, prin raportul cauzelor și împrejurărilor ce au condus la starea de insolvență, depus la termenul din 12 septembrie 2009, administratorul judiciar a concluzionat că administratorului societății debitoare nu i se poate imputa intrarea în insolvență a SC 93 SRL, s-a dispus intrarea în faliment a debitoarei prin sentința 1150/17.10.2008, administratorul judiciar fiind desemnat lichidator, iar urmare cererii formulate de AVAS a fost convocat de către lichidator Adunarea Creditorilor la 25 februarie 2009, ce a avut ca ordine de zi și oportunitatea antrenării răspunderii conform art. 138 din legea insolvenței, astfel că atât judecătorul sindic cât și lichidatorul judiciar au analizat cererea recurentei.
Potrivit procesului verbal încheiat la această dată, creditoarea DGFP P, a solicitat formularea acțiunii în răspundere patrimonială numai dacă sunt elemente care să justifice acest lucru, iar recurenta creditoare, a solicitat antrenarea răspunderii, însă nici una dintre cele două creditoare nu a fost de acord să avanseze sumele necesare continuării procedurii, astfel că lichidatorul judiciar a solicitat închiderea procedurii insolvenței, neidentificând motive în vederea antrenării răspunderii în condițiile art. 138 din Legea 85/2006.
Dispozițiile legale indicate de către recurentă, respectiv art. 138 alin. 3 teza finală, nu au incidență în cauza de față întrucât, lichidatorul judiciar nu a omis să indice în raportul său, persoanele culpabile de stare de insolvență și nici să formuleze acțiune în răspundere, în raportul întocmit de intimata SERVICII INSOLVENTA, precizându-se că administratorului societății nu îi este imputabilă intrarea în insolvență a SC 93 SRL V de M, aceasta datorându-se în mare parte conjuncturii economice defavorabile.
Față de considerentele expuse mai sus, Curtea constată că în mod corect Tribunalul Prahovaa dispus închiderea procedurii falimentului privind pe debitoarea SC 93 SRL V de M, fiind incidente dispozițiile art. 131 din legea
insolvenței, sentința recurată nu este afectată de nelegalitate sau netemeinicie, cererea depusă de către recurentă privind aplicabilitatea dispozițiilor art. 138 din Legea 85/2006, precum și convocarea Adunării Creditorilor, întrucât în cauză nu s-a constituit Comitet conform art. 16 din Legea 85/2006, datorită numărului mic de creditori, în vederea introducerii acțiunii răspunderii patrimoniale a fost analizată de judecătorul sindic, aceasta fiind pe ordinea de zi a adunării din 25.02.2009, recursul nu este fondat, urmând ca în conformitate cu art. 312 alin.1 pr.civ. să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de creditoareaAUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în B, sector 1, Cpt.Av. nr. 50, împotriva sentinței nr.992 din 8 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu lichidatorulT SERVICII DE INSOLVENȚĂpentru debitoareaSC KI-, cu sediul în C,-,. 1, județul D și creditoriiINSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ,cu sediul în P,-, județul P,SC SRL, cu sediul în B, sector 6, Bd. - -, nr. 1,. 4, șiDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în P,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 octombrie 2009.
Președinte, Judecători,
- --- - - -
Grefier,
Red.
Tehnored.
7 ex./9.10.2009
f- - Tribunalul Prahova
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Tudose Ana RoxanaJudecători:Tudose Ana Roxana, Stoicescu Maria, Duboșaru
← Alte cereri. Decizia 233/2009. Curtea de Apel Ploiesti | Practica judiciara insolventa. Decizia 104/2010. Curtea de Apel... → |
---|