Practica judiciara insolventa. Decizia 1360/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ operator - 2928
DOSAR Nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1360
Ședința publică din 3 noiembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Csaba Bela Nasz
JUDECĂTOR 2: Raluca Suciu
JUDECĂTOR 3: Maria
GREFIER:
S-au luat în examinare, la a doua strigare, recursurile declarate de creditoarele Administrația Finanțelor Publice A și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B împotriva sentinței comerciale nr. 973 din 19 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată A, reprezentată prin lichidatorul judiciar Expert
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, considerând pricina lămurită, instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 973 din 19 mai 2009 pronunțată în dosarul nr- judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului Arad, în temeiul art. 132 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, a dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei A, precum și radierea acesteia din registrul comerțului de sub nr. J-. De asemenea, instanța l-a descărcat pe practician de orice îndatoriri și responsabilități, notificând sentința Direcției Generale a Finanțelor Publice A și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad, pentru efectuarea mențiunilor corespunzătoare, dispunând și publicarea acesteia în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr. 1891 din 13 septembrie 2006 fost admisă cererea debitoarei A având ca obiect deschiderea procedurii simplificate de insolvență, în calitate de lichidator judiciar fiind desemnat Expert Dat fiind faptul că pe parcursul desfășurării procedurii colective practicianul a valorificat toate bunurile aflate în patrimoniul falitei și a distribuit sumele obținute din valorificare, văzând că în ședința din 23 aprilie 2009 lichidatorul judiciar a prezentat raportul final, însoțit de situațiile financiare finale, și că aceste documente au fost notificate creditorilor, care nu au formulat obiecțiuni, tribunalul a admis propunerea practicianului de închidere a procedurii insolvenței, cu toate consecințele care rezultă din aceasta.
Împotriva sentinței comerciale de mai sus, în termen legal, au declarat recurs creditoarele Administrația Finanțelor Publice A și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului
Prima recurentă a solicitat, în principal, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar modificarea ei în sensul dispunerii către lichidator să continue procedura de lichidare judiciară, fără cheltuieli de judecată.
În motivare instituția creditoare a arătat că prin hotărârea atacată în mod greșit s-a dispus închiderea procedurii colective față de debitoarea A, impunându-se casarea cu trimitere spre rejudecare pentru continuarea procedurii insolvenței.
Potrivit art. 5 din Legea nr. 85/2006, modificată, organele care aplică procedura sunt judecătorul-sindic, administratorul judiciar și lichidatorul, acestea trebuind să asigure efectuarea cu celeritate a actelor și operațiunilor prevăzute de lege, precum și realizarea drepturilor celorlalți participanți la procedură. Articolul 4 statuează că în lipsa disponibilităților în contul debitorului se va utiliza fondul de lichidare, plățile efectuându-se pe baza unui buget previzionat pe o perioadă de cel puțin 3 luni, aprobat de judecătorul-sindic. Pe de altă parte, rebuia analizată eventualitatea unor acțiuni oblice pentru recuperarea de creanțe, investigații privind bunurile personale ale foștilor administratori în vederea aplicării art. 138, fiind de neacceptat o soluție de închidere a unei proceduri de faliment atâta timp cât nu a fost respectată o dispoziție imperativă a legii, prin aceasta ajungându-se la imposibilitatea realizării scopului declarat al legii, impunându-se efectuarea unor verificări la registrul de carte funciară, la arhiva electronică de gajuri mobiliare, la societățile bancare.
Mai mult decât atât, dat fiind faptul că răspunderea administratorilor pentru ajungerea societății comerciale în insolvență este cea reglementată de dispozițiile referitoare la mandat, iar mandatul este cuprins în actul constitutiv al persoanei juridice, lichidatorul judiciar, în considerarea retribuției primite, are datoria de a întocmi și depune un raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabil acest lucru și, evident, de a cere atragerea răspunderii materiale a foștilor administratori pentru lipsa lor de diligență în conducerea activității societății, ntocmirea raportului privind cauzele și împrejurările care au dus la starea de insolventă a societății fiind o cerință imperativă a legii, nu una facultativă. Nu în ultimul rând, în derularea procedurii de lichidare judiciară adunarea generală a asociaților nu a desemnat administratorul special care să poată primi raportul final și bilanțul de închidere a procedurii, aceleași documente trebuind să fie comunicate și creditorilor, judecătorul-sindic având obligația convocării adunării creditorilor în termen de 30 de zile de la afișarea raportului final (art. 129) pentru a da posibilitatea acestora de a formula obiecții, neîndeplinirea respectivei obligații fiind un motiv de casare a hotărârii de închidere.
În drept a invocat dispozițiile art. 2, 5, 18, 131, 138 și 147 din Legea nr. 85/2006, art. 304 pct. 9 și art. 3041 din Codul d e procedură civilă.
Și recurenta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bas olicitat modificarea hotărârii atacate și, pe cale de consecință, continuarea procedurii de lichidare a debitoarei intimate până la recuperarea tuturor datoriilor pe care A le are de achitat creditorilor, fără cheltuieli de judecată.
Instanța de fond în mod greșit a admis solicitarea lichidatorului judiciar, dispunând închiderea procedurii de lichidare judiciară declanșată împotriva acestei persoane juridice, tribunalul pronunțând o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor legii. În opinia recurentei, în cauză era necesară formularea unei cereri de chemare în judecată având ca obiect atragerea răspunderii patrimoniale a persoanelor care au făcut parte din conducerea societății, pentru a atrage la masa credală sume suplimentare destinate acoperirii pasivului falitei, deoarece lichidatorul judiciar are datoria de a căuta modalități de recuperare a patrimoniului pentru a putea plăti cât mai multe dintre creanțele pe care debitoarea le are față de creditori.
Pornind de la însăși izvorul creanței solicitate, respectiv datoria intimatei față de Casa de Asigurări de Sănătate A, o aplicare a dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2005, reprezintă, de fapt, găsirea persoanei din conducerea debitoarei vinovată de deturnarea sumelor oprite de la angajatul asigurat și folosite în alte scopuri decât cel prevăzut de lege, respectiv virarea sumelor reținute către casa de asigurări, o încălcare flagrantă și constantă a art. 94 din nr.OUG 150/2002, modificată, conform cărora utilizarea în alte scopuri sau nevirarea la fond a contribuției reținute de la asigurați constituie infracțiunea de deturnare de fonduri și se pedepsește conform art. 3021din Codul penal (în prezent art. 454 Cod penal) și art. 280 din Codul muncii.
Statul român, reprezentat prin Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, a suferit un prejudiciu a cărui existență certă se stabilește prin constatarea de către judecătorul-sindic nu numai a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți, ci și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite integral din averea debitoarei.
Potrivit art. 138 lit. d) din Legea insolvenței, răspunderea administratorilor se poate dispune dacă "au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea in conformitate cu legea". Este adevărat că în speță nu se poate analiza activul patrimonial, modul cum a fost el gestionat, dacă debitoarea a respectat dispozițiile legale privind inventarierea bunurilor, dacă a efectuat transferuri patrimoniale și în ce condiții, precum și felul în care administratorul a folosit veniturile obținute, însă având în vedere că fostul administrator nu dorește să fie găsit, se poate presupune că în cazul debitoarei actele contabile pot să nu fi fost încheiate în conformitate cu legea. Sub acest aspect este de reținut că în dreptul civil și în cel comercial operează două reguli principale: prima, că răspunderea delictuală operează pentru cea mai ușoară culpă și a doua, că indiferent de gravitatea vinovăției obligația de reparare a prejudiciului cauzat este integrală, în sensul că cuantumul despăgubirii depinde de întinderea prejudiciului și nu de gravitatea vinovăției.
În cazul de față, indiferent de faptul că administratorul societății falite a încălcat din culpă sau cu intenție normele de drept care îi impuneau să țină corect contabilitatea societății și să gestioneze cu atenție patrimoniul și activitatea persoanei juridice acesta se face vinovat de încălcarea legii (contabilității în cazul de față), situație care a determinat prejudicierea creditorilor societății. Obligația administratorilor de a ține evidența contabilă conform legii și de aop rezenta lichidatorului și experților contabili desemnați de instanță reiese cu claritate din cuprinsul art. 73 alin. 1 lit. c) și alin. 2, art. 134 și art. 181 din Legea nr. 31/1990, precum și art. 11 alin. 4 din Legea nr. 82/1991.
Având în vedere contextul prezentat, recurenta consideră că practicianul nu a aplicat corect regulile răspunderii instituite de art. 138 și următ. din Legea nr. 85/2006. Este evident că aceste fapte trebuie privite în contextul stării de insolvență a debitoarei, ca fiind un complex de cauze sau condiții care au dus sau au favorizat ajungerea societății în încetare de plăți. S-a apreciat că prin aceste fapte debitoarea a fost lipsită de lichidități pentru că a fost administrată cu rea-credință sau cu neglijență, creditorii nemaiputându-și recupera creanțele, scopul acestei dispoziții legale fiind tocmai punerea la îndemâna creditorilor a unor proceduri speciale, prin care să poată să-și acopere creanțele de la persoanele vinovate de ajungerea societății în incapacitate de plată, atât în ceea ce privește judecarea acestora, cât și în ceea ce privește probațiunea, legea instituind prezumții de culpă și de cauzalitate între faptă și prejudiciu. Lichidatorul nu este un executor judecătoresc care ar avea doar obligația de a vinde bunuri aflate în averea debitoarei, ci atribuțiile sale sunt mult mai complexe. Nu întâmplător, în cadrul art. 25 din legea menționată, prima dintre atribuțiile lichidatorului constă în examinarea activității debitorului în raport cu situația de fapt și întocmirea unui raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la insolvență, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, această analiză realizată de către un specialist constituind premisa declanșării unor potențiale acțiuni întemeiate pe art. 138.
În drept a invocat prevederile art. 304 pct. 9 și art. 3041din Codul d e procedură civilă, precum și art. 2, 5 alin. 1, 136, 138, 140 și 142 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
Debitoarea intimată, legal citată prin lichidatorul judiciar Expert A, nu s-a prezentat la dezbateri, însă a depus întâmpinare (filele 13-14), prin care a solicitat respingerea ambelor recursuri și menținerea hotărârii atacate, fără cheltuieli de judecată, pentru următoarele motive:
În realitate, creditoarea Administrația Finanțelor Publice A omite să menționeze demersuri efectuate de către lichidatorul judiciar, respectiv întocmirea raportului prevăzut de art. 59 din Legea nr. 85/2006 și comunicarea acestuia cu administratorul special desemnat în persoana d-lui, verificarea declarațiilor de creanță și întocmirea tabelului creditorilor, în cadrul căruia au fost înscriși patru creditori însumând creanțe de 618.046,31 lei, întocmirea, la data de 6 martie 2007, inventarului asupra bunurilor și încercările de valorificare a acestora, atât pe calea publicității, cât și prin oferte adresate unor potențiali cumpărători din județul A și din țară, convocarea și ținerea în perioada 15.02.2007-28.01.2008 a patru adunări de creditori având pe ordinea de zi alegerea comitetului creditorilor și probleme administrative, de organizare a vânzărilor și rapoarte de informare asupra stadiului lichidării și al valorificării bunurilor, aprobarea, în cadrul adunării creditorilor din 28 ianuarie 2008, casării bunurilor, urmată de valorificarea lor ca deșeuri și distribuirea sumelor rezultate, întocmirea situațiilor financiare finale, a raportului final și comunicarea acestora cu creditorii, care nu au formulat obiecțiuni. Totodată, recurenta uită să precizeze că în cauză s-a formulat de către comitetul creditorilor acțiunea prevăzută de art. 138 din Legea nr. 85/2006 împotriva fostului administrator al debitoarei, cerere ce a făcut obiectul dosarului nr- și care a fost respinsă atât de Tribunalul Arad, în primă instanță, cât și de Curtea de Apel Timișoara, în recurs.
În ceea ce privește recursul Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului B lichidatorul a învederat că este cel puțin ciudat faptul că această creditoare insistă în motivele de recurs asupra lipsei documentelor, dar mai ales asupra găsirii persoanei din conducerea debitoarei, vinovată de deturnarea sumelor oprite de la angajatul asigurat și folosite în alte scopuri decât cel prevăzut de lege, în situația în care chiar ea este cea care a formulat acțiunea întemeiată pe art. 138, respinsă în mod irevocabil de instanțele de judecată. În aceste condiții, el consideră că judecătorul-sindic a respectat întocmai dispozițiile Legii nr. 85/2006, solicitând menținerea în totalitate a hotărârii primei instanțe.
Examinând recursurile declarate, prin prisma criticilor formulate, a apărărilor lichidatorului judiciar, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 3041din Codul d e procedură civilă, cât și din oficiu în baza art. 306 alin. 2 din același cod, Curtea constată că acestea sunt nefondate, urmând să fie respinse ca atare, având în vedere următoarele considerente:
În speță nu este incident cazul de recurs prevăzut de pct. 9 al art. 304, hotărârea de închidere a procedurii insolvenței față de debitoarea nefiind lipsită de temei legal ori dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, cum fără temei susțin instituțiile creditoare.
Astfel, față de cele arătate de lichidatorul judiciar Expert A prin raportul final depus la dosarul de primă instanță la termenul din 23 aprilie 2009, însoțit de situațiile financiare finale, documente care au fost comunicate tuturor creditorilor înscriși la masa credală, în care acesta a propus închiderea procedurii de insolvență declanșată pe seama debitoarei A deoarece întregul patrimoniu al falitei a fost valorificat și că nu mai sunt alte surse pentru obținerea de lichidități în scopul îndestulării creditorilor până la acoperirea creanțelor ce au fost declarate, văzând că creditorii nu au formulat obiecțiuni la acest raport, în mod corect prima instanță a făcut aplicarea prevederilor art. 132 alin. 2 din legea-cadru, dispunând închiderea procedurii colective.
Acest text de lege statuează fără echivoc că o procedură de faliment va fi închisă atunci când judecătorul-sindic a aprobat raportul final, când toate fondurile sau bunurile din averea debitorului au fost distribuite și când fondurile nereclamate au fost depuse la bancă, în urma unei cereri a lichidatorului, judecătorul-sindic urmând să pronunțe o sentință, închizând procedura, iar în cazul persoanelor juridice dispunând și radierea acestora.
Având în vedere că niciunul dintre creditori nu a formulat obiecțiuni împotriva raportului final întocmit de practician, criticile recurentei Administrația Finanțelor Publice A, sub acest aspect, neavând acoperire în înscrisurile de la dosar, art. 129 din lege arătând că upă ce bunurile din averea debitorului au fost lichidate, lichidatorul va supune judecătorului-sindic un raport final însoțit de situațiile financiare finale, copii de pe acestea urmând să fie comunicate tuturor creditorilor și debitorului, precum și afișate la ușa tribunalului, judecătorul-sindic urmând să convoace adunarea creditorilor în termen de maximum 30 de zile de la afișarea raportului final, creditorii putând formula obiecții cu cel puțin 5 zile înainte de data convocării, la data ședinței, judecătorul-sindic soluționând, prin încheiere, toate obiecțiunile la raportul final, dispunând fie aprobarea acestuia, fie, dacă este cazul, modificarea lui corespunzătoare, creanțele care la data înregistrării raportului final vor fi încă sub condiție neputând participa la ultima distribuire, recursul acestei instituții creditoare nu este fondat.
În ceea ce privește angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere ale debitoarei potrivit art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, aceasta se poate face, ca regulă, numai la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, și numai ca excepție în condițiile alin. 3 al acestui articol (conform căruia comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor la care se referă alin. 1 amenință să se prescrie). Întrucât prin decizia civilă nr. 811/R/COM din 9 octombrie 2008 Curții de Apel Timișoaraa fost respins recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B împotriva sentinței civile nr. 1249 din 2 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- având ca obiect atragerea răspunderii patrimoniale personale a fostului administrator social al debitoarei, hotărâre prin care judecătorul-sindic a respins acțiunea instituției reclamante, criticile recurentelor referitoare la chestiunea răspunderii fostelor organe de conducere ale persoanei juridice nu mai pot fi primite, cele statuate de instanță intrând în puterea lucrului judecat.
Nici critica referitoare la neîntocmirea raportului privitor la cauzele și împrejurările care au dus la apariția insolvenței nu poate fi primită, întrucât un asemenea raport a fost depus la dosar încă de la termenul din 7 martie 2007 (filele 128-134 dosar de fond), el fiind comunicat și administratorului special (fila 135), care a fost desemnat în ședința adunării generale a asociaților debitoarei din 3 ianuarie 2007 (fila 104).
Din rapoartele lichidatorului judiciar reiese că societatea intimată nu mai deține bunuri mobile sau imobile, în urma investigațiilor efectuate practicianul nemaiindentificând active sau alte valori în averea debitoarei, astfel că nu i se poate imputa acestuia că nu a depus diligențele necesare în vederea identificării bunurilor falitei. Mai mult decât atât, recurenta Administrația Finanțelor Publice A nu a indicat care ar fi probele din care ar rezulta că debitoarea ar avea bunuri în patrimoniu, mulțumindu-se să facă doar o simplă afirmație în acest sens, care însă nu poate fi luată în considerare raportat la prevederile art. 1169 din Codul civil, potrivit cărora cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească. O eventuală verificare la registrul de carte funciară, deși nu rezultă din dosar că ar fi fost făcută, era inutilă și imposibil de realizat în considerarea faptului că potrivit art. 17 și următoarele din Legea nr. 7/1996, republicată, cărțile funciare constituie un sistem de publicitate real având la bază identitatea topografică a imobilelor, toate înscrierile făcându-se pe imobile și nicidecum pe proprietari. Doar sistemul registrelor de transcripțiuni și inscripțiuni constituie un sistem personal de publicitate a drepturilor reale imobiliare, aceste registre fiind ținute pe numele proprietarilor. Însă, cum în județul A se aplică sistemul cărților funciare, critica recurentei nu este întemeiată. De asemenea, nu se impuneau verificări la arhiva electronică de gajuri mobiliare sau operații de identificare a bunurilor persoanelor care au administrat societatea în condițiile în care cererea de chemare în judecată având ca obiect antrenarea răspunderii materiale a acestora a fost respinsă în mod irevocabil.
Este adevărat că lichidatorul nu a menționat persoanele din vina cărora nu au fost plătite contribuțiile la Casa de Asigurări de Sănătate A, a cărei creanță a fost preluată de către recurenta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, dar aceasta nu poate duce la admiterea căii de atac în sensul continuării administrării procedurii de insolvență pentru că, pe de o parte, în speță sunt îndeplinite toate condițiile pretinse de art. 132 pentru închiderea procedurii colective, iar pe de altă parte, creditoarea nu a criticat acest aspect în fața tribunalului, el fiind invocat pentru prima dată în calea de atac, contrar prevederilor art. 294, la care face trimitere art. 316 din Codul d e procedură civilă.
Deși Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, Codul comercial și Codul civil statuează că mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, ci și de culpă comisă în executarea însărcinării, în cazul unui contract de mandat cu titlu oneros răspunderea mandatarului este apreciată cu mai multă rigurozitate, mandatul comercial este prezumat a fi cu titlu oneros și că obligațiile și răspunderea administratorilor unei societăți comerciale sunt reglementate și de dispozițiile referitoare la mandat, în speță nu se pune problema răspunderii fostului administrator social față de societatea falită pentru a fi incidente aceste prevederi legale, ci de posibilitatea atragerii răspunderii patrimoniale personale a acestuia în condițiile speciale ale art. 138 din noua Lege a insolvenței.
Cu toate că statul român, reprezentat prin Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, a suferit un prejudiciu a cărui existență certă este stabilită prin constatarea faptului că societatea debitoare a ajuns în încetare de plăți și că împotriva acesteia a fost declanșată procedura falimentului, imposibilitatea recurentei de a recupera creanța cedată de Casa de Asigurări de Sănătate A nu constituie o premisă suficientă care să determine instanța să oblige în mod automat fostul administrator social la plata datoriilor, această formă de răspundere neputând fi dispusă decât în condițiile statuate de art. 138, condiții care în cazul de față, așa cum s-a decis deja irevocabil, nu se regăsesc.
Chiar dacă sentința tribunalului nu poate fi atacată cu apel, ceea ce face ca în speță să fie incidente și prevederile art. 3041din Codul d e procedură civilă, în conformitate cu care recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304, instanța de recurs având posibilitatea să examineze cauza sub toate aspectele, nu înseamnă că un recursomisio mediodevine în mod automat admisibil. Aceasta, pentru că instanța de control judiciar, soluționând calea de atac a recursului, nu trebuie să procedeze la o judecată din nou a procesului, ci numai să verifice dacă hotărârea primei instanțe a fost sau nu pronunțată cu respectarea legii, acest examen urmând să fie făcut numai în raport cu motivele invocate de recurent sau cele care ar putea fi ridicate din oficiu. Însă, din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. 2 din același cod, instanța poate ridica numai motive de ordine publică, asemenea motive nefiind identificate în speță.
Față de cele reținute, sentința atacată fiind temeinică și legală, iar recursurile creditoarelor nefondate, văzând și prevederile art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, Curtea le va respinge conform dispozitivului ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de creditoarele Administrația Finanțelor Publice A și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B împotriva sentinței comerciale nr. 973 din 19 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată A, reprezentată prin lichidatorul judiciar Expert
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 3 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. - 11.11.2009
Tehnored. - 12.11.2009/ 2 ex.
Prima instanță: Tribunalul Arad
Judecător-sindic:
Președinte:Csaba Bela NaszJudecători:Csaba Bela Nasz, Raluca Suciu, Maria
| ← Practica judiciara insolventa. Decizia 278/2009. Curtea de Apel... | Acțiune în anulare. Decizia 349/2008. Curtea de Apel Bacau → |
|---|
