Practica judiciara insolventa. Decizia 1291/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 1291 - Supliment 3
Ședința publică de la 12 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Liliana Palihovici
JUDECĂTOR 2: Anca Ghideanu
JUDECĂTOR 3: Claudia Susanu
Grefier: - -
S-au luat în examinare cererile de recurs comercial formulate de " România"SA B, SC ""SRL B și " I" I împotriva sentinței comerciale nr. 337/S din 01 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Iași - judecător sindic.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că, dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 02 2009, susținerile părților, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și din lipsă de timp pentru deliberare, văzând dispozițiile art. 260 Cod procedură civilă, instanța a amânat pronunțarea cauzei la data de 09.11.2009 și apoi pentru data de astăzi, când:
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursului de față;
Prin sentința comercială nr. 337/S/ 01.07.2008 pronunțată de Tribunalul Iași - judecător sindic s-au respins contestațiile formulate împotriva tabelului preliminar al creanțelor de către creditorii SRL și România SRL și s-a admis în parte contestația formulată de creditorul I A în sensul că s-a dispus înscrierea acestui creditor în tabel cu suma de 729.824,09 lei ( -,93 lei cu titlu de preț, 59.656,16 lei cu titlu de penalități de întârziere și 5.719 lei cu titlu de cheltuieli de procedură). Totodată, s-a definitivat tabelul creanțelor asupra averii debitorului și s-a acordat termen pentru continuarea procedurii.
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele:
În ceea ce privește creanța creditorului SC ROMANIA, judecătorul-sindic a apreciat că în mod corect administratorul judiciar a apreciat că cererea de creanță a fost tardiv depusă, fiind aplicabile dispozițiile 76 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, întrucât potrivit dispozițiilor cuprinse în sentința comercială nr. 475/S/13.11.2007 (fila 156, vol. I), prin care a fost deschisă procedura generală a insolvenței față de debitorul SC SA,data limită pentru depunerea cererilor de creanță era 07.01.2008,iar cererea de creanță a fost depusă la data de 09 ianuarie 2008 la oficiul poștal, potrivit mențiunii de pe plicul aflat în vol. VII, la fila 64.
Susținerea creditoarei referitoare la faptul că ar fi trebuit notificată individual potrivit dispozițiilor Codului d e procedură civilă, în conformitate cu dispozițiile art. 7 alin. 3 teza I din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, întrucât figura în documentele contabile ale debitoarei SC SA cu creanțe de recuperat, nu poate fi primită, întrucât îi revenea acesteia sarcina de a dovedi faptul că a figurat pe lista creditorilor, întocmită de către debitoare pentru administratorul judiciar, pentru a beneficia de notificare individuală, probă pe care aceasta nu a făcut-o, simplul fapt că între părți au existat raporturi contractuale și litigii în derulare neconferindu-i calitatea de creditor în înțelesul legii insolvenței (art. 3 pct. 7. - prin creditor se înțelege persoana fizica sau juridică ce deține un drept de creanță asupra averii debitorului și care a solicitat, în mod expres, instanței sa îi fie înregistrată creanța în tabelul definitiv de creanțe sau în tabelul definitiv consolidat de creanțe și care poate face dovada creanței sale fata de patrimoniul debitorului, în condițiile prezentei legi.), îndreptățit la notificare individuală.
Potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 61 alin. 1 din lege " (1) În urma deschiderii procedurii, administratorul judiciar va trimite o notificare tuturor creditorilor menționați în lista depusa de debitor în conformitate cu art. 28 alin. (1) lit. c) ori, după caz, în condițiile art. 32 alin. (2), debitorului și oficiului registrului comerțului sau, după caz, registrului societăților agricole ori altor registre unde debitorul este înmatriculat/înregistrat, pentru efectuarea mențiunii.", alin. 3 stabilind că "(3) Notificarea prevăzută la alin. (1) se realizează conform prevederilor Codului d e procedura civilă și se va publica, totodată, pe cheltuiala averii debitorului, într-un ziar de larga circulație și în Buletinul procedurilor de insolvență.", pentru creditorii nemenționați în lista depusă de către debitor, art. 7 alin. 3 teza a II-a instituind o prezumție simplă de valabilitate a notificării efectuate prin Buletinul procedurilor de insolvență. Scopul acestei notificări este tocmai aducerea la cunoștința celor interesați a faptului juridic al deschiderii procedurii și a termenelor procedurale stabilite în cuprinsul sentinței de deschidere, printre care și termenul limită pentru depunerea cererilor de creanță. Instituirea acestor termene limită are ca scop necesitatea asigurării celerității procedurii și se bazează pe diligența creditorilor în urmărirea și recuperarea creanțelor deținute asupra debitorilor lor. Prezumția de valabilitate a notificării realizate prin Buletinul procedurilor de insolvență are menirea să determine o atitudine proactivă a creditorilor în urmărirea situației debitorilor lor, cu posibilitatea ca aceștia să răstoarne prezumția de valabilitate a notificării sau să solicite, în conformitate cu dispozițiile art. 62 alin. 2 din lege, majorarea termenelor stabilite inițial. Însă, în cauză, prezumția de valabilitate este întărită de faptul dovedit de către administratorul judiciar referitor la cunoașterea, de către creditoare, încă de la data de 13 2007 (data deschiderii procedurii), a deschiderii procedurii insolvenței față de debitoarea SC SA, în momentul deschiderii procedurii între debitoare și creditoare fiind în derulare dosarul nr- aflat pe rolul Tribunalului București, litigiu în cadrul căruia debitoarea SC SA a fost citata după data de 13 2007 prin administratorul special, potrivit citației emise în acel dosar la data de 06 decembrie 2007 (vol. IX, fila 215).
Susținerea creditoarei referitoare la încălcarea drepturilor constituționale la liber acces la justiție și la un proces echitabil, prin notificarea sa prin Buletinul procedurilor de insolvență, cu referire la Decizia Curții Constituționale nr. 1137/04.12.2007, nu poate fi reținută, întrucât atât jurisprudența Curții Constituționale cât și cea a Curții Europene a Drepturilor Omului recunosc puterii legiuitoare dreptul de a stabili anumite termene și condiții în care pot fi exercitate drepturile procesuale cu caracter civil, intrând în sfera marjei de apreciere a statelor, cu păstrarea unui just echilibru între cerințe și a principiului proporționalității. Decizia la care creditoarea face referire impune doar realizarea procedurii de comunicare a actelor de procedură către persoanele împotriva cărora se promovează o acțiune în temeiul dispozițiilor Legii nr. 85/2006, ulterior deschiderii procedurii insolvenței, și potrivit dispozițiilor Codului d e procedură civilă, nu numai prin Buletinul procedurilor de insolvență, fără a fi aplicabilă în situația notificării deschiderii procedurii, care face obiectul disputei de față.
A accepta exclusiv notificarea individuală ca fiind valabilă, chiar și în situația creditorilor ce nu figurează în lista întocmită de către debitor, ar determina imposibilitatea definitivării tabelului creanțelor asupra averii debitorului, orice creditor pasiv putând invoca în orice termen o creanță asupra averii debitoarei, fără a fi sancționat cu decăderea din termen prevăzută de dispozițiile art. 76 din lege, cu afectarea întregii proceduri, împotriva caracterului colectiv și concursual al procedurii.
Nu se poate reține nici măcar culpa debitoarei sau neglijența administratorului judiciar în identificarea creditorului, în condițiile în care momentul deschiderii procedurii între debitoare și creditoare era în derulare dosarul nr- aflat pe rolul Tribunalului București, având ca obiect tocmai pretențiile creditoarei față de debitoare pe calea unei cereri în garanție alăturate cererii principale, care în final a fost respinsă.
În ceea ce privește cererile de creanță formulate de către creditoarea SC, judecătorul-sindic a reținut că în mod judicios a apreciat administratorul judiciar că această creditoare a formulat două cereri de creanță distincte, fiecare din ele având o motivație și temei juridic distinct, întemeiate pe raporturi juridice distincte și dovezi diferite: prima cerere de creanță pentru suma de 3.857,48 lei, din care rest de 98,30 lei rămas neachitat din factura fiscală seria - nr. - din data de 15.07.2005; 1.810,94 lei contravaloarea facturii fiscale seria - nr. - din 18.03.2006 și 1.909,24 lei penalități de 1% pe zi de întârziere, potrivit mențiunilor de pe facturile indicate (comunicată la data de 7 ianuarie 2008, în termen), iar a doua pentru suma de 6.178,36 lei, reprezentând onorariul de avocat aferent demersurilor juridice întreprinse pentru recuperarea datoriilor pe care debitoarea le înregistra față de societate, facturat cu factura fiscală nr. 115/31.12.2007, potrivit extrasului de cont nr. 844/09.01.2008 (comunicată la data de 24 ianuarie 2008, peste termenul de depunere a cererilor de creanță).
Judecătorul-sindic a respins susținerea creditoarei referitoare la faptul că cea de-a doua cerere ar fi fost doar o cerere precizatoare, întrucât dispozițiile art. 132 alin. 2 pct. 2 din Codul d e procedură civilă se referă la mărirea câtimii obiectului aceleiași cereri, având același temei juridic, or în cauză cea de-a doua cerere a creditoarei are un temei juridic total diferit, reprezentând cheltuielile achitate societății profesionale angajate pentru efectuarea demersurilor juridice în lămurirea raporturilor juridice existente între părți, al căror cuantum era cunoscut, potrivit chiar susținerilor creditoarei, încă de la data facturării acestora, 31.12.2007, pe când prima cerere de creanță are ca obiect contravaloarea unor bunuri pretins livrate debitoarei și penalități de întârziere aferente, precum și contravaloarea taxei judiciare aferente cererii de creanță.
Astfel, față de data înregistrării celei de-a doua cereri de creanță, în mod corect s-a apreciat că în privința acesteia a operat decăderea prevăzută de dispozițiile art. 76 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
În ceea ce privește cuantumul reclamat prin prima cerere de creanță, judecătorul-sindic a apreciat că în condițiile nerecunoașterii facturii fiscale seria - nr. - din 18.03.2006 de către debitoare încă dinainte de data deschiderii procedurii insolvenței, potrivit răspunsului său la invitația de conciliere transmisă la data de 13.11.2006 cu privire la suma de 1.909,24 lei reprezentând contravaloarea anvelopelor și jantelor achiziționate, expediat prin adresa nr. 1788 din 27.11.2006, și a neevidențierii în contabilitatea debitoarei a bunurilor pretins livrate, nu se poate reține existența unei obligații de plată valabile din partea debitoarei către creditoare în privința acestei sume și nici a accesoriilor aferente. Cum creditoarea nu a putut dovedi calitatea de reprezentant a numitului, al cărui nume figurează pe factura în cauză la rubrica "numele delegatului", iar debitoarea a contestat că l-ar fi împuternicit pe acesta să preia bunuri în numele său, precum și autenticitatea semnăturii de pe factură, judecătorul-sindic a apreciat că această factură nu întrunește condițiile necesare pentru a fi considerată "factură acceptată" în condițiile art. 56 din Codul comercial, nepurtând semnătura unui împuternicit al debitorului și ștampila acestuia. Cum dispozițiile menționate facilitează probarea obligațiilor în materie comercială cu facturi acceptate, potrivit dispozițiilor art. 1169 din Codul civil, creditoarei îi revene sarcina probei, probă ce nu a fost făcută în cauză. Este culpa creditoarei dacă a predat bunuri unui angajat al debitoarei fără împuternicire în acest sens și neînsoțite de aviz de expediție, iar eventuala practică existentă în acest sens trebuia dovedită, în cadrul uzanțelor comerciale, fapt care însă nu a fost invocat în cauză.
Potrivit principiului de drept în baza căruia soarta cererii accesorii urmează soarta cererii principale, nu a putut fi primită nici cererea privind acordarea penalităților aferente debitului principal solicitat, preluând caracterul incert al obligației principale.
În privința sumei de 39 lei, reprezentând cheltuielile de judecată aferente taxei judiciare de timbru achitate pentru cererea de creanță, în mod corect a reținut administratorul judiciar că acestea reprezentând o creanță născută ulterior deschiderii procedurii, neputând fi acceptată față de dispozițiile art. 3 pct. 16 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
În ceea ce privește contestația formulată de creditorul SC I SA, judecătorul-sindic a apreciat că aceasta este parțial întemeiată, la verificarea sumelor înscrise în cererea de creanță formulată de către acest creditor, administratorul judiciar încălcând dispozițiile prevăzute de art. 66 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, potrivit cărora "(1) Toate creanțele vor fi supuse procedurii de verificare prevăzute de prezenta lege, cu excepția creanțelor constatate prin titluri executorii."
Astfel, administratorul judiciar a ignorat faptul că pentru o parte din sumele solicitate cu titlu de penalități de întârziere și cu titlu de cheltuieli de judecată creditoarea deținea sentințe irevocabile ce constituie titluri executorii, potrivit dispozițiilor art. 7209din Codul d e procedură civilă, iar procesele-verbale de executare silită întocmite de către executorii judecătorești, prin care se stabilesc cheltuieli de executare, constituie, de asemenea, titluri executorii, potrivit dispozițiilor art. 3717alin. 4 din Codul d e procedură civilă, astfel încât nu se justifica cerința acestuia de a exista emise facturi fiscale sau de a fi operate în contabilitatea debitoarei.
Întrucât în considerentele sentințelor nr. 167/C/14.02.2005, pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr. 19049/2004 și nr. 7655/14.06.2006, pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr. 7162/2006 (vol. X, filele 39, respectiv 41) se reține că facturile emise serviciilor prestate pentru anii 2001, 2002, 2003, apoi 03.2003 - 06.2005 au fost achitate cu întârziere, în mod corect a apreciat administratorul judiciar că cererea de creanță a creditoarei este întemeiată numai pentru contravaloarea serviciilor prestate după data de 06.2005, respectiv numai pentru suma de 564.408,93 lei.
De asemenea, în privința penalităților, potrivit celor două sentințe, debitoarea datorează penalități de întârziere aferente achitării cu întârziere a serviciilor prestate în perioada 2001, 2002, 2003, apoi 03.2003 - 06.2005, în cuantum de 138.690,4 lei, la care se adaugă cuantumul penalităților recunoscute de către administratorul judiciar pe baza evidențelor contabile, de 21.005,76 lei, cuantumul total al penalităților fiind de 159.696,16 lei. În privința diferenței solicitate de către creditoare cu titlu de penalități, judecătorul-sindic a reținut că restul sumelor nu se caracterizează prin certitudine, astfel încât nu pot fi reținute.
În ceea ce privește cuantumul cheltuielilor procedurale, judecătorul-sindic a reținut că prin cele două sentințe debitoarea a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată către creditoare în cuantum de 5.124 lei, la acestea adăugându-se suma de 595 lei plătită efectiv din totalul de 4.951,6 lei cheltuieli de executare stabilite de executorul judecătoresc, menționată în procesul-verbal de executare silită întocmit de către BEJ ca fiind avansată (vol. X, fila 87), în total 5.719 lei. Pentru diferența de 2.575 lei stabilită prin acest proces-verbal și suma de 1.361 lei prevăzută în adresa emisă de BEJ creditoarei la data de 28.08.2007 (vol. X, fila 87), nu există dovada plății acestor cheltuieli, care sunt stabilite direct în sarcina debitoarei, astfel că nu pot fi reținute ca reprezentând o creanță certă. La fel, în ceea ce privește suma de 7.569,03 lei, reprezentând cheltuieli de judecată pretins a fi efectuate în dosarul nr- al Tribunalului Iași, creditoarea nu a făcut dovada achitării acestei sume pentru a fi considerată o creanță certă împotriva averii debitoarei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea - ROMÂNIA criticând soluția de respingere ca tardiv formulată a cererii sale de creanță.
Recurenta a susținut că, atâta timp cât nu a fost notificată în mod valabil cu privire la deschiderea procedurii de insolvență, cererea sa fost formulată în termen.
Mai mult, la data formulării acesteia art. 7 alineat 3 din Legea nr. 85/2006 fusese declarat neconstituțional prin Decizia nr. 1134/ 04.12.2007 a Curții Constituționale, decizie ce a fost interpretată greșit de instanța de fond în sensul inaplicabilității sale asupra întregii prevederi legale contestate.
De altfel, și în situația în care art. 7 alineat 3 din Legea nr. 85/2006 ar fi fost în vigoare administratorul judiciar avea obligația să notifice creditorii conform Codului d e procedură civilă, prin scrisoare recomandată de primire,
Simpla publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvență nu reprezintă procedura de notificare legal îndeplinită față de recurentă, întrucât societatea nu poate fi considerată "creditor care nu a putut fi identificat", în condițiile în care figura în evidențele contabile ale debitoarei și putea fi ușor identificată.
Administratorul judiciar trebuia, în opinia recurentei, să notifice toți eventualii creditori ai, care reieșeau din documentele societății debitoare, neîndeplinirea de către aceasta a obligațiilor care îi incumba neputându-i fi opusă și în nici un caz această culpă a administratorului judiciar nu poate sta la baza neînscrierii creanței sale în tabelul creditorilor. O interpretare contrară ar duce la situația de neconceput în care administratorul judiciar notifica doar o parte dintre creditorii debitoarei, selectiv, în funcție de anumite considerente, urmând ca pentru ceilalți procedura de notificare să fie considerată îndeplinită prin publicarea în, modalitate de comunicare de cele mai multe ori ineficientă și inechitabilă.
Simpla împrejurare ca administratorul judiciar a depus la dosarul cauzei un borderou prin care face dovada că a notificat toți creditorii, nu înseamnă că în acest borderou sunt cuprinși toți creditorii identificați, care figurau în documentele contabile ale societății debitoare. Atâta timp cât la dosarul cauzei s-au depus documente fiscale și sentințe judecătorești din care reiese creanța recurentei, toate documente care fac dovada creanței și, prin natura lor de documente fiscale, se prezumă că au fost înregistrate în contabilitatea debitoarei.
Este surprinzătoare aprecierea instanței de fond, care reține și validează susținerea administratorului judiciar conform căreia, recurenta ar fi știut de împrejurarea deschiderii procedurii insolvenței dintr-un alt dosar aflat pe rolul instanțelor judecătorești, în care avea calitatea de parte.
Împotriva aceleași hotărâri a formulat recurs și creditoarea I" criticând soluția de admitere în parte a cererii sale de creanță.
A arătat recurenta că a solicitat înscrierea sa în tabelul preliminar al creditorilor cu suma totală de 1.181,968,17 lei, din care: 602.621,28 reprezintă c/valoarea energiei termice și a apei calde menajere furnizate în perioada iulie 2004 - septembrie 2006 (); 549.286,91 lei reprezentând penalități de întârziere; 7.417,60 lei - c/valoarea energiei termice și a apei calde menajere furnizată în perioada februarie 2004 - 2004; 7.954,15 lei - penalități de întârziere și 14.688,23 lei - cheltuieli avansate cu titlu de judecată.
Referitor la sumele datorate cu titlu de contravaloare a energiei termice, recurenta susține că judecătorul sindic a ignorat dosarul nr- al Tribunalului Iași, suspendat ca urmare a deschiderii procedurii insolvenței și în care s-a solicitat suma de 284.537,10 lei reprezentând contravaloarea energiei termice facturate în perioada iunie 2004 - decembrie 2005, suma de 153.213,92 cu titlu de penalități precum și suma de 7569,03 lei reprezentând cheltuieli de judecată, sume solicitate în temeiul contractului nr. 16/08.01.2004.
Susține recurenta că în mod greșit instanța de fond a reținut achitarea debitului pentru perioada ianuarie 2001 - iunie 2005 în baza hotărârilor pronunțate în dosarele nr. 19049/2004 și 7126/2006 ale Judecătoriei Iași întrucât debitele solicitate în aceste dosare au fost calculate în temeiul altui contract, respectiv contractul nr. 867/11.06.2000.
Consideră recurenta că administratorul judiciar a interpretat în mod deliberat conținutul acelor hotărâri pentru a descărca A de aceste debite și solicită, în dovedirea susținerilor sale, ca instanța să îi solicite să facă dovada achitării măcar a unei facturi emise în perioada iunie 2004 - decembrie 2005.
A arătat totodată că suma totală a contravalorii energiei termice neachitate este de 610.038,88 lei, din care suma de 284.537,10 lei face obiectul dosarului nr- iar diferența în sumă de 325.501,78 lei este înscrisă în evidențele contabilității.
Referitor la penalitățile de întârziere solicitate, recurenta a precizat că în mod neîntemeiat instanța de fond a reținut că acestea nu sunt certe, arătând că ele sunt calculate potrivit dispozițiilor legale în vigoare și nu se regăsesc înscrise în facturi întrucât, potrivit art. 10 din contractul nr. 967/2000 și respectiv din contractul nr. 16/2004 unitatea este obligată să emită facturi doar pentru servicii furnizate.
Potrivit acestor contracte, penalitățile urmează a fi percepute doar în situația neachitării la termen, conform clauzei penale stipulată prin art. 18, clauză ce reprezintă p convenție accesorie prin care părțile determină anticipat echivalentul prejudiciului suferit de creditor.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate, avansate în dosarul nr-, precum și cheltuielile de procedură în dosarul de executare BEJ acestea au caracter cert și nu sunt dovedite cu înscrisurile anexate.
Creditoarea SRL (fostă ) a formulat de asemenea recurs împotriva sentinței nr. 337/S/ 01.07.2008 susținând că în cauză au fost încălcate dispozițiile art. 3 alineat 7 din Legea nr. 85/2006 în ceea ce privește dovedirea creanței sale față de patrimoniul debitorului precum și a calității de creditor a recurentei, dar și prevederile art. 73, 64 și 20 din aceeași lege referitoare la formularea, depunerea și admiterea cererilor de creanță.
Recurenta SRL a susținut că hotărârea este nelegală întrucât cuprinde motive contradictorii, contestația sa la tabel fiind întemeiată.
Astfel, recurenta a precizat că, factura fiscală seria - nr. - emisă la data de 18.03.2006 a fost acceptată la plată, contrar susținerilor administratorului, prin acceptarea în mod expres a acesteia de către reprezentantul societății domnul, care a procedat la semnarea facturii la rubrica "semnătura de primire".
Consideră recurenta că, în temeiul art. 46 Cod comercial, care prevede că obligațiile se probează cu acte autentice, cu acte sub semnătură privată, cu facturi acceptate, prin corespondență, prin telegramă, și cu registrele părților, toate acestea având valoare de înscris, această factură, contrar susținerilor debitoarei, a fost acceptată la plată.
Referitor la calitatea și funcția domnului, a arătat recurenta că această persoană s-a prezentat în fața reprezentanților societății în calitate de reprezentant al debitoarei SA societate în cadrul căreia ocupa funcția de șef de coloană auto, a prezentat documentele autoturismului - și a primit și acceptat cele menționate expres în cuprinsul facturii.
Totodată a menționat că în cuprinsul facturii, la datele privind expediția apare ca mijloc de transport un autovehicul despre care lesne poate fi dedus că aparținea societății debitoare, având numărul de înmatriculare -. Or o persoană care nu ar fi avut calitatea de reprezentant al debitoarei, chiar și fără împuternicire expresă, nu ar fi avut cum să utilizeze un autoturism proprietatea acesteia.
Referitor la susținerea debitoarei că a luat cunoștință de această factură fiscală seria - nr. - emisă la data de 18.03.2006 abia la momentul înregistrării cererii recurentei de înscriere la masa credală a debitoarei, a învederat instanței că debitoarea cu intenție refuză a recunoaște încercările amiabile de soluționare a acestui diferend, în temeiul art. 720 indice 1 Cod procedură civilă, sens în care a transmis debitoarei, în data de 13.11.2006 o notificare-invitație la conciliere, recepționată de către la 16.11.2006, astfel cum reiese din confirmarea de primire atașată și depusă și la dosarul prezentei cauze anterior, prin cererea precizatoare la cererea de înscriere la masa credală a debitoarei.
Mai mult decât atât, a arătat că respectiva confirmare de primire poartă chiar ștampila societății și în consecință motivul invocat de către administratorul judiciar privind necunoașterea debitului și refuzul ulterior al debitoarei de plată a facturii reprezintă o dovadă în plus a nerespectării obligației corelative de plată a facturii pentru serviciile de care a beneficiat debitoarea din partea recurentei.
menționat totodată că în cuprinsul invitației la conciliere transmisă la 13.11.2006 a adus la cunoștință debitoarei, în mod expres, faptul că datorează suma de 1.909,24 lei, reprezentând contravaloarea anvelopelor și jantelor achiziționate de către, astfel cum rezultă din facturile fiscale seria - nr. - și respectiv seria - nr. - emise de SRL.
Recurenta a mai susținut și că hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, deoarece hotărârea analizată este lipsită de temei legal și totodată a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii de către instanța de fond.
Deși a solicitat instanței de fond să constate creanța în cuantum de 1.909,24 lei reprezentând penalități de întârziere aferente facturilor emise și neachitate, instanța de fond în mod eronat a reținut că nu există obligație accesorie celei principale.
Așa cum a arătat instanței de fond, referitor la susținerea debitoarei că penalitățile de întârziere nu au fost facturate de către SRL, menționăm că acestea își regăsesc izvorul în facturile fiscale emise de către recurentă, înscrisuri care prevăd calcularea pentru fiecare dintre cele două facturi de penalități în cuantum de 1% din valoarea facturii pentru fiecare zi de întârziere.
Prin urmare, dată fiind neachitarea celor două facturi la termenele convenite, a procedat la calcularea de penalități de întârziere pentru fiecare dintre cele două facturi, de la data scadențelor acestora și până la momentul deschiderii procedurii insolvenței, în temeiul art. 36 prevăzute de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței. Astfel, că cele două facturi fiscale menționează expres: "pentru fiecare zi de întârziere se calculează penalizare de 1% din valoarea facturii".
Totodată învederează instanței, contrar motivelor invocate de către debitoare, că are împotriva acesteia, în temeiul art. 379 alineat 1 Cod procedură civilă, o creanță certă, lichidă și exigibilă. Astfel, caracterul cert al creanței rezultă din facturile acceptate la plată de către debitoare, este lichidă întrucât are un cuantum determinat în cuprinsul facturilor fiscale și, de asemenea, exigibilă prin scadența facturilor fiscale expres menționate în cuprinsul acestora.
Deși societatea recurentă și-a îndeplinit obligația de livrare a bunurilor menționate, respectiv anvelope "" și jante auto "OZ ", debitoarea a înțeles să nu își execute obligația corelativă de achitare a contravalorii facturilor fiscale seria - nr. - din 15.07.2005 și seria - nr. - din 16.03.2006.
În ceea ce privește aceste penalități de întârziere, pe care debitoarea le datorează pentru neachitarea la termen a celor două facturi fiscale, acestea sunt în cuantum de 1.909,24 lei, fiind calculate prin aplicarea la debitul principal a unei penalități de 1% pentru fiecare zi de întârziere, de la data scadenței pentru fiecare dintre cele două facturi și până la data deschiderii procedurii insolvenței împotriva, respectiv 13.11.2007 astfel cum acestea au fost detaliate în cuprinsul tabelelor anexate cererii.
Astfel cum a arătat instanța de fond, aplicând procentul de 1% din valoarea facturilor asupra sumelor cu care debitoarea figurează în înregistrările contabile ale drept restanțe de plată, a rezultat un total al penalităților de întârziere de 12.255,84 lei, calculate de la data scadenței facturilor emise și neachitate sau achitate parțial și până la data deschiderii procedurii de insolvență.
Față de dispozițiile art. 4 alin. 3 din Legea 469/2002 privind unele măsuri privind întărirea disciplinei contractuale și în lipsa unor clauze contractuale care să permită calcularea de penalități de întârziere peste cuantumul debitului datorat, a redus însă cuantumul acestor penalități până la 1.909,24 lei.
Prin atitudinea sa, debitoarea a cauzat recurentei un prejudiciu egal cu contravaloarea acestor facturi, la care se adaugă penalități de întârziere de 1% din valoarea facturilor, calculate potrivit dispozițiilor art. 4 alin. 3 din Legea nr. 469/2002, privind unele măsuri privind întărirea disciplinei contractuale.
Recurenta a mai susținut că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică deoarece a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, pentru că, prin hotărârea pronunțată, instanța de fond a respins în mod eronat apărările prin care am arătat faptul că cererea introductivă precedată de cererea precizatoare au fost formulate în termenul legal de declarare a creanței, întrucât cererea precizatoare poartă același temei juridic reprezentând o completare a capetelor de cerere, păstrându-se obiectul cererii introductive.
Este fără putință de tăgadă în opinia recurentei că suma menționată cu titlu de cheltuieli de judecată, respectiv taxă judiciară de timbru și onorariu de avocat reprezintă un prejudiciu pe care l-a suportat exclusiv pentru neîndeplinirea de către a obligațiilor asumate față de societatea recurentă.
Recuperarea creanțelor în cadrul procedurii insolvenței reprezintă o procedură specială de executare silită a obligațiilor debitorului. Prin urmare este valabil același principiu cu cel prevăzut în art. 371 indice 7 alineat 2 Cod procedură civilă, potrivit căruia cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului.
Față de situația că procedura insolvenței este singura cale de recuperare a creanțelor de la debitoarea urmează ca și cheltuielile efectuate pentru recuperarea acestor creanțe să fie suportate tot în cadrul acestei proceduri, din patrimoniul debitoarei.
În ceea ce privește calificarea drept tardiv formulată a cererii precizatoare, de majorare a creanței cu suma de 6.178,36 lei, reprezentând contravaloarea onorariului de avocat aferent demersurilor juridice întreprinse în prezentul dosar, recurenta a arătat că această susținere este întemeiată întrucât a solicitat prin însăși cererea de înscriere la masa credală, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, înscrierea în tabelul creditorilor a creanței reprezentând cheltuieli de judecată efectuate de subscrisa pentru recuperarea creanței pe care o înregistrează față de debitoarea, cerere depusă în termenul acordat de instanță, respectiv 07.01.2008.
Alăturat cererii a depus la dosar înscrisuri.
În cauză nu s-a formulat întâmpinare.
Examinând motivele de recurs formulate, actele și lucrările dosarului precum și dispozițiile legale relevante în materie, instanța constată nefondate recursurile formulate de ROMÂNIA și respectiv SRL și întemeiat recursul declarat de, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse.
În ceea ce privește recursul declarat de ROMÂNBIA prin care se contestă soluția de respingere ca tardiv formulată a cererii sale de creanță, Curtea reține că recurenta nu contestă faptul că a depus cererea de creanță la data de 09.01.2008 și nici că data limită înscrisă în hotărârea de deschidere a procedurii era 07.01.2008, ci modalitatea de notificare a sa cu privire la deschiderea procedurii de către administratorul judiciar.
Referitor la acest aspect, Curtea constată că recurenta a fost notificată în mod legal prin Buletinul procedurilor de insolvență în condițiile în care nu figurează înscrisă în lista prevăzută de art. 28 alineat 1 litera "c" din Legea nr. 85/2006 pentru a fi citată conform Codului d e procedură civilă.
Întrucât textul de lege relevant (art. 7 alineat 3 din Legea nr. 85/2006) prevede în mod expres faptul comunicării în conformitate cu Codul d e procedură civilă doar către creditorii identificați în lista întocmită de debitor, potrivit art. 28 alin. 1 litera "c", instanța nu poate extinde aplicabilitatea acestei prevederi la creditorii neînscriși în listă și care figurează ca părți în contracte în derulare încheiate cu societatea debitoare.
Simplul fapt că recurenta figurează în contractele de închiriere încheiate cu nu echivalează cu indicarea sa în calitate de creditor, dispozițiile art. 3 pct. 7 din lege definind creditorul ca fiind persoana cedeține un drept de creanțăasupra averii debitorului și carea solicitat în mod expresinstanței să îi fie înregistrată creanța în tabelul definitiv de creanțe.
De altfel, recurenta nici nu a susținut faptul că figurează înscrisă în lista creditorilor, ci doar împrejurarea că putea fi identificată în documentele aflate la dispoziția debitoarei.
Ori, textul de lege arătat mai sus prevede expres faptul că: "pentru creditoriicare nu au putut fi identificați în lista prevăzută la art. 28 alineat 1 literaprocedura notificării - va fi considerată îndeplinită dacă a fost efectuată prin Buletinul procedurilor de insolvență".
Referitor la aplicabilitatea în speță a deciziei Curții Constituționale nr. 1137/2007, Curtea constată că în mod corect instanța de fond a reținut că decizia respectivă se referă la procedura de comunicare a actelor de procedură către persoanele împotriva cărora se promovează acțiunea în temeiul Legii nr. 85/2006 ulterior deschiderii procedurii, și nu la situația din cauza dedusă judecății.
Față de cele arătate mai sus și având în vedere faptul că recurenta a depus cerere de creanță la 09.01.2008, peste termenul fixat prin sentința comercială nr. 475/S/ 13.11.207 (07.01.2008) instanța va respinge recursul formulat de această creditoare ca nefondat.
În ceea ce privește recursul formulat de SRL, Curtea constată că este de asemenea nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse.
Așa cum rezultă din cererea expusă aflată în copie la filele 103-105 dosar, creditoarea SRL a depus la judecătorul sindic cererea de înscriere la masa credală cu suma de 3.857,48 lei reprezentând contravaloarea facturilor fiscale, a penalităților de întârziere precum și a taxei judiciare de timbru, precizând în mod expres că această sumă se compune din: 98,30 lei - rest neachitat din factura fiscală seria - nr. -/ 15.07.2005; 1810,94 lei - contravaloarea facturii fiscale seria - nr. - din 18.03.2006; 1909,24 lei reprezentând penalități de întârziere și 39 lei cheltuieli aferente taxei judiciare de timbru.
Ulterior, creditoarea SRL a formulat o "cerere precizatoare" la cererea de înscriere la masa credală, solicitând majorarea câtimii obiectului cererii inițiale cu suma de 6.178,36 lei reprezentând contravaloarea onorariului de avocat achitat pentru demersurile juridice din dosar, valoarea totală a creanței fiind astfel de 10.035,84 lei.
Curtea constată că în speță recurenta SRL nu contestă faptul depunerii cererii precizatoare după data limită de 07.01.2008, ci interpretarea dată de judecătorul sindic în sensul că cea de a doua cerere este o cerere distinctă, depusă tardiv, și nu o cerere completatoare (precizatoare) a cererii inițiale, formulate în termen.
Susținerea recurentei este neîntemeiată.
Cererea de înscriere la masa credală precizează în mod expres atât suma cu care solicită înscrierea la masa credală (3857,48 lei), cât și faptul că această sumă reprezintă "contravaloarea facturilor fiscale neachitate de către debitoare, penalităților de întârziere calculate pentru întârzierea la plată a facturilor menționate, precum și a taxei judiciare de timbru" (fila 105 dosar).
Cât privește cererea precizatoare, aceasta se referă la suma de 6.178,96 lei reprezentând contravaloarea onorariului de avocat, și are ca temei juridic cu totul alte prevederi legale decât cele invocate în cererea de înscriere, respectiv dispozițiile art. 132 alineat 2 și art. 274 Cod procedură civilă.
Curtea constată că în mod corect instanța de fond a reținut faptul că cea de a doua cerere reprezintă o cerere distinctă întrucât dispozițiile art. 132 alin. 2 Cod procedură civilă nu sunt aplicabile atâta vreme cât motivele și temeiul de drept ale celor două cereri sunt diferite.
Instanța nu poate primi susținerea recurentei potrivit căreia cheltuielile de judecată (inclusiv onorariul de avocat în sumă de 6.178,36 lei) au fost solicitate prin însăși cererea de înscriere la masa credală având în vedere precizarea expresă a sumei de 3.857,48 lei în cererea de înscriere la filele 103 - 105 precum și a faptului că această sumă reprezintă "contravaloarea facturilor -, a penalităților de întârziere -precum și a taxei judiciare de timbru", precizare care se repetă și în finalul cererii, nelăsând loc de interpretări.
Având în vedere și cuantumul onorariului de avocat solicitat prin cererea depusă ulterior (6.178,36 lei) superior celei al creanței inițiale (3.857,48 lei) care includea sumele expres arătate în cerere (98,30 lei; 1810,94 lei; 1909,24 lei și 39 lei) Curtea va respinge ca vădit nefondată apărarea recurentei potrivit cu care onorariul de avocat a fost solicitat prin cererea de înscriere la masa credală.
Totodată instanța va respinge motivul de recurs referitor la existența unor motive contradictorii în hotărârea recurată.
Împrejurarea că instanța de fond a reținut (în mod temeinic și legal) inexistența unei obligații de plată valabile din partea debitoarei către creditoare ca urmare a neîndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 46 Cod comercial referitoare la calitatea de "factură acceptată", respingând susținerile creditoarei potrivit cu care ar fi făcut dovada obligațiilor debitorului, nu are semnificația unei motivări contradictorii, cu susține recurenta.
Prin motive contradictorii se înțelege existența, în cuprinsul hotărârii, atât a unor considerente din care rezultă temeinicia pretențiilor deduse judecății, cât și a unora din care rezultă netemeinica lor.
Ori, în speță, hotărârea instanței de fond nu cuprinde nici un argument din care să iasă temeinicia vreuneia dintre pretențiile solicitate, ci doar considerente de netemeinicie.
În ceea ce privește motivul de recurs referitor la încălcarea dispozițiilor legale privitoare la dovedirea creanței creditorului față de patrimoniul debitorului, Curtea constată că judecătorul sindic a făcut o corectă aplicare a acestora reținând că factura nu îndeplinește condițiile pentru a fi considerată "factură acceptată".
Recurenta nu a contestat faptul că respectiva factură nu a fost acceptată de debitoare și că persoana al cărei nume figurează înscris pe factură ( ) nu a făcut dovada calității sale de reprezentant al debitoarei, în condițiile în care acesta a contestat atât existența unei împuterniciri, cât și autenticitatea semnăturii.
De asemenea, recurenta nu a invocat și probat existența unei practici în acest sens, în cadrul uzanțelor comerciale, susținând doar că respectiva persoană s-a prezentat în calitate de reprezentant al debitoarei și că a folosit la transport un autovehicul despre care a dedus că aparținea societății debitoare.
Ori, în condițiile în care debitoarea a contestat autenticitatea semnăturii și existența vreunei împuterniciri sau a unei practici în acest sens între societăți, este lipsită de relevanță calitatea pe care și-ar fi declinat-o persoana care a semnat factura sau faptul (nedovedit în cauză) că mijlocul de transport aparținea debitoarei.
Nu are relevanță juridică, sub aspectul dovedirii obligației principale, faptul că debitoarea a primit recomandată transmisă de creditoare și pentru care a semnat și a aplicat sigiliul pe confirmarea de primire.
Raportat la soluția pronunțată în cererea de înscriere a creanței reprezentând preț neachitat și la principiul potrivit căruia soarta cererii accesorii urmează soarta cererii principale, corect instanța de fond a respins cererea creditoarei privind acordarea penalităților de întârziere, astfel că și motivul de recurs referitor la neacordarea acestor penalități va fi respins ca nefondat.
În ceea ce privește recursul declarat de I, Curtea constată că este întemeiat, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse.
Referitor la sumele datorate cu titlu de contravaloare a energiei termice și penalități de întârziere, Curtea reține că instanța de fond a acordat corect doar acele sume constatate prin titlurile executorii (sentințele nr. 167/C/ 14.02.2005 și 7655/ 14.06.2006, pronunțate de Judecătoria Iași ), celelalte nefiind caracterizate prin certitudine.
Deși recurenta susține că trebuia înscrisă și suma solicitată în dosarul nr-, Curtea constată că aceasta nu este certă, nefiind cuprinsă în vreun titlu executoriu și nici în vreun înscris recunoscut de debitor.
Recurenta nu a dovedit nici faptul că debitul achitat este distinct de cel calculat în temeiul contractului nr. 967/ 11.06.2000, așa cum susține.
În ceea ce privește penalitățile de întârziere, Curtea constată că inexistența obligației de a le evidenția în facturi, invocată de recurentă, nu o scutește pe aceasta de a dovedi, în condițiile art. 46 Cod comercial, certitudinea acestora.
Potrivit art. 379 Cod procedură civilă creanța certă este creanța a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute.
Cum în speță recurenta nu a făcut dovezi privind certitudinea sumelor solicitate cu titlu de penalități de întârziere și pentru care nu posedă titluri executorii, în mod corect instanța de fond a admis în parte cererea acesteia.
Instanța constată însă întemeiat motivul de recurs referitor la neacordarea cheltuielilor de procedură efectuate în dosarul de executare nr. 326/2007.
Astfel, așa cum rezultă din procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare întocmit de, aflat la fila 85 dosar, au fost efectuate cheltuieli de executare în sumă de 1379,60 lei, rămânând de achitat o diferență de 2572 lei.
Prin urmare, Curtea constată că în mod greșit instanța de fond a reținut lipsa dovezilor privind plata efectivă a acestei sume și, în consecință, faptul că nu ar fi certă.
În ceea ce privește însă cheltuielile de judecată solicitate în dosarul nr-, recurenta nu a făcut dovada avansării lor, cum nu a făcut nici dovada achitării diferenței de onorariu către executorul judecătoresc.
Potrivit procesului-verbal privind cheltuielile de executare încheiat la 13.12.2006 de către executorul judecătoresc, aflat la fila 84 dosar, a fost achitată doar suma de 595 lei, reprezentând avans (acordată de instanța de fond), "diferența de onorariu în sumă de 2575 lei urmând a fi achitată din sumele efectiv recuperate pe parcursul executării".
Față de precizarea făcută de executor și de lipsa altor dovezi din care să rezulte plata diferenței de onorariu Curtea constată că în mod corect a fost respinsă cererea creditoarei I privind înscrierea sa și cu această sumă.
Ordinul de plată nr. 4958 /15.10.2007 aflat la fila 86 dosar, depus de recurentă în dovedirea susținerilor sale privitoare la plata sumei de 9940 lei către executorul se referă la numeroase dosare executare silită (326/2007, 327/2007, 328/2007, 329/2007, 330/2007, 331/2007, 332/2007, etc.) astfel că nu este relevant sub aspectul sumelor solicitate în prezenta cauză, neputându-se stabili ce sumă a fost achitată pentru dosar.
Pentru aceste considerente, constatând întemeiat doar în parte recursul formulat de I, urmează ca instanța să îl admită și să modifice în parte hotărârea recurată, în sensul adăugării la cheltuielile de procedură deja acordate suma de 1379,60 lei, menținând celelalte dispoziții.
Totodată instanța va respinge recursurile declarate de ROMÂNIA și respectiv de SRL împotriva aceleiași hotărâri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de I, prin reprezentantul său legal împotriva sentinței nr. 337/S/ 01.07.2008 pronunțată de Tribunalul Iași - judecător sindic, sentință pe care o modifică în parte, în sensul că:
Dispune înscrierea I în tabel cu suma totală de 731.203,69 lei ( 564.408,93 lei cu titlu de preț; 159.696,16 lei cu titlu de penalități și suma de 7.098,60 lei cu titlu de cheltuieli de procedură).
Menține restul dispozițiilor hotărârii.
Respinge recursurile formulate de - ROMÂNIA și respectiv de B împotriva aceleiași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 12.11.2009.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
- -
Red.
Tehnored.
3 ex.
11.12.2009
Tribunalul Iași - judecător sindic: -
Președinte:Liliana PalihoviciJudecători:Liliana Palihovici, Anca Ghideanu, Claudia Susanu
| ← Practica judiciara insolventa. Decizia 1145/2009. Curtea de... | Practica judiciara insolventa. Decizia 1558/2009. Curtea de... → |
|---|
