Practica judiciara insolventa. Decizia 1457/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.1457/COM
Ședința publică de la 29 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgiana Pulbere
JUDECĂTOR 2: Claudiu Răpeanu
JUDECĂTOR 3: Adriana Pintea
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul comercial d eclarat de creditorul AVAS, cu sediul în B, sector 1,--11, împotriva sentinței civile nr. 548/COM din 26.01.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul debitor SC SRL, cu sediul în C,-, -.A,.2, județ - prin lichidator judiciar, cu sediul în C,-, județ C, intimatul creditor DGFP, cu sediul în C, str.-.- nr.18, județ C și intimatul oficiul Registrului Comerțului, cu sediul în C,- A, județ C, având ca obiect procedura insolvenței - închidere procedură.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Curtea constată dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Asupra recursului comercial d e față:
Prin sentința civilă nr.405COM/18.02.2008 a Tribunalului Constanța - judecător sindic s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței față de debitoarea SC SRL, iar prin sent.civ.nr.1152COM/12.05.2008 s-a dispus intrarea societății în faliment în procedura simplificată fiind desemnat în calitate de lichidator judiciar domnul.
Lichidatorul judiciar desemnat al debitoarei a depus la dosar raportul întocmit în conformitate cu prevederile art. 24 alin. 1 coroborat cu art. 21 din Legea nr.85/2006, în care s-a arătat că față de lipsa documentelor necesare cu pricire la activitatea debitoarei, nu s-a putut stabili care au fost cauzele reale care au dus la apariția stării de insolvență, solicitând închiderea procedurii în conformitate cu dispozițiile art.131 din legea 85/2006.
Prin sentința civilă nr.548COM din 26.01.2009 Tribunalul Constanța - judecător sindic - în temeiul art.131 din Legea nr.85/2006 a dispus închiderea procedurii insolvenței aplicată față de debitoarea SC L și radierea acesteia din Registrul Comerțului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs solicitând modificarea acesteia în sensul de a se dispune continuarea procedurii.
În motivarea recursului recurenta arată că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, în sensul că s-au aplicat greșit dispozițiile art. 131 din Legea nr.85/2006.
Se exprimă mai apoi considerații privind manifestarea rolului activ al judecătorului sindic în sensul nesolicitării asistenței comitetului creditorilor într-o problemă ce îi viza direct pe creditori.
Recursul este nefondat.
Conform dispozițiilor art.129 Cod procedură Civilă, judecătorul în tot cursul procesului conduce desfășurarea acestuia, veghează la respectarea dispozițiilor legale și are puterea de a fixa termenele și de a ordona măsurile necesare judecării cererii.
De asemenea el are îndatorirea să facă respectate și să respecte el însuși principiul contradictorialității și celelalte principii ale procesului civil.
În toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.
În cauză nu se poate vorbi de neexercitarea rolului activ al judecătorului întrucât din nici o dispoziție legală nu rezultă obligația sa de a obține documentația financiar contabilă a debitorului în faliment.
De altfel din conținutul art. 129 Cod procedură Civilă, rezultă că judecătorul își exercită rolul activ cu respectarea principiilor ce guvernează procesul civil și hotărăște întotdeauna numai asupra obiectului cererii de a fost dedus judecății.
Potrivit art. 131 din Legea nr.85/2006, în orice stadiu al procedurii prevăzută de lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului și că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii prin care să dispună radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.
În cauză, în raport de actele și lucrările dosarului se constată că legal judecătorul sindic a constatat că sunt îndeplinite condițiile sus citate, întrucât, 1) nu există bunuri în averea debitorului și 2) nici un creditor nu s-a oferit să avanseze sumele pentru acoperirea cheltuielilor administrative, în concordanță cu aceste dispoziții închizându-se procedura.
În considerarea celor de mai sus, se constată că judecătorul sindic corect a dispus închiderea procedurii în temeiul art. 131 din Legea nr.85/2006, nefiind obiecțiuni la raport, singura atitudine permisă de lege fiind aceea de a avansa sumele corespunzătoare, în caz contrar toate criticile neputând fi primite.
Pentru aceste considerente și în aplicarea art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul comercial d eclarat de creditorul AVAS, cu sediul în B, sector 1,--11, împotriva sentinței civile nr. 548/COM din 26.01.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul debitor SC SRL, cu sediul în C,-, -.A,.2, județ - prin lichidator judiciar, cu sediul în C,-, județ C, intimatul creditor DGFP, cu sediul în C, str.-.- nr.18, județ C și intimatul oficiul Registrului Comerțului, cu sediul în C,- A, județ C, având ca obiect procedura insolvenței - închidere procedură.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 29 Octombrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Jud.fond-I
Jud.red-- /12.11.2009
Președinte:Georgiana PulbereJudecători:Georgiana Pulbere, Claudiu Răpeanu, Adriana Pintea
← Practica judiciara insolventa. Decizia 1279/2009. Curtea de... | Practica judiciara insolventa. Decizia 158/2009. Curtea de Apel... → |
---|