Practica judiciara insolventa. Decizia 1331/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-

DECIZIA Nr. 1331

Ședința publică din data de 15 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Valentin Niță

JUDECĂTOR 2: Maria Pohoață

JUDECĂTOR 3: Alexandrina Urlețeanu

Grefier - - -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de creditoareaADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICEcu sediul în P,-, județul, împotriva încheierii din 5 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu debitoarea SC SRL, cu sediul în P,-,. 7, județul

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit creditoarea Administrația Finanțelor Publice și intimata debitoare SC SRL.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recursul se află la primul termen de judecată, este îndreptat împotriva încheierii de suspendare din data de 5 iunie 2009 Tribunalului Prahova, iar recurenta creditoare prin intermediul cererii de recurs solicită și judecata cauzei în lipsă, după care,

Curtea, luând act că în cauză nu se formulează alte cereri, iar recurenta creditoare prin intermediul cererii de recurs solicită și judecata cauzei în lipsă, potrivit art. 242 al 2 Cod proc. civ, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

CURTEA

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Prahova sub nr- creditoarea a formulat cerere pentru deschiderea procedurii insolvenței de debitoarea L, invocând ca are de recuperat o creanța certa,lichida si exigibila in valoare de 60.212 lei.

La termenul de judecată din data de 5 iunie 2009, de împrejurarea că, P în calitate de creditoare, nu a depus copia cererii și a înscrisurilor în vederea comunicării debitoarei, Tribunalul a suspendat cauza în baza art. 155/1Cod pr.civ.

Împotriva încheierii de suspendare a formulat recurs creditoarea P pe care criticat- pentru nelegalitate, solicitând casarea acesteia si trimiterea cauzei la instanța de fond in vederea continuării procedurii de insolventa.

In susținerea recursului,creditoarea arata ca încheierea pronunțata de instanța de fond este nelegala deoarece cererea a fost depusa in trei exemplare,copii suficiente si pentru comunicare acesteia către debitoare.

Mai susține recurenta ca in cauza nu s-a constatat nici incidenta art. 31 alin 3 din Legea 85/2006,iar creanța sa este una certa lichida si exigibila al cărei cuantum depășește pe cel legal impus de legea privind insolventa.

Curtea, analizând încheierea pronunțata de instanța de fond, prin prisma criticilor formulate de recurenta, constata ca încheierea pronunța de instanța de fond este legala deoarece a făcut o corecta aplicare a dispozițiilor art 1551.pr.civ.

Art. 1551.pr.civ arata ca atunci când instanța constata ca desfășurarea normala a procesului este împiedicata din vina părții reclamante, prin neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de lege ori stabilite in cursul judecații, instanța poate suspenda judecata, arătând in încheiere care anume obligații nu au fost respectate.
La cererea parții, judecata va fi reluata daca obligațiile la care se refera alin. 1 au fost îndeplinite si, potrivit legii, aceasta poate continua.

In cauza din verificarea actelor dosarului de fond rezulta ca instanța la termenul din data de 03 aprilie 2009,constatând ca mai este necesara o copie a acțiunii in vederea comunicării către debitoare, care,in urma relațiilor solicitate de la ORC a rezultat ca are un alt sediu decât cel arătat de recurenta prin cerere,a dispus citarea creditoarei recurente cu mențiunea de a mai depune la dosarul cauzei un exemplar al cererii sale si actele anexe,sub sancțiunea aplicării art 1551Cod pr.civ.

Întrucât creditoarea recurenta nu s-a supus dispozițiilor instanței,la termenul din data de 05 iunie 2006,legal, judecătorul fondului a făcut aplicarea dispozițiilor art. 1551.pr.civ, suspendând cauza.

Motivul de recurs invocat de recurenta in sensul ca a depus trei exemplare din cererea cu care a investit instanța este nefondat atâta timp cat s-a constat ca au fost insuficiente pentru satisfacerea dispozițiilor procedurale privind comunicarea actelor de procedura.

Celelalte motive, respectiv incidenta art 31 alin 3 din Legea 85/2006 si invocarea faptului ca, creanța este certa, lichida si exigibila nu au legătura cu soluționarea recursului.b Recursul a fost declarat împotriva încheierii de suspendare a soluționării cauzei de către instanța de fond.

Dealtfel, recurenta poate solicita repunerea cauzei pe rol in vederea continuării judecații după ce îndeplinește condițiile care au stat la baza suspendării.

de considerentele de mai sus Curtea, in raport cu art. 312 alin 1.pr. civ va respinge ca nefondat recursul declarat de creditoare.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în P,-, județul P, împotriva încheierii din 5 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu debitoarea SC SRL, cu sediul în P,-,. 7, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 15 octombrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

- - - - - -

GREFIER,

- -

Red.

Dact. I/4 ex. 02.11.2009

Dosar fond - al Tribunalului Prahova

Jud. fond

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Președinte:Valentin Niță
Judecători:Valentin Niță, Maria Pohoață, Alexandrina Urlețeanu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 1331/2009. Curtea de Apel Ploiesti