Practica judiciara insolventa. Decizia 1214/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal
DOSAR NR-
DECIZIA nr. 1214
Ședința publică din data de 8 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Alexandrina Urlețeanu
JUDECĂTOR 2: Valentin Niță
JUDECĂTOR 3: Maria Pohoață
Grefier - - -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de debitoareaSC Montaj SRL, cu sediul în B,-,. 1,. 6, județul B, împotriva sentinței nr. 652 din data de 3 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu creditoareaSC SRL, cu sediul în B, cartier II, - 5,. 1 județul B și lichidatorul judiciar al debitoarei, B, str. -,. 11,. B,. 1, județul
Recursul este timbrat cu taxă judiciară de timbru în valoare de 20.00 lei, conform chitanței nr. - și timbru judiciar de 0,15 lei.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns recurenta-debitoare SC Montaj SRL B, reprezentat de administrator, lipsind intimata-creditoare SC SRL și lichidatorul judiciar al debitoarei, numita.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se că administratorul judiciar al debitoarei, avocat, a depus la dosarul cauzei, prin serviciul registratură, note de ședință și tabelul definitiv al creanțelor asupra averii debitorului.
Administratorul recurentei-debitoare, numita, depune la dosarul cauzei 20 de extrase de cont și o cerere de renunțare la judecata acțiunii, formulată de intimata-creditoare. Menționează că nu are cereri de formulat și solicită cuvântul în susținerea recursului.
Curtea, luând act că nu sunt cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul recurentei-debitoare, numita, critică sentința
pentru nelegalitate, considerând că în mod greșit instanța fondului deschis procedura insolvenței societății, deoarece, așa cum rezultă și din extrasele de cont depuse astăzi la dosar, debitoarea nu se află în încetare de plăți.
Solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței, în sensul respingerii cererii.
.//.
CURTEA
Prin sentința nr. 652 din 3 iulie 2009, Tribunalul Buzăua admis cererea
formulată de creditorul SRL B și a dispus deschiderea procedurii insolvenței, in forma generală, a debitorului SC Construcții Montaj SRL; a numit administrator judiciar pe avocatul, aceasta îndeplinind atribuțiile prevăzute de art. 20 din lege și având o retribuție de 600 lei; a dispus notificarea deschiderii procedurii debitorului, creditorilor și Oficiului Registrului Comerțului, prin Buletinul Procedurilor de Insolvență, în vederea efectuării mențiunii în temeiul art. 61 din Legea privind procedura insolvenței; a fixat termenul pentru depunerea creanțelor, verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la 26.08.2009, pentru soluționarea eventualelor contestații și pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor, dispunând,totodată, și celelalte măsuri ce decurg din lege.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că debitorul se află în încetare de plăți, stare de fapt dovedită cu facturile fiscale nr.-/06.10.2007 și -/06.10.2007, iar creditoarea are împotriva debitorului o creanță certă, lichidă și exigibilă, în cuantum de 123.986 lei.
S-a apreciat că cererea de deschidere a procedurii insolvenței debitorului îndeplinește condițiile prevăzute de lege, ea fiind formulată de creditoare la data de 29.04.2009 și comunicată debitorului la data de 04.05.2009, care nu a formulat contestație, potrivit art. 33 din Legea 85/2006.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs debitoarea SC Montaj SRL care a susținut că la data pronunțării sentinței societatea nu înregistra debite neachitate, iar reclamanta a fost în eroare privind constituirea creanței solicitate, fără să verifice veridicitatea acesteia.
Recurenta a mai susținut că are mai multe datorii neîncasate de la debitori, în sumă de peste 1.000.000 lei, cele mai multe de la Primării din judet, care au motivat că nu au fonduri alocate.
Recurenta a depus, în susținerea recursului, procesul-verbal de compensare reciprocă, încheiat la data de 10 iunie 2009, semnat și ștampilat de recurenta-debitoare și intimata creditoare, precum și extrase de cont bancare.
Solicită admiterea recursului, modificarea sentinței și, pe fond, respingerea acțiunii intimatei-reclamante.
Intimata SRL a depus o cerere, semnată și ștampilată, prin care a declarat că renunță la acțiunea formulată și solicită închiderea dosarului.
De asemenea, administratorul judiciar al recurentei, numit de instanță prin sentința de deschidere a procedurii, a depus la dosarul cauzei tabelul definitiv al creanțelor, raportul lunar întocmit la data de 1.10.2009, lista cu creditorii, precum și raportul întocmit în baza art.20 din Legea 85/2006, precizând că nu se poate dispune închiderea procedurii doar pentru că datoria față de debitorul care a solicitat deschiderea procedurii a fost achitată.
.//.
Examinand sentința recurată, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor
legale incidente în cauză, Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 1 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței, procedura
generală prevăzută de prezenta lege se aplică debitorilor aflați în stare de insolvență sau de insolvență iminentă. Intimata creditoare a solicitat deschiderea procedurii insolvenței pentru suma de 123.986 lei. Imediat după deschiderea procedurii generale a insolvenței între cele două părti s-a încheiat procesul verbal de compensare reciprocă a unor datorii ce depășeau suma solicitată de creditoare prin cererea de deschidere a procedurii.
În conformitate cu prevederile art. 3 din aceeai lege insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile și este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori.
Cu actele noi depuse în recurs recurenta a făcut dovada că în perioada 01.01.2009- 25.09.2009 a avut un rulaj cumulat de circa 196.000 lei, plățile fiind făcute către diferite societăți comerciale, inclusiv rambursare credit și dobânzi.
Rezultă că nu sunt întrunite condțtiile legale pentru ca recurenta debitoare să fie declarată ca fiind în incapacitate de plată, motiv pentru care recursul urmează a fi admis.
In ceea ce privește faptul că administratorul judiciar a efectuat anumite proceduri prevăzute de Legea 85/2006, în virtutea faptului că a fost numit prin sentința de deschidere a procedurii, urmeaza ca, dupa restituirea cauzei la instanța de fond, administratorul judiciar să solicite plata muncii efectuate într-un cuantum asupra căruia urmează să se pronunțe judecătorul sindic.
Pentru considerentele mai sus expuse, în temeiul art. 312 pr.civ, recursul se va admite, se va modifica în tot sentința pronuntată și, pe fondul cauzei, se va respinge cererea de deschidere a procedurii falimentului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de debitoarea SC Montaj SRL, cu sediul în B,-,. 1,. 6, județul B, împotriva sentinței nr. 652 din data de 3 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu creditoareaSC SRL, cu sediul în B, cartier II, - 5,. 1 județul B și lichidatorul judiciar al debitoarei, B, str. -,. 11,. B,. 1, județul B și, în consecință:
Modifică în tot sentința nr. 652 din data de 3 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău și respinge cererea de deschidere a procedurii insolvenței debitoarei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 8 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
red. MP
tehnored.MC/MP
5 ex/ 27. 10.2009
f- Trib.
sind.
Operator date cu caracter personal
Număr notificare 3120
Președinte:Alexandrina UrlețeanuJudecători:Alexandrina Urlețeanu, Valentin Niță, Maria Pohoață
← Practica judiciara insolventa. Decizia 1117/2009. Curtea de... | Practica judiciara insolventa. Decizia 1768/2009. Curtea de... → |
---|