Practica judiciara insolventa. Decizia 1317/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZI A NR. 1317

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2008

COMPLETUL DIN:

PREȘEDINTE: Radu Mateucă

JUDECĂTOR 2: Carmen Popescu

JUDECĂTOR 3: Angela Rădulescu

GREFIER - -

Pe rol judecarea contestației în anulare declarată de contestatoarea AVAS B împotriva deciziei comerciale nr. 583/29.05.2008, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA - Secția Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SOCIETATEA COMERCIALA PENTRU ÎNCHIDEREA - CONSERVAREA MINELOR SA TG prin administrator special, intimata lichidator B și intimații creditori DGFP G și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatoarea AVAS B, reprezentată de consilier juridic, intimata creditoare DGFP G, reprezentată de consilieri juridici și, lipsind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosarul cauzei a fost depusă prin serviciul arhivă o adresă prin care contestatoarea AVAS B precizează numărul deciziei împotriva căreia a formulat calea extraordinară de atac, respectiv decizia comercială nr. 583/29.05.2008.

Instanța, apreciind cauza în stare de soluționare a acordat cuvântul asupra contestației în anulare de față;

Consilier juridic, pentru contestatoare, solicită admiterea contestației așa cum a fost formulată prin motivele contestației în anulare.

Consilieri juridici și, pentru intimata creditoare DGFP G, solicită respingerea contestației în anulare, ca nefondată, motivele contestației nu se încadrează în dispozițiile prevăzute de art. 318 pr.civ.

CURTEA

Asupra contestației în anulare de față;

Prin decizia nr. 538/29 mai 2008 a Curții de APEL CRAIOVA -Secția Comercială, pronunțată în dosar nr- a fost respins ca nefondat recursul declarat de creditoarea AVAS B împotriva sentinței nr. 1503/14.12.2007 pronunțată de judecătorul sindic de la Tribunalul Gorj -Secția Comercială și de contencios Administrativ în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea SOCIETATEA COMERCIALA PENTRU ÎNCHIDEREA - CONSERVAREA MINELOR SA TG și intimații creditori DGFP G, Ministerul Economiei și Finanțelor și lichidatorul SC

În considerentele deciziei sus-menționate s-a reținut faptul că AVAS Bap reluat de la CAS G, M și V suma de 3.567.103.412.784,56 lei ( ROL), însă nu a făcut mențiuni exacte și punctuale cu privire la modul de calcul al creanțelor a căror înscriere a solicitat-o în speță și nici la exploatările miniere și subunitățile ale căror datorii au fost preluate de către debitoarea SOCIETATEA COMERCIALA PENTRU ÎNCHIDEREA - CONSERVAREA MINELOR SA TG J, astfel încât instanța să poată verifica în mod concret, cât din creanțele înscrise în aceste protocoale pot fi opuse debitoarei. În această situație, Curtea, fără să cenzureze titlurile executorii bugetare, a procedat la verificarea pretențiilor recurentei creditoare în raport de celălalt criteriu invocat, respectiv modul de calcul al echivalentului în lei al sumei de 50. 851.356,57 USD. În aceste condiții s-a reținut suma de 118.992.174,36 lei ce reprezintă creanța pretinsă de către AVAS B, calculată potrivit prevederilor art. 62 alin.2 din Legea insolvenței și care este inferioară celei acceptată de lichidator pe baza evidențelor contabile ale debitoarei. Referitor la cererea privind despăgubirea pentru dividendele aferente acțiunilor la SC ENERGETIC C SA, s-a reținut că această cerere este nefondată deoarece creditoarea a înțeles să invoce doar dispozițiile legale potrivit cărora debitoarea avea obligația de a transfera acțiunile dobândite la SC ENERGETIC C SA către Ministerul Economiei și Comerțului,în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 243/2005, fără însă să motiveze când au fost dobândite aceste acțiuni sau când trebuiau predate.

Împotriva deciziei nr. 538/29 mai 2008 a Curții de APEL CRAIOVA -Secția Comercială, pronunțată în dosar nr- a declarat contestație în anulare creditoarea AVAS B, întemeind cererea pe dispozițiilor art. 318 pct. 1 pr. civ, respectiv când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.

În motivarea contestației în anulare s-a invocat de către contestatoarea AVAS faptul că în mod neîntemeiat instanța de recurs a respins recursul ca fiind nefondat cu motivarea că AVAS nu a făcut mențiuni exacte și punctuale cu privire la modul de calcul al creanțelor a căror înscriere a solicitat-

În acest sens, s-a invocat faptul că prin cererea de admitere a creanței depusă la dosarul cauzei, AVAS a solicitat înscrierea în tabelul creanțelor cu următoarele sume: 178.151.528,41 lei,echivalentul a 50.851.356,57 USD- reprezentând creanța preluată de AVAS de la CAS G, M și V asupra exploatărilor miniere și subunităților ale căror datorii au fost preluate de către SOCIETATEA COMERCIALA PENTRU ÎNCHIDEREA - CONSERVAREA MINELOR SA TG ( succesoare în drepturi și obligații a Companiei Naționale a Oltenia ), prin HG nr. 103/2004 și Protocolul nr. 43 de predare preluare a elementelor de activ și pasiv încheiat la data de 18.06.2004 între Compania Națională a Oltenia și SOCIETATEA COMERCIALA PENTRU ÎNCHIDEREA - CONSERVAREA MINELOR SA TG. Totodată, s-a invocat în cadrul contestației în anulare faptul că însăși prin cererea de admitere a creanței a fost prezentat modul de calcul al creanței, fiind atașate titlurile executorii deținute de AVAS, titlurile de creanță, precum și un tabel cu calculul amănunțit al creanțelor. În condițiile în care la dosar au fost depuse declarația de creanță, titlurile executorii și modul de calcul amănunțit, contestatoarea AVAS a susținut faptul că a realizat toate dovezile prevăzute de lege pentru dovedirea creanței, astfel că instanța avea posibilitatea să verifice creanța AVAS, modul de calcul, adunând printr-un calcul matematic toate sumele înscrise în titlurile executorii prezentate.

Analizând motivele formulate de contestatoare, Curtea apreciază că sunt nefondate și ca atare va respinge contestația în anulare având în vedere următoarele considerente:

Astfel, Curtea apreciază că dispozițiile art. 318 pct. 1 pr.civ. nu-și găsesc aplicabilitate în cauză deoarece nu ne aflăm în prezența unei greșeli materiale. Eroarea materială prevăzută de textul legal arătat trebuie să fie în legătură cu aspectele formale ale judecății, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor. Contestatoarea, prin contestația în anulare formulată, solicită tocmai o reapreciere a probelor, fapt care nu poate fi realizat pe această cale. Această cale de atac tinde la anularea unei hotărâri nu pentru că judecata nu a fost bine făcută, ci pentru motivele expres prevăzute de lege. Interpretarea greșită a probelor este o greșeală de judecată, nu o " eroare materială" în sensul prevăzut de art. 318 pr.civ. În speță, instanța de recurs a realizat o apreciere a probelor în sensul că a examinat declarațiile de creanță, titlurile executorii,precum și modul de calcul. Faptul că instanța de recurs a reținut că nu există mențiuni exacte și punctuale cu privire la modul de calcul al creanțelor nu înseamnă că a omis a lua în calcul acest aspect, ci aceasta a fost aprecierea dată probelor existente la dosar.

În aceste condiții, Curtea apreciază că este nefondată contestația în anulare formulată de contestatoarea AVAS B și ca atare o va respinge ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge contestația în anulare declarată de contestatoarea AVAS B împotriva deciziei comerciale nr. 583/29.05.2008, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA - Secția Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SOCIETATEA COMERCIALA PENTRU ÎNCHIDEREA - CONSERVAREA MINELOR SA TG J prin administrator special, intimata lichidator B și intimații creditori DGFP G și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 21 Octombrie 2008.

PREȘEDINTE,

- -

JUDECĂTOR,

- -

JUDECĂTOR,

- -

GREFIER,

- -

23 Octombrie 2008

Jud. red. AR/18.11.2008

Tehnored. VS/ 4 ex

Președinte:Radu Mateucă
Judecători:Radu Mateucă, Carmen Popescu, Angela Rădulescu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 1317/2008. Curtea de Apel Craiova