Practica judiciara insolventa. Decizia 1473/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
Dosar nr- Operator nr.2928
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1473
Ședința publică din 16 noiembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Petruța Micu
JUDECĂTOR 2: Anca Buta
JUDECĂTOR 3: Florin Moțiu
Grefier:- -
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de creditoarea recurentă AVAS B împotriva sentinței civile nr.1006/18.06.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată - SRL prin lichidator judiciar MB Management T, având ca obiect procedura insolvenței.
Dezbaterea în fond a recursului și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 9 noiembrie 2009, cele declarate fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar pronunțare asupra cauzei s-a amânat pentru data de astăzi.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1006/18.06.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- s-a respins cererea de antrenare a răspunderii personale patrimoniale a pârâtului și s-a închis procedura insolvenței fata de debitoarea - SRL, dispunându-se radierea debitoarei din evidentele T; în temeiul art.136 din Legea privind procedura insolvenței,a fost descărcat lichidatorul judiciar MB Management, de orice îndatoriri și responsabilități; în temeiul art.135 din Legea privind procedura insolvenței, s-a dispus notificarea prezentei sentințe debitorului, administratorului social, creditoarelor Direcția Regională Vamală T și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului cu sediul în B, Direcției Generale a Finanțelor Publice T, și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș, pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a pronunța această sentință, judecătorul sindic a reținut următoarele:
Judecătorul sindic a constatat că lichidatorul judiciar MB Management desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului - SRL a solicitat să se dispună închiderea procedurii, ca urmare a lipsei bunurilor în averea debitorului; că procedura concursuală a fost deschisă prin Sentința civilă nr. 2255 pronunțată în ședința publică din data de 14.09.2006 pronunțată în dosarul -; că s-au întocmit și comunicat notificările în condițiile art. 61 din Legea privind procedura insolvenței, că notificarea a fost publicată și în ziarul, conform art. 61 alin.3 din Legea privind procedura insolvenței.
De asemenea, s-a mai constatat că în averea debitoarei nu au fost identificate bunuri, iar creditorii nu s-au oferit să avanseze sumele necesare acoperii cheltuielilor administrative, judecătorul sindic a considerat că în cauză sunt incidente disp art.131 din Lg. 85/2006, astfel că în temeiul acestui text de lege, a dispus închiderea procedurii declanșate fata de debitoare, cu consecințele prevăzute de lege.
Comitetul Creditorilor a formulat cerere de atragere a răspunderii personale patrimoniale a pârâtului, apreciind că acesta avea obligația de a solicita ca societatea pe care o administrează să fie supusă dispozițiilor Lg.85/2006, în condițiile în care se află în insolvență, iar neîndeplinirea acestei obligații reprezintă tocmai fapta descrisă de lit. a) a art. 138 din Lg.85/2006, interesul personal al administratorului social fiind prezumat deoarece mandatul este prezumata fi cu titlu oneros.
S-a mai arătat de către reclamant că societatea înregistra datorii la. constituite în parte din contribuția personală a angajaților societății, pe care trebuia să o vireze lunar, iar prin neplata la termen a contribuției la aceste fonduri, pentru susținerea activității curente a societății, administratorii sociali se fac vinovați de folosirea de mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri în scopul întârzierii încetării plăților - faptă prev. de art. 138 lit. f) din Legea insolvenței.
Creditorii au apreciat că simplul fapt al constatării uneia din faptele enumerate de lege este suficient pentru a opera atragerea răspunderii patrimoniale, fără a mai fi nevoie de a proba elementele ce compun răspunderea civilă obișnuită și că intenția legiuitorului este evidentă în a oferi creditorilor în că un mijloc procedural prin care să-și poată recupera creanțele, prin sancționarea membrilor organelor de conducere.
Analizând cererea prin prisma motivelor invocate, a probatorului administrat în cauză și a dispozițiilor legale incidente, judecătorul sindic a constatat următoarele:
Din raportul privind cauzele în împrejurările care au dus societatea în încetare de plăți întocmit de lichidatorul judiciar s-a constatat că motivele pentru care debitoarea a ajuns în insolvență sunt obiective și au legătură cu obiectul de activitate, cererea de pe piață, natura mărfii vândute și modul concret în care se realiza comercializarea acesteia.
Astfel, societatea s-a ocupat exclusiv cu importul de anvelope folosite și noi pentru autoturisme și camioane; in decursul timpului marfa livrată nu corespundea calitativ și de multe ori nici cantitativ facturilor emise; multe anvelope aveau durată de folosință scurtă, sub termenul de garanție care era acordat confirm legii, existând obligația pentru debitoare de a schimba produsul; anvelopele livrate din străinătate aveau dimensiuni greu vandabile; pierderea clientelei o dată cu deschiderea mai multor firme de profil in T; diferențele mari de curs valutar; nerespectarea programului de livrare de către firmele de transport.
Așadar s-a putut constata faptul că în cauză a fost vorba mai degrabă de o lipsă de inspirație sau de cunoștințe tehnice, de management și marketing, care au condus la continuarea unei activități nerentabile, ce nu a mai putut fi eficientizată.
Nu se regăsește nici o probă din care să rezulte că administratorul social a efectuat întreaga sa activitate în cadrul societății debitoare în interes personal. Astfel cum pretinde textul de lege, iar o prezumție, în acest sens, în lipsa unor dovezi, nu este permisă, având în vedere că răspunderea reglementată de art. 138 din legea insolvenței este una delictuală specială, ce presupune îndeplinirea cumulativă a condițiilor răspunderii civile delictuale, așa cum reies din art. 998-999.civ.: prejudiciul creditorilor, fapta ilicită, care să se încadreze într-una din categoriile prev. de art. 138, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și insuficiența fondurilor bănești disponibile și culpa persoanei a cărei răspundere se solicită.
S-a mai reținut de către judecătorul sindic că este așadar imperios necesară probarea celor susținute de partea care invocă săvârșirea în dauna sa a faptului personal prejudiciabil, și nu se poate pronunța o soluție temeinică și stabili adevărul juridic în temeiul unor prezumții necoroborate cu alte probe.
Ori creditorii, prin organul lor ce formulat cererea, nu au dovedit îndeplinirea nici uneia dintre condițiile obligatorii pentru a se putea dispune obligarea administratorului debitoarei la plată, din averea personală a datoriilor sale.
Pentru aceste considerente judecătorul sindic a respins ca neîntemeiată cererea Comitetului Creditorilor de aplicare față de pârât a dispozițiilor art. 138 din legea insolvenței.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, solicitând admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței recurate în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a fostelor organe de conducere care au cauzat starea de insolvență a debitoarei.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că fiind îndreptat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, recursul său nu este limitat la motivele prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, instanța de recurs având posibilitatea examineze cauza sub toate aspectele, conform art. 304 Cod procedură civilă, deoarece judecătorul sindic a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă).
Judecătorul sindic nu a aplicat corect regulile răspunderii instituite de dispozițiile art. 138 și urm. din Legea nr. 85/2006. Este evident că aceste fapte trebuie privite în contextul stării de insolvență a debitoarei, ca fiind un complex de cauze sau condiții care au dus sau au favorizat ajungerea societății în încetare de plăți. Prin aceste fapte debitoarea a fost lipsită de lichidități tocmai pentru că a fost administrată cu rea-credință sau cu neglijență, creditorii nemaiputându-și recupera creanțele, scopul acestei dispoziții legale fiind tocmai punerea la îndemâna creditorilor a unor proceduri speciale, prin care să poată să-și acopere creanțele de la persoanele vinovate de ajungerea societății în incapacitate de plată, atât în ceea ce privește judecarea acestora, cât și în ceea ce privește probațiunea, legea instituind prezumții de culpă și de cauzalitate între faptă și prejudiciu.
Se mai arată că lichidatorul nu este un executor judecătoresc care ar avea obligația de a vinde bunuri aflate în averea debitoarei, ci atribuțiile sale sunt mult mai complexe.
Statul român, reprezentat in cauza de față prin a suferit un prejudiciu "a cărui existenta certa se stabilește prin constatarea de către judecătorul-sindic nu numai a faptului ca societatea a ajuns in încetare de plați ci si a împrejurării ca obligațiile fata de creditori nu pot fi plătite integral din averea debitorului".
Se mai arată că prevederile art.138 din Legea nr.85/2006 nu conțin în mod explicit cerința culpei sau a greșelii membrilor organelor de conducere ale societății comerciale ajunsă în încetare de plăți, legiuitorul în textul legii folosește expresia "au contribuit" la ajungerea societății în stare de insolvență, ceea ce sugerează aplicabilitatea textului și în situația în care fapta a constituit numai condiția favorabilă pentru realizarea efectului.
Creditoarea susține că răspunderea membrilor organelor de conducere ale societăților ajunse în încetare de plăți, așa cum este prevăzută de art.138 din lege, este o răspundere specială care pune la îndemâna creditorilor și a instanței mijloacele juridice cele mai adecvate pentru a se asigura acoperirea pasivului în tot sau în parte a pasivului debitorului.
În final, creditoarea recurentă arată că răspunderea civilă a administratorilor este o responsabilitate subsidiară și indiferent dacă este individuală sau solidară este una integrală atât pentru damnum emergens cât și pentru lucrum cessana. persoanelor chemate să răspundă patrimonial pentru falimentul societății când activele sociale sunt insuficiente este circumscrisă categoriei administratorilor în funcțiune la data încetării plăților sau persoanelor din conducerea debitoarei care s-au comportat în fapt ca veritabili administratori. Obligația subzistă dacă situația care a dus la insuficiența activului a luat naștere în timpul exercitării mandatelor.
Examinând recursul declarat de creditoare prin prisma criticilor formulate și din oficiu, raportat la dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, Curtea constată că acesta este nefondat, judecătorul sindic pronunțând o hotărâre temeinică și legală, conformă cu probele de la dosar.
Astfel, în cauză închiderea procedurii s-a realizat în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, potrivit căruia "în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat".
Pentru a se dispune această măsură s-a constatat de judecătorul sindic, pe baza rapoartelor prezentate de lichidatorul judiciar desemnat pe seama debitoarei, că debitoarea nu dispune de bunuri valorificabile și că creditorii debitoarei nu și-au manifestat intenția de a avansa eventualele sume ce ar fi necesare continuării procedurii de insolvență.
În aceste condiții, închiderea procedurii în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006 se poate dispune oricând, nefiind condiționată de vreun act sau moment anume în cadrul procedurii insolvenței, nepunându-se problema convocării adunării generale a creditorilor sau a comunicării raportului final către creditori pentru ca aceștia să poată formula obiecții. Prevederile art. 131 din Legea insolvenței sunt imperative și de imediată aplicare, fiind aplicabile în orice stadiu al procedurii, în situația în care se constată că nu există bunuri în averea debitorului sau că acestea sunt insuficiente pentru continuarea procedurii, închiderea procedurii nefiind condiționată de întocmirea raportului prevăzut de art. 129 din Legea 85/2006, de desemnarea administratorului special sau de orice alte atribuții și îndatoriri ale administratorului/lichidatorului judiciar.
Pe de altă parte, creditoarea recurentă critică în esență sentința recurată și pentru motivul că nu a fost atrasă răspunderea administratorului social al debitoarei.
În ceea ce privește cererea creditoarei de a fi angajată răspunderea administratorului debitoarei, potrivit art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, Curtea reține că aceasta se poate face ca regulă numai la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului și numai ca excepție în condițiile art. 138 alin. 3 din lege (conform căruia comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor la care se referă alin. 1 amenință să se prescrie). Lichidatorul judiciar nu poate fi obligat să formuleze o asemenea acțiune, dacă el consideră că nu sunt întrunite condițiile pentru a se dispune antrenarea răspunderii membrilor de conducere sau de supraveghere din cadrul debitoarei aflate în procedura insolvenței.
Întrucât potrivit art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 "la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului", iar creditorii nu mai au potrivit actualei reglementări calitatea procesuală activă de a solicita aplicarea prevederilor art. 138 față de membrii organelor de conducere ai debitoarei, criticile recurentei legate de problema aplicării art. 138 din lege sunt nefondate, având în vedere și temeiul închiderii procedurii, respectiv art. 131 din Legea nr. 85/2006, creditoarea neoferindu-se să avanseze sumele corespunzătoare continuării procedurii, în condițiile în care s-a constatat că nu există bunuri în averea debitoarei.
Așa fiind, constatând că nu există motive de casare sau modificare a sentinței recurate, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de creditoarea AVAS B împotriva sentinței civile nr.1006/18.06.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16 noiembrie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red./23.11.09
tehn./ 2 ex./25.11.09
Primă instanță: Tribunalul Timiș,
judecător:
Președinte:Petruța MicuJudecători:Petruța Micu, Anca Buta, Florin Moțiu
| ← Practica judiciara insolventa. Decizia 1087/2009. Curtea de... | Practica judiciara insolventa. Decizia 1488/2009. Curtea de... → |
|---|
