Practica judiciara insolventa. Decizia 1153/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA Nr. 1153
Ședința publică de la 12 Octombrie 2009
PREȘEDINTE: Doina Lupea
JUDECĂTOR 2: Carmen Mladen
JUDECĂTOR 3: Lotus Gherghină Lotus Gherghină
Grefier -
Pe rol, judecarea recursului declarat de creditoarea AVAS B împotriva sentinței nr. 619/04.06.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata INSOLVENȚA 2007 în calitate de lichidator al debitoarei SC AGRO SRL și intimata creditoare DGFP
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recurenta a solicitat în scris judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 alin. 2 Cod proc.civ. după care:
Curtea, constatând cauza în stare de judecată, a trecut la soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința nr. 619/04.06.2009, Tribunalul Dolja respins obiecțiunile formulate de AVAS B la raportul asupra cauzelor și împrejurărilor depus de lichidatorul judiciar, a admis cererea formulată de lichidatorul judiciar INSOLVENȚA 2007 și, în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, a dispus închiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului SC AGRO SRL Băilești și radierea debitorului din registrul comerțului.
În temeiul art.136 din Legea privind procedura insolvenței, s-a dispus descărcarea administratorului judiciar de orice îndatoriri și responsabilități, iar în temeiul art.135 din Legea privind procedura insolvenței, s-a dispus notificarea sentinței debitorului, creditorilor, administratorului special, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dolj pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Totodată, s-a dispus plata din fondul de lichidare a sumei de 4000 lei, reprezentând onorariul lichidatorului judiciar INSOLVENȚA 2007, aferent perioadei ianuarie-mai 2009.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a constatat că, la data de 22.01.2009, prin sentința nr. 61 pronunțată în cauză de Tribunalul Dolj - Secția Comercială, s-a dispus deschiderea procedurii simplificate de insolvență împotriva debitorului SC AGRO SRL, fiind numit în calitate de lichidator judiciar INSOLVENȚA 2007. La data de 17.03.2009 s- a depus raportul asupra cauzelor și împrejurărilor ce au condus la apariția stării de insolvență a debitorului, iar la data de 02.04.2009, în temeiul art. 72 alin. 3 din legea privind procedura insolvenței, s-a afișat la ușa instanței, în copie, tabelul preliminar al creanțelor, conform procesului verbal de afișare - fila 38 din dosar, iar la data de 16.04.2009, în temeiul art. 74 alin. 1 din legea privind procedura insolvenței, s-a afișat la ușa instanței, în copie, tabelul definitiv al creanțelor, conform procesului verbal de afișare - fila 350 din dosar.
De asemenea, observând rapoartele depuse de lichidatorul judiciar în cursul desfășurării procedurii, instanța a reținut că în averea debitorului nu există bunuri supuse impozitării care să poată fi valorificate în vederea îndestulării creditorilor conform adresei nr. 3313/30.01.2009 emisă de Primăria Mun. Băilești și, mai mult, societatea a fost dizolvată judiciar în baza art. 237 din Legea nr. 31/1990 pentru nedepunerea situațiilor financiar contabile.
Analizând obiecțiunile formulate de creditoarea AVAS B la raportul depus de lichidatorul judiciar, instanța a reținut că acestea au fost formulate și trimise la dosar la 07.04.2009.
Cum prima adunare generală a fost convocată la data de 13.04.2009, judecătorul sindic aplicând dispozițiile art.129 al.1 din Legea nr.85/2006 a constatat că acestea au fost depuse în termen și, ca atare, excepția tardivității invocate de lichidatorul judiciar a fost respinsă.
Prin raportul nr.155/19.03.2009 administratorul judiciar a stabilit faptul că debitoarea nu mai desfășoară activitate economică din anul 2002, iar cauzele care au generat starea de insolvență au fost seceta și calamitățile din vara anului 2002, cât și faptul că firma nu deținea în proprietate bunuri imobile sau mobile care să-i permită compensarea pierderii suferite și reluarea activității agricole în anii următori.
Acest raport a fost publicat sub nr. 29156/26.03.2009 și nu a fost contestat de creditoarea AVAS
Cu toate acestea, lichidatorul judiciar a convocat Adunarea Generală a creditorilor la data de 11.05.2009, având ca ordine de zi analizarea obiecțiunilor AVAS B și oportunitatea promovării de către creditori a unei cereri de antrenare a răspunderii patrimoniale.
De reținut este faptul că și la această convocare creditorii au rămas în pasivitate.
Astfel, cât timp raportul lichidatorului nu evidențiază nici o cauză de antrenare a răspunderii patrimoniale a administratorului social și cât timp creditorii deși convocați în acest sens au rămas în pasivitate, instanța a respins obiecțiunile formulate împotriva raportului întocmit de lichidatorul judiciar, a aprobat raportul acestuia și în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, a dispus închiderea procedurii și radierea debitorului din registrul comerțului.
Instanța de fond a mai constatat că lichidatorul judiciar nu a încasat sumele cuvenite ca remunerație pentru activitatea desfășurata precum și cheltuielile de procedură suportate din fonduri proprii astfel că, în temeiul art. 4 din Legea nr. 85/2006, a dispus eliberarea sumei de 4000 lei către lichidatorul judiciar din fondul de lichidare aflat la dispoziția, sumă reprezentând cheltuieli de procedură avansate și remunerația pe perioada ianuarie - mai 2009.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea AVAS B, criticând-o ca netemeinică și nelegală, invocând în drept dispozițiile art. 299 - 316 Cod procedură civilă, Legea nr. 85/2006 și nr.OUG 95/2003, aprobată prin Legea nr. 557/2003.
Criticile recurentei au vizat, în esență, următoarele aspecte: aplicarea greșită a dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006, în condițiile în care lichidatorul judiciar nu a apelat la prerogativa conferită de art. 138 din Legea nr. 85/2006; procedura a fost închisă prematur, fără a se da posibilitatea creditorilor să-și îndestuleze creanțele rămase neacoperite și fără a fi întreprinse demersuri în sensul convocării creditorilor în vederea formulării cererii de autorizare și a cererii de atragere a răspunderii prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006.
În recurs nu au fost formulate întâmpinări.
Examinând sentința recurată, în raport de motivele de recurs formulate și dispozițiile legale invocate, conform art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefondat.
Potrivit dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006, n orice stadiu al procedurii, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.
Deci, singurele condiții a căror îndeplinire trebuie avută în vedere de judecătorul sindic pentru a închide procedura în temeiul dispozițiilor legale menționate mai sus sunt lipsa sau insuficiența bunurilor din averea debitorului și refuzul creditorilor de a avansa sumele corespunzătoare acoperirii cheltuielilor administrative.
Cum din raportul depus la dosar de către lichidatorul judiciar INSOLVENȚA 2007 și din adresa nr. 3313/30.01.2009 eliberată de Primăria Municipiului Băilești rezultă că debitorul nu deține bunuri mobile sau imobile, iar creditorii nu au avansat sumele corespunzătoare acoperirii cheltuielilor de procedură, se reține că sunt îndeplinite condițiile legale pentru luarea măsurii de închidere a procedurii.
Prin urmare, Curtea constată că sunt neîntemeiate criticile formulate de recurenta creditoare AVAS B referitoare la închiderea prematură a procedurii.
Dat fiind faptul că nu există bunuri urmăribile, nu se întrevede utilitatea continuării procedurii, având în vedere și scopul legii, definit în art.2 din Legea nr.85/2006, respectiv acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență. Apare evident că un asemenea scop nu poate fi atins atunci când se constată inexistența vreunui bun în averea debitorului.
În privința criticilor ce vizează neantrenarea răspunderii materiale a administratorului social, se reține că sunt, de asemenea, nefondate.
Potrivit dispozițiilor art. 16 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic desemnează, în raport de proporțiile cazului, un comitet format din 3-7 creditori.
Din moment ce singurii creditori ai debitoarei SC AGRO SRL sunt recurenta și DGFP D, judecătorul sindic nu a desemnat un comitet al creditorilor. Cum acest comitet nu există, nimic nu a împiedicat creditoarea AVAS B să solicite judecătorului sindic să fie autorizată să introducă acțiunea prevăzută de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 în cazul în care considera că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de alin. 3 al aceluiași articol. În lipsa unei cereri a lichidatorului judiciar sau a unui creditor, judecătorul sindic nu putea proceda din oficiu la verificarea incidenței dispozițiilor privind antrenarea răspunderii materiale a administratorului social.
În consecință, față de considerentele expuse mai sus, urmează ca, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, să se respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de creditoarea AVAS B, cu sediul ales în B,- - 11, sector 1, împotriva sentinței nr. 619/04.06.2009, pronunțate de Tribunalul Dolj - Secția Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata INSOLVENȚA 2007, cu sediul în C, B,. 23 D,. 1,. 3, jud. D, în calitate de lichidator al debitoarei SC AGRO SRL și intimata creditoare DGFP D, cu sediul în C,-, jud.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Octombrie 2009.
Președinte, | Judecător, | Judecător, Lotus Gherghină |
Grefier, |
14 Octombrie 2009
Red. / 3 ex.
Tehnored. / 21.10.2009
Jud. fond: - Tr. D
Președinte:Doina LupeaJudecători:Doina Lupea, Carmen Mladen, Lotus Gherghină
← Practica judiciara insolventa. Decizia 1150/2009. Curtea de... | Practica judiciara insolventa. Decizia 1310/2009. Curtea de... → |
---|