Practica judiciara insolventa. Decizia 1433/2008. Curtea de Apel Craiova

DOSAR NR-

(Număr în format vechi 309/F/-)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIA NR. 1433

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2008

PREȘEDINTE: Lotus Gherghină

JUDECĂTOR 2: Doina Lupea

JUDECĂTOR 3: Carmen Mladen

GREFIER - -

Pe rol judecarea recursului declarat de debitoarea SC SA FILIALA, împotriva sentinței nr. 1138 din 02 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu creditoarea SC SA și administratorul judiciar TG J - CUI -.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, constatându-se dosarul în stare de judecată, s-a trecut la soluționare.

CURTEA:

Asupra recursului de față:

Prin sentința nr. 948 din 06.10.2008 Tribunalul Gorja dispus deschiderea procedurii reorganizării judiciare și a falimentului debitoarei SC SA, fiind desemnat administrator judiciar SC SRL.

Prin decizia nr.1994 din 13.12.2006 Curtea de APEL CRAIOVAa admis recursul debitoarei, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe pentru a se cita debitoarea la domiciliul ales din comuna Jud.

Cu ocazia rejudecării s-a format dosarul cu nr-.

Prin sentința nr. 1138 pronunțată la data de 02 iulie 2008, Tribunalul Gorj - Secția Comercială a admis cererea formulată de creditoarea SC SA.

În temeiulart.33 alin 6din Legea privind procedura insolvenței a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței debitoarei SC SA S-FILIALA.

În temeiulart.34din Legea privind procedura insolvenței a numit administrator judiciar pe cu sediul in Tg. J,-, jud. G, -, Nr. 0127, care va îndeplini atribuțiile prevăzute deart.20din lege, cu o retribuție lunară de 1000 lei.

În temeiulart.61din Legea privind procedura insolvenței a dispus notificarea deschiderii procedurii debitorului, creditorului și Oficiului registrului comerțului de pe lângă Tribunalul Gorj, în vederea efectuării mențiunii prin publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.

In temeiul art. 61 din lege, a fixat termen pentru depunerea primului raport la 10.09.2008.

În temeiulart.62din Legea privind procedura insolvenței, a fixat termen limită pentru înregistrarea cererilor de creanță la 17.09. 2008.

A fixat termen limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la 24.09. 2008.

A fixat termen pentru depunerea și soluționarea eventualelor contestații la tabelul de creanțe la 08.10.2008.

A fixat termen pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor la 15.10.2008.

A fixat data ședinței adunării creditorilor la data de 22.10. 2008.

A dispus trimiterea notificărilor către toți creditorii, de către administratorul judiciar.

In temeiul art. 4 din 85/2006, a dispus deschiderea de către debitor a unui cont bancar din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii, în caz de neîndeplinire a atribuției, contul va fi deschis de către administratorul judiciar.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul - sindic a reținut că în speță creditoarea are o creanță comercială, certă, lichidă și exigibilă împotriva debitoarei în sumă de 158.216.966 lei dovedită cu actele depuse la dosar, respectiv sentința civilă nr.19 din 25.10.2004 pronunțată de Judecătoria Avrig, în dosarul nr.892/COM/2004 cu mențiunea că este definitivă și executorie, iar de la data de la care debitorul în mod nejustificat a încetat plățile au trecut mai mult de 30 zile, fiind în încetare de plăți.

Ca urmare, a constatat că sunt îndeplinite condițiile deschiderii procedurii generale a insolvenței debitoarei SC SA S-FILIALA, condiții prev. de art. 33 din 85/2006.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs debitoarea SC SA FILIALA, invocând faptul că nu a fost citată la sediul din, județul

Nu s-a depus întâmpinare.

Recursul este fondat.

Deși prin decizia nr. 1194 din 13.12.2006 Curtea de Apel a casat sentința nr. 948 din 06.10.2008 prin care Tribunalul Gorja dispus deschiderea procedurii reorganizare și a falimentului și a trimis cauza spre rejudecare cu indicația citării acesteia la sediul din Comuna, județul O, la fond citarea debitoarei s-a realizat prin Buletinul Procedurilor de Insolvență ( filele 30-31) și la adresa S,- A, județul O ( fila 32).

Potrivit art. 7 alin 1 din Legea nr. 85/2006 citarea părților, precum și comunicarea oricăror acte de procedură, a convocărilor și notificărilor se efectuează prin Buletinul Procedurilor de Insolvență.

Prin excepție de la prevederile alineatului 1, alineatul 3 al articolului 7 prevede citarea și comunicarea actelor de procedură anterioare deschiderii procedurii conform Codului d e Procedură Civilă.

Ca urmare, citarea debitoarei SC SA FILIALA în vederea soluționării cererii de deschidere a procedurii se impune a fi realizată în conformitate cu dispozițiile Codului d e Procedură Civilă.

Codul d e Procedură Civilă stabilește în articolul 87 că persoanele juridice de drept privat, prin reprezentanții lor, se citează la sediul principal sau la cel al sucursalei.

La fila 16 din dosarul -, atașat prezentului dosar, există certificatul nr. 36173 din 08.06.2007 din care rezultă că debitoarea SC are sediul în comuna, sat.

Debitoarea indică sediul său ca fiind Comuna, județul O așa cum s-a reținut și în decizia nr. 1194 din 13.12.2006 a Curții de Apel, obligatorie pentru judecătorii fondului.

În aceste condiții, citarea trebuia să se realizeze la sediul ales de debitoare, iar în cazul în care actul de procedură nu se putea îndeplini legal, se impunea citarea prin publicitate în conformitate cu dispozițiile art. 95 Cod Procedură Civilă.

Pentru considerentele expuse, având în vedere dispozițiile art. 312 alin 5 Cod procedură civilă, întrucât cererea de deschidere a procedurii a fost judecată în lipsa părții care nu a fost regulat citată, se va admite recursul declarat de debitoarea SC SA FILIALA, se va casa sentința recurată și se va trimite spre rejudecare cauza Tribunalului O l

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de debitoarea SC SA FILIALA, cu sediul ales în comuna, județul O, împotriva sentinței nr.1138 din 02 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu creditoarea SC SA, cu sediul în A,-, județul Sibiu și administratorul judiciar TG J - CUI -, cu sediul în Tg. J,-, județul

Casează sentința nr.1138 din 02 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Comercială în dosarul nr- și trimite cauza aceleiași instanțe spre rejudecare.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 27 octombrie 2008.

PREȘEDINTE,

- -

JUDECĂTOR,

- -

JUDECĂTOR,

- -

GREFIER,

- -

red. jud. /4 3x./29 octombrie 2008

jud.fond.Gh-ța -

27 Octombrie 2008

tehnored.

Președinte:Lotus Gherghină
Judecători:Lotus Gherghină, Doina Lupea, Carmen Mladen

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 1433/2008. Curtea de Apel Craiova